Si cand ma gandesc la ce drum anevoios am avut de parcurs si nu pentru ca procesul in sine ar fi fost greu ci din cauza birocratiei si al faptului ca in Romania inca suntem putin in urma si am sa explic si de ce in cele ce urmeaza.
Cea mai mare multumire e ca am facut scoala de Asistenta Sociala de la Iasi. In 2004 am pasit timid si cu multe emotii intr-o calatorie ce avea sa imi aduca multe beneficii. Am fost fascinata de studentie, de orele de curs, de seminarii, de teme, de particire voluntara si de calatorie. Pe parcursul facultatii am reusit sa obtin o bursa Erasmus in Danemarca in 2007 si am ales sa merg si cu Work and Travel. Apoi am fost la nenumarate trainning-uri si workshop-uri in Asistanta Sociala atat in tara cat si in strainatate.
Am absolvit la timp in 2008 si apoi am ales sa ma inscriu la Master (Familia si Managementul Resurselor Familiale). La master am ales sa muncesc in paralel, a fost destul de haotic insa am trecut cu brio si peste asta. In 2010 am absolvit si am fost tare mandra pentru ca am obtinut o medie foarte mare. Trebuie sa recunosc ca pe parcursul celor 6 ani de studii am avut mereu bursa de merit, ceea ce mi-a dat asa un impuls si o mandrie aparte. Pentru mine a contat sa imi demonstrez mie ca pot. Cea mai mare competitie a fost cu mine, sa imi demonstrez ca sunt in stare de mai mult si sa-mi construiesc un viitor cat mai bun. Au fost vreo 2 oameni minunati care astazi din pacate nu mai sunt si care m-au inspirat teribil.
In 2011 am hotarat sa incep sa fac naveta intre Europa si US datorita relatiei mele cu actualul partner. Dupa nici un an luasem hotararea sa ma mut in State si binenteles ca ma gandeam ce Dumnezeu ma fac, unde o sa muncesc, cum sa fac sa imi fie recunoscute studiile de la Iasi.
Am fost putin curajoasa asa ca am intrat in Armata. Nu stiam prea multe insa aveam o energie extraordinara care m-a determinat sa termin cu laude. Au fost zile de nesomn insa e comic insa imi amintesc de la bunica care zicea: nu te plange de somn ca ai sa dormi pe lumea cealalta.
Am gasit o agentie care se numeste International Research Education Foundation care in schimbul unei taxe mi-a evaluat creditele. A trebuit sa trimit toate documentele in original, cele de liceu trebuiau incluse, cu traducerea in Engleza in acelasi format cu originalul.
Dupa cateva saptamani aveam sa primesc un echivalent / un raport care imi confirma ca studiile de la Iasi se ridica la nivelul celor din State. Apoi a trebuit sa trimit toate documente, cu echivalere cu tot la Council on Social Work Education din State. De data asta cei de la CSWE au cerut si programele analitice si binenteles hartogaraia a trebuit solicitata de la Universitatea Cuza, toate erau in limba romana, a trebuit sa traduc absolut tot in engleza si sa trimit diplomele, echivalarile si cele 2 programe analitice la CSWE ca sa imi poata fi aprobate studiile de Consiliul Asistentilor Sociali din US. Am avut noroc si de data asta pentru ca inca mai tineam legatura cu cativa profesori care au facut posibil sa primesc programele mai repede.
Dupa cateva mii de dolari cheltuite si alte saptamani bune de asteptare primeam in sfarsit 2 pagini mult asteptate din care rezulta ca studiile de Iasi mi-au fost aprobate cu brio de CSWE.
Si cum pe atunci inca mai locuiam in Colorado am sunat la Board of Social Workers sa vad care e procesul sa obtin licenta in Colorado in Asistenta Sociala.
Iarasi un proces anevoios, a trebuit sa sustin un examen legislativ / juridic care a fost putin frustrant, sa solicit iarasi actele de la facultate care nu pot fi date unui parinte decat prin procura oficiala asa ca m-am vazut obligata sa fac un drum la Los Angeles unde e consulatul de care apartineam atunci sa o pot imputernici pe mama sa ridice actele cu pricina, sa le puna intr-un plic care trebuia stampilat oficial si apoi sa le puna la posta.
Doamne cat m-ar mai fi salvat un sistem online de unde sa poti solicita acte, unde sa platesti taxe, sa pui adresa unde trebuie sa fie trimise actele si gata!!! Cat timp si cata energie mi-ar mai fi salvat un sistem modern, bine gandit. Stiu ca totul se rezuma la bani, si credeti-ma ca asa e. Nimic nu e gratis insa n-ar trebui sa fie pierdere de timp.
Mi se pare normal sa ai actele in romana / engleza ca totusi suntem tara europeana, mi s-ar parea de bun simt sa iti dezvolti putin sistemul de procesare al documentelor fara sa pui piedici studentilor / absolventilor, ca fiecare sa aiba un numar de identifiecare, fie ca e CNP-ul sau un alt COD PIN stiut doar de persoana cu pricina si in felul asta sa poti solicita actele online.
Board of Social Workers din Colorado a primit si plicurile mult asteptate si in cele din urma am primit aprobarea magica ca pot sustine examenul de licenta. Licenta o poti obtine la nivel de facultate, de master, la nivel avansat si la nivel clinic. Nivelul avansat nu e cu nimic diferit de cel de master asa ca am obtinut Licensed Master Social Worker in urma sustinerii unui examen de stat, am acumultat cele peste 3 mii de ore pentru licenta clinica urmand ca mai apoi sa sustin examenul clinic.
Fiecare test are un nivel diferit de dificultate. Cel de master e axat mai mult pe teorie iar cel clinic e mult mai situational / de interpretare.
Examenul (fie ca e de master sau clinic) are 170 de situatii / cazuri din care 20 de intrebari nu sunt punctate si se axazeaza pe 4 domenii:
1. Dezvoltare umana, Diversitate si Comportament in mediu;
2. Evaluare, Diagnostic si Planul tratamentului;
3. Phisterapie, Interventie clinica si Management de caz;
4. Etica si deontologie profesionala - (Codul Asistentilor Sociali e baza);
Ca sa treci trebuie sa obtii cel putin 75%.
Categoric am studiat fiecare particica din ceea ce se cerea la examenul asta insa fireste in limba romana si pe atunci era DSM IV. Acum a trebuit sa fac o revizuire in engleaza axandu-ma pe DSM V.
N-am sa neg si am sa zic ca am avut momente de rabufnire, momente in care imi venea sa renunt pentru ca ma saturasem sa astept, sa platesc taxe insa totul a fost temporar pentru ca stiam cat imi doresc sa reusesc si sa profesez.
Am lucrat o perioada pentru Protectia Copilului pe cand locuiam in Colorado, o experienta productiva si timp de 2 ani am acumulat experienta. Am avut ocazia sa urmez o scoala pe Sanatate Mentala in San Antonio, Texas, multe dintre conceptele studiate erau cunoscute de mine insa de data asta era o viziune noua. Apoi in Georgia am inceput sa lucrez ca asistent social intr-un spital universitar unde am experimentat diferite stagii ale bolii, m-am confruntat cu sfarsitul vietii pacientilor, cu notiunea de hospice cat de des se poate si cu alte lucruri nemaiintalnite in mediul sanitar romanesc/
M-am rugat la Dumnezeu sa obtin job-ul asta insa chiar nu stiam ce imi doresc. Cateodata e obositor mental, pur si simplu te dedici oamenilor cu probleme, ii asisti in a gasi solutii, servicii, in a-si intelege boala. Incerc sa ma tin pe pozitie insa numai Dumnezeu stie de cate ori mi se intampla sa inghit in gol, sa ma rog in gand si sa imi controlez lacrimile si emotiile.
Unii zic ca te obisnuuiesti in timp, ca emotiile dispar insa acum sunt la o unitate cu atacuri cerebrale si la cea de terapie intensiva. Niciodata nu stii care e rezultatul si de aia si starea asta anxioasa. Lumea spitalului e o lume rece, boala e ceva la care multi nici nu se gandesc si apoi cand se confrunta cu consecintele nu stiu nici ei pe unde sa paseasca.
Oricum diferenta dintre sistemul american de sanatate si cel romanesc e la fel de mare pe cum e distanta fizica dintre Georgia si Romania.
Bolnavii au acces la sanate, este intr-adevar scump insa nu te lasa nimeni sa mori asa cum se poate intampla acasa. Atunci cand parasesti spitalul ai un plan bine pus la punct. Din experienta pe care am avut-o cu familia mea prin spitalele din Romania, chiar nu imi amintesc de oferirea servicilor post spitalizare, poate intre timp s-a mai schimbat lucrurile.
Acum cateva zile chiar ma intreba o colega, asistent medical de profesie ce anume facem noi in spitale. Eu spre exemplu fac parte dintr-o echipa de management de caz, in fiecare dimineata ma loghez intr-un sistem de operare, imi printez niste pagini cu cei 36 de pacienti cand sunt pe partea de Nord Sud a etajului unde muncesc plus ca mai sunt si pacientii de la unitatea de terapie intensie, aripa de Vest, verific daca au medic de familie, daca au asigurare, ce anume i-a adus la spital, daca au fost vazut de terapisti (fizici, ocupationali, de cei de vorbire), daca au fost plasati in trecut in centre de reabilitare., daca au vreun istoric de admitere la spitalul cu pricina), urmand ca mai apoi sa merg la vizita de dimineata insotind medicul de garda si asistenta medicala sefa si in cele din urma pentru fiecare pacient nou efectuez o evaluare initiala asigurandu-ma ca pacientii au transport de la spital catre casa / centru de reabilitare / casa de batrani in functie de recomandarea facuta de medic si binenteles de decizia pacientului.
Atunci cand aproape pacientul este gata sa fie externat si in cazul in care pleaca la o alta facilitate i se intocmeste un dosar de externare cu: datele de la asiguare, plan de externare, semne vitale, istoricul de la internatele, note de pe parcursul spitalizarii, dieta , plan fizic / ocupational / de vorbire, test TB acolo unde se cere, efectuez evaluarea de stat (niste forme obligatorii in cazul in care pacientul merge la o casa de batrani) si uite asa ziua-mi este ocupata.
In cazul in care un pacient primeste recomandare sa mearga la o casa de batrani pt recuperare (subacute rehab), merg si ii prezint lista cu centrele disponibile, cu centrele care sunt in network cu asigurarea lui, ii solicit pacientului sa faca cel putin 3 selectii, trimit la cele 3 facilitati anumite acte si apoi vad care facilitate face o oferta de pat. Poate fi pe termen scurt sau pe termen lung asta depinzand de tipul de asigurare si binenteles de recomandare.
Cand vine vorba de centru de reabilitare (acute rehab) procesul este putin mai usor.
Tot ceea ce imi doresc e sa termin cu brio un an de munca in asistenta sociala medicala pentru ca imi doresc sa progresez si sa lucrez ca asistent social clinic unde o sa am de a face cu diagnostice pentru bolile mentale (bipolar, schizofrenie, depresie, PTSD and so on).
Recomandarea mea calduroasa pentru oricine isi propune sa profeseze in alta tara e sa verifice inca de la inceput cerintele si ideal ar fi sa gaseasca un MENTOR. Mentorul mie mi-a lipsit si atat de greu mi-a venit pana am reusit sa pun toate actele cap coada.
Asistenta sociala pentru mine nu este doar un domeniu de activitate ci face parte din mine ca om. Intr-o zi cand prind mai mult curaj intr-alea scrisului liber am sa astern pe foaie ceea ce m-a determinat cu adevarat sa fiu asistent social.
Eu chiar cred in schimbare, cred in procesul de ajutor si totodata stiu ca nu putem schimba daca stam cu mainile in san si ramanem la nivel de spectatori.
Cu putin efort si munca am putea monitoriza fenomele sociale si ne-am proteja populatiile defavorizate de acasa. Stiu ca sistemul de asistenta sociala in Romania inca e cu cativa ani buni in urma insa cea mai mare dorinta e sa ajung la un numit nivel in Social Work in State care sa imi permita sa revin in tara si sa nu ma intereseze partea materiala.
Cu drag,
Daniela Fotea, MSW, LMSW, future LCSW
