inca o noapte alba...

oare de ce vestile triste vin asa impreuna??? mi-as dori sa fiu puternica, sa pot sa merg mai departe...am asteptat atat de mult sa se termine stagiunea, am semnat singura demisia si am facut bagajele cu mare entuziasm...numai ca in cateva zile s-a schimbat totul...ce saptamana de cosmar...plina de lacrimi, de durere, de oboseala...m-am mobilizat, am fost la Roma sa o vad pe mama intr-un spital...abia puteam sa merg si imi era teama...si in acelasi timp eram furioasa pentru ca intotdeauna i-am zis sa renunte la a mai munci , la a se stresa...am fost o zi pe drumuri si poate ca nu faceam fata daca nu aveam companie...am avut langa mine oameni dragi mie care m-au sustinut si m-au incurajat...am ales sa continuu sa muncesc chiar daca eram vizibil stearsa, parca neinsufletita...priveam in gol insa chiar nu am gasit puterea de a ma aduna...si pana la urma s-a intamplat si inevitabilul...o cearta puternica cu un om de la care nu m-am asteptat sa imi vorbeasca asa...gata si munca.... stau si ma intreb cum de unii oameni sunt indiferenti la suferinta altora? cum unii se comporta bine in functie de interese? raman dezamagita insa imi dau seama ca nu e lumea cum cred eu...ca oamenii au fete multiple, ca una zic si alta fac...de fapt nu stiu ce ma mai mira...
si acum nu-mi ramane decat sa ma rog, sa am credinta...tot ce vreau e sa fie bine..trebuie...pentru ca mama e singura persoana pe care o iubesc neconditionat...pentru ca nu imi imaginez si nici nu vreau sa cred ca e posibil sa nu mai fie sau sa ramana asa bolnava...
cand eram mica ziceam o rugaciune...astazi stau si o zic plangand...si parca vreau iar sa fiu mica..sa rad..sa ii vad pe toti fericiti...

dreams...

si ma gandeam la cate imi doresc...unele vise posibile, altele greu de realizat insa cu ceva munca pot fi indeplinite...mai am mai putin de o luna de munca si apoi mi-am propus sa renunt in ciuda faptului ca sunt cateva persoane care imi cer sa raman insa am luat o decizie si vreau sa o urmez...nu stiu daca e cea mai buna alegere insa cert e ca vreau altceva, vreau sa imi indeplinesc visele, sa fac cariera, sa am un program normal, sa revin la universitate.
cu toate ca am un "munte" de citit, nu prea imi iese...si nici nu imi place sa ma plang insa munca imi ocupa 75% din zi cu tot ceea ce implica...apoi imi place sa ies, sa respir, sa ma relaxez...si in fond ajung sa fiu trista pentru ca nu am studiat.
ce conteaza cel mai tare e ca eu cred in mine, stiu ca pot efectua ce imi propun atata timp cat e loc de fair-play...o sa vad ce va fi si mai apoi sper sa fie posibila vacanta mea in Europa si in America, sa pot sa o aduc acasa pe BuBuFlu, sa ma simt un om partial realizat.
pana una alta amintesc cu drag de ziua de miercuri cand am iesit cu Chiara, prietena si colega mea de munca si cu Dalia, amica sa. am facut un aperitiv lung, am mers intr-un club foarte ok care se numeste The beach, m-am simtit extrem de bine,m-am imprietenit cu amicii lor si ne-am distrat la maxim.
chiar daca pe undeva sunt putin trista pentru ca s-a intamplat ceva ce nu imi doream am invatat sa gandesc ca fiecare experienta, fiecare moment are un scop al sau si ca trebuie sa imi mentin gandirea pozitiva.