ca in fiecare an avem febra sarbatorilor de iarna...oamenii agitati si in mare graba merg sa cumpere daruri...am inceput din timp si am luat in primul rand cinci daruri pentru familia mea de suflet: Pt Christine, Maura, Andrew, Seamus si Eva...pt Dani pentru ca e ziua lui in curand, apoi am cumparat felicitari pe care urmeaza sa le expediez, ma gandesc sa cumpar cate ceva pentru cei impreuna cu care muncesc si apoi ma gandesc din ce in ce mai serios sa-mi daruiesc ceva mie, sa mi-l daruiesc pe Grigore, care a existat in visele mele de multi ani...l-am tot cautat pe internet si in sfarsit l-am gasit...yOy, yoy Grig...stiu ca intr-o zi ai sa fii al meu...
nu am sa incetez niciodata sa visez acea casa mare cu un brad urias...impodobit cum trebuie, cu multe daruri si cu o masa de Craciun frumoasa....casa este undeva acolo, urmeaza partea cea mai dificila sa o amenajez asa cum trebuie...ma bucur ca sunt o persoana economa, ca ma gandesc mereu si la ceilalti si poate mai putin la mine...sunt momente in care ma cuprinde melancolia insa latura mea sensibila s-a mai diminuat, am invatat sa abandonez lacrimile si sa incerc sa zambesc...apropo de zambet si de fericire discutand cu unul dintre amicii mei am ajuns la concluzia ca persoana ideala pe care vrem sa o avem alaturi este aceea care ne face sa radem...
daca anul trecut pe vremea asta ma bucuram de zapada si de multe multe lumini in Iasul meu drag...anul acesta imi alint privirea cu decorurile facute la Pisa, la Livorno si la Tirrenia...unde si locuiesc de altfel...sunt norocoasa ca stau in centru si ca am asa aproape de mine un brad imens si multe multe lumini...imi mai place sa vad la ferestre mosi craciuni agatati...
m-am amuzat teribil pentru ca am o prietena ce are un magazin de haine si in fata a pus un covor rosu si un mos craciun cam de 2 metri care canta si danseaza...copii erau asa fericiti si stateau si il priveau neclintiti si la un moment dat a inceput sa bata vantul si mos craciun cazuse si se rostogolea si eu radeam cu o pofta de neimaginat si ziceam ca stiu de ce nu mai ajunge la mine...
cred ca aceea a fost deziluzia copiilor si pentru mine a fost un moment vesel...
Craciunul ma face sa ma simt copil, sa imi amintesc de toate iernile in care asteptam ceva...un dar, o atentie, mai multa afectiune...ani de zile am fost obisnuita sa fiu cu familia mea, apoi cu familia de imprumut, anul acesta schimb foaia si o sa sarbatoresc prin munca: petreceri de craciun, de revelion si cam atat...insa pusculita va fi mai plina (asta o zic ironic)... insa trebuie sa mai admit ca anul ascesta nu simt mare lucru...sunt fericita ca pot darui si cam atat.
nu am sa incetez niciodata sa visez acea casa mare cu un brad urias...impodobit cum trebuie, cu multe daruri si cu o masa de Craciun frumoasa....casa este undeva acolo, urmeaza partea cea mai dificila sa o amenajez asa cum trebuie...ma bucur ca sunt o persoana economa, ca ma gandesc mereu si la ceilalti si poate mai putin la mine...sunt momente in care ma cuprinde melancolia insa latura mea sensibila s-a mai diminuat, am invatat sa abandonez lacrimile si sa incerc sa zambesc...apropo de zambet si de fericire discutand cu unul dintre amicii mei am ajuns la concluzia ca persoana ideala pe care vrem sa o avem alaturi este aceea care ne face sa radem...
daca anul trecut pe vremea asta ma bucuram de zapada si de multe multe lumini in Iasul meu drag...anul acesta imi alint privirea cu decorurile facute la Pisa, la Livorno si la Tirrenia...unde si locuiesc de altfel...sunt norocoasa ca stau in centru si ca am asa aproape de mine un brad imens si multe multe lumini...imi mai place sa vad la ferestre mosi craciuni agatati...
m-am amuzat teribil pentru ca am o prietena ce are un magazin de haine si in fata a pus un covor rosu si un mos craciun cam de 2 metri care canta si danseaza...copii erau asa fericiti si stateau si il priveau neclintiti si la un moment dat a inceput sa bata vantul si mos craciun cazuse si se rostogolea si eu radeam cu o pofta de neimaginat si ziceam ca stiu de ce nu mai ajunge la mine...
cred ca aceea a fost deziluzia copiilor si pentru mine a fost un moment vesel...
Craciunul ma face sa ma simt copil, sa imi amintesc de toate iernile in care asteptam ceva...un dar, o atentie, mai multa afectiune...ani de zile am fost obisnuita sa fiu cu familia mea, apoi cu familia de imprumut, anul acesta schimb foaia si o sa sarbatoresc prin munca: petreceri de craciun, de revelion si cam atat...insa pusculita va fi mai plina (asta o zic ironic)... insa trebuie sa mai admit ca anul ascesta nu simt mare lucru...sunt fericita ca pot darui si cam atat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu