in viata cotidiana ni se intampla sa
mintim...mintim pentru ca vrem sa ascundem un lucru, mintim ca sa fim "mai buni, mintim ca sa ii protejam pe cei dragi...ne pare rau si totusi mintim...am invatat ca minciunile nu duc la nimic bun...ca din minciuna se naste ura, invidia, gelozia, competitia, neloialitatea etc. intr-o prietenie minciuna nu-si are locul...un prieten adevarat va accepta mereu o situatie atata timp cat este prezentata la timp...din propria-mi experienta pot spune ca nu este bine sa mintim...nu am avut niciun sentiment de satisfactie si nici macar nu m-am simtit mai bine, ba mai mult, ma simteam rea...ma simteam mincioasa...nu poti spune ca protejezi pe cineva, ascunzandu-i o situatie, prin urmare mintindu-l...e trist sa afli ca o persoana pe care o iubesti, la care tii, te minte...si ca esti ultimul care afla...imi place sa le spun celor dragi mie ca ii iubesc si le promit mereu ca o sa le fiu aproape si ca nu o sa-i dezamagesc...asa cum ii zic iubitei mele prietene mereu adevararul, lui vladutz, mamei, tatalui...asa trebuie sa le zic tuturor...si plus de asta imi dau seama ca nu stiu sa mint, nu pot tine minciuna prea mult timp...si prefer sa zic...am marturist mai devreme sau mai tarziu ca am gresit, cum am gresit si chiar daca era o minciuna nevinovata m-am simtit falsa...si nu mi-a placut...
si ne mai intrebam de ce traim intr-o lume rea cu efecte perverse, cu oameni care ne manipuleaza si zic ca le suntem prieteni...e trist sa fii mintit insa mai trist e sa fii un mincinos...un mincinos care iese in lume fara sa-i pese, care traieste bine, traieste in povestea lui mincionoasa...
daca as putea sa fac ceva sa schimb o particica din lumea asta as face...si mi-ar placea sa am o lume utopica...oameni zambind, copii fericiti unde raul nu-si are locul...si unde credinta se simte...de regula oamenii credinciosi au intiparite in minte si in suflet poruncile...mi-am zis de multe ori ca o sa incep sa ma comport crestineste, sa tin cont de cat mai multe valori...sa fiu un om matur, onest, deschis...mi-am dat seama ca dorinta mea de a fi asistent social este fundamentata tocmai de lumea pe care mi-o doresc. pentru ca o asemenea profesie implica si asimilarea unor valori viabile. nu poti stabili relatie de onestitate, de acceptanta, de confidentialitate cu clientii daca tu in viata de zi cu zi te abati de la reguli...
sunt oameni care m-au dezamagit, pe care ii inteleg, insa un lucru nu pot sa-l iert, sa-l uit: faptul ca am fost mintita...e atat de usor sa fii sincer...sa indraznesti sa spui un adevar...sa te eliberezi si sa pasesti intr-o lume noua...sa nu le permiti celorlati sa te judece, sa nu dai nimanui motiv de "nedumerire". lumea cea mai frumoasa ramane cea a copiilor, ei sunt dulcii mincinosi nevinovati, neintentionati care se bucura de oamenii ce le faciliteaza accesul intr-o lume incetosata...
fiti utili intr-o societate in care este nevoie de voi, tineti cont de ceea ce e moral, purtati-va si tratati-i pe cei de langa voi cu stima, cu respect...cu dragoste...
sa fiti iubiti!!!
mintim...mintim pentru ca vrem sa ascundem un lucru, mintim ca sa fim "mai buni, mintim ca sa ii protejam pe cei dragi...ne pare rau si totusi mintim...am invatat ca minciunile nu duc la nimic bun...ca din minciuna se naste ura, invidia, gelozia, competitia, neloialitatea etc. intr-o prietenie minciuna nu-si are locul...un prieten adevarat va accepta mereu o situatie atata timp cat este prezentata la timp...din propria-mi experienta pot spune ca nu este bine sa mintim...nu am avut niciun sentiment de satisfactie si nici macar nu m-am simtit mai bine, ba mai mult, ma simteam rea...ma simteam mincioasa...nu poti spune ca protejezi pe cineva, ascunzandu-i o situatie, prin urmare mintindu-l...e trist sa afli ca o persoana pe care o iubesti, la care tii, te minte...si ca esti ultimul care afla...imi place sa le spun celor dragi mie ca ii iubesc si le promit mereu ca o sa le fiu aproape si ca nu o sa-i dezamagesc...asa cum ii zic iubitei mele prietene mereu adevararul, lui vladutz, mamei, tatalui...asa trebuie sa le zic tuturor...si plus de asta imi dau seama ca nu stiu sa mint, nu pot tine minciuna prea mult timp...si prefer sa zic...am marturist mai devreme sau mai tarziu ca am gresit, cum am gresit si chiar daca era o minciuna nevinovata m-am simtit falsa...si nu mi-a placut...si ne mai intrebam de ce traim intr-o lume rea cu efecte perverse, cu oameni care ne manipuleaza si zic ca le suntem prieteni...e trist sa fii mintit insa mai trist e sa fii un mincinos...un mincinos care iese in lume fara sa-i pese, care traieste bine, traieste in povestea lui mincionoasa...
daca as putea sa fac ceva sa schimb o particica din lumea asta as face...si mi-ar placea sa am o lume utopica...oameni zambind, copii fericiti unde raul nu-si are locul...si unde credinta se simte...de regula oamenii credinciosi au intiparite in minte si in suflet poruncile...mi-am zis de multe ori ca o sa incep sa ma comport crestineste, sa tin cont de cat mai multe valori...sa fiu un om matur, onest, deschis...mi-am dat seama ca dorinta mea de a fi asistent social este fundamentata tocmai de lumea pe care mi-o doresc. pentru ca o asemenea profesie implica si asimilarea unor valori viabile. nu poti stabili relatie de onestitate, de acceptanta, de confidentialitate cu clientii daca tu in viata de zi cu zi te abati de la reguli...
sunt oameni care m-au dezamagit, pe care ii inteleg, insa un lucru nu pot sa-l iert, sa-l uit: faptul ca am fost mintita...e atat de usor sa fii sincer...sa indraznesti sa spui un adevar...sa te eliberezi si sa pasesti intr-o lume noua...sa nu le permiti celorlati sa te judece, sa nu dai nimanui motiv de "nedumerire". lumea cea mai frumoasa ramane cea a copiilor, ei sunt dulcii mincinosi nevinovati, neintentionati care se bucura de oamenii ce le faciliteaza accesul intr-o lume incetosata...
fiti utili intr-o societate in care este nevoie de voi, tineti cont de ceea ce e moral, purtati-va si tratati-i pe cei de langa voi cu stima, cu respect...cu dragoste...
sa fiti iubiti!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu