ultima jumatate a lunii iunie am petrecut-o in italia...de doua saptamani muncesc full time si asta pentru ca asa mi-am propus...dupa cum ma cunosc nu cred ca as rezista vreodata sa stau fara munca sau fara scoala...cand imi lipseste una dintre cele doua se poate observa ca sunt oarecum deprimata insa o amica draguta, cubana imi zice mereu: tot ce trebuie sa faci vara este sa zambesti si sa te distrezi...
in cele 14 zile de munca mi-am luat o zi libera si am mers la modena, un oras situat la 250 de km departare insa dat fiind faptul ca stiam ca cineva va fi surprins nu am ezitat sa nu plec. a fost o zi lunga si obositoare insa in acelasi timp placuta si relaxanta...i-am facut o surpriza anettei mele, am luat masa la un restaurant din centrul modenei, am facut shopping, am mers mai bine de 15 km si timpul parca a fugit si se facuse ora plecarii...am ales sa merg sa o vad pentru ca mai mult ca oricand are nevoie sa simta ca are prieteni...i-am cunoscut o parte din familie...seara am schimbat aceleasi 3 trenuri ca sa ma intorc...si in final am ajuns iarasi la mare, acolo unde muncesc si locuiesc...
in fiecare vara imi propun cateva obiective...acum imi doresc foarte mult sa vina andra, sa putem calatori putin...sa ne bucuram de momente frumoase prin europa...si sunt convinsa ca, cu cat imi doresc mai mult cu atat se va intampla...
mi-am propus la plecare sa las orice ma face trista acasa, la iasi...si asa se intampla...mi-am ocupat timpul, mintea si incerc sa fac orice ma face vesela...atunci cand te gandesti ca le esti de folos celor dragi ai un sentiment de apartenenta, de solidaritate care te face sa te simti si mai util...
si zilele trec si maine e 1 iulie iar peste 3 luni voi avea 24 de ani....ma gandesc cu nostalgie cum trec anii...e a treia vara in italia si pt prima oara sunt singura si e foarte ok...in momentele mele de tristete credeam ca e usfarsitul lumii insa dupa o perioada de liniste in care am analizat lucrurile cu calm mi-am dat seama ca s-a intamplat ceea ce trebuia pentru ca nimic nu este in zadar si ca toate relele au o finalitate de cele mai multe ori pozitiva...
mai greu e sa suport toate chestiile specific italiene: volumul ridicat atunci cand italianul vorbeste, gesticulatia care nu lipseste, discriminarea pentru straini si poate in special pentru romani, inumanitatea unor sefi care din dorinta de a parea si mai buni, clacheaza...insa am sa raman mereu un om respectuos si am sa incerc sa echilibrez aspectele negative cu punctele forte.
cateodata ma gandesc cu furie ca in romania nu poti face foarte multi bani dintr-o munca in care sa nu ai scoala superioara, pe cand in italia esti platit la ora si poti face intr-o zi cat faci in romania intr-o saptamana...si culmea e ca ambele sunt tari europene, sunt tari din ue iar criteriile de eligibilitatea sunt aceleasi...insa tara mea natala lasa de dorit...
*in scurt timp am sa atasez si pozele facute la modena
in cele 14 zile de munca mi-am luat o zi libera si am mers la modena, un oras situat la 250 de km departare insa dat fiind faptul ca stiam ca cineva va fi surprins nu am ezitat sa nu plec. a fost o zi lunga si obositoare insa in acelasi timp placuta si relaxanta...i-am facut o surpriza anettei mele, am luat masa la un restaurant din centrul modenei, am facut shopping, am mers mai bine de 15 km si timpul parca a fugit si se facuse ora plecarii...am ales sa merg sa o vad pentru ca mai mult ca oricand are nevoie sa simta ca are prieteni...i-am cunoscut o parte din familie...seara am schimbat aceleasi 3 trenuri ca sa ma intorc...si in final am ajuns iarasi la mare, acolo unde muncesc si locuiesc...
in fiecare vara imi propun cateva obiective...acum imi doresc foarte mult sa vina andra, sa putem calatori putin...sa ne bucuram de momente frumoase prin europa...si sunt convinsa ca, cu cat imi doresc mai mult cu atat se va intampla...
mi-am propus la plecare sa las orice ma face trista acasa, la iasi...si asa se intampla...mi-am ocupat timpul, mintea si incerc sa fac orice ma face vesela...atunci cand te gandesti ca le esti de folos celor dragi ai un sentiment de apartenenta, de solidaritate care te face sa te simti si mai util...
si zilele trec si maine e 1 iulie iar peste 3 luni voi avea 24 de ani....ma gandesc cu nostalgie cum trec anii...e a treia vara in italia si pt prima oara sunt singura si e foarte ok...in momentele mele de tristete credeam ca e usfarsitul lumii insa dupa o perioada de liniste in care am analizat lucrurile cu calm mi-am dat seama ca s-a intamplat ceea ce trebuia pentru ca nimic nu este in zadar si ca toate relele au o finalitate de cele mai multe ori pozitiva...
mai greu e sa suport toate chestiile specific italiene: volumul ridicat atunci cand italianul vorbeste, gesticulatia care nu lipseste, discriminarea pentru straini si poate in special pentru romani, inumanitatea unor sefi care din dorinta de a parea si mai buni, clacheaza...insa am sa raman mereu un om respectuos si am sa incerc sa echilibrez aspectele negative cu punctele forte.
cateodata ma gandesc cu furie ca in romania nu poti face foarte multi bani dintr-o munca in care sa nu ai scoala superioara, pe cand in italia esti platit la ora si poti face intr-o zi cat faci in romania intr-o saptamana...si culmea e ca ambele sunt tari europene, sunt tari din ue iar criteriile de eligibilitatea sunt aceleasi...insa tara mea natala lasa de dorit...
*in scurt timp am sa atasez si pozele facute la modena
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu