ma intreb uneori de ce merit sa fiu tratata asa de bine de anumiti oameni pe care am tendinta de a-i scoate din sarite...si ca sa relatez ceva care imi pare tragico-comic am sa incep prin a spune povestea jvc-ului...era o zi de iarna in care eu simteam nevoia de o schimbare in camera mea...cei care ma stiu, prietenii mei, familia mea sunt familiarizati cu nevoia mea de a muta lucrurile...e o chestie de cand sunt mica si cum nimeni nu mi-a zis niciodata nimic nici ca m-am oprit...asa am facut si cu tv-ul extra, mega, urias care se afla in camera mea din Italia...am incercat sa imping o masuta cam subreba pe care era asezat si m-am trezit cu tv-ul pe jos, cu o bubuitura puternica si eu uitandu-ma pierduta nestiind ce sa fac, cum sa fac sa-l ridic...in cele din urma am apelat la solutia de urgenta: suna un prieten!!! zis si facut si a aparut si ionut! eram nervoasa, tremuram insa in acelasi timp puteai observa un zambet strengaresc pe fata mea...am mutat noi tv-ul in alta camera si acolo a stat timp de un...acum cateva zile ma aflam in Italia si culmea un american ii ceruse amicului meu din casa in care locuiam sa ii imprumute un tv. si aceasta amabil i-a raspuns pozitiv. intamplarea a facut ca eu nu am marturisit niciodata si numai ce am vazut ca cei doi faceau probe la tv...si se auzea cum se desprindeau anumite bucati componente....in acel moment eram oarecum stresata dar si amuzata de cum doi indivizi fac proba unui tv spart...m-am simtit rau si poate ca m-am simtit si mai rau pentru ca n-am indraznit sa marturisesc...ce sa zic, cum sa zic...nici nu puteam sa leg cuvintele bine..cert e ca amicul americanului ma banuia ca stiu ceva despre si eu il ocoleam cu privirea...si culmea ca inainte de a pleca in loc sa ma certe, sa imi zica ceva mi-a daruit un parfum de ziua mea...si am ramas fara cuvinte...sunt bucuroasa ca am avut langa mine oameni minunati, oameni care au tinut la mine si mi-au demostrat ca nu conteaza ca am gresit, ca ei ma iubesc oricum... iarasi foarte amabil a fost un amic drag pe care l-am pus pe drumuri si el in loc sa-mi accepte banii pe care ii datoram m-a invitat la cina, la plimbare... luni m-am trezit cu un cadou-surpriza...un lantisor de la ionut....eram pierduta...ce fac eu sa merit asa multe daruri, asa multi prieteni....nu pot decat sa le zic multumesc tuturor...si poate cel mai dragut dar e o noua prietenie care ma face sa zambesc, sa imi doresc, sa sper chiar daca este asa dificil...e mai mult decat un sentiment reciproc...ce va fi nu se stie insa am intalnit si strada fericirii acum vom vedea cat va tine...cert e ca sunt dispusa sa fac anumite chestii, sa renunt, sa lupt...sa incerc...si sa reusesc...pt ca in final sunt o norocoasa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu