Burglary

un termen foarte rar folosit de mine in engleza... citesc presa, urmaresc stirile, sunt la curent cu ce se intampla insa mereu am avut senzatia ca toate se petrec departe de mine...si asta pana cand am trait pe propia-mi piele ce inseamna ce inseamna sa fii pagubit...

marti, 15 mai a fost o zi pe care as prefera sa o sterg cu buretele din calendarul vietii mele... am iesit ca de obicei dimineata, Chris la fel, eu am revenit acasa sa-l las pe Henri afara, apoi am plecat iar...

Chris hotarasera cu colegii de serviciu sa iasa la masa si ne-am pregatit de cina... am preferat sa conduc eu asa ca am lasat masina sa parcata in fata casei... Am plecat pe undeva pe la 18:20 si ne-am indreptat spre Fort Carson de unde l-am luat pe unul dintre colegii sai...am condus pana la BWW si apoi am observat ca celelalte sotii nu au vrut sa iasa , asa ca am hotarat sa-mi iau cina la pachet si sa ma intorc acasa insa unul dintre prietenii noastri mi-a zis sa merg la sotia sa. La inceput am ezitat insa apoi am acceptat... m-am indreptat catre locuinta sa si am observat aceeasi masina pentru cativa km in spatele meu insa nu mi s-a parut nimic iesit din comun...am ajuns la ea si am stabilit cu Chris sa ne vedem dupa...

dupa vreo ora prietena mea primeste un telefon de la sotul sau ...o privesc si pur si simplu imi dau seama ca  fata ei capata o alta culoare si fara sa vrea a spus "OM..." m-am uitat la ea si i-am zis: nu-mi ascunde nimic, ce s-a intamplat cu Christopher...mi-a confirmat ca el e bine insa ca cineva a intrat in casa... am inceput sa tremur si sa zic Henri, Papi, cum, ce, de ce? n-am mai vazut si n-am mai auzit nimic ci mi-am dorit sa merg acasa... cu toate ca a incercat sa ma opreasca n-a reusit si am plecat in graba... cu teama zic ca nici nu stiu cum am ajuns acasa... am intrat si m-am speriat vazand lucruri aruncate, geam fortat, usa sparta, zeci de lucruri furate, altele ravasite... insa Henri era teafar...foarte agitat... l-am strans in brate si am plans privindu-l pret de minute bune...

Toata casa a fost controlata, seiful a fost deschis... apoi a urmat investigarea de catre politie... au fost descoperite zeci de amprente... pana acum n-am stiut ca se foloseste o solutie care murdareste foarte tare si care poate distruge electronicele...

La inventarierea lucrurilor furate ne-am dat seama ca am ramas fara ceasuri, bijuterii, fara Xbox, fara coloctia de dvd-uri si de jocuri si ce e mai grav fara colectia de arme...

Am ramas fara cuvinte si m-am rugat incontinuu sa nu se intample vreo tragedie prin preajma... stiu ca in America se intampla orice cum de altfel o femeie a fost impuscata in timp ce conducea pe bulevardul principal... n-a fost accidentata insa ea a marturisit ca nimeni n-ar avea niciun motiv sa-i faca rau... si stau si ma intreb? de ce Doamne? de ce se intampla o mie de minunatii? de ce copii calca gresit? de ce unii sparg case? de ce altii omoara?

m-am simit de parca cineva a luat o parte din mine cand am vazut ca mi-au disparut lucrurile personale plus calculatorul... si faptul ca niste indivizii stiu fiecare colt din casa noastra, ca si-au permis sa ne violeze intimitatea...

am inceput sa cautam prin case de amanet sa ne uitam dupa lucruri... e adevarat ca asigurarea acopera aproape in totalitate paguba insa cel mai neplacut sentiment e acela de a trai cu teama in propria-ti casa...

sambata am fost necajita pentru ca cineva scria persoanelor din lista mea de fbk adresandu-le injurii, mesaje perverse. Nu mi-am schimbat inca parola si vreau sa cred ca prostia unora e nelimitata. 

A fost o saptamana ce a inceput cu dreptul pentru ca terminasem actele pentru reinnoirea permisului de lucru insa ziua de marti ne-a adus motive de deprimare. In final e important ca suntem impreuna, ca ne-am sustinut. Eu una cel putin nu stiu ce m-as fi facut daca el n-ar fi fost atat de suportiv. Pentru mine Christopher reprezinta mai mult decat as fi crezut. E omul care crede in mine, care ma respecta enorm, care ma adora pur si simplu si care pe zi ce trece ma face sa-l iubesc si mai mult.
Peace&Love