10 zile

Au trecut 10 zile si tot nu-mi vine sa cred ca ai plecat dintre noi ... 10 zile in care am cautat sa vorbesc cu cel de Sus si sa-L intreb de ce te-a luat de langa noi, 10 zile in care o particica din sufletul meu si din veselia mea au plecat o data cu tine ... E nedrept sa nu te mai pot vedea inca o data, e dureros sa stiu cat de tare pot suferi copiii si sotul tau ...

M-am gandit incontinuu la ce mi-ai spus mereu, la cat de mandra erai de mine si la cat de bucuroasa ne-ai asteptat cand am venit sa va vedem ...

Ne-ati primit cu bratele deschise, cu masa pusa, cu asa multa voie buna ... am ras, ne-am imbratisat si n-am crezut niciodata ca aia o sa fie ultima noastra data impreuna. 

M-am invinovatit pentru ca in loc sa vin acasa si sa-mi vizitez familia am ales sa mergem in concediu in alta tara anul trecut, am plans si mi-am dorit sa cred ca e doar un cosmar, ca o sa treaca si ca am sa te gasesc acolo unde te-am lasat.

Cred ca a sosit momentul in care eu infrunt viata intr-un mod diferit, in care eu constat ca cei pe care ii iubesc si ii respect pleaca dintre noi asa cate unul.

In februarie am aflat cu tristete printr-un mesaj de la o colega de liceu cum ca dirigintele nostru s-a stins din viata. Poate pentru unii a fost doar un profesor de limba romana insa pentru mine a fost ca un parinte. El m-a ajutat sa ma formez profesional, el mi-a insuflat notiunea de estetica, de etica, de simt.

Am avut conversatii lungi si profunde, am ras, am plans si ne-am vazut de cate ori treceam prin Vaslui.

Am plans si mi-am dorit sa-mi iau ramas bun. Am inteles ca a pierdut o lupta grea cu o boala neiertatoare. Un om ca dansul mai rar intalnesti. Sa te odihnesti in pace, dragul meu mentor.

Apoi matusa ... vestea trecerii in nefiinta a matusii a venit ca o ploaie cu grindina. Am simtit cum ma doare sufletul, am simtit nevoia sa plang tare de tot si sa ma rog sa nu fie adevarat.

In zadar ... un om asa vesel, asa bun si prietenos s-a prapadit. S-a prapadit intr-un mod discret asa cum si-a trait si viata si ce viata frumoasa. Un profesor de matematica apreciat, o sotie iubita de un om extraordinar care ii duce lipsa enorm, 2 copii minunati si o matusa cum rar poate avea cineva.

Vorbeam la Telefon ore in sir ... Nu o sunam des insa cand o sunam vorbeam despre cate in luna si in stele ... Si mereu avea ceva bun de zis, imi facea mereu aceeasi urare calda, imi spunea cat e de mandra de mine si ca ii place ca orice as face eu mereu reusesc.

Cel mai tare regret si as muta si muntii din loc sa pot sa-mi iau ramas bun.

M-am gandit totusi sa o fac intr-un fel sau altul si sa ii trimit un mesaj acolo sus pe niste baloane colorate si sa le privesc cum se duc sus, sus de tot. Eu stiu ca tu ma auzi, ca ma vezi si mai stiu ca ti-ar fi placut sa-l fi cunoscut pe fiu-miu. E pur si simplu copia ta, tan' lenuta. Are zambetul matale, e blondut si e super comic. Il alint Puricosu' ca n-are stare. 

Ramai cu bine si nu te voi uita NICIODATA!!! Pentru mine esti aici pentru ca te am in sufletul meu si numai Dumnezeu stie cat de recunoscatoare iti sunt pentru tot ce ai facut pentru noi pe lumea asta.

Stiu ca n-o zic des pentru ca n-am fost crescuta sa zic asa insa o sa te iubesc mereu. 

Da-ne Doamne putere sa trecem peste suferinta asta si sa constientizam ca tan' Lenuta noastra draga e mereu cu noi.

Sufletu-mi e langa voi ACASA!!!