de cand am ramas somera m-am vazut in postura cautarii unui nou loc de munca...pe de o parte imi era destul de greu sa intreb in stanga si in dreapta insa pe de cealalta parte e o chestie normala ce te scoate din monotonie. Mi-am facut cv-ul in italiana, m-am inscris la diferite agentii, la inspectorat, urmeaza sa imi legalizez toate actele si mai apoi sa merg la ambasada sa obtin declaratia de valoare fiindu-mi recunoscute in acest mod studiile...
stiu ca trebuie sa am rabdare pentru a putea obtine ce vreau insa pana una alta am nevoie de activitate...e evident ca am o noua viata sociala, alti prieteni, insa mai nou e ca foarte curand intru in posesia primei mele masini, un Smart care ma face sa rad pentru ca are tocmai culoarea pe care eu nu mi-o doream. zilele astea conduc pentru a ma obisnui, pentru a fi familiara cu strazile, autostrazile, super strazile, cu traficul, cu ploaia, am langa mine un "instructor" plin de rabdare pe care chiar daca l-as scoate din sarite pare ca ma intelege. aseara eram morocanoasa ca trebuia sa conduc pe intuneric si pe ploaie, astazi ma plangeam ca e prea dimineata si e trafic insa aveam momente in care era extrem de fericita imaginandu-ma singura in masina, cantand...exprimandu-mi fericirea fata de noua experienta. Masina este o necesitate pentru ca orariile de la munca nu imi permit sa ma mai deplasez cu transportul in comun. sunt emotionata, incantata, pasionata de faptul ca voi avea ceva al meu...stiu ca trebuie sa fiu super atenta, ca nu e o joaca, poate ca se simte tensiunea cand conduc insa stiu ca e o chestiune de timp si de obisnuinta. radeam si spuneam ca pentru moment ma multumesc cu smartina insa in curand o sa trebuiasca sa schimb masina si sa-i fac loc viitorului al treilea membru....fara graba, fara vise, fara nimic....doar cu o dorinta de a fi bine, fericita...de a putea zambi si de a avea puterea de a construi un mic univers al nostru. faptul ca am stat relativ singura in ultima perioada mi-a demostrat ca am nevoie sa iubesc, sa simt ca traiesc, ca sunt apreciata, ca sunt admirata, ca sunt in miscare... am invatat in sfarsit ca viata trebuie traita la cote maxime, ca nu trebuie sa imi fac procese de constiinta, ca invat din gresesile mele si ca nu trebuie sa dau nicio explicatie nimanui pentru ca am singura grija de mine... abia astept sa ma trezesc de dimineata, sa ma pregatesc, sa ma urc in masina si sa plec la munca... si toate astea se intampla datorita faptului ca am renuntat sa raman acasa la Iasi , pentru ca am semnat demisia la fostul loc de munca care imi oferea satisfactie materiala....asta pentru ca sunt hotarata sa iubesc iar, sa acord timp si atentie...
stiu ca trebuie sa am rabdare pentru a putea obtine ce vreau insa pana una alta am nevoie de activitate...e evident ca am o noua viata sociala, alti prieteni, insa mai nou e ca foarte curand intru in posesia primei mele masini, un Smart care ma face sa rad pentru ca are tocmai culoarea pe care eu nu mi-o doream. zilele astea conduc pentru a ma obisnui, pentru a fi familiara cu strazile, autostrazile, super strazile, cu traficul, cu ploaia, am langa mine un "instructor" plin de rabdare pe care chiar daca l-as scoate din sarite pare ca ma intelege. aseara eram morocanoasa ca trebuia sa conduc pe intuneric si pe ploaie, astazi ma plangeam ca e prea dimineata si e trafic insa aveam momente in care era extrem de fericita imaginandu-ma singura in masina, cantand...exprimandu-mi fericirea fata de noua experienta. Masina este o necesitate pentru ca orariile de la munca nu imi permit sa ma mai deplasez cu transportul in comun. sunt emotionata, incantata, pasionata de faptul ca voi avea ceva al meu...stiu ca trebuie sa fiu super atenta, ca nu e o joaca, poate ca se simte tensiunea cand conduc insa stiu ca e o chestiune de timp si de obisnuinta. radeam si spuneam ca pentru moment ma multumesc cu smartina insa in curand o sa trebuiasca sa schimb masina si sa-i fac loc viitorului al treilea membru....fara graba, fara vise, fara nimic....doar cu o dorinta de a fi bine, fericita...de a putea zambi si de a avea puterea de a construi un mic univers al nostru. faptul ca am stat relativ singura in ultima perioada mi-a demostrat ca am nevoie sa iubesc, sa simt ca traiesc, ca sunt apreciata, ca sunt admirata, ca sunt in miscare... am invatat in sfarsit ca viata trebuie traita la cote maxime, ca nu trebuie sa imi fac procese de constiinta, ca invat din gresesile mele si ca nu trebuie sa dau nicio explicatie nimanui pentru ca am singura grija de mine... abia astept sa ma trezesc de dimineata, sa ma pregatesc, sa ma urc in masina si sa plec la munca... si toate astea se intampla datorita faptului ca am renuntat sa raman acasa la Iasi , pentru ca am semnat demisia la fostul loc de munca care imi oferea satisfactie materiala....asta pentru ca sunt hotarata sa iubesc iar, sa acord timp si atentie...
Un comentariu:
frumos, dar 3 clape deodata mai dana? :D
Trimiteți un comentariu