change the world...

cateodata ma intreb cum pot sa fiu atat de naiva, sa am incredere, sa imi fac sperante, sa vad cum oamenii se schimba pe zi ce trece si eu sa raman in lumea mea idealista...dupa o lunga experienta la le scimmie am avut ocazia sa merg intr-un alt local sa muncesc pentru aproximativ o luna. le eram simpatica sefilor si au decis sa imi faca contract insa intr-o zi am simtit ca nu e locul meu acolo si o simpla insulta din partea unei individe m-a determinat sa zic "de sambata nu mai vin". pentru unii era asa o chestie spusa la nervi insa pentru mine a fost o hotarare finala. am stat si am analizat ce conteaza pentru mine, cat de mult ma multumeste, daca este important doar sa castig...si a rezultat ca nu, ca am nevoie de satisfactie intelectuala...am fost bucuroasa ca am putut sa invat un nou sistem de lucru pentru ca poate pentru unii pare usor insa nu e...am avut ocazia sa testez vreo 4 persoane dintre care una trebuia sa ramana fixa acolo insa am constat ca in ciuda faptului ca sunt italieni intampina dificultati in intelegerea corecta a operatiunilor.
in seara asta m-am intristat si nu pentru ca s-a terminat ci pentru ca mi-a "retezat" plata asa ca de final. nu imi plac oamenii de genul asta...chiar daca nu am zis nimic am privit sec si ironic...in final eu nu am pierdut nimic...
fiecare isi urmareste interesul, am invatat ca nimeni nu se gandeste la tine, la ce simti, ce vrei, la cum ar putea sa te inteleaga mai bine...pentru ceilalti cateodata esti prea direct, prea onest, ai un caracter dificil doar pentru ca esti alfel...
mi-ar placea sa fiu falsa, sa fiu rea, sa nu imi pese...insa nu reusesc...incerc sa ii inteleg pe ceilalti, sa ii accept asa cum sunt, sa iau cate ceva de la fiecare, sa imi imbunatatesc strategiile de aparare si sa sufar cat mai putin...
cand eram mica nu credeam ca e asa de greu sa reusesti in viata...sunt lucruri pe care mi le doresc, care pot fi obtinute numai prin munca...
m-am alintat cumparandu-mi smartina insa astazi sunt cam 2 grade si a trebuit sa stau sa o dezamortesc...si uite asa ii dau dreptate si lu' tata....
locul de munca provizoriu m-a determinat sa fac 60 de km zilnic, sa ma obisnuiesc cu traficul, sa fiu atenta si sa ma concentrez mai mult...am constat ca nu imi place sa conduc noaptea cand e aglomerat pentru ca ma obosesc farurile, am fost necajita ca nu reuseam sa parchez lateral cu spatele insa in seara asta am incercat singura si am parcat perfect...cum ar zice Paolo: nu e de tine sa nu stii sa tragi de volan...cert e ca atunci cand nu faci anumite chestii trebuie sa iti propui sa le inveti...
acum 7 ani cand am facut scoala de soferi nu eram atenta in totalitate la ore..imi doream sa am permis pentru ca era vremea....facusem anii insa nu aveam masina...apoi s-a intamplat sa fiu o panicata si sa nu incerc...si uite asta intr-o zi m-am vazut nevoita sa plec la drum...si ce emotii, ce suspans...la inceput mi-era si teama sa accelerez insa tine de obisnuinta, de practica intensa...si imi place tare...deja visez la urmatoarea mea masina...o masina in adevaratul sens al cuvantului...
e luna decembrie si iarasi nici nu simt ca vin sarbatorile...poate pentru ca nu fac nimic in sensul asta...insa cu siguranta daca se iveste ocazia plec intr-o vacanta de 2, 3 zile...Doamne cat iubesc sa plec la drum...sa vizitez....sa fac poze...
si pana la urma in capitolul "what is next" ramane de vazut...si una alta sunt iarasi jobless...happy or not I have to smile...multumita ca am alaturi my christmas gift...best "friend" :D.