Momente triste la sfarsit de 2012 si la inceput de 2013. Stiam cu luni in urma ca ambele mele prietene se muta fiecare intr-un alt stat insa nu ma asteptam ca despartirea sa imi para chiar asa de grea. Mai intai s-a mutat Mihaela, care locuia si foarte aproape de mine si cu care pot vorbi ore intregi. Noi gasim subiect de discutie din orice, ne place sa stam in trafic cat e ziua de lunga si tot nu ajungem sa ne plictisim. Cand am vazut ca impacheteaza tot si e gata de mutat am inceput sa plang si sa fiu din ce in ce mai trista. Sentimentul asta de singuratatea nu a fost creat pentru mine. Sunt prea vesela sa stau fara oamenii dragi langa mine. N-am avut timp de suspinat pentru ca apoi a urmat operatia si apoi plecarea Adinei.
M-am bucurat enorm sa le intalnesc. Pe Adina am cunoscut-o la ACS, Fort Carson cand in urma unor discutii am inteles ca una dintre fete e din Romania. Am mers sa o caut si cand i-am vorbit in romeste am surprins-o ca nici nu stia ce sa-mi raspunda. Am stat la o cafea, apoi am tot inceput sa vorbim la telefon, sa scoatem cainii cateodata impreuna, sa iesim la o sesiune de shopping.
Apoi participand la un curs una dintre fete m-a intrebat de unde sunt si asa am aflat de Mihaela. N-am ezitat sa o sun si la putin timp ne-am imprietenit.
Plecarea lor nu a fost benefica pentru mine insa m-am adaptat treptat. Presupun ca ele o sa imi lipseasca si mai mult deoarece urmatorul care pleaca e Christopher si categoric nu-mi pica bine deloc. Asta e Army life, esti pus in situatii fara scapare, oamenii urmeaza un alt curs insa categoric prietenia va ramane pentru totdeauna.
Mi-ar fi placut enorm sa-mi am prietenele aproape, sa putem iesi, sa mergem la film, la masa, la sala. In toti anii astia mi-am dat seama ca unele persoane mi-au ramas in suflet, altele s-au distantat insa ma bucur de toata experienta acumulata, de toate amintirile traite.
Si foarte curand o sa merg la plimbare prin Atlanta si binenteles prin preferatul meu Dallas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu