astazi am avut deosebita onoare de a participa la o conferinta extrem de interesanta pe tema fertilizarii in vitro. am sa pornesc in a spune ce mi-a atras atentie plecand de la "how many is too many?". prezentarea a fost tinuta de catre o doamna de la cluj de la universitatea partenera UAIC pe numele sau Mihaela Frunza. a avut un discurs curat, clar, transparent, a stiut sa capteze atentia si sa ne motiveze la un dialog ulterior. cazul adus in atentie a fost cel al mamei care utilizand tehnologia moderna a dat nastere la 8 copii in ideea in care mai avea 6. cazul a ajuns sa fie mediatizat puternic, destul de controversat punandu-se accentul pe diverse aspecte: autonomie vs i(responsabilitate), doctorul care etaleaza, care exceleaza prin obtinerea unei astfel de realizari profesionale sau mass-media care sta la panda si asteapta senzationalul. cert este ca publicurile sunt interesate de prezentarea vietii la scena deschisa, la incalcarea barierelor intimitatii cuplului. responsabilitatea reproducerii ajunge sa fie naviganta. fiinta umana incepe sa se dilueze, sa accepte fel de fel de compromisuri pentru a obtine un rezultat dezirabil.
din exterior ne imaginam ca fiind un caz extrem, il percepem ca pe ceva nou si savurabil de scandalos. si asta atrage...nu stiu daca ar trebui sa fim mai preocupati de dezvoltarea stiintifica sau de latura sociala, de implicatiile morale pe care le ridica o astfel de problema. cert este ca inainte de a lua o asemenea decizie este bine sa cantarim/analizam foarte bine situatia, sa beneficiem de consiliere si de paraconsiliere, sa stim cu certitudine ca independenta si autonomia mamei nu vor fi afectate. insa cum era si firesc in state se recurge tot mai des la reality show pe baza unei astfel de povesti... deci e totul discutabil...
am fost incantata sa-mi ascult dascali care mereu au fler si daruire in exprimare.
mama care a dat nastere celor 8 copii poate fi si un produs al degradarii mentalitatilor, iar noi, publicurile putem fi perceputi ca fiind gazda fantasmelor, a celor care se bucura din plin de astfel de spectacole.
si am sa inchei prin a spune o chestie care mi-a ramas intiparita in minte si care se potriveste perfect cu o decizie pe care am luat-o cu putin timp in urma: Opriti lumea! Vreau sa cobor!
asa cum zic mereu fiecare are dreptul la viata si nu la orice fel de viata ci la o viata fericita!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu