sunt o norocoasa...sunt multumita ca am energie, ca pot da curs visurilor si dorintelor mele, ca in ciuda unor evenimente triste, zambesc si ma bucur de fiecare oportunitate...
au trecut 2 ani de cand zi de zi imi propun ca eu trebuie sa ajung la Rochester, ca e o datorie morala de a petrece putin timp cu copiii mei dragi care imi sunt ca niste frati, cu Christine, care m-a ajutat enorm si mi-a oferit confortul de care aveam nevoie...
mi-a facut o imensa placere sa fac iarasi parte din viata lor, sa ma trezesc cu ei, sa mergem la scoala, sa iau parte la diferite activitati, sa merg cu clasa in vizita la o casa memoriala, sa asist la lectii, sa observ sistemul de invatamant american...sa interactionez cu copiii si sa imi amintesc cum eram eu, mica. si sunt nespus de bucuroasa ca lor nu le lipseste nimic, ca in ciuda faptului ca locuiesc la mai putin de jumatate de km de scoala in fiecare dimineata trece autobuzul si ii ia de acasa, ca nici nu exista grija pachetelul la pranz sau stres privind cheltuielele necesare desfasurarii activitatilor scolare si nu numai...
Christine este o femeie capabila, muncitoare, care in ciuda faptului ca anul acesta nu a obtinut o catedra a sa face zilnic zeci de kilometri pentru a fi suplinitor, pentru a avea posibilitatea de a le oferi copiilor tot ce au nevoie...
Maura acum are 6 ani...este aceeasi "diva" dintotdeauna...cocheateaza cu frumosul, se alinta teribil cand trebuie sa hotarasca cu ce se imbraca a doua zi, alege combinatia de culori cu grija, are o inteligenta peste medie si este foarte activa.
Seamus a progresat enorm dat fiind faptul ca in Italia a avut de suferit deoarce nu se putea adapta in scoala italiana...insa cum ar fi putut cand invatatoarea - profesoara sa nu stia o boaba de engleza, el nu intelegea mai nimic in italiana...si totusi era promovat...a inregistrat un handicap si singura lui dorinta era de a comunica cu ceilalti, de a fi prezent insa nu doar fi fizic...am suferit alaturi de el si acum cand l-am vazut cat de ok este am simtit un sentiment minunat...am fost la el la scoala, i-am cunoscut "invatatorul"- o persoana deosebita - Mister Albercht - un om cu o rabdare impresionta, cu o energie debordanta, cu un stil nemaintalnit...dansul pune atat de multa pasiune in munca cu copiii, nu neglijeaza pe nimeni si contribuie foarte mult la integrarea celor cu probleme..sistemul american include ajutorul specializat cu diferite cadre didactice - spre exemplu daca un copil intalneste dificultati in citire aceasta vine de 3 ori pe saptamana mai devreme si recupeaza...aceleasi lucruri si pt scriere...
Andrew - un baiat chipes care la 13 ani a avut prima sa intalnire - i-am calcat o camasa blue, l-am sfatuit sa puna un tricou alb pe el, sa indoaie manecile, sa zambeasca ca de obicei si sa lase emotiile acasa...este un copil talentat la tot ceea ce tine de info si de matematica, este un pic imprastiat insa este cooperant si intelegator daca ii sunt explicate calm atributiile.
Eva este o adolescenta rebela care adora muzica rock, hainele negre, care citeste foarte mult si care stie deja ce vrea sa studieze pe viitor...este un sprijin de incredere pentru mama sa, are grija de fratii mai mici in lipsa parintilor...are si momente cand ar prefera sa fie singura...
sederea mea in Rochester mi-a demonstrat ca sunt atasata de copiii, ca ei fac parte din viata mea si ca mi-as dori sa ii vizitez cat mai des insa chiar daca am primit propunerea de a ramane am simtit ca nu pot, ca trebuie sa-mi construiesc viata independent.
au trecut 2 ani de cand zi de zi imi propun ca eu trebuie sa ajung la Rochester, ca e o datorie morala de a petrece putin timp cu copiii mei dragi care imi sunt ca niste frati, cu Christine, care m-a ajutat enorm si mi-a oferit confortul de care aveam nevoie...
mi-a facut o imensa placere sa fac iarasi parte din viata lor, sa ma trezesc cu ei, sa mergem la scoala, sa iau parte la diferite activitati, sa merg cu clasa in vizita la o casa memoriala, sa asist la lectii, sa observ sistemul de invatamant american...sa interactionez cu copiii si sa imi amintesc cum eram eu, mica. si sunt nespus de bucuroasa ca lor nu le lipseste nimic, ca in ciuda faptului ca locuiesc la mai putin de jumatate de km de scoala in fiecare dimineata trece autobuzul si ii ia de acasa, ca nici nu exista grija pachetelul la pranz sau stres privind cheltuielele necesare desfasurarii activitatilor scolare si nu numai...
Christine este o femeie capabila, muncitoare, care in ciuda faptului ca anul acesta nu a obtinut o catedra a sa face zilnic zeci de kilometri pentru a fi suplinitor, pentru a avea posibilitatea de a le oferi copiilor tot ce au nevoie...
Maura acum are 6 ani...este aceeasi "diva" dintotdeauna...cocheateaza cu frumosul, se alinta teribil cand trebuie sa hotarasca cu ce se imbraca a doua zi, alege combinatia de culori cu grija, are o inteligenta peste medie si este foarte activa.
Seamus a progresat enorm dat fiind faptul ca in Italia a avut de suferit deoarce nu se putea adapta in scoala italiana...insa cum ar fi putut cand invatatoarea - profesoara sa nu stia o boaba de engleza, el nu intelegea mai nimic in italiana...si totusi era promovat...a inregistrat un handicap si singura lui dorinta era de a comunica cu ceilalti, de a fi prezent insa nu doar fi fizic...am suferit alaturi de el si acum cand l-am vazut cat de ok este am simtit un sentiment minunat...am fost la el la scoala, i-am cunoscut "invatatorul"- o persoana deosebita - Mister Albercht - un om cu o rabdare impresionta, cu o energie debordanta, cu un stil nemaintalnit...dansul pune atat de multa pasiune in munca cu copiii, nu neglijeaza pe nimeni si contribuie foarte mult la integrarea celor cu probleme..sistemul american include ajutorul specializat cu diferite cadre didactice - spre exemplu daca un copil intalneste dificultati in citire aceasta vine de 3 ori pe saptamana mai devreme si recupeaza...aceleasi lucruri si pt scriere...
Andrew - un baiat chipes care la 13 ani a avut prima sa intalnire - i-am calcat o camasa blue, l-am sfatuit sa puna un tricou alb pe el, sa indoaie manecile, sa zambeasca ca de obicei si sa lase emotiile acasa...este un copil talentat la tot ceea ce tine de info si de matematica, este un pic imprastiat insa este cooperant si intelegator daca ii sunt explicate calm atributiile.
Eva este o adolescenta rebela care adora muzica rock, hainele negre, care citeste foarte mult si care stie deja ce vrea sa studieze pe viitor...este un sprijin de incredere pentru mama sa, are grija de fratii mai mici in lipsa parintilor...are si momente cand ar prefera sa fie singura...
sederea mea in Rochester mi-a demonstrat ca sunt atasata de copiii, ca ei fac parte din viata mea si ca mi-as dori sa ii vizitez cat mai des insa chiar daca am primit propunerea de a ramane am simtit ca nu pot, ca trebuie sa-mi construiesc viata independent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu