it's time to fly again

joi seara...ora 21:00...ma cuprinsese tristetea si nu doar din cauza plecarii ci si din cauza lui "sgt" care gafase in ziua respectiva...am mers la fiecare copil in parte sa ii explic de ce trebuie sa plec, am incercat sa imi controlez emotiile si sa nu plang si am inceput iarasi sa impachetez...se facuse 23:00 si eu nu adormisem...tot ce stiam e ca la 2:00 trebuie sa fiu treaza ca aprox la 4 Christine trebuie sa ma conduca la aeroport... o noapte friguroasa de toamna si eu necajita deoarce motanul imi luase una dintre sosetutele- balerini...si ma tot uitam la Bill si il intrebam...zi-mi unde mi-ai pus-o...nu ma puteam incalta si eram asa agitata...pana la urma am oprit si mi-am cumparat alta pereche de la supermarket-ul non-stop...insa pentru a 2a oara Bill ma supara...cu cateva zile inainte crezusem ca l-am pierdut insa culmea el sforia de zori intr-una din debaralele...am ajuns si la aeroportul din Rochester si prima cursa era a mea...a trebuit sa fac escala in Philadelphia si apoi am ajuns in Connecticut...m-am imprietenit cu o persoana tare simpatica, am schimbat cateva vorbe si mi-a animat parca dimineata...am ajuns in Phil si m-am grabit pentru ca aveam foarte putine minute la dispozitie...m-am agitat insa inutil pentru ca avea intaziere... in sfarsit Connecticut - ce stiam eu despre locul asta? ca e minunat toamna datorita peisajului autumnal...la aeroport ma asteptau doi oameni practic necunoscuti...insa nu si teoretic...discutasem in prealabil despre Louis si Louisa, aveam conturata o impresie in minte...m-am uitat in stanga si in dreapta insa nu vazusem pe nimeni cu descriera respectiva...luasem loc si ma conectasem la wi-fi si numai ce aud: Donna Fotea, we are waiting for you at the gate number x...si ma cuprinsesera emotiile si panica...insa am avut onoarea si placerea sa cunosc 2 prieteni dragi, 2 persoane care m-au facut sa zambesc din prima secunda, care m-au intampinat cu bratele deschise si au avut grija sa ma simt bine... urma sa asteptam 3 ore pana ajungea si WO1...si am mers sa ma familiarizez cu zona, sa stam la o cafea si sa schimbam doua vorbe...am ras incontinuu si am simtit ca ii cunosc de o viata...eram asa linistita si ma simteam de parca erau familia mea... apoi, intorsi la aeroport am alergat sa-l astept...si culmea a venit imbracat in uniforma...ma durea asa stomacul si eram ca un copil...trecusera aprox. 2 luni si visam deja la momentul in care o sa-l revad...e un barbat care ma face sa ma simt mandra ca il am langa mine...e o persoana care imi da pur si simplu motiv de fericire, care ma invata sa privesc viata altfel.... apoi a urmat un pranz delicios si calatoria spre casa din CT....si sederea mea pentru alte 4 zile...
Thank you so much for being so nice and friendly with me...Louis&Louisa...wish u the best :D