esti ceea ce daruiesti, esti doar atat cat daruiesti

Mos Crãciun a sosit si la Cãntãlãresti
de M.D (articol preluat din Adevarul de Vaslui)

BUCURIE... În ziua de Ajun, opt copii nevoiasi din satul Cãntãlãresti au primit pe neasteptate vizita lui Mos Crãciun.

Opt copii din satul Cãntãlãresti au fost vizitati de Mos Crãciun, cu bunãvointa unor oameni de afaceri din Vaslui. Chiar în ziua de Ajun, cei opt copiii ai familiei Beleutã, cu vârste cuprinse între unu si 16 ani, nici nu se asteptau ca Mosul sã vinã si se pregãteau sã meargã cu steaua pe la oamenii din sat. Într-o camerã, o crengutã de brad era împodobitã cu ghirlande, doar cei mai mici sperând într-o minune. La vederea cadourilor, bucuria lor a fost nemãrginitã. Hãinute, jucãrii, dulciuri si alimente, toate acestea le-au umplut inimile de bucurie, gândindu-se cã totusi Mos Crãciun existã. „Le-am spus cã dacã vor fi cuminti, va veni Mosul si la ei, dar ei nu mã credeau. Mã gândeam sã mã duc la magazinul din sat sã le cumpãrãm niste dulciuri, cã alte cadouri nu ne permitem“, a spus Gabriela Beleutã, mama copiilor.

Multumim tuturor celor care ne-au ajutat“

Copiii familiei Beleutã au intrat în atentia cotidianului nostru încã din luna septembrie a acestui an, atunci când, mama si bunica acestora s-au plâns cã nu au posibilitãtile necesare sã-i trimitã pe micuti la scoalã. Tot atunci, cineva i-a fãcut fericiti pe copii. „În ziua când a început scoala, copiii se pregãteau sã meargã la scoalã. Îsi coseau hainele si papucii rupti, nu aveau nici caiete, nici ghiozdane. A venit atunci o doamnã care le-a adus de toate:haine, rechizite si mâncare. Acum la fel, stãteau tristi, credeau cã Mos Crãciun n-o sã vinã, dar a venit. Multumim din inimã tuturor celor care ne-au ajutat si le dorim multã sãnãtate“, spune Maria Beleutã, bunica celor opt copii. Cei opt copii locuiesc împreunã cu mama si bunica lor în satul Cãntãlãresti. Pânã de curând acestia trãiau în conditii greu de imaginat: într-o singurã camerã, cu un singur pat, fãrã televizor, trãind doar din alocatie si din infima pensie a bunicii. Câtiva oameni cu suflet mare din Vaslui s-au gândit la ei si i-au ajutat, îndulcindu-le traiul. „Ne-au promis cei de la Primãria din comunã cã ne ajutã cu un pat si alte lucruri, dar am rãmas cu promisiunile. Copiii sunt mici, cer de mâncare, noi nu avem niciun venit, trebuie sã le dãm de mâncare, nu?“, a mai spus Maria Beleutã".

Dana Fotea:

in ajun de craciun ne-am hotarat sa fim si noi mos craciun...poate nu aveam de unde sa punem foarte multi bani dar cand iti doresti ceva pana la urma realizezi astfel datorita baietelor de la peluza sud si a prietenelor lor actiunea noastra a fost posibila: jucarii, dulciuri, alimente, hainute au fost daruite unor copii nevoiasi...

am pornit la drum cu mari sperante: am apelat la oameni darnici precum D-l Safir, patronul de la Silver mall, proprietarul de la Teofarm care in urma gestului deosebit pe care l-au facut au castigat admiratia noastra, a tuturor...

atunci cand poti e bine sa fii mos craciun...nu trebuie sa ne gandim ca pierdem, ca o sa avem mai putin...un zambet ne face viata mai frumoasa, un simplu multumesc iti aduce bucurie...

cand i-am vazut asa mici si neajutorati intr-o camera din lut, fara prea mare lucru, prost imbracati, murdari simteam asa o furie...pt ca nu pot face mai mult pentru ei...pentru ca toti copii au dreptul de a fi curati si bine imbracati, imbaiati in noapte dinaintea craciunului, in asteptarea mosului...insa acei copii mai degraba sunt in asteptarea unei farfurii cu mancare...ceea ce pentru unii copii e un fleac pentru ei e o bucurie...

mi-a parut bine ca noi am putut fi de folos...ca am redat zambetul si ca le-am facut craciunul fericit...sarbatoarea trebuie sa o avem in suflet si sa aratam si latura umana...

esti ceea ce daruiesti, esti doar atat cat daruiesti

It's Christmas!!!

Si vine Craciunul...daca anul trecut pe vremea acesta strabateam strazile Valenciei, pe cele ale Londrei si apoi admiram frumusetea orasului Milano de asta data pot spune ca sunt acasa, la Iasi, cuminte si in asteptare...eu cred in vise si in Mos Craciun si totodata intr-o lume mai cinstita. Anul acesta universitar (masteranda fiind) a inceput cu brio, cu o noua bursa, cu un examen de angajare care dureaza foarte mult si care imi testeaza capacitatea, abilitatile, aptitudinile, motivatia si tot ce tine de un angajat model...ca la urma urmei asta presupune, sa devin un model pozitiv in societatea romaneasca...insa e un drum lung, abrupt, pe alocuri lipsit de fair-play si asta pentru ca se desfasoara in Romania...insa pasii inceti sunt si cei mai siguri...in inima mea sper, pentru ca asta mi-a ramas...binenteles in afara studiului intensiv care se pare ca nu ma mai preocupa asa tare...hh...am zis mereu ca am sa inving si stiu daca e sa fie pentru mine, va fi, chiar daca pare o consoloare...
si cum spuneam: Craciun...mergeam agale pe strada...am indraznit pentru prima oara sa pasesc pragul Mitropoliei...sa intru si sa ma rog...am simtit nevoia aceasta...si cat m-a intristat...de 4 ani merg la Teologie unde am ore, insa nu am indraznit sa intru in biserica din varii motive: am zis ca prefer sa stau afara, sa ma inchin in fata bisericii si atat...acum pasii ma indreptau spre locul in care se tinea slujba...am vazut o mama, cu trei copiii care statea si cersea...si m-am intristat pentru ca ma simt neputiincioasa...apoi am urcat intr-un autobuz in care un copil de etnie rroma a inceput sa cante...cred ca avea cam 5 anisori si avea o deficienta...lumea radea...se amuzau...mie imi venea sa-l iau acasa, sa-l spal si sa-l las apoi de unde l-am gasit...probabil, foarte probabil ca intr-o zi cand o sa am casa mea o sa fac si asta...cred ca singurul lucru care o sa-mi dea satisfactie pe lumea asta va fi multumirea celui de langa mine...nu astept nimic rasplata in mod deosebit ci un zambet si un simplu multumesc pentru ce as face pentru cineva...
cu toate ca Sarbatoarea ce vine e menita sa reuneasca familii, sa aduca pace si liniste in casele oamenilor cred ca pentru multi e si un moment tensionant in care se intreba de unde? si cum? sa faca rost de bani pentru a procura cele necesare...
si pentru ca fiecare dintre noi poate fi un mos craciun anul acesta ma voi stradui sa fac fericiti niste copii...sa le daruiesc ceea ce pe mine ma facea extrem de fericita cand eram mica...ceea ce imi aducea zambetul...
si pentru ca anul trecut am ratat un craciun alaturi de bub anul acesta promit sa ma revansez si sa fim impreuna...cu toate ca Mr. Grig nu va fi printre noi nici anul acesta...insa e in planul nostru de viitor...e consemnat sa apare si sa ne uneasca...;))...
Peste tot unde există suflare românească cu simţământ creştin, Crăciunul este una din cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Naşterii Domnului, prilej de bucurie, pace şi linişte spirituală. Este o zi în care dăruim şi primim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru Crăciun. Nu uitati ca nu cele materiale sunt cele mai importante. intr-adevar sunt necesare insa acolo unde exista respect, intelegere, dragoste exista si posibilitatea de a progresa...trebuie sa invatam sa pretuim valorile, sa aratam ca nu suntem superficiali si ca avem un orizont bine definit, ca ne indreptam catre o lume mai buna...
nu-mi ramane decat sa va urez tuturor un Craciun fericit, sa fiti sanatosi, sa va ganditi mereu la ce aveti si sa apreciati ce este al vostru!

in ultima vreme...

off draga blogule sincer imi pare rau ca te-am abandonat...cred ca venirea iernii ma cam deprima..frig, ceata, burnita, ziua mai scurta, intunericul, examenele...toate ma fac sa oftez...insa in sfarsit pot spune ca zambesc, ca sunt ceva mai bine, mai inspirata si asta datorita rezultatelor obtinute si in mare masura datorita faptului ca iubesc si ca-l am pe bub aproape. el e cel care face un efort colosal sa imi suporte alintaturile si perioadele, cel care invata sa reziste langa mine...bun, acum sa nu credeti ca sunt asa insuportabila insa cand se aduna mai multe evenimente care iti cauzeaza o stare negativa n-ai cum sa pui punct fara sa te descarci pe cei de langa tine...
tot asteptand un rezultat m-am delectat citind si de asta data am preferat un roman copilaresc, un roman care iti insufla speranta si voia buna. astfel am preferat Oscar si tanti Roz...si cred ca e o lectura placuta pe care oricine ar citi-o si care pe mine m-a facut sa ma destind, sa reflectez asupra propriei persoane si a viselor mele...da, am vise si stiu ca treptat se vor implini...ma asteptam poate sa fie mai usor...insa din contra...invat sa rezist presiunii si stresului si poate trec mai usor peste momentele dificile pentru ca am vointa si dorinta...
iarasi ce ma mai inveseleste teribil e serialul cel mai incantator: dr house care e nelipsit, prison break care ma face sa tresar si sa astept curioasa sa treaca inca o saptamana...
si uite ca a fost si 1 decembrie...ziua noastra, a romanilor care e ignorata de multi si sarbatori de prea putini...nu-s prea multe zile care sa apartina tuturor dintr-o tara...si de ce sa nu profitam sa ne inveselim...
lumea se schimba fapt ce ma ingrijoreaza...ca nu e neaparat in bine...tot mai multe scandaluri in presa, din ce in ce mai multe divorturi si esecuri sentimentale, infidelitati, copii parasiti sau omorati, numarul infractorilor in crestere...si asta intr-o tara in care educatia se clatina...pt ca e ceea ce ne lipseste...pt ce n-discipline daca nu stim sa ne comportam civilizat, daca nu suntem constienti de obligatiile, de responsabilitatile noastre...ce rost are sa stim sa ne cerem drepturile daca nu tinem cont de criteriile care duc la indeplinirea acestora...
si inca sunt plina de speranta ca intr-o zi o sa pot sa particip la imbunatatirea societatii, ca o sa-mi pun amprenta asupra educatiei, ca ii voi ajuta pe ceilalti sa inteleaga ca fiecare e o parte necesara fara de care nu putem avea o buna functionabilitate...
un alt eveniment care ridica semne de intrebare: alegerile parlamentare...cati bani irositi pe materiale, pe campanii...cati bani aruncati...cati dintre ei au facut niste brosuri utile: cu lucruri semnificative...care trebuie stiute de orice roman...campanii cu mici si bere, muzica lautareasca, fanfare in mediul rural...ce dezamagire...cate case ar fi putut fi consolidate, cate locuinte sociale ar fi putut fi create cu miliardele de lei aruncate! si zic aruncate pt ca atata campanie pt o prezenta la vot extrem de scazuta...raportand la investitia facuta...
insa...traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul...
si ca sa amintesc si un momentan care mi-a demonstrat ca am mai imbatranit...balul de la Filosofie 2008...ce distractie...da, sunt ironica pentru ca nu ma regasesc printre cei care merg in cluburi si huiduie si se manifesta ca pe stadion...asta faceau incurajatorii concurentelor...folosind un limbaj mai mult sau mai putin obscen...insa nu putem mereu interveni descurajand astfel de comportamente pt ca nu stim cu cine avem de a face (si fac aceasta afirmatie in cunostinta de cauza)...se pare ca anii au trecut si locul meu este in alta parte...
sunt 2 luni de cand am revenit in tara...in care am recuperat cateva ore de somn ca ce-i drept aveam nevoie...vara mi-a aratat ca pot sa obosesc mai repede mai ales, ca sistemul imunitar nu ma mai ajuta ...
insa nu-i vreme de plans...eu am sa raman o curoajoasa...o optimista...chiar daca lumea are fatete...are extreme...am invatat ca oamenii nu sunt asa cum se afiseaza...ca nu tin mereu cont de cei care le sunt aproape...ca nu trebuie sa-i judecam...insa nici sa-i apreciem...cred ca cel mai bine e sa ne pastram o pozitie de indiferenta...de neutralitate...pentru ca in acest fel evitam orice conflict...
*am inceput sa am noi idoli daca pot spune asa...daca pana acum avem cativa profesori preferati am inceput sa meditez asupra ceea ce zic cei cu care am contact acum...fiecare vorba inteleapta spusa la momentul oportun face cat zeci de discursuri tinute in zadar...asa ca nu ne ramane decat sa invatam sa dam replica in tacere...si asa vom fi mai buni, mai cinstiti, mai omenosi...ca la urma urmei asta e datoria noastra...sa fim umani!!!

cand te simti trist...

ma apuca uneori tristetea...si ma si copleseste cate o melancolie...si ma mai apuca si cate un dor nebun...poate pare ciudat insa mi-e sila de lumea rea si mincinoasa, de oamenii ticalosi si vulgari prin comportamentul pe care il afiseaza, de fetele senine si blande si care poate inspira contrariul...insa asta e lumea in care traiesc, in care traim si care prea curand nu pare sa se schimbe...acum ceva timp cand m-am apucat sa scriu pe blog spuneam ca urasc oamenii invidiosi si pe cei mincinosi: si imi pastrezi afirmatia....urasc oamenii care inseala...care nu tin cont de setimentele celui de langa el, care sunt egoisti si se gandesc la propria persoana...inteleg ca in principal conteaza propria fiinta...insa ca sa-ti fie bine tie trebuie sa ai grija sa le fie bine si celor de langa tine....sa stii sa fii moral, sa fii decent, sa fii onest...chiar cu pretul fericirii tale...ce rost are sa traiesti in lumea ta proprie, o lume a nesimtirii cand cei de langa tine ofteaza...si sufera...cat de important e sa stii sa fii onest, sa fii deschis...sa ai puterea sa infrunti lumea si sa pornesti mereu intr-un inceput de la un adevar...cred ca cel mai tare sufar atunci cand sunt mintita...si cand aflu...cel mai tare doare neincrederea, neloialitatea, perfiditatea...insa tare greu schimbam lumea...si tare usor ne lasam manipulati...de zambete false, de prietenii inutile...de glume penibile...imi pare ca cel mai urat lucru care se intampla e infidelitatea...e inselatul asta care provoaca o deceptie mare, o durere profunda...o tristete infinita...
insa toate au o scuza si aceea e imaturitatea...insa pana la un moment...unde sunt doi nu poate interveni al treilea pentru ca nu e moral...nu e cinstit fata de niciunl insa in toata povestea asta cel mai mult sufera cel caruia i se ascunde...si uite asa atunci cand afli simti ca ceva moare...ca un vis se stinge...
insa trebuie sa incerci mereu sa gasesti resurse, sa te agati de sperante, sa te rogi sa dai peste oameni buni si prietenosi, peste cei care au coloana vertebrala solida, peste oameni de la care sa ai ce invata...sa fii fericit spunand ca ai langa tine oameni valorosi...de care sa te bucuri...
si ce e mai grav e ca foarte putini deschid ochii la timp...foarte putini traiesc in lumea adevarului, a sinceritatii...insa nimic nu e imposibil...totul este realizabil insa trebuie sa stii sa descoperi acest tot...haide, sa lasam impreuna, tristetea la o parte...si sa pasim in lumea "fluturilor colorati"...important e sa stii sa fii rational...sa nu accepti sa fii calcat in picioare...cred ca lumea asta e intr-atat de mare incat exista un suflet pereche pereche pentru fiecare...cu cat incercam sa gandim mai mult cu atat evitam e cat posibil eventualele probleme...nu-i de mirare ca eu si cu mine mereu pornim la drum ca sa reusim...cred ca mereu am evadat cand m-am simtit in nesiguranta...am incercat sa-mi gasesc locul, sa ma simt sigura pe mine...asa s-a intamplat cand am plecat la valencia...cand pur si simplu nu prea stiam incotro ma indrept insa stiam ca o noua locatie ma va face fericita...si nu-mi pare rau...as pleca de zeci de ori ca sa las tristetea in urma...poate acum imi este enorm de dor de o noua calatorie...sper ca drumul la bucuresti pe care il fac peste putin o sa fie unul folositor...imi doresc tare, tare sa fie bine...sa am noroc...stiu ca undeva o stea clipeste pentru mine...si vreau sa ma ajute...sa imi dea incredere si energie pentru ca ma simt trista...si am nevoie de incurajare, de o mana prietenoasa care sa ma ridice...nu sunt un om slab...insa cam o data pe luna mi se intampla sa ma cufund in ganduri triste, in amintesc de momente pe care imi doresc sa le las in urma, insa care par sa ma urmareasca...eu si cu mine o sa reusim...trebuie!!!

when you miss somebody...you wish to can see that person again...

uitandu-ma prin albumele mele foto am inceput sa zambesc...si sa mi se faca dor...de fetita mea mica si dragutza pe numele ei maura...copilul de care pe timp de vara aveam cateodata grija: si spun cateodata pentru ca din cauza ca mai munceam si in alta parte nu puteam sa tin pasul cu copii...eram obosita...si poate cateodata imi doream sa dorm...eram egoista....o simteam cand intra in camera mea si ma privea....si zambea...si se intreba in sinea ei oare ce fac: daca dorm sau daca ma prefac: deseori eram tacuta si o priveam pe sub pleoape fara sa ii las senzatia ca incerc sa o evit alteori o speriam si o strangeam in brate si ii spuneam sa ne jucam si ca premiul jocului va fi o jumatate de ora de somn...ea spunea ca trisez ca, vrea ba o papusica sau ceva dulce...si mi era draga...cateodata ieseam noi doua la plimbare si ii spuneam de cand plecam de pe usa: please maura don't ask for anything. today we don't have enough money: so we are going out, we are eating, drinking a juice and then we are going back home...imi amintesc ca vazuse o jucarie, si ii dadeau lacrimile...si eu care mai mereu ma comportam de parca eram un general lasam de la mine si ii luam..si ea imi spunea cu un zambet dulce: ohh thank you Dana, you know that i love you...alteori ma facea sa fiu manioasa cand folosea make-ul meu...ma vedea ca tot ma joc de acolo si nu intelegea ea ce fac...asa ca, atunci cand plecam intram in camera mea si incepea sa foloseasca ce ii placea ei: fond de ten, mascara, lip gloss...si apoi radea...intr-o zi m-a intrebat ce ii fac parului mei...ca daca nu ma doare...pur si simplu faceam o operatiune banala si anume il indreptam...mi-a zis ca vrea si ea...in zilele ulterioare cand am avut putin timp i-am zis: uite dragutza mea: astazi te fac frumoasa tare...si ea are parul usor carliontat...i-am facut breton...apoi incet incet i-am indreptat parul..am dat-o cu parfum si observam cat de mandra este...un copil mic...cu zambet dulce...o prietena draga...i love you too maura and every day i miss you more...my sweet child...hug...kiss...

in fiecare zi invatam ceva nou...

oriunde ne-am afla, indiferent spre ce ne-am indrepta este imposibil sa nu invatam ceva nou, sa asimilam o informatie, o deprindere, o cunostinta...astazi spre exemplu la un seminar despre managementul schimbarii am auzit-o pe d-na profesoara spunand care e secretul relatiilor fericite si de lunga durata...raspunsul dansei a fost surprinzator pentru mine si anume: replica in tacere...multi dintre noi cei tineri avem tendinta de a riposta, de a ne contrazice, de a face schimb de argumente...si in felul acesta ne aratam personalitatea puternica insa de fiecare data cand ridicam tonul pierdem foarte mult...oamenii siguri sunt cei care vorbesc calm, hotarat, coerent...cei de la care ai ce invata si de la care intelegi fara prea multe explicatii...insa ce te faci daca ai in fata ta un om care ridica vocea, care vrea sa para autoritar...care crede ca el are dreptate...oare are rost sa ii raspunzi pe acelasi ton si sa prelungesti agonia sau poate e mai bine sa ii dai replica in gand, sa fii convins ca i-ai raspuns si sa fii impacat cu tine insuti? relatiile pe care cei mai multi dintre noi le au sunt nesigure, sunt incerte, fara fundament si multe dintre ele se indreapta catre "nicaieri"...cati dintre baieti mai sunt responsabilii de odinioara care faceau pana si imposibilul pentru a-i oferi unei fete tot confortul? cati dintre ei renunta la egoismul si la criticile banale pentru a le face pe plac? unii acum cred ca risca sa se transforme in personaje penibile doar prin simplu fapt ca ii fac anumite favoruri, doleante, ii indeplinesc anumite dorinte persoanei spunem noi iubite...insa tot ce conteaza este sa fim onesti, sa fim responsabili, sa invatam sa respectam pentru ca numai asa primim ceea ce meritam...nimic mai mult...
*am atasat aceasta poza pentru ca astazi draga mea prietena mi-a dat o veste extraordinara: pe 8 august se casatoreste...este toata un zambet, plina de energie pozitiva si optimista...si inca un eveniment extraordinar: o alta prietena draga sufletului meu va avea un copil: cred ca e minunat sa simti ca in curand vei fi mama...asa ca felicitari Mamico!!!

ziua perfecta de nastere!!!

acum cateva zile am facut 23 de ani!!! si am asa o stare ciudata de fiecare data cand mai adaug un an la etatea mea...insa de la an la an imi doresc sa am ziua ideala...sa ma trezesc de dimineata si sa am pe cineva care sa ma faca sa ma simt copil...sa primesc in dar famila winnie de pooh...un tort dragutz cu ei...si baloane colorate...a party for a child is my perfect birthday!!!...plus de asta mi-l doresc pe micutzul grig...sa fie prezent mereu langa mine...cred ca am sa ador sa am un copil si sa-i pregatesc ziua de nastere...sa ii fac pe plac si sa-l pun mereu sa scrie cum si-ar dori sa fie...cum vrea, ce anume vrea, pe cine vrea alaturi...ca la urma urmei asta conteaza: sa te simti bine alaturi de cine iti doresti....si uite asa de fiecare data pe 1 octombrie dana si cu eeyore se pregatesc de un nou inceput: un nou an universitar...de o alta schimbare...asa ca de acum astept 2009...;)....see yaaa...

liniste...calm...tacere...

nimic nu mai e la fel...totul se schimba... viata incepe sa capete nuante diferite... sa ma responsabilizeze din ce in ce mai mult... simt ca locul meu e in alta parte... si imi doresc sa pot sa merg acolo unde stiu ca am sa ma regasesc... ea nu mai e... si e trist... imi lipseste... ocolesc strazile care ma fac sa imi aduc aminte... care imi trezesc dorul... e atat de frumos sa fii linistit... sa te bucuri de tacerea aceea fireasca care se instaleaza...sa mergi cu pasi calmi...si sa-ti pastrezi zambetul... sa fii onest si sa poti sa vorbesti deschis...fara sa fii ironic, fara sa fii sarcastic... sa poti creea o relatie fireasca, normala de care sa nu amintesti...de la care sa nu ai nicio asteptare...
e un gol pe care nimeni nu il poate completa... pentru ca oamenii sunt unici...nu fac ierarhii, nu ii ridic ii slavi pe unii ci doar ii apreciez pentru tot ceea ce fac... si sunt asa mandra de ea... pentru ca a ramas fetita aceea razboinica...si care sunt convinsa ca pana la urma va triumfa... orice intamplare are un rost al ei... nimic nu mai e la fel... nimic nu e intamplator... si totul se schimba...

impreuna trebuie sa incepem sa studiem viata!!!

octombrie...agitatie pe strazi...inceputul facultatii...imbulzeala mare...boboci dezorientati...viitori oameni de stiinta...momente unice in viata unui invidid...facultatea pentru multi este momentul crearii independentii financiare, personale...parasirea cuibului, responsabilizarea in ceea ce priveste viata de unul singur: singur fara familie, fara prietenii pe care ii aveai in orasul in care erai obisnuit sa cunosti absolut tot...
facultatea pentru mine a reprezentat anii calatoriilor...a descoperii asistentei sociale...a asimilarii unui bagaj de cunostinte, un bagaj valoros pentru viitoarea mea cariera...
acum incep sa reflectez, sa meditez si in cele din urma sa ma mobilizez si sa realizez ce imi doresc...incep sa studiez o parte a vietii...una sumbra...care cu pasi mici, dar siguri produce schimbarea...

2 oameni care si-au dorit sa fie impreuna...

imi amintesc cu drag clasa a cincea...eram asa micuta si firava si ma indreptam spre scoala...era prima zi, 15 septembrie 1996...aveam emotii...alti colegi...de acum profesorii...printre ei am zarit o colega dragutza, blondutza cu pistrui...era vremea cand il citeam pe Victor Hugo asa ca am am asemanat-o cu unul din personajele principale...cu Cozette din romanul Mizerabilii...ne-am imprietenit...am fost colege 4 ani...apoi la liceu intamplarea a facut sa fim in aceeasi clasa...si intr-o zi dragutza mea Cozette imi spune a vazut un baiat care ii place...si a inceput sa vorbeasca despre el...o data, de doua ori...si uite asa s-a indragostit...si a luptat pentru ce si-a dorit...l-a cucerit...apoi la terminarea liceului ne-am inscris in cadrul aceleasi facultati insa la sectii diferite...ea tot impreuna cu el...in anul 2 cred, daca imi amintesc eu bine vine ea fericita si imi arata un inel de logodna...inca era in stadiu de vis...apoi dupa vreo 2 ani imi spune: gata ne-am hotarat: am ales ziua, am ales localul...ba mai mult: ma invita la ea si imi spune: tu esti prima persoana care imi vede rochia de mireasa: acel ireal devenise de acum real...micutza cozette avea sa devina doamna Arama...am facut tot posibilul sa ajung sa o vad imbracata in mireasa...eram obosita insa tineam neaparat...ma simteam ca o "bunica", imi dadeau lacrimile...insa erau foarte foarte fericita sa ii vad impreuna...impreuna pentru totdeauna...un vis devenit realitate...o poveste in care dragostea invinge distanta si aduce doi oameni impreuna pentru totdeauna: sunt mandra de voi si va felicit!!!

vacanta la praga!!!

dupa ce m-am intors de la pisa la constanta am hotarat sa mergem la costinesti!!! si cine mai era la mare pe 14 septembrie!!! nimeni! doar eu cu bu bi...insostiti de un frig ce ne trimitea acasa...insa am plecat sa ne indeplinim un vis...sa vedem fc vasluiul cum joaca in europa...si anume in cehia, la praga...ne-am indreptat spre bucuresti si apoi a inceput excursia...peisaj frumos, oameni saraci...femei in pragul disperarii...asta am vazut pana la iesirea din tara...si am sa argumentez ceea ce zic...sate mici si intunecate....chioscuri cu lumina obscura...lume imbracata saracacios...si femei care se vindeau pe 5 sau 10 lei...ce trist...incercand sa cautam o pensiune la care sa ramanem peste noapte am observat in parcarea din fata cum un "domn" apela la serviciile unei "doamne"...si mare mi-a fost mirarea cand am auzit care sunt tarifele practicate...si plus de astea cum amicul sau sotul dansei statea si supraveghea ca tranzactia sa se desfasoare in conditii optime...ce gust amar mi-a lasat!!! ce tara!!! sa fii nevoita sa te vinzi...sa te vinzi ca si cum ai fi o marfa si nu o fiinta umana...sa faci ceva care mie una nu imi pare moral dar care pentru multe sau multi este un mod de viata...o modalitate prin care oamenii isi castiga existenta...am preferat sa mergem sa dormim in alta parte pentru ca locul acela ma inhiba...ma intrista...apoi am continuat traseul prin budapesta...am ocolit Austria...am ajuns la bratislava...apoi la Brno si in cele din urma praga...frumoasa Praga!!! ce oras rafinat...oameni bine imbracati...civilizati si rafinati...ce viata! strazi pavate...semafoare sonorizate...nu am observat cersetori...in schimb m-a impresionat frumusetea si maiestria orasului...insa ma simteam altfel decat ceilalti si mereu ma intrebam d ce nu suntem la fel? sau ce ne face sa fim diferiti!!! timpul a trecut si ora meciului a sosit!!! cu pasi grabiti ne-am indreptat spre stadionul Slavia Praga...ce stadion grandios...asa impunator cu hotel de 4 stele...la vaslui nu doar ca nu are nici macar o camera in care sa poti caza pe cineva dar e si mic...si neacoperit...insa avem nocturna!!! macar atat...si cum spuneam...culorile echipei sunt alb rosu...si ce mascota uriasa era in vitrina magazinului clubului...si la vaslui avem o toneta...o micuta rulota galben verde...daca pentru vasluieni totul a fost magnific ma intreb care va fi reactia cehilor??? oarasul vaslui este pe departe un oras european...
imi doresc tare tare ca pe 2 octombrie sa inscrie formatia vasluiana...cred ca ar fi cel mai frumos cadou de ziua mea!!! sa imi fac un nou itinerariu...sa ma pregatesc de o noua plecare!!! asa ca o sa rog pentru un gol...unul singur ca sa fie 1-0...cred ca as fi cel mai fericit suporter!!!...to be continued...

la multi ani mamico!!!

anul acesta mama a facut 51 de ani!!! nu pot decat sa imi doresc sa fie sanatoasa ca restul vine de la sine...si pentru ca darurile pentru mama sau cam risipit mi-am dorit sa ii dau ceva simbol, care sa ii aduca mereu aminte. si uite asa cu ajutorul unui amic am realizat un mini poster...

como, milano, ultimele zile in italia...

in sfarsit stagiunea s-a terminat...mi-am propus ca pentru 2 zile sa merg sa-mi reincarc bateriile...asa ca m-am hotarat sa pornesc la drum...si unde in alta parte decat la draguta mea prietena milaneza...ce incantata am fost...mai intai am asteptat-o sa iasa de la munca, apoi am "hoinarit" pana in miez de noapte in frumoasa capitala a modei: milano...am luat cina, am vorbit, am ras...apoi am mers acasa la ele...dar nici ca nu aveam somn...ne-am amuzat si fara sa vrem s-a facut 5 dimineata...apoi a doua zi am mers la vulcano ca sa luam micul dejun si apoi ne-am indreptat spre como...ce minunat!!! pranz la malul lacului...soare...zambet...liniste...intr-un cuvant: vacanta!!! cred ca in toata bucuria pe care o simteam ma intrista faptul ca e ultima noastra zi...si ma gandeam asa in sinea mea ce dor imi va fi...si asa si e...ma intorc la iasi...insa o particica din sufletul meu ramane si ofteaza dupa lenutza... sunt emotionata si fericita pentru ea...stiu ca visele devin realitate...si stiu ca mitzi intr-o zi o sa fie faimoasa!!!! si s-a terminat si ziua de marti...si a avut loc si momentul de despartire...si m-a apucat un plans de copil...o tristete care ma coplesea...pt ca trebuia sa plec...lumea copilarie e departe insa prietena copilariei mele va fi mereu aproape...cred ca e singura persoana care ma inveseleste fara a face nimic deosebit....am ras...am zambit...am avut timp bun impreuna... ce pot sa zic: o sa imi fie dor de tine, dor de noi... si o sa astept cu nerabdare sa vii a c a s a...

dorindu-mi mereu sa fie mai bine...

de ce oamenii au dorinte? oare de ce? intrebare cu un raspuns relativ facil...am auzit zilele astea un individ care spunea ca isi doreste o punga plina cu optimism, cu incredere, cu voie buna...stau si ma gandesc cat de importante sunt lucrurile care nu se pot cumpara, care tin de cei ce formeaza grupul nostru, comunitatea in care traim...cat de semnificative sunt respectul, amicitia, loialitatea...si cat de des oamenii gresesc...cat de des dau cu piciorul unor sanse uriase...unor oameni dragi...si oare din ce cauza?...din pur si simpla imaturitate specifica unora, prostia caracteristica altora...
insa trebuie sa aspiram, sa ne dorim...sa gandiv pozitiv, apreciativ...sa fim mereu increzatori in noi si in schimbare...

zilele insorite sunt departe...

alte 21 de zile si s-a terminat si stagiunea...pot spune ca sunt fericita si nu numai...ma regasesc multumita pentru ca am acumulat o noua experienta, pentru ca inca odata mi-am demostrat ca pot sa fac ceva bine chiar daca nu imi place in mod extraordinar...insa am incercat si o sa incerc in continuare sa gasesc partea pozitiva, sa deprind invataturile utile si sa las in urma tot ceea ce a fost negativ...soarele se ascunde printre nori, vantul isi face aparitia, ploile incep sa apara, intunericul se asterne cu o mai mare usurinta...sfarsit de vara...sfarsit de stagiune...insa o sa imi pastrez optimismul sperand ca o sa gasesc ceva de lucru acasa, ceva care sa ma mobilizeze si sa ma motiveze...viata e o continua experienta...o lupta permanenta cu propria persoana si cu o lume ce trebuie infruntata...

back home without mi tzi

of of...3 saptamani si iar la iasi...insa iasul o sa mi se para ceva mai gol fara mitza, mitzi, lenutza, lena, ileana...sau cum o mai alintam noi...fara bubu noaptea tarziu, fara chiacherate seara...hmm...o sa oftez dupa fiecare moment...o sa astept sesiunea din februarie...cu mare mare nerabdare cu toate ca mitzi o sa fie ocupata...si ff studioasa...insa eu o sa fiu fericita ca se intoarce...ba mai mult...o sa o astept cu mare nerabdare ...asta daca o sa fiu in iasi...i belissisisismul nostru oras...dor de mitzi...dor de noi...off..off

my "sister" and scimmie on the street...hh...just fun...

ce zile dragutze...bucuroasa ma indrept spre stazione la livorno...astept trenul cu mare nerabdare deoarece stiu ca papusa soseste...fericita, zambitoare, vesela vad cum ajunge...4 zile de vacanta pentru ea...4 zile familiare pentru mine...e asa dragutz cand stii ca ai pe cineva langa tine care iti da sentimentul ca esti acasa...care te face sa te simti prieten...care te anima...care iti creaza o stare de bine...da, o stare relaxanta...indiferent ca era ca un strigoi...mereu dimineata treaza cu noaptea in cap...si eu somnoroasa...hhh..insa sunt fericita ca a venit...ca am stat cu ea...ca am facut poze...multe multe poze...si ca acum bucuroasa imi amintesc...ca amintirea e cea care ramane mereu...
am facute poze multe si dragutze la le scimmie...restaurantul pizzerie unde eu lucrez si unde de 2 luni imi petrec mai toate serile...
e minunat sa ai o prietena ca ea...brava e bella!!!

be like u wanna be...make u wanna do...

cred ca inainte de toate e foarte important sa fii natural...sa fii tu asa cum esti mereu, sa faci exact ceea ce simti, ce iti doresti, sa pastrezi limitele decentei si ale moralitatii si sa ramai mereu onest cu tine...de ce, de cele mai multe ori cei din jurul nostru sunt mai importanti pentru noi? de ce conteaza ce cred ei despre noi sau de ce cream o alta impresie despre cum suntem noi...nuantele personalitatii, caracterului si temperamanetului unui individ difera in functie de context, subiect si situatie...asa ca cel mai bine ar fi sa invatam sa fim cum am vrea sa fim sau sa fim ajutati sa ne cunoastem pe sine...

wishing to have a child like you...

oare de ce exista preferinte? vara sunt babysitter pentru 4 copii si e ciudat insa trebuie sa afirm ca unul este preferatul meu...este tipul de copil care mi-ar placea sa-l am, sa fie al meu...este baietelul fetita...cu zambet dulce, cu alintaturi banale...dar care se face placut in orice situatia...chiar si atunci cand ma enerveaza si ma face sa disper pentru ca nu asculta...este blond cu ochi albastri si cu pielea alba si fina...este copilul model din punctul meu de vedere si poate si al parintilor lui...
*pe bebe eric l-am pus astazi 08.05.2009....e tare tare frumos!!!

lucrurile marunte te fac sa zambesti...

de ce avem nevoie de lucruri simple? de ce ne regasim in ele? cat de important e un dar care consta intr-un gest, intr-o chestie marunta...dar care te face sa zambesti? oamenii sunt prea ocupati ca sa mai aiba in vedere afectiunea minima ce trebuie oferita celor din jur...probabil ca pentru mine aceasta perioada este mai grea...imi lipsesc atat de multe lucruri necesare...si poate de aceea sunt mai sensibila si incerc pe cat posibil sa imi umplu timpul muncind...aprecierea celorlati este importanta mai ales cand jobul pe care il ai nu te caracterizeaza dar atunci cand te straduiesti ca sa faci lucrurile bine, cand ii faci pe ceilalti sa fie multumiti de tine chiar daca satisfactia nu este pe masura...
cel mai important este sa fii inconjurat de oameni de calitate, oameni care sa fie dispusi sa te asculte, sa te inteleaga, oameni care sa te respecte si sa te considere egali cu ei...

lumea ideala e lumea copiilor

ce ma face sa cred ca exista cu adevarat o lume ideala??? inconjurata de copii fiind traiesc cu emotie si bucurie fiecare moment...indiferent ca e cateodata obositor...sau ca acea curiozitate specifica copiilor este de multe ori de necontrolat...ma simt ca un copil in preajma lor, ma exteriorizez ca si cum as avea varsta lor...ei ma invata sa fiu intai de toate un companion de joaca...pentru ca asa si trebuie...mi-e dor de copilarie...de vremurile in care totul era frumos si simplu...in care nu constientizam importanta si necesitatea banilor...a lucrurilor necesare...a multor altora...traind alaturi de ei...retraiesc momente...clipe...pasaje...si oricat de greu mi-ar fi...un zambet il capat utandu-ma la ei... pentru unii pare banal de simplu sa lucrezi intr-o alta tara, sa faci "bani, multi bani"...insa nu e deloc asa...trebuie sa inveti sa fii limitat...sa nu ai asteptari prea mari pentru ca nu toti oamenii sunt educati si cu bun simt...

don't be unhappy!!!

se spune ca munca il innobileaza pe individ...ca il face sa fie mandru de propria persoana...oare cum e sa te poti complace...sa fii pur si simplu multumit indiferent de situatie...sa nu ai astepteptari depasite...sa stii cand si ce anume trebuie sa faci...viata ne pune la incercari diverse..crude adeseoari...si cand nu faci fata...apleci capul si plangi...insa in sinea ta stii ca trebuie sa fii tare...asa ca te aduni, respiri si continui...si o iei de la capat..ce minunat ar fi daca am trai intr-o lume fara stres...fara bani...fara a avea argumente cu semenii nostri...am citit undeva ca un tip a stat mult timp plecat intr-o astfel de lume...era lipsit de toate..dar era linitit...era impacat cu sine insusi...si impreuna acum ne imaginam oare cum o fi...

doar amintirile raman...

ce ne-am face fara amintiri? ce ne-am face fara gandurile ce ne dau fiori? ce ne-am face fara prieteni? ar fi o lume mult prea trista, sumbra, fara culoare...absolvent licentiat fiind am ales ca pentru inca o vara sa muncesc in Italia...si e asa straniu...pentru ca indiferent daca am ocazia sa pun in practica cate ceva din ceea ce am invatat imi lipseste enorm lumea mea...a cartilor, a argumentelor, a discutiilor mai mult sau mai putin stiintifice...imi lipsesc cei mai dragi prieteni insa amintirea lor, imaginea lor intiparita in mintea mea ma alina...ma face sa visez si sa cred ca sunt langa mine...viata e ciudata, e adeseori mult prea dura, nefiresc de dura...insa tot ce se intampla trebuie privit ca pe experienta constructiva...trebuie sa invatam ceea ce este folositor si sa lasam uitarii ceea ce a fost nedrept...
the life goes on...uitandu-ne cu folos spre viitor o sa constientizam ca nu avem timp de regrete, de lamentari...

cateodata meditam...

am momente dese in care stau neclintita pe scaunul din fata biroului si meditez...odata cu inaintarea in varsta am inceput sa iau in considerare toate responsabilitatile mele: de student, de iubita, de fiica, de sora etc...sa ma gandesc la ce trebuie sa fac, cum anume trebuie sa fac...cum as putea sa diminuez importanta unor aspecte care par greu de inteles...
cateodata as prefera sa plec departe, departe de griji, de viata reala...departe de mine din mediul meu...sa ma regasesc intr-alta parte...sa fiu linistita, sa dau doar peste oameni amabili, sinceri, prietenosi...insa e imposibil...chiar analizam daca eu sunt un om cinstit...daca gresesc fata de ceilalti si un lucru il stiu sigur: ma gandesc mereu la celalalt, la cel de langa mine in special... pentru ca oamenii care cu adevarat conteaza sunt putini la numar...interesele primeaza si asta am invatat din cele mai multe relatii de prietenie...insa incerc mereu sa ma reincarc cu energie pozitiva...sa fiu optimista...sa fiu multimita si sa il multumesc pe cel apropiat mie...am fost o norocoasa in cei 4 ani de facultate...cred ca as face 10 facultati daca as trai aceleasi experiente: work and travel america, plimbare in anglia, munca in anglia, italia de acum familiara, spania...super saptamana de vacanta, austria cu maiestria ei, ungaria vecina noastra nu prea amabila, franta si dragostea pentru dior, danemarca si visul meu de a deveni burgheza...alte tari in treacat...amintiri placute...prieteni dragi, oameni de exceptie: tasha, josh, joe, brett, wade, chris, jamie...etc...my babies: maura, seamus, andrew and eva ( guys, dana is cominggggg)...
meditam..meditam ...meditam...fiecare cum stie, cum poate...eu la mine pe blog....

banchet ciric, as promotia 2008

si cum am putea sarbatori mai bine sfarsitul unui ciclu decat printr-o seara relaxanta...relaxanta pentru unii dintre invitati...insa nu foarte relaxanta pentru mine ca si organizator...insa lasand la o parte toate elementele negative pot spune ca m-am bucurat vazandu-i pe ceilalti cum se distreaza, cat de fericiti sunt, faptul ca acest moment i-a unit...o seara cu si fara ploaie, cu zambete si nu numai, moment unic in viata unui student...profesori, studenti, parteneri au sarbatorit impreuna...eu alaturi de dragutul meu...:d...multumesc Bubi ca m-ai insotit...pt ca stiu ca este deranjant cand eu sunt ocupata si te las singurel...insa de acum esti invatat...multumesc colegilor mei pentru cooperare si colaborare, multumesc profesorilor pentru prezenta si pentru recunostinta, multumesc tuturor...de acum e timpul sa spun byebye butterfly...un nou inceput, o alta experienta...o viata in care pornesc ca fiind absolventa, licentiata...nu prea constientizez ca s-a terminat insa imi doresc sa studiez mult mai mult...asa ca procesul educational pentru mine abia incepe...spor si succese tuturor!!!

si in sfarsit, asistent social

acum patru ani imi faceam un plan...ma gandeam la ce anume mi-ar placea sa devin...care va fi titulatura mea dupa terminarea facultatii...inca din liceu am inceput sa vorbesc cu pasiune despre asistenta sociala...la sfarsitul clasei a douasprezecea mi-am propus sa urmez cursurile facultatii de filosofie, sectia as si uite ca azi sunt absolventa, licenta...sunt mandra ca am fost capabila, ca am demonstrat ca am energie si vointa, ca fac ceva din dragoste, cu multa, multa atentie si mult timp investit...azi ma declar fericita si nu regret ceea ce am urmat insa regret calitatea unor oameni, a unor oameni care au aratat ca lucrurile facute corect sunt doar in basme...sunt multumita de mine, de evolutia mea, de faptul ca am stiut sa-mi fac parintii sa fie mandra de mine, ca am fost plecata si ca am vizitat nenumarate tari...dar astazi viata de student se termina...si incepe cea de masterand...de viitor profesionist, de individ care se impune pe piata muncii...
byebye butterfly...a new world!!

emotia de a-l vedea pe Bub absolvent

ce zi frumoasa!...ce emotii...in sfarsit Bub e absolvent...dorinta mea se indeplineste si in cele din urma pot spune fericita ca este absolvent!!! cred ca niciodata nu am trait asa simtaminte...de mandrie...intr-o dimnineata frumoasa alaturi de mami sau buni, de Gelu, de d-l Carp am mers sa-l felicitam pe Vlad...probabil ca ceea ce am asteptat cu mare drag ne facea sa zambim, sa emanam caldura si bucurie!!! un moment mult asteptat a sosit!...vladutz isi primeste diploma...este premiat!!! in curand va fi licentiat...nimic nu poate fi mai minunat!!!...bravo Boy!...bravo Bubi!!!

dorindu-mi iar sa fiu copil...

ce este copilaria si ce inseamna sa fii copil? cu cat dor ne amintim cand eram noi copii, cand jocul era activitatea noastra principala, cand grijile ne ocoleau, cand nu dadeam importanta lumii reale si traiam in lumea basmelor...ce dor imi e!!! sa zic iar tare tare tare!!! e ziua mea azi!!! sunt copil!!! trecem peste aceste toate amintiri si ne ramane speranta unei vieti bune, deosebite in care vrem cu totii sa credem ca suntem nascuti sub o stea norocoasa...eu am o stea a mea care clipeste si care ma fereste de suferinta sau de fapt care ma ajuta, ma protejeaza...nu vreau sa cred ca am ramas naiva, copilaroasa insa in mintea mea de copil oamenii sunt buni si onesti, sunt hotarati si seriosi...insa stiu ca realitatea e alta...ca e cruda si dura si ca trebuie sa fim pregatiti pentru orice...ceea ce ni se arata este altceva...vedem un lucru...observam altul...
astazi le urez la multi multi ani tuturor copiilor!!! si imi doresc sa ies la plimbare si sa vad toti copii zambind!!! azi e ziua bebelusilor Eric si Salma, a Catincai care e o micuta adorabila, a lui Diego care e un bebe mulatru super dragut...e ziua tuturor cel care simt copiii!!! toti suntem copii unor parinti...deci astazi meritam cu totii sa ne bucuram de aceasta sarbatoare!!!
*si sincer va spun ca bebe Eric este inegalabil de frumos!!!

admiratia...

Admiraţia este un sentiment luminos care, când apare în toată puritatea lui, repezintă negreşit o pornire înaltă a sufletului uman şi ridică într-adevăr pe om deasupra animalului, sentiment mult arătat şi puţin simţit care are soarta metalelor nobile şi a diamantului: este des imitat, şi imitat câteodată aşa de bine, încât înşeală chiar ochiul cel mai atent...eu ii admir pe cei care au demonstrat ca merita sa fie apreciati, laudati, pe oamenii care au o conduita morala impecabila, care au principii, pe cei care sunt onesti si deschisi, pe cei care nimic nu-i determina sa fie falsi si ascunsi...
imi admir parintii pentru tot ceea ce au facut si fac in continuare, il admir pe "bub" care demonstreaza ca poate, imi admir prietena care lupta sa-si indeplineasca visul si care face pana si ceea ce pentru unii este imposibil de crezut si de gandit, ii admir pe cei care stiu cu adevarat sa-mi fie prieteni...si pentru care notiunea de prietenie implica mult mai multe...ii admir pe cei care stiu sa fie recunoscatori si bine crescuti... o admir pe cozette care peste foarte putin timp isi va schimba statul marital...byebye single...;))...si pentru ca si-a indeplinit un vis...