impreuna cu cristina varzaru, handbalista de la viborg, dk

ce zi minunata...ma pregateam sa o intalnesc pe una dintre celebrele femei ale Romaniei, pe cristina...o femeie naturala, vesela, deschisa, prietenoasa...punctuala si sociabila...am cunoscut-o anul trecut cand studiam la viborg, in dk. a fost un vis de-al meu sa o intalnesc...sa vorbim, sa aflu cat mai multe despre ea...imi amintesc si acum cum dadeam search pe google sa aflu cat mai multe, sa ii arat ca stiu cate ceva despre ea...intr-un sfarsit ne-am intalnit, ne-am imprietenit...datorita ei am avut ocazia sa vad toate meciurile de handbal (atat feminin cat si masculin)...mi-a daruit un abonament care ar fi fost prea costisitor pentru mine (100euro min pe sezon)...a fost delicata si amabila...eram asa mandra ca sunt din romania...am mers la meciuri si o priveam cum inscrie si eram foarte emotionata...raspundeam fericita ca sunt din romania si ca o cunosc, ca vorbim aceeasi limba...pe 5 aprilie 2008 va juca iar (dupa o lunga perioada de refacere) 10 sau 15 minute..sper sa fie bine, sa se recupereze in totalitate, sa fie iar campioana viborg si fie ca visele ei sa devina realitate...

fluturashul meu drag...

poate nu am indraznit niciodata sa iti spun cat de mult te-am apreciat, cat de draga mi-ai fost ca si colega...ai fost un model pentru mine, mi-ai aratat cata energie si cat curaj poate avea cineva, te-ai mobilizat si ai aratat ca poti mai mult si in ciuda timiditatii tale la facultate stiam ca esti un student valoros...erai mereu retrasa si constiincioasa...silitoare si interesata...dornica sa citesti ceva nou, sa fii mereu informata...mi-e dor sa stau cu tine in banca, sa imi aduci pachetelul, sa scriem pe foi si sa ne plimbam ore in sir, sa stam de vorba si sa ne plictisim...mi-e dor sa te vad cochetand cu lucrurile frumoase, sa-ti aud accentul si graiul tau specific...sa te vad facand cafea...mi-e dor de tine draga mea colega care niciodata nu ai indraznit sa ma copiezi, sa ma imiti, sa ma schimbi...iti multumesc ca m-ai acceptat mereu asa cum sunt, ca ai tinut la mine, ca ai spus candva cand aveam nevoie ca ma iubesti...si pentru ca vine ziua ta iti doresc sa fii tare tare sanatoasa, sa fii implinita pe toate planurile, sa fii o mamica model, sa fii o prietena pentru Lou si sa fii mereu convinsa ca zilele cu soare sunt numeroase si ca vei reusi...acum in loc de o prietena am doua...si adeseori imi e tare tare dor de voi...cu toata dragostea...la multi multi ani fluturash (pt 5 aprilie 2008)...

as vrea acum sa fii aici cu mine...

dor de tine...dor de noi...mi-e greu sa afirm ca sunt melancolica...ca imi este enorm de dor de tasha...poate pt ca anul trecut pe vremea acesta ne facem planuri de calatorie, ca ne distram mereu impreuna...era sursa mea de energie pozitiva...persoana care ma facea sa fiu frumoasa, vesela mai mereu...cu un asa om extraordinar langa tine iti era practic imposibil sa fii trist...ne-am jucat impreuna, am cantat, am vizitat numeroase locuri, am fost impreuna in orasul ei natal din angilia, kiderminster...mi-a impartisit visele ei, planurile si ceea ce e mai important ne-am daruit sentimente...am plans enorm cand am plecat pentru ca stiam ca imi va fi practic imposibil sa o revad...ca e o distanta mare care se interpune intre noi...insa acum am ocazia...si sunt fericita sa-mi petrec timpul with my baby tash...asa cum imi placea mie sa ii zic...am invatat-o sa zica "te iubesc, mi-e dor de tine"...si multe alte cuvinte romaneste...e o englezoaica frumoasa, plina de calitati, sociabila si e prietena sufletului meu...

un alt om important pe care l-am avut alaturi e andreea e. sau my big sister alaturi de care am trecut prin diverse experiente in state...am impartit aceeai camera, acelasi pat, am muncit impreuna, ne-am impartasit una alteia gandurile...ne-am strans in brate cand ne-am despartit si am ramas prietene...

cred ca e cel mai frumos lucru sa calatoresti...sa te imprietenesti...sa fii dispus ca il accepti pe celalalt asa cum e, sa te obisnuieti cu un nou fel de afi, sa socializezi trecand peste orice bariera...oameni prin structura lor umana sunt diferiti, unii sunt mai greu de inteles ...altii mai usor...cert este ca trebuie sa fii flexibil, sa ai acel gram de inteligenta si inca unul de istetime ca sa stii sa te adaptezi, sa stii cat sa ceri si cand sa ceri...sa ai asteptari obiective si sa lasi mereu un spatiu necompletat... siguranta iti confera stabilitate emotionala...fii mereu cum iti doresti sa fii...insa nu uita ca ceea ce te face sa fii uman e sa fii cumpatat, sa stii sal respecti pe ce de langa tine...sa nu astepti niciodata mai mult decat poti tu oferi...

romeo si julieta ai contemporaneitatii...

prima oara am cunoscut-o pe "ea"...se deosebea de ceilalti prin naturaletea ei...cei care o cunosc stiu ca e sincera, deschisa, calma, emotiva, transparenta...ca e persoana pe care o poti numi cu drag prietena...se uita mereu cu emotie si dor la o fotografie mica pe care o tinea in portofel...simteam cateodata ca era cu gandul in alta parte...undeva departe, departe...mai tarziu am aflat ca marea ei dragoste e peste mari si tari...si ca visul ei e ca ei doi sa fie pentru totdeauna impreuna...nu se poate vorbi de ea fara el sau de el fara ea...mereu se raporteaza la ei doi, la relatia lor, acum casnicie...radiaza cand ii pronunta numele, zambeste mereu spunand cat e de fericita sa aiba asa un sot minunat...isi traieste la maxim mariajul...sunt doi oameni pe care speranta, dorinta, visele si dragostea i-au ajutat sa fie impreuna...locuiesc la londra si petrec fiecare zi din viata lor impreuna...sunt mandri unul de altul, sunt fericiti ca au propria lor familie si pentru multi sunt: romeo si julieta ai contemporaneitatii insa in realitate sunt ovidiu si ramona dubei...

cat ma bucur sa am asa o prietena...mica, draguta si inocenta

asa mari emotii am avut cand am intalnit-o prima data...mica , dulce si inocenta...se numeste louisa maria si abia anul acesta va face primul ei anisor...cred ca a fost asa o dragoste brusca ca e evident ca ne placem reciproc...ne zambim, ne jucam, ne adoram...e un copil plin de viata care mi-a furat toata energia unei intregi zile...si acum am sa amintesc cu drag de ziua petrecuta la radauti...se uita mirata ca avea musafiri...a fost retrasa pentru cateva minute insa mai apoi puteam citi bucuria cu care se juca cu mine...o papusica de fetita...care cand plange te face sa razi, care cand rade te induioseaza...care te priveste in ochi si iti da de gandit, de reflectat...cred ca lou m-a facut sa ma simt pentru o zi mamica...;)...te iubesc lou...

prietena copilariei mele vs mitzi

elena este un exemplu clar de reusita scolara...este o persoana care intr-adevar s-a straduit pentru a imbratisa cariera artistica, care a facut tot posibilul pentru a progresa si pana la urma si-a demonstrat ca este o invingatoare...daca acum 12 ani era un copil ca toti ceilalti in prezent am sa o prezint ca fiind viitoare actrita, viitor posibil psiholg, posesor al unei cafenele si o mama extraordinara...e suficient sa o privesti ca sa iti dai seama ca mintea nu-i sta in loc, ca e creativa, ca isi croieste propriul drum pentru ca stie ca are sanse de reusita...
elena m-a facut sa fiu mandra de ea in diverse momente insa pentru prima data am plans de bucurie cand am vazut-o jucand in sala mica a teatrului national iasi cand interpreta rolul unei fetite: a lui mitzi...mitzi a mea era o invingatoare, o fetita care a trecut peste vitregiile vietii, peste divortul parintilor ei din cauza faptului ca mama sa era alcoolica...mitzi m-a facut sa vibrez de fericire cand am vazut-o cum joaca, cum se transpune in pielea personajului, nu mai era elena pe care o stiam...era o tanara si incredibila actrita...
elena face parte din trecut, din prezent si sper ca peste ani si ani sa ne revedem cu drag...

prietenia-i un lucru marunt...

cu totii suntem prieteni pana cand suntem pusi in situatia de a o demonstra...prietenia sporeste fericirea si indeparteaza nefericirea, dublandu-ne bucuria si injumatatindu-ne durerea...prietenul e cel care ar fi capabil sa se deplaseze pentru a te ajuta la orice ora din zi si din noapte...el cel care este langa tine spiritual, care te poarta in gand si iti doreste tot binele din lume...
prietenul este persoana in compania careia poti fi tu insuti...este cel care te apreciaza, care nu te face sa te simti inferior, cel care nu ar indrazni niciodata sa te jigneasca...probabil ca cea mai rea singuratate este cea lipsita de prietenie...cum ar fi viata ta fara cineva care sa te asculte, care sa-ti impartaseasca ideile, sentimentele, sa-ti respecte intimitatea si cel mai important sa te accepte asa cum esti tu...

colegii mei de grupa...

da in

colegii mei de grupa sunt putini la numar insa pot spune ca nu am nicio antipatie (nu stiu daca sentimentul e reciproc)...ce imi place la ei e faptul ca nici unul nu seamana cu celalalt ca intr-un moment, mai devreme sau mai tarziu comunicam...ca ne respectam reciproc si ca in tot timpul cat am fost plecata mi-au lipsit...un om deosebit este ramona care momentan e la londra maritata cu ovidiu si care radiaza de fericire...doamne ce om pozitiv, ce fata extraordinara, ce sursa de calm si buna dispozitie...o alta persoana draga mie, fosta colega e andreea-aretina care acum are un fluturash, pe maria louisa...in rest grupa e nemodificata...fetele se gandesc la maritat asa ca ii doresc tot bine din lume andreei, sa aiba o nunta ca-n povesti si sa traiasca fericita alaturi de octav...geanina e fascinata de visul american asa ca si anul acesta se va rataci prin new york...oana strat sau tzutzica e si ea plecata la londra cu ciuci al ei, grupul vesel: madalina, daniela si monalisa sunt mereu un zambet, catalin e mereu calm si linistit, ciprian e cam galacios dar se vede ca e interesat si pasionat de ceea ce face...alex ramane un impatimit al calatoriilor, un romantic tacut adeseori, cristina e o persoana draguta pe care mult timp am considerat-o extrem de timida, ana maria e un om constiincios cand vine vorba de scoala, cristina c. e perseverenta, luptatoare, ambitioasa...bogdan e sufletul grupei noastre...e omul ce ne insufla credinta, de curand a devenit preot si nu pot decat sa afirm ca eu si ceilalti ii purtam un profund respect, ciprian e studentul absent insa zic eu o persoana hotarata in sinea lui, iuliana in curand se casatoreste asa ca ii doresc si ei casa de piatra, iuliana p. este o adevarata nanny, o fata ce arata a model si are trasaturie faimoasei nanny, corina e fata papusa, mereu delicata si fardata ;)...teo este o frumoasa blonda barladeanca care are toate sansele de reusita, adi este mereu in pas cu moda muzicala, anca este visatoare, zambitoare mereu vesela..;), ana i. este o persoana timida care are nevoie de o mai mare incredere de sine...;)
in speranta ca i-am amintit pe toti nu imi ramane decat sa afirm ca imi doresc sa ii reintalnesc peste ani...

totul se schimba...

anii trec si amintirile raman...privesc in urma si imi amintesc cu drag de clipele petrecute in diverse locuri cu anumiti oameni... ce ar fi lumea fara prietenie??? cum ai fi tu fara mine? cum ar fi ea fara el??? cum ai fi tu singur singurel???
cat timp isi petrec oamenii meditand??? cum ar fi daca am avea curaj sa facem tot ceea ce simtim, daca ne-am acorda atentie totala...daca nu ne-ar pasa...insa nu e asa usor cum pare...fiecare individ care isi arunca o privire in viata noastra marcheza un anumit moment, ne lasa o anumita impresie...ne face sa ne indoim...sa gandim...sa meditam...
stau si ma gandesc cu nostalgie cum eram eu cand eram mica??? eram la fel de sociabila, poate mai...imi amintesc razand cum parintii mei mi-au spus ca nu au bani pentru ziua mea de nastere si eu n-am inteles si am invitat toti copii din fata blocului la mine, ca na' era ziua mea...
nu am sa uit niciodata acea excursie in care plecasem cu toti banii pe care ii gasisem in casa, fara sa zic nimic...cred ca de mica imi placea ideea de a avea multi multi bani sa le pot da si altora...
anii trec, oamenii se schimba insa sufletele raman aceleasi...cand iti doresti cu adevarat ceva poti trece peste toate obstacolele pentru ca tot universul contribuie la realizarea dorintei tale...daca nu e ca tu sa-ti acorzi o sansa, o nota de pozitivism, o gandire apreciativa nimeni nu o va face...oamenii sunt adeseori egoisti insa nu din rautate ci din cauza ca am ajuns sa traim intr-o lume a concurentei...a competitie...un lume in care nu mai avem un loc al nostru ci trebuie in permanenta sa luptam pentru ceea ce vrem...eu si cu mine putem dobandi...tu ce parere ai???

italy 2007...crepes...babysitter

plictisita ca nu gasesc nimic convenabil de munca, m-am trezit de dimineata si am plecat la mare...la tirrenia (intre pisa si livorno)...era cam o distanta de 100 de km...si a trebuit sa schimb 3 mijloace de transport...eram singura, era vara prin urmare foarte cald...intr-un sfarsit am ajuns la tirrenia, faimoasa statiune de pe litoral...la ora 9 era totul inchis...turistii mergeau la plaja...mi-am lasat cv-ul mai pe la toate hotelurile, restaurantele, barurile ce-mi apareau in cale...eram trista crezand ca nu am nicio sansa...intr-un final am ajuns la "le scimmie" unde am intrebat curajoasa daca nu nevoie de personal...mi-au raspuns ca "probabil" insa vino dupa 5 ore cand vine administratorul...am mers si tot am mers sperand ca timpul va trece cat mai repede...in cele din urma s-a facut ora stabilita si m-am prezentat la acel local...m-au intrebat despre experienta mea si tot ce le spuneam nu se potrivea cu ceea ce aveau ei nevoie...in primele zile am fost ajotor de ospatar, apoi mi s-a oferit sansa de a face CREPES...nici nu stiam ce inseamna...insa am zis" da, desigur...ce poate fi asa de greu...am inceput sa fac vestitele clatite pe plita in plina strada...cu finetti, cu dulceturi, cu creme de vanilie...am crezut la inceput ce e foarte foarte simplu insa cand am inceput sa dau de greu bateam in retragere (explozie a buteliei, plita incinsa, arsuri pe maini)...insa mi-am promis ca o sa rezist..apoi am cunoscut o familie de americani care vazand ca vorbesc engleza mi-au oferita un post de babysitter...am crezut ca e vorba de un singur copil asa ca nu am stat pe ganduri...am mers intr-o dimineata sa le cunosc "copilul"...prima data am vazut-o pe maura (2ani), apoi pe seamus (5 ani), a mai aparut un baieitel andrew (8ani) si in cele din urma eva (12 ani)...eram incantata si totodata muta de uimire...la inceput a fost ca un joc...insa trebuia sa fiu mereu activa...nu ma puteam plange de fata cu ei ca nu mai puteam de somn (fiindca noaptea faceam clatite)...ei vroiau mare...plaja...jocuri cu pustile cu apa...si eu vroiam sa dorm chiar si 5 minute...am fost, zic eu un babysitter comic: faceam jocuri de genu :cine adoarme primul si logic eu eram cea care avea parte de un little knap...copii mi-au dat energie, m-au facut sa-i iubesc, sa le duc dorul cu toate a adeseori incercam sa o fac pe-a dura cu ei insa o lasam balta balta cand auzeam de la maura "why you hate us dana???"...am vrut sa adopt un stil autoritar si sa nu le permit sa faca orice insa imi era practic imposibil 1 contra 4...am invatat sa ma transpun in mintea copiilor, sa le inteleg actiunile, sa le inteleg dorintele si sa-i accept cu toate boacanele facute...

iubitul meu vladut 8 noiembrie 2003

intr-o zi frumoasa de toamna l-am intalnit in caminul t19...il stiam de multi ani insa niciodata nu mi-a atras atentia pentru ca ba avea prietena ori mi se parea foarte diferit de felul in care eram eu..eram micuta...in scoala generala cand colegele mele elena si monica imi spuneau ca au zarit un baiat dragut in curtea liceului...
au trecut cativa ani...eram in clasa a 11a si mergeam in vizita la fratele meu...l-am intalnit pe vlad si din prima zi i-am spus ca-l iubesc...trebuia sa ma intorc de la iasi la vaslui insa el insista sa mai stau..o ora..doua...i-am spus ca il astept cu nerabdare sa vina acasa...imi era teama...imi era tare tare drag insa eram speriata nestiind daca relatia noastra o sa dureze...ii spuneam mereu in gluma ca "uite daca o sa treaca 3 luni noi o sa ramanem impreuna"...au trecut un an, 2...5 ...si am ramas iubiti...il iubesc nu pentru ceva anume...mi-a intrat in suflet treptat...m-a facut sa-l ador...sa-l am in gand mereu...
de ce il ador asa tare??? pentru ca e un om pasional...pentru ca lupta pentru ceea ce vrea, pentru ca sunt convinsa ca va avea mereu ceea ce-si doreste pentru ca daca-si propune poate obtine...
e un taur convins, o fire incapatanata, adeseori comoda...insa e un iubit dulce...tandru...e un vladutz caruia imi place sa-i spun somnorila pentru ca in trecut ar fi putut dormi cat era ziua de mare...insa acum pot afirma cu mandrie ca e un barbat responsabil cel putin in ceea ce priveste munca...
el mi-a dat ocazia sa trec prin toate starile sufletesti...si asa am invatat ca intr-adevar il iubesc...fiecare lectie de viata m-a determinat sa ma gandesc la noi...la ceea ce ne dorim de fapt...
m-a invatat sa gandesc flexibil...sa ascult muzica rock...sa-mi placa...sa ascult hardcore care in ciuda faptului ca imi spargea timpanele ma facea sa zambesc si culmea cateodata ma lua si somnul, mi-a educat stilul emo...;))...imi dadea sfaturi vestimentare...ma facea sa ador fiecare schimbare, fiecare dorinta a lui...am invatat sa traiesc alaturi de el...sa il accept asa cum e, sa nu imi doresc sa-l schimb ci sa-l apreciez pt ca este un micutz furieux...
acum dupa mai bine de 5 ani vreau sa petrec alaturi de el alti 5 si tot asa...povestea continua...si sper sa fie fara sfarsit...