ahccp

saptamana trecuta in ziua mea libera am fost sunata si anuntata ca marti dimineata trebuie sa ma prezint la un curs de formare in domeniul microbiologiei si al alimentatiei...ce-i drept am marait, am fost necajita ca trebuia sa ma trezesc de dimineata insa pana la urma am acceptat...au fost 8 ore, patru marti si patru joi si eram pe undeva pe la 60 de cursanti. la masa cu mine erau colegii mei de la munca...cert e ca mi-a placut experienta mai ales ca la sfarsit am avut un test si eu am vrut sa-l rezolv fara sa le cer ajutorul. m-am amuzat teribil cum o tipa de 35 de ani a stat patru ore si a ascultat si in final nu intelese despre ce e vorba insa pe parcursului cursului parea ca e singura interesata...apoi dupa ce am terminat am hotarat sa luam pranzul impreuna si am fost la plaja, la celalalt restaurant al sefului nostru unde ceilalti colegi au fost amabili si ne-au pregatit un pranz super gustos...timpul petrecut in afara muncii e placut, e relaxat pentru ca daca ar fi sa ma raportez strict la relatiile de munca nu as fi per total multumita...am incercat sa fiu amica cu fiecare in parte, sa le inteleg modalitatea si ritmul de munca, sa ma calmez cand efectiv ma scot din sarite...si intr-un final pot spune ca tin la ei, ca ne-am atasat unii de altii, stiu ca le lipsesc cand plec si le multumesc mereu pentru incurajari si pt tot.
apoi la sfarsit de saptamana una dintre prietenele mele italience a venit la cina cu alti 15 prieteni de-ai sai, mi-a adus un cadou pentru ca am terminat masterul cu brio si mi-au cantat la multi ani...nici nu ma asteptam si am fost emotionata si incantata.
daca ar fi sa ma raportez la toti cei pe care i-am intalnit, la cei care mi-au fost aproape as spune ca sunt o norocoasa...si inainte de toate am toata stima pentru unul din sefii mei cu care chiar daca nu intotdeauna am fost in cele mai bune relatii n-am cum sa fiu maniata...
o alta intamplare care m-a facut sa plang de bucurie a fost pe 10 iunie cand s-a nascut Miruna, fetita Cristinei si a lui Mihai...nu am mai asteptat si am mers sa-i cumpar o rochita de papusa :D...ce sentiment minunat!!! pe Cris o stiu de ani de zile, ne-am incurajat, ne-am sustinut...si acum ii impartasesc bucuria...

aeriana...

mi se intampla de cateva zile sa fiu ciudat de antipatica si culmea e ca pana si amicii mei imi reproseaza lucrul asta...probabil ca noptile nedormite, teza scrisa in mare graba, drumurile facute acasa ajung sa-si spuna cuvantul. si sa nu mai amintesc de munca...mai mult stres, mai multe ore lucrate saptamanal, mai multa responsabilitate...insa foarte curand ajunge sa fie si ultima zi din contract si asta ma face sa ma simt ok chiar daca urmeaza alte doua luni extrem de incarcate...
intr-una din zilele astea pur si simplu am simtit ca vreau sa stau intr-un loc, fara sa fac nimic...nu aveam energie nici macar sa ma pregatesc de munca...stateam in intunericul camerei mele si ma gandeam cum pot reactiona, cat de aiurea...poate intr-o zi o sa-mi para rau ca ratez sanse uriase, poate ca o sa regret ca las sa plece din viata mea oamenii extraordinari insa momentan simt ca mi-e bine singura...si asa pe drumuri...ma uitam la o reclama si mi-a venit in minte o noua dorinta...ce ar fi daca as pleca intr-o vacanta in lume? as putea pleca de la Constanta, as ajunge la Pisa unde as sta alte 2, 3 zile, apoi la Barcelona in vizita la un amic drag, as merge la Londra, apoi la Amsterdam si in cele din urma as avea zbor direct spre New York...tot ce as avea nevoie ar fi 30 de zile fara niciun plan, fara munca...doar eu cu mine in lume...sau poate in compania cuiva.
si stau si ma intreb cum de a disparut dorinta de a fi familista, de a sta intr-un loc...sau poate inca n-am intalnit pe cineva care sa ma faca sa vreau, sa simt sau poate nu i-am dat ocazia...
sunt oarecum trista pentru ca poate am facut pe cineva sa sufere, insa involuntar...am incercat sa remediez situatia insa nu am mai avut cum...si acum zic...poate n-a fost sa fie sau poate am fost rea...
ce-i drept sunt schimbata...insa glumind zic: cine ma vrea, ma place asa :).
si iarasi temperaturile au luat-o razna si statiunea unde locuiesc incepe sa fie invadata de turisti.
cateva zile ma despart de saptamana la Iasi, de nopti dormite, de intalnirea cu Dan, cu tata, cu prietenele mele, de sustinerea lucrarii de disertatie.
nu-mi ramane decat sa cred ca lucrurile vor capata o alta nuanta si ca eu voi fi ok...
better days!!!

dorinte si vise...

si a trecut si ultima sesiunea...mai putin somn, mai multe emotii, mai totul pe fuga insa pot spune ca s-a terminat si acum nu imi ramane decat sa imi verific esims-ul sa vad ce am facut si sa finalizez lucrarea de disertatie. ma simt ciudat ca am intarziat in a o realiza...la un moment dat ma cuprinsese panica insa tot raul spre bine. raman optimista si stiu ca o sa fie bine...
am revenit acasa pentru o saptamana, o saptamana groaznica, foarte cald, mereu pe drumuri si intr-una din zile m-am ratacit in orasul copilariei mele si mi-am intalnit niste amici dragi, apoi mi-am regasit zambetul dintr-o intamplare banala...acum sunt convinsa ca abia acum partea frumoasa incepe, ca tot ce a fost pana in prezent era doar un inceput in formarea mea ca adult.
Si ca sa raman recunoscatoare am trecut pe la Mitropolie insotita de Andra, m-am rugat si mi-am pus oarecum ordine in ganduri si dorinte. si mai mult ca oricand visez la ceea ce vreau pe viitor. stiu care sunt sansele de reusita, stiu ca se poate intampla orice insa nu imi ramane decat sa ma pregatesc, sa studiez, sa ma concentrez asupra a ceea ce ma intereseaza.
si iarasi la munca...concediile mele in Romania nu imi mai permit sa emit pretentii la zile libere insa nu conteaza. se aduna ea oboseala, stresul zilnic, faptul ca peste putin suntem in plina stagiune si volumul de munca creste insa am invatat ca toate trec. in iulie sunt iarasi acasa si apoi la sfarsitul verii termin cu naveta mea si ma asez locului. mi-e dor de atat de multe chestii incat sunt in stare sa ma pregatesc de pe acum de plecare.

cu certitudine zilele insorite nu sunt departe!!!
you give love...you get love