Craciun in stil italienesc

cu cateva zilele inainte Craciunului ma tot gandeam cum o sa fie, ce o sa fie...primul an in care sunt relativ linistita, fara munca stresanta si orar fix...asa ca am ales sa fiu libera de sarbatori, sa ma plimb, sa ies, sa interactionez cu ceilalti. Sambata m-am trezit de dimineata, m-am pregatit, am facut schimb de cadou cu Jamie, am primit un parfum de la D&G (light blue), am trecut pe la fete, Soube si Noe care mi-au daruit o geanta si o trusa de farduri de la puppa, mi-am dublat zambetul si m-am indreptat spre Pontedera unde ma astepta Mos Craciun incarcat de daruri. un pic ciudat pentru mine dar absolut firesc am facut o scurta vizita la cimitir unde se odihesc 4 prieteni dragi lui Paolo. morti in accident de masina..un moment trist insa nu ne ramane decat sa ne resemnam si sa mergem mai departe. a urmat un pranz specific, pot spune ca mi-au lipsit sarmalele mamei si toate mancarurile romanesti insa alegerea imi apartine si nu ma pot plange. faza comica a fost ca Elena avea tot ce imi doream eu...insa fiind primul an era imposibil sa ma deplasez...am ramas cu dorinta. am fost alintata cu cadouri de bun venit, cu mesaje...am fost placut impresionata si m-am simtit destul de bine. Imi place la nebunie sa ma joc cu Camilla, un beagle adorabil, am fost fascinata sa vad ponei-ul, pe Stella care are 27 de ani...apoi seara, foarte tarziu insa am mers la Navacchio, la Pala Bingo unde am stat in suspans pentru ca imi mai trebuia un numar pentru a striga Bingo...cred ca de fapt asta m-ar fi facut extrem de happy...sa zic tare tare...Bingoooo...si sa iau 500 de euro...insa fara noroc...pe la 3:30 ne-am indreptat spre casa. Duminica a fost iarasi in familia apoi la insistentele mele am mers sa vizitam San Gimignano, un oras cetate impresionat... vremea de afara nu a tinut insa cu noi pentru ca temperaturile se indreptau spre zero grade, vantul era puternic si chiar daca eu as fi vrut sa tot fac poze ceilalti inghetau de frig. am baut o ciocolata calda foarte buna, mi-a parut rau ca nu am intrat in muzee insa cu siguranta la primavara revin cand vremea o sa tina cu mine. Am trecut la intoarcere pe la Peccioli unde pentru o vara, in 2005 daca nu ma insel obisnuiam sa merg la piscina. Un craciun plin de veselie pentru prietenii mei italieni. Duminica seara am fost la cina acasa la Cri unde am vazut un brad imens care avea langa un pian si semineul care incalzea incaperea. o seara placuta, o familie frumoasa si niste prieteni minunati. Marti a fost o continuare a craciunului pentru ca France a insistat sa mergem acasa la ea la Montopoli, un alt orasel frumos de langa Pontedera...un alt moment linistit in compania noilor mei amici. Cateodata ma gandesc daca rezist sa stau in Italia...lunile trec, lucrurile se schimba si tot ce imi doresc e sa fiu si mai hotarata...stiu la ce renunt insa nu stiu ce o sa fie...oricum e un risc pe care daca nu mi-l asum nu am sa continuu. Viata ne ofera diferite oportunitati, surprize, dileme, ne pune la incercare... Ce imi doresc cel mai mult e sa imi transform casa din Romania in casa de vacanta, sa imi gasesc un loc al meu unde sa ma simt foarte bine, sa am un job care sa ma faca sa zambesc si cert e ca nu as putea sa ma plafonez facand ani de zile acelasi lucru. In seara asta am primit o veste care m-a facut nespus de fericita, sper sa se concretizeze totul, sa am un alt motiv de bucurie pentru a ma putea intoarce in Romania. apoi intamplarea a facut ca dupa luni de zile fostul meu sef sa imi zica: hey, nu ma saluti...si dupa 4 luni m-am oprit si am vorbit cu el. cert e ca atunci cand cineva are o atitudine gresita si nu isi prezinta nici macar scuzele dupa ce isi da seama de ce a facut lasa de dorit. asa ca mi-am propus sa merg mai departe fara sa imi mai pese. vreau in prezentul meu oameni dragi sufletului meu, oameni educati cu care am ce vorbi si de la care am ce invata. de Craciun am simtit ca imi lipsesc cei dragi mie, familia, prietenele mele si orasul meu natal.
ci sentiamo!!!

ajun de craciun

vreme ciudat de calda, ziua temperaturi ce ajung la 15 grade, ploua mai mereu, adiere usoara a vantului si ceva agitatie...lumea pare sa fie pe fuga pentru a cumpara cadouri...anul asta e un Craciun special...merg in mica mea Barcelona...am ametit alegand cateva daruri, le-am trimis a lor mei diverse chestii, imi pare rau ca nu imi am prietenele aproape insa la primavara sper sa pot ajunge acasa sa le vizitez...mi-ar fi placut sa merg la Milano insa chiar nu pot...
Mos Craciun anul asta a avut grija sa imi aduca un dar de suflet, sa ma faca fericita si optimista...ceea ce imi doresc eu e sa pot in curand sa ma mut. sunt fericita pentru ca i-am reintalnit pe Laura si pe Mario, doi oameni minunati care reusesc sa ma faca sa ma simt ca si copilul lor, care mi-au daruit diferite chestii insa inainte de toate sprijin moral si sfaturi utile. ma bucur ca am noroc sa am alaturi oameni de calitate, de la care am ce invata si care ma fac sa fiu ok.
de vreo cateva luni incoace am inceput sa imi doresc micuta mea familie care treptat se contureaza, prinde culoare. intr-o zi vorbeam cu o tipa la munca si ma intrebase ce imi doresc cel mai tare si eu ii raspunsesem: doua fetite blonde cu ochii verzi :)...la care ea...ahh, esti la fel ca celelalte. tipa e italianca are 35 de ani, nu are copii de teama ca o sa-i invadeze timpul si spatiul, nu se marita pentru ca are o frica absurda de a trai alaturi de un strain..eu o priveam mirata si ma intrebam ce poate fi mai frumos decat sa iubesti si sa fii iubit, sa contruiesti ceva alaturi de cel drag tie. in fine...oamenii sunt asa de diferiti si in acelasi timp complicati insa eu ma identfic ca fiind complicat de simpla...cred ca imi doresc lucruri firesti, nimic mai mult.
un ajun de craciun in care sunt mai mult sau mai putin singura, un pic prin C.derby, alte mici cumparaturi, o tura cu masina, o discutie telefonica prietenoasa cu o persoana extrem de draga mie...m-am furisat si i-am lasat cadoul lui Jamie...urmeaza sa mai citesc putin si sa ma pregatesc pentru maine...o zi de Craciun care promite un nou inceput intr-o alta lume. Sper sa ma regasesc, sa n-am emotii si sa incerc sa ma simt ca acasa. cel mai tare ma bucura ca ai mei sunt impreuna in noua casa.
Si eu va doresc, voua tuturor, un Craciun fericit alaturi de cei dragi, sa fiti mereu prietenosi si sa nu uitati sa fiti umani!!! le multumesc celor m-au ajutat si m-au sprijit, celor care mi-au fost aproape, imi pare rau ca poate sunt unii pe care i-am dezamagit insa cu siguranta nu am facut-o cu intentie, imi doresc ca fiecare dintre voi sa-si gaseasca sufletul pereche, sa iubeasca si sa simta ca e sarbatoare. cert e ca treptat lucrurile incep sa se aseze...
am citit undeva o chestie care mi-a ramas in minte: "nu conteaza cantitatea actiunilor tale ci dragostea si daruirea cu care le faci". am sa pun mereu suflet si pasiune in orice activitate.
Grazie a te perche sei semplicemente la cosa piu bella che po' essere in questo momento!!!

prima zapada in Toscana

aseara am terminat relativ tarziu munca...apoi am condus circa jumatate de ora, am ajuns acasa, pana una alta s-a facut trei. dimineata dormeam linistita cand mi-a sunat telefonul si nu intelegeam cine ma deranjeaza...Paolo era fericit spunandu-mi uita-te pe geam si eu morocanoasa nu intelegeam de ce..intr-un final eram la fereastra si priveam mirata cum doar in cateva ore tirrenia era acoperita de zapada... o priveliste minunata insa traficul era paralizat...m-am imbracat instant si am iesit sa ma bucur, sa ma joc putin...masina toata acoperita, temperaturi ff scazute (-3, -6) pentru italieni insa eu simteam ca sunt acasa...unde de regula in apropierea Craciunului te poti bucura de o atmosfera feerica.
astazi nu stiu daca pot sa ajung la munca pentru ca masina se pare ca se transforma in sanie...o sa incerc sa ma misc putin prin parcare insa daca se poate bine daca nu: day off chiar daca mi-am propus sa muncesc pentru ca mai apoi plec in vacanta (destinatiile din ianuarie sunt de vis).
mi-ar fi placut sa construiesc un om de zapada, sa ma alint insa se pare ca lumea nu e asa animata ca mine de ceea ce se intampla...pentru ca locuiesc intr-o statiune maritima, pentru ca oamenii sunt obisnuiti cu o clima blanda si fara zapada astazi pentru unii dintre toscani pare a fi o tragedie...cert e ca pe chipurile copiile se citeste o bucurie imensa...
zilele astea am trait emotii maxime...am cunoscut oameni noi, m-am simtit foarte ok...
aseara la munca am fost rugata sa premiez o echipa de angajati, toti barbati si in final am primit si eu cadou. la inceput nu eram chiar incantata insa schimbul de zambete m-a binedispus si m-a incarcat cu energie pozitiva.
ceea ce imi doresc e sa gasesc cat mai curand un loc de munca care sa ma satisfaca in totalitate si care sa imi permita sa ma mut la Pontedera, in oraselul de vis. Acum se pare ca sunt fascinata, hotarata chiar daca o parte din mine inca se mai rataceste acasa unde sunt visele de cand eram copil. insa nu imi ramane decat sa traiesc in prezent, sa ma bucur de ce am si sa zambesc pentru a putea reusi...

discutii intamplatoare

astazi am fost nevoita sa ma intorc de la Pontedera cu trenul si asta pentru ca "Stella" lui nu mai pornea. nu am avut nimic de comentat ci dimpotriva m-am oferit sa aleg varianta mai putin confortabila pentru mine si mai convenabila de cealalta parte. a trebuit sa fac o bucata de drum cu trenul pana la Pisa, apoi sa iau autobuzul catre Tirrenia. la gara, la Pisa am tresarit cand un individ mergea din urma mea,oprindu-ma la un moment dat si intrebandu-ma: esti tu Sophie?, am ramas muta de uimire si i-am raspuns ca mai mult ca sigur ma confunda insa probabil ca si-ar fi dorit sa fiu acea persoana insa a inteles in cele din urma. ajunsa acasa am rasfoit ziarul pentru ca in fiecare luni sunt publicate diverse joburi, stage-uri, cursuri pregatindu-ma mai apoi sa merg la munca, la noul meu job part-time care astazi m-a facut sa zambesc. In drum spre Livorno, in autobuz era un batran de 85 de ani care culmea a vazut ca autobuzul este relativ gol insa a preferat sa se aseze langa mine. observasem ca nu vede foarte bine pentru ca timbrase un bilet deja folosit. L-am avertizat dupa care a inceput sa vorbeasca. si cum nu sunt genul de persoana introvertita ii raspundeam. M-a facut sa rad si sa reflectez asupra celor de zise de el. imi povestea ca acum 50 de ani el unei femei avea ce sa ii daruiasca si ii spunea mai putine vorbe...facand diferenta cu noile vremuri cand ai ce sa ii zici dar nu mai ai ce sa ii oferi. apoi ma intrebase cati ani am si ii spusesem ca 25 si mi-a zis ca avem ceva in comun...la care eu da cum sa nu 5-ul de la varsta, la care el nu...tu ai 25 de ani eu sunt nascut in '25...eu am 85 de ani si tu esti nascuta in '85... lucid, rational si foarte trist in acelasi timp...a relatat cu tristete ca dupa 50 de ani casnicie a divortat, ca de 10 ani nu mai vorbeste cu fosta sa sotie care a preferat sa tina cu fiul ei care a distrus 2 vieti din cauza obiceiurilor mai putin sanatoase. la 85 de ani se tine destul de bine, Marino, asa cum il cheama altii, nu cum se numeste el :). crede si isi doreste sa ajunga la 100 de ani si ofteaza amar dupa tinerete. Mi-a spus ca viata e ciudata si grea si i-am raspuns ca de acum sunt obisnuita, ca ce-ar putea sa fie asa usor pentru mine: romanca in Italia, intr-un stat unde esti masurat din cap pana in picioare, unde daca nu muncesti nu ai cum sa reusesti...sa castigi, sa progresezi...la coborare ne-am salutat si parca si-ar fi dorit sa imi zica: Pe curand... la intoarcere, pe seara m-am intalnit cu o draguta care muncea la un coafor la Tirrenia...un "copil" frumos, de origine macedoniana, fara documente care se loveste mereu de indiferenta si ignoranta unora. mica si slabuta, cu un zambet extrem de frumos si o vointa uriasa. ne stim de ani insa pentru prima oara am vorbit in seara asta. ceea ce imi place la transportul in comun e ca poti schimba 2 vorbe, un zambet... ceea ce ma mai face sa rad e uitatul in oglinzile retrovizoare cand vad diferite figuri care mai de care.. o intamplare care care merita relatata e stationarea mea intr-un sens giratoriu, intr-o parte unde de regula masinile mai opresc pentru cateva minute...ca loc de intalnire, de plecare impreuna... eu asteptam individul care vine si ia pachetele pt Iasi...eram oarecum convinsa ca e punctual insa cred ca am asteptat circa 2 ore....insa 2 ore cu suspans...trecuse masina de Sv, de Vs...si eu eram acolo...oprisem motorul ca na' zi frumosa, soare, nu aveam nevoie sa ma mai incalzezc...insa uitasem ceea ce era mai important....ceea ce imi spusese Paolo de 100 de ori...nu lasa farurile deschise, nu folosi pentru mai mult de cateva minute avariile pentru ca se descarca bateria...cand am vrut sa pornesc am vazut semnul care imi indica ca bateria e descarcata...si ce puteam sa fac...sa sun si sa ma matii oleaca....si el sa zica ca uite vin....si asa a si fost...a ajuns ntr-un final insa pana una alta eu am mai incercat si cand am reusit nu am lasat masina pornita sa se incarce bateria ci am hotarat sa mai incerc odata ca si cum as fi stiut ca o sa fie ok....cert e ca atunci cand a ajuns masina era pornita, bateria incarcata...nu s-a suparat...ci doar a constat cum ajunge ala la timp sa ia pachetul...numai bine ca ajunsese si politia care facea controale...si eu eram emotionata... astazi au primit ai mei pachetul de Craciun...diverse chestii si dulciurile de la Dolcemania :). nu prea stiu ei povestea lor insa ii las sa complimenteze productia.

new experience

dupa o zi de sarbatoare minunata petrecuta la firenze in compania prietenilor italieni, dimineata m-am trezit cu un chef nebun de a spala masina...si poate pentru ca nu am spalat-o niciodata in aproximativ o luna. a plouat mereu si nu vedeam rostul insa astazi cum am zarit soarele mi-am pus in minte asta....zis si facut...ajunsa in fata spalatoriei cu jetoane de la Panorama (Pontedera) m-am vazut obligata sa citesc mai toate instructiunile ca sa pricep ce am de gand sa fac, care sunt operatiunile si in ce oridine apas pe butoane (erau de la 1 la 6)...cert ca m-am incurcat...poate ca era mai mult decat evident ca trebuie folosit sapun, peria, apa calda, apoi uscat, lustruit si toate astea le faci singur pentru ca e self service...am vazut un "natarau" care m-a urmarit si care s-a amuzat copios pentru ca nu credea ca o sa stau eu sa spal de una singura masina insa cu un zambet larg am facut si asta...si am avut si o oarecare satisfactie..asa ca de prima oara...m-am indreptat apoi spre Tirrenia...inca sunt cam bezmetica cu strazile, mai ales cand sunt prin localitati insa incerc sa respir adanc si sa gresesc cat mai putin...astazi am facut cumparaturi pentru cadoul de craciun pe care il trimit parintilor mei...si am simtit o fericire imensa luand diverse chestii care in special mamei ii plac...si cum nu mai sunt nevoita sa cumpar dulciuri m-am rezumat la alte produse...cosul tipic sarbatorilor o sa-mi fie furnizat si sper ca ai mei sa fie incantati...abia astept sa am un loc stabil de munca care sa ma multumeasca ca mai apoi sa imi programez urmatoarea vacanta in Romania (foarte probabil in martie) si de data asta intr-o noua formula...
chiar daca Craciunul nu e ca acasa anul asta pare sa fie total diferit...am emotii pentru ca nu mai sunt copil, pentru ca lucrurile sunt mai serioase decat par...pentru ca se intampla pe neasteptate si surprinzator de repede...astazi e o zi speciala si imi doresc sa fie mereu asa...cu pasi marunti se construiesc lucruri solide...cu zambet si calm vieti fericite...
si ca o ironie a sortii astazi am trimis un mail pentru un job part time...si imi parea mie ciudata adresa de mail (imi amintea de 2 prieteni pe care ii intalneam mereu la fostul loc de munca) si culmea m-a sunat dansa...si nu imi venea sa cred..si ma minunam si ziceam incontinuu ...nu...nu poti fi tu....si culmea...era una dintre persoanele care m-a sustinut si m-a sprijinit in ultimul an, o familie compusa din 2 oamenii minunati si am fost incantata...sa o aud...si in sfarsit ii revad...cand te aspepti mai putin se intampla...si sunt tot mai convinsa de asta :).

change the world...

cateodata ma intreb cum pot sa fiu atat de naiva, sa am incredere, sa imi fac sperante, sa vad cum oamenii se schimba pe zi ce trece si eu sa raman in lumea mea idealista...dupa o lunga experienta la le scimmie am avut ocazia sa merg intr-un alt local sa muncesc pentru aproximativ o luna. le eram simpatica sefilor si au decis sa imi faca contract insa intr-o zi am simtit ca nu e locul meu acolo si o simpla insulta din partea unei individe m-a determinat sa zic "de sambata nu mai vin". pentru unii era asa o chestie spusa la nervi insa pentru mine a fost o hotarare finala. am stat si am analizat ce conteaza pentru mine, cat de mult ma multumeste, daca este important doar sa castig...si a rezultat ca nu, ca am nevoie de satisfactie intelectuala...am fost bucuroasa ca am putut sa invat un nou sistem de lucru pentru ca poate pentru unii pare usor insa nu e...am avut ocazia sa testez vreo 4 persoane dintre care una trebuia sa ramana fixa acolo insa am constat ca in ciuda faptului ca sunt italieni intampina dificultati in intelegerea corecta a operatiunilor.
in seara asta m-am intristat si nu pentru ca s-a terminat ci pentru ca mi-a "retezat" plata asa ca de final. nu imi plac oamenii de genul asta...chiar daca nu am zis nimic am privit sec si ironic...in final eu nu am pierdut nimic...
fiecare isi urmareste interesul, am invatat ca nimeni nu se gandeste la tine, la ce simti, ce vrei, la cum ar putea sa te inteleaga mai bine...pentru ceilalti cateodata esti prea direct, prea onest, ai un caracter dificil doar pentru ca esti alfel...
mi-ar placea sa fiu falsa, sa fiu rea, sa nu imi pese...insa nu reusesc...incerc sa ii inteleg pe ceilalti, sa ii accept asa cum sunt, sa iau cate ceva de la fiecare, sa imi imbunatatesc strategiile de aparare si sa sufar cat mai putin...
cand eram mica nu credeam ca e asa de greu sa reusesti in viata...sunt lucruri pe care mi le doresc, care pot fi obtinute numai prin munca...
m-am alintat cumparandu-mi smartina insa astazi sunt cam 2 grade si a trebuit sa stau sa o dezamortesc...si uite asa ii dau dreptate si lu' tata....
locul de munca provizoriu m-a determinat sa fac 60 de km zilnic, sa ma obisnuiesc cu traficul, sa fiu atenta si sa ma concentrez mai mult...am constat ca nu imi place sa conduc noaptea cand e aglomerat pentru ca ma obosesc farurile, am fost necajita ca nu reuseam sa parchez lateral cu spatele insa in seara asta am incercat singura si am parcat perfect...cum ar zice Paolo: nu e de tine sa nu stii sa tragi de volan...cert e ca atunci cand nu faci anumite chestii trebuie sa iti propui sa le inveti...
acum 7 ani cand am facut scoala de soferi nu eram atenta in totalitate la ore..imi doream sa am permis pentru ca era vremea....facusem anii insa nu aveam masina...apoi s-a intamplat sa fiu o panicata si sa nu incerc...si uite asta intr-o zi m-am vazut nevoita sa plec la drum...si ce emotii, ce suspans...la inceput mi-era si teama sa accelerez insa tine de obisnuinta, de practica intensa...si imi place tare...deja visez la urmatoarea mea masina...o masina in adevaratul sens al cuvantului...
e luna decembrie si iarasi nici nu simt ca vin sarbatorile...poate pentru ca nu fac nimic in sensul asta...insa cu siguranta daca se iveste ocazia plec intr-o vacanta de 2, 3 zile...Doamne cat iubesc sa plec la drum...sa vizitez....sa fac poze...
si pana la urma in capitolul "what is next" ramane de vazut...si una alta sunt iarasi jobless...happy or not I have to smile...multumita ca am alaturi my christmas gift...best "friend" :D.