6 luni fara o saptmana. Ma intreb
mereu oare cand au trecut. Imi amintesc cand era un ghemtoc care plangea asa
comic si ma facea sa zambesc. Ma amintesc pe mine cum umblam chioara de somn
prin casa insa imi doream sa ii monitorizez fiecare respiratie. Imi amintesc
teama cu care il luam in brate de parca era de portelan. Aproape 6 luni mai
tarziu ma uit la el si el rade la mine, rade cu pofta, rade cu patos, imi pune
manuta lui grasuta pe fata si ma fascineaza teribil. Sunt asa mandra de el.
Sunt mai fericita ca niciodata cand intru pe usa si il aud si il iau in brate.
Si el, grasutul meu frumos parca ma asteapta. Parca stie cand trebuie sa vin. Si-l
iau in brate si imi doresc sa opresc timpul din loc si sa stau sa-l miros. A,
da, sa-l miros. Ador mirosul de bebelus pufos, de bebelus grasan. Abia astept
sa sarbatorim inca o luna, sa facem poze frumoase, sa le impartasim cu cei dragi,
cu cei care il iubesc. Cred ca cea mai mare bucurie o simt atunci cand cineva
intreaba ce face copilul nostru frumos? Si ca o paranteaza tin sa mentionez ca
sumedenia de poze postate e mai mult pentru noi, e pastrarea virtuala a pozelor
lui. Acum cativa ani am trecut printr-o experienta nu tocmai placuta in urma
careia am ramas fara pc si fara toate amintirile mele din liceu / facultate. Eu
tin la oameni, apreciez prietenia, amintirile si tin sa pastrez imprimarea
momentelor traite.
