when you miss somebody...you wish to can see that person again...

uitandu-ma prin albumele mele foto am inceput sa zambesc...si sa mi se faca dor...de fetita mea mica si dragutza pe numele ei maura...copilul de care pe timp de vara aveam cateodata grija: si spun cateodata pentru ca din cauza ca mai munceam si in alta parte nu puteam sa tin pasul cu copii...eram obosita...si poate cateodata imi doream sa dorm...eram egoista....o simteam cand intra in camera mea si ma privea....si zambea...si se intreba in sinea ei oare ce fac: daca dorm sau daca ma prefac: deseori eram tacuta si o priveam pe sub pleoape fara sa ii las senzatia ca incerc sa o evit alteori o speriam si o strangeam in brate si ii spuneam sa ne jucam si ca premiul jocului va fi o jumatate de ora de somn...ea spunea ca trisez ca, vrea ba o papusica sau ceva dulce...si mi era draga...cateodata ieseam noi doua la plimbare si ii spuneam de cand plecam de pe usa: please maura don't ask for anything. today we don't have enough money: so we are going out, we are eating, drinking a juice and then we are going back home...imi amintesc ca vazuse o jucarie, si ii dadeau lacrimile...si eu care mai mereu ma comportam de parca eram un general lasam de la mine si ii luam..si ea imi spunea cu un zambet dulce: ohh thank you Dana, you know that i love you...alteori ma facea sa fiu manioasa cand folosea make-ul meu...ma vedea ca tot ma joc de acolo si nu intelegea ea ce fac...asa ca, atunci cand plecam intram in camera mea si incepea sa foloseasca ce ii placea ei: fond de ten, mascara, lip gloss...si apoi radea...intr-o zi m-a intrebat ce ii fac parului mei...ca daca nu ma doare...pur si simplu faceam o operatiune banala si anume il indreptam...mi-a zis ca vrea si ea...in zilele ulterioare cand am avut putin timp i-am zis: uite dragutza mea: astazi te fac frumoasa tare...si ea are parul usor carliontat...i-am facut breton...apoi incet incet i-am indreptat parul..am dat-o cu parfum si observam cat de mandra este...un copil mic...cu zambet dulce...o prietena draga...i love you too maura and every day i miss you more...my sweet child...hug...kiss...

in fiecare zi invatam ceva nou...

oriunde ne-am afla, indiferent spre ce ne-am indrepta este imposibil sa nu invatam ceva nou, sa asimilam o informatie, o deprindere, o cunostinta...astazi spre exemplu la un seminar despre managementul schimbarii am auzit-o pe d-na profesoara spunand care e secretul relatiilor fericite si de lunga durata...raspunsul dansei a fost surprinzator pentru mine si anume: replica in tacere...multi dintre noi cei tineri avem tendinta de a riposta, de a ne contrazice, de a face schimb de argumente...si in felul acesta ne aratam personalitatea puternica insa de fiecare data cand ridicam tonul pierdem foarte mult...oamenii siguri sunt cei care vorbesc calm, hotarat, coerent...cei de la care ai ce invata si de la care intelegi fara prea multe explicatii...insa ce te faci daca ai in fata ta un om care ridica vocea, care vrea sa para autoritar...care crede ca el are dreptate...oare are rost sa ii raspunzi pe acelasi ton si sa prelungesti agonia sau poate e mai bine sa ii dai replica in gand, sa fii convins ca i-ai raspuns si sa fii impacat cu tine insuti? relatiile pe care cei mai multi dintre noi le au sunt nesigure, sunt incerte, fara fundament si multe dintre ele se indreapta catre "nicaieri"...cati dintre baieti mai sunt responsabilii de odinioara care faceau pana si imposibilul pentru a-i oferi unei fete tot confortul? cati dintre ei renunta la egoismul si la criticile banale pentru a le face pe plac? unii acum cred ca risca sa se transforme in personaje penibile doar prin simplu fapt ca ii fac anumite favoruri, doleante, ii indeplinesc anumite dorinte persoanei spunem noi iubite...insa tot ce conteaza este sa fim onesti, sa fim responsabili, sa invatam sa respectam pentru ca numai asa primim ceea ce meritam...nimic mai mult...
*am atasat aceasta poza pentru ca astazi draga mea prietena mi-a dat o veste extraordinara: pe 8 august se casatoreste...este toata un zambet, plina de energie pozitiva si optimista...si inca un eveniment extraordinar: o alta prietena draga sufletului meu va avea un copil: cred ca e minunat sa simti ca in curand vei fi mama...asa ca felicitari Mamico!!!

ziua perfecta de nastere!!!

acum cateva zile am facut 23 de ani!!! si am asa o stare ciudata de fiecare data cand mai adaug un an la etatea mea...insa de la an la an imi doresc sa am ziua ideala...sa ma trezesc de dimineata si sa am pe cineva care sa ma faca sa ma simt copil...sa primesc in dar famila winnie de pooh...un tort dragutz cu ei...si baloane colorate...a party for a child is my perfect birthday!!!...plus de asta mi-l doresc pe micutzul grig...sa fie prezent mereu langa mine...cred ca am sa ador sa am un copil si sa-i pregatesc ziua de nastere...sa ii fac pe plac si sa-l pun mereu sa scrie cum si-ar dori sa fie...cum vrea, ce anume vrea, pe cine vrea alaturi...ca la urma urmei asta conteaza: sa te simti bine alaturi de cine iti doresti....si uite asa de fiecare data pe 1 octombrie dana si cu eeyore se pregatesc de un nou inceput: un nou an universitar...de o alta schimbare...asa ca de acum astept 2009...;)....see yaaa...

liniste...calm...tacere...

nimic nu mai e la fel...totul se schimba... viata incepe sa capete nuante diferite... sa ma responsabilizeze din ce in ce mai mult... simt ca locul meu e in alta parte... si imi doresc sa pot sa merg acolo unde stiu ca am sa ma regasesc... ea nu mai e... si e trist... imi lipseste... ocolesc strazile care ma fac sa imi aduc aminte... care imi trezesc dorul... e atat de frumos sa fii linistit... sa te bucuri de tacerea aceea fireasca care se instaleaza...sa mergi cu pasi calmi...si sa-ti pastrezi zambetul... sa fii onest si sa poti sa vorbesti deschis...fara sa fii ironic, fara sa fii sarcastic... sa poti creea o relatie fireasca, normala de care sa nu amintesti...de la care sa nu ai nicio asteptare...
e un gol pe care nimeni nu il poate completa... pentru ca oamenii sunt unici...nu fac ierarhii, nu ii ridic ii slavi pe unii ci doar ii apreciez pentru tot ceea ce fac... si sunt asa mandra de ea... pentru ca a ramas fetita aceea razboinica...si care sunt convinsa ca pana la urma va triumfa... orice intamplare are un rost al ei... nimic nu mai e la fel... nimic nu e intamplator... si totul se schimba...

impreuna trebuie sa incepem sa studiem viata!!!

octombrie...agitatie pe strazi...inceputul facultatii...imbulzeala mare...boboci dezorientati...viitori oameni de stiinta...momente unice in viata unui invidid...facultatea pentru multi este momentul crearii independentii financiare, personale...parasirea cuibului, responsabilizarea in ceea ce priveste viata de unul singur: singur fara familie, fara prietenii pe care ii aveai in orasul in care erai obisnuit sa cunosti absolut tot...
facultatea pentru mine a reprezentat anii calatoriilor...a descoperii asistentei sociale...a asimilarii unui bagaj de cunostinte, un bagaj valoros pentru viitoarea mea cariera...
acum incep sa reflectez, sa meditez si in cele din urma sa ma mobilizez si sa realizez ce imi doresc...incep sa studiez o parte a vietii...una sumbra...care cu pasi mici, dar siguri produce schimbarea...

2 oameni care si-au dorit sa fie impreuna...

imi amintesc cu drag clasa a cincea...eram asa micuta si firava si ma indreptam spre scoala...era prima zi, 15 septembrie 1996...aveam emotii...alti colegi...de acum profesorii...printre ei am zarit o colega dragutza, blondutza cu pistrui...era vremea cand il citeam pe Victor Hugo asa ca am am asemanat-o cu unul din personajele principale...cu Cozette din romanul Mizerabilii...ne-am imprietenit...am fost colege 4 ani...apoi la liceu intamplarea a facut sa fim in aceeasi clasa...si intr-o zi dragutza mea Cozette imi spune a vazut un baiat care ii place...si a inceput sa vorbeasca despre el...o data, de doua ori...si uite asa s-a indragostit...si a luptat pentru ce si-a dorit...l-a cucerit...apoi la terminarea liceului ne-am inscris in cadrul aceleasi facultati insa la sectii diferite...ea tot impreuna cu el...in anul 2 cred, daca imi amintesc eu bine vine ea fericita si imi arata un inel de logodna...inca era in stadiu de vis...apoi dupa vreo 2 ani imi spune: gata ne-am hotarat: am ales ziua, am ales localul...ba mai mult: ma invita la ea si imi spune: tu esti prima persoana care imi vede rochia de mireasa: acel ireal devenise de acum real...micutza cozette avea sa devina doamna Arama...am facut tot posibilul sa ajung sa o vad imbracata in mireasa...eram obosita insa tineam neaparat...ma simteam ca o "bunica", imi dadeau lacrimile...insa erau foarte foarte fericita sa ii vad impreuna...impreuna pentru totdeauna...un vis devenit realitate...o poveste in care dragostea invinge distanta si aduce doi oameni impreuna pentru totdeauna: sunt mandra de voi si va felicit!!!