ghidul nesimtitului

foarte tare! Editura Humanitas are o colectie aparte si anume aceea intitulata "colectia Rasul Lumii". Radu Paraschivescu este un un gazetar cunoscut insa de aceasta data il vom privi ca pe un scriitor plin de umor si ironie. acesta a scris Ghidul nesimtitului, o carte de 187 de pagini in care regasim nesimtitul de origine romana imbracand diverse forme. cert este ca il gasim pretutindeni si ca caracteristicile aceastuia sunt inconfundabile. Astfel, autorul vorbeste despre nesimtitul ce devine o prezenta constanta, greu de evitat si imposibil de strunit. in tren, la opera, la teatru, la bloc, in parlament acestia au un cod de reguli numai de ei folosit si apreciat. Nu se merita sa-ti pui mintea cu un nesimtit care nu se oboseste sa taca nici atunci cand este intrerupt, nu se cuvine sa te pretezi la un scandal de proportii numai ca sa ii demonstrezi ca se inseala pentru ca el si cu intuitia sa stiu ca au dreptate, ca li se cuvine, ca ei sunt altfel si pe buna dreptate. Ghidul nesimtitului vrea sa amuze avand o latura dubla, formativa si informativa. chiar daca la prima lectura pare comic acesta poate reprezenta un apel pentru cei care lasa acasa bunele maniere, pentru toti cei care niciodata nu le-au internalizat si se comporta ca si cum au tot dreptul. nu putem trece peste tonul ridicat al unor persone, peste zgomotul produs de unii vecini, peste injuriile adresate, peste gunoaiele care rasar la fiecare secunda. nu putem sa plecam capul fara a actiona. Intr-adevar m-a amuzat insa m-a si intristat pentru ca nu e nimic fictiv ci totul e bazat pe fapte reale, pe intamplari si buclucuri pe care multi dintre noi le-au experimentat.

consider acest ghid al nesimtitului o lectura educativa, un "Cod al proastelor maniere", un ghid ce trebuie luat aminte.
asa cum spune si autorul, nu cred ca vreun nesimtit ar fi tentat sa-l citeasca.
Multumesc Andrei pentru lectura!!!

am invatat!!!

Am învăţat.....
Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie Altora s-ar putea să nu le pase. Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat Dar nu am dreptul să fiu şi rău. Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea Dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii. Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru Şi pot vedea ceva total diferit. Am învăţat că indiferent de consecinţe Cei care sunt cinstiţi cu ei însişi ajung mai departe în viaţă. (Octavian Paler)

*mi-am dorit mereu sa invat si sa fiu intr-o continua formare, mi-am dorit mereu sa fiu un om normal, cu principii si valori, mi-am dorit mereu sa uit ca exista tristete...si am sperat ca am sa invat sa o ocolesc. cu teama zic ca mi-e greu sa ma gandesc la ce o sa urmeze, la ce decizii o sa iau, la cum mi se va schimba viata...si stiu ca trebuie sa-mi pastrez optimismul...un optism care parca fuge de langa mine...care se lupta cu mine...si care nu vrea sa invinga...
stiu ca in viata trebuie sa invatam sa facem compromisuri, sa avem vise si sperante, sa putem zambi chiar si atunci cand suntem tristi...stiu ca trebuie sa invatam sa ne controlam reactiile...insa mai stiu ca este extrem de greu sa simulezi starea de bine, fericirea si linistea sufleteasca...imi pare totul mai ciudat, mai schimbat insa mai stiu ca de mine depind multe si ca am nevoie de un gram din aceea nebunie de odinioara in care nu ma gandeam la riscuri si la consecinte ci ma gandeam la un nou inceput...un pas inainte spre un viitor mai bun...
am invatat ca daca nu riscam nu o sa castigam niciodata, am invatat ca daca nu plangem nu putem fi fericiti, am invatat ca dragostea se invata, ca dragostea vine si pleaca...si ca ceea ce conteaza e propria persoana...am invatat ca eu si cu intuitia mea facem familie buna...si mi-as mai dori sa invat sa am un gram de nesimtire specific multora, necaracteristic mie...
vorbeam candva cu o prietena draga care mereu zicea ca sanatos e bolnavul care se ignora...si ne amuzam pe seama acestei afirmatii cu toate ca daca invatam sa avem grija de noi din punct de vedere medical putem evita suferinta ulterioara...
astazi ma simt ca un fluturas ametit...sau poate ca un spiridus dezorientat...astazi am nevoie de aripi ca sa pot zbura...sa pot pasi in universul de poveste...astazi mi-e tare dor de tine, de tine care ma faceai sa zambesc, care ma faceai sa zic zi de zi cat pot sa te iubesc...astazi sunt iarasi melancolica...afundata in putina cu ganduri...insa tot astazi o sa incep sa ma motivez si sa-mi incarc bateriile pentru ca altfel nu se poate...
inca o dezamagire traita...insa e normal pentru ca viata nu e mereu prietenoasa...pentru ca niciodata nu va fi cum ne-am dori...si imi pare rau ca am renuntat...ca am privit si am suferit si am fugit de realitate...insa am invatat un lucru nou: sa nu ma las purtata de sentimente si sa fiu rationala...sa nu sufar alaturi de ceilalti pentru ceva ce nu va fi foarte curand...insa:
visul va deveni realitate!!!

valentine's day va ramane o sarbatoare comerciala, imprumutata insa dorita de foarte multi...e ziua in care n-ai voie sa fii trist, n-ai voie sa fii morocanos, n-ai voie sa jignesti, n-ai voie sa faci lucruri rele...e ziua in care ai voie sa iubesti...dar ce banal suna de parca in celelalte zile ai voie sa faci de toate...e pacat ca oamenii au uitat ce inseamna respectul, atentia, afectiunea, dragostea...ca aceastea sunt valori care nu pot fi cumparate ci care sunt obtinute in urma unui efort...pentru mine aceasta zi nu are o importanta deosebita dat fiind faptul ca nu o sarbatoresc in vreun fel...o percep ca fiind o zi normala si atat...poate daca as fi mai entuziasmata si as simti ceva special legat de aceasta "sarbatoare imprumutata" altele ar fi reactiile mele...insa afirm cu bucurie ca am zambit vazand un numar tot mai mare de cupluri de mana pe strada, strangandu-se in brate...sunt fericita cand vad oameni care se iubesc, care se inteleg bine...niciodata nu mi-am dorit mai mult decat o relatie normala, o prietenie frumoasa...poate o dragoste romantica...astazi ii zic sufletului meu pereche ca il iubesc...si ca mereu o sa cred in dragostea adevarata...

la joie de vivre

la unul dintre cursurile mele preferate ne-a fost recomandata o carte. la inceput nu i-am acordat prea mare importanta insa apoi intr-o plimbare prin mica "librarie" a carrefour-ului am zarit-o pe raft...si mi-a facut cu ochiul. intitulata sugestiv De ce barbatii se insoara cu Scorpii, aceasta carte reprezinta un ghid pentru femeile ce vor sa ramana independente, sa ramana categorice, sa-si pastreze autonomia si ideile. Autoarea, Sheryy Argov este o publicista de renume international. In urma unei munci practice de lunga durata aceasta asterne pe hartie 75 de principii relationale. aparent acestea sunt in van...insa la o lectura mai atenta ne dam seama ca ne regasim in oricare din situatiile respective, ca uneori am vrea sa avem reactii rationale...insa ca de multe ori femeile sunt intolerabile si cu parere de rau, fete de treaba isterice. imaginea femeii perfecte este foarte greu de obtinut. Realitatea cotidiana ne arata acele "mimoze" care posteaza in inocente, care sub un chip senin ascund un temperament vulcanic, niste victime intruchipate...care pana la urma au ca finalitate un rol jucat prost...este important sa gandim situatiile, sa putem trata cu empatie anumite momente, sa putem oscila intre gandirea feminina si cea masculina...este bine sa fim noi, naturale si luptatoare, mereu invingatoare. intr-adevar o relatie de cuplu are la baza respect si dragoste si implica categoric doi indivizi... cartea lui Sherry Argov ofera consiliere de cuplu, ofera situatii care nu ne sunt deloc straine si cu care ne confruntam destul de des. fiecare are reactii mai mult sau mai putin bruste si e firesc ca fiecare sa invete din propria experienta...insa cateodata mai sunt necesare si acest tip de lecturi educative care te fac sa gandesti apreciativ, sa gandesti in perspectiva, sa poti sa iei pozitia supervizorului intr-ale dragostei. nu ne nastem invatati ci invatam pe parcurs...si nu trebuie sa trecem prin toate situatiile pentru a fi capabili sa intelegem. e adevarat ca intr-un fel gandesti cand esti pus intr-o situatie si altfel privesti lucrurile din experior cand esti un participant observator. respectul de sine este esenta acestei carti si totodata esentialul unei vieti reusite. nu poti sa iti calci in picioare deminitatea si mandria, nu poti sa-ti uiti valorile si principiile pentru un X care poate sa fie doar un trecator prin viata ta. trebuie sa invatam sa ne iubim pe sine, sa ne respectam, sa ne apreciem si sa nu cadem usor prada ispitei...viata e lunga si trebuie traita cu grija...si tocmai de aceea imi doresc sa cred ca exista dragoste vesnica...ca vine o zi in care intalnesti un om potrivit care pur si simplu e sufletul tau pereche... cartea acesta este una dintre acele lecturi confortabile care nu te lasa pana n-o termini odata ce ai inceput-o...pentru unii poate par lecturi banale insa pentru cei care vor sa aprofundeze relatiile interumane este o carte binevenita. asa ca va invit sa o cititi.

lectura placuta!!!

m-am inselat!!!

ce zi minunata a fost sambata! am avut o ocazie deosebita si anume aceea de a merge la master la Petre Andrei...intotdeauna am avut prejudecati cand ma raportam la aceasta universitate si asta binenteles se datoreaza unor persoane care au ales facultatea particulara doar ca sa aiba diploma...insa am fost impresionata de calitatea orei, de originalitatea si de fluenta dialogului, de flexibilitatea celor implicati...era asa o atmosfera dezghetata, multi practicieni, profesionisti si o moderatoare pe masura: o tipa draguta, doctorand, pe numele ei Oana Jitaru. am avut de altfel onoarea sa o cunosc si pe doamna Caluschi...o femeie autoritara....
etajul 11 al universitati Petre andrei iti ofera o priveliste minunata, sali mici si simple, nu tocmai confortabile dar foarte utile...am apreciat acele ore si am ramas cu multe....am participat la teste, la dialog cu toate ca eram un simplu voluntar....ce sa zic, mi-a placut foarte tare...si mi-am dorit pentru o clipa sa fac parte din grupul acela...e un master cu program lejer, foarte putin solicitant si asta deoarece ca vin multi porfesionisti, oameni care au activitati cotodiene bine definite...
pe 20 februarie va fi o conferinta la ora 16 in sala Pavelcu cu invitati de onoare, cu lansari de carte si cu multe discutii despre Consiliere scolara, despre rolul si importanta consilierului educational. i-am gasit intotdeauna rolul si importanta consilierului scolar si asta datorita interesului crescut pe care il am fata de acest domeniu. consilierul este intr-adevar un element de legatura, un stimul, si un necesar prezent. sunt trista pentru ca nu il regasim in toate scolile, ca nu este cinstata selectia atunci cand sunt alesi...si ca tot mai multi copii au nevoie de el...insa o sa sper ca se va schimba ceva, trebuie sa raman optimista si luptatoare pentru ca ltfel nu am incotro....
si urmeaza o saptamana grea, cu studiu intens...care stiu ca imi va folosi...atat imi doresc: sa pot sa dau un concurs loial, sa nu existe niciun favorit si sa avem cu totii sanse egale...nimic mai mult...
Iubiti-va Mult!!!

ganduri albe....ganduri negre...in cautarea caii de mijloc!

ce repede trec zilele...s-a terminat si prima sesiune de la master si sunt multumita ca am reusit sa fac o linie...mi-era dor...intr-adevar e un lucru imbucurator dat fiind faptul ca nimic nu mai e nou...concursul e tot suspendat, fondurile sunt insuficiente, bugetul tot mai mic...situatie trista pentru absolventi, pentru cei care au muncit si au sperat ca in urma concursurilor vor obtine de munca...si totul se rezuma la rabdare...insa vine o vreme cand rabdarea parca se risipeste, cand nu stii incotr-o sa te indrepti...mi-au mai ramas doua sanse: un post la un centru de zi, undeva departe unde situatia e tare incerta si un alt post in buricul targului, la o super fundatie...insa si aici am un minus...faptul ca nu am fost voluntar si imi doresc sa nu fiu penalizata asa tare...acum, mai mult ca oricand imi doresc sa ma implic intr-o activitate deoarece chiar nu mi se potriveste viata linistita si plictisitoare...vreau munca de teren si oameni care sa aiba nevoie de ajutorul meu, sa simt ca sunt utila si ca pot contribui, sa-mi gasesc un loc in care sa dau tot ce pot...si nu imi ramane decat sa sper, sa incerc sa fac tot ce-mi sta in putinta...
intotdeauna am zis ca exista un loc pentru fiecare si atat de tare mi-am dorit ca lumea aceea utopica sa existe...
astazi a aparut soarele...si era asa vesel si bucuros si natura era dezghetata...si era o imagine placuta de primavara, parcul alexandru plin de mame cu copii...si mie parca imi lipsea unul...insa intotdeauna am gandit in perspectiva, am incercat sa gandesc pozitiv...cu toate ca sunt momente in care ma afund intr-o putina cu ganduri...si cu greu ies la suprafata...stiu ca in viata nu e bine sa ne lasam coplesiti ci e bine sa gasim mereu resurse, sa putem merge mai departe...e trist atunci cand nici macar nu ai sansa...cand vrei, cand stii ca poti dar nu ai ocazia sa demonstrezi...lumea e ca un camp de lupta in care trebuie sa invingi ca altfel esti pierdut.... in trecut daca faceai o simpla scoala, invatai apoi o meserie si aveai cu certitudine ceva de munca...bine, rau sau cum o fi fost...era locul tau...acum sunt favorizati peste tot...trebuie sa cunosti pe cineva, trebuie sa stii sa manipulezi...si e trist...ca nu invatam ca sa facem asa, ci invatam sa fim onesti, sa avem principii, sa tinem cont de valori...
cert e ca ne construim viitorul...ni-l cladim cu grija si cu munca, multa munca...si parca nu progresem...ci stagnam...
insa eu sper ca situatia actuala nu va mai persista pentru mult timp...si ca o sa fie ceva mai bine!
sa auzim de bine!