I wanna Easter Egg

Caracteristic mie iarasi pierd ocazia de a sta acasa in zi de sarbatoare si din motive pur profesionale aleg sa revin in Italia...stabilesc noile date contractuale in mare, iau hotararea de a incepe de zilele viitoare insa omit un aspect semnificativ: e Paste...si conform deciziei mele sunt oarecum singura insa impacata cu mine insumi...astazi in prima zi de Paste nu am avut cum sa merg la slujba cu toate ca mi-am dorit...am ales ca la pranz sa merg la Tati, sa o fac pe-a iepurasul pentru Diego, sa ma imprietenesc cu Simona si cu George si sa gestionez o posibila situatie conflictuala... pranzul a fost delicios si asta i se datoreaza Tatianei care este bucatareasa number one fara doar si poate...m-am ametit band niste vin uitand de altfel si de durerile de spate ce le acuzam cu o seara in urma...am fost oarecum ok, asta si pentru ca mi-am propus sa nu ma mai plang si sa ma gandesc la septembrie, luna in care revin acasa...bine ca si acasa e un loc de meditatie...vedem ce se intampla si analizam cu grija si atentie ce anume as putea face cat sa stau multumita locului...ce m-a bucurat cel mai tare e ca tata ma sustine...si asta mi-a placut mereu...mai avem noi divergente insa suntem prieteni buni...pe mama am reusit sa o intristez insa motivez alegerea facuta prin prisma sentimentelor mele... dragi prieteni Hristos a Inviat si bucurati-va!!!

mumo

astazi e o zi in care cei mai multi sunt impacati cu ei, cu ceilalti insa in care tu draga mumo suferi enorm...mi-ar placea sa pot zbura si sa fiu langa tine in acel loc plin de tristete si de lacrimi, unde din pacate te regasesti singur pentru a putea infrunta o situatie...insa eu sunt cu gandul sunt la tine...
e destul de greu sa spui ca intelegi in totalitate o trauma a cuiva si e si mai dificil cand incerci sa incurajezi de la distanta...e o situatie pe care nu mi-am dorit -o insa care in curand se va termina.
cert e ca nu pot fi trista pentru mine insumi daca ma gandesc la ceea ce traiesti tu acum...
chiar daca aceste randuri ti le daruiesc tie vreau de altfel sa le zic tuturor prietenilor mei, amici, cunostiinte sa nu uite niciodata ca singura posibilitate de a trai cu adevarat o zi de sarbatoare e de a o face in adevar!!!

***un zambet trist***

un dor de nedescris - Life is real (AYO)

se apropia si sfarsitul lunii martie si eu imi doream nespus de tare sa evadez de la Tirrenia...am cumparat biletul asa ca pe 31 eram la Iasi...aveam nevoie sa stau cu mama, sa ma gandesc in liniste la ce imi doresc...mi-am rezolvat in mare parte chestiunea legate de documente unde din cauza unei incapatanari a trebuit sa merg in orasul natal unde fiecare sediu este intr-un cartier diferit insa ca intotdeauna mi-a facut placere sa colind strazile copilariei mele, locul celor mai minunate amintiri... La Iasi m-am putut bucura de tot, de casa, de mama, de prietenele mele iubite, de plimbarile noastre prin Copou, de discutiile interminabile pe care le avem...20 de zile au trecut neprevazut de repede insa ultimele 3 zile sunt cele care imi vor ramane in suflet si care m-au determinat sa renunt la a mai locui in Italia propunandu-mi sa fie ultima vara...de la 1 mai incep un alt part-time cu o durata de 4 luni, gen 140 de ore pe luna, apoi presupun ca voi avea un altul facand in asa fel incat sa am o norma full-time si mai apoi plecand undeva spre un nou inceput: Iasi, Londra, NY?... cateodata pare asa greu insa imi dau seama ca este extrem de simplu, ca nu ar trebui sa ne lasam influentati de nimic ci ar trebui sa facem ce simtim pentru ca avem o singura viata... poate pare trist insa dupa o noapte nedormita si o dimineata ingandurata, dupa 2 zboruri si cateva emotii puternice am luat hotararea de a ramane singura...cert e ca nu-s facuta sa traiesc viata italiana, sunt alte trairi mai puternice care ma impiedica sa raman... oricat de tare mi-ar parea rau ca am facut un om drag sufletului meu sa sufere stiu ca va fi mai ok pentru el. e o saptamana speciala...in care se intampla minuni..oamenii se iubesc, se iarta, se impaca, iau decizii intelepte, merg sa-si marturiseasca pacatele si sunt ceva mai buni... astazi cred ca nimic nu e intamplator, ca un zambet trist poate cuceri un suflet, ca minunile se intampla cand nici nu te astepti si ca exista cu adevarat sclipirea de moment... cel mai tare mi-a placut povestea unui taximetrimist care imi relatase cum acum 30 de ani se casatorise pt prima oare, apoi 4 ani mai tarziu cunoscutse dragostea vietii sale si chiar daca avea n impedimente in a lasa o familie a facut-o si dupa atatia ani este fericit de alegerea facuta... si ca sa concluzionez...oamenii ar trebui sa ramana intr-o relatie numai daca se iubesc cu adevarat, fara retineri!