Craciun 2012

Mi se pare ca a trecut o vesnicie de cand nu am mai scris... Timpul parca zboara si pe zi ce trece ma simt tot mai trista la gandul ca perioada ce urmeaza o sa fie destul de grea... 

Ma uitam mirata la ultima mea postare de pe la sfarsitul lui septembrie, luna care m-a gasit pe meleaguri romanesti alaturi de oameni dragi mie... apoi intoarsa in State am avut ocazia sa merg in Vancouver, Canada la Alina si Mircea sa ii felicitam personal pentru venirea pe lume a primului copil: Mia, o minune de fetita... apoi de ziua mea m-am rasfatat in Seattle si in cele din urma am zburat spre Colorado. Apoi au urmat doua luni la CCU University, o experienta noua care m-a atrentat si m-a pus in miscare intelectuala. Sfarsitul lui octombrie - mijlocul lui noiembrie - a reprezentat o perioada dificila pentru ca l-am avut pe Christopher plecat la NTC in California si apoi pret de doua saptamani nu am putut vorbi deloc... sunt lucruri cu care trebuie sa ma obisnuiesc si pot spune ca peste perioada asta am trecut cu brio pentru ca am avut prieteni minunati alaturi de mine...

Si a venit si Craciunul 2012 si uite asa i-am cunoscut familia largita a Adinei, prietena mea din Springs. In Ajun de Craciun am avut o cina delicioasa gatita de Simona, mama soacra a Adinei care e mega priceputa intr-ale bucatariei...

Pentru Craciun am ales sa organizam o masa la noi acasa si binenteles ca a trebuit sa gatesc diferite bucate... Si sunt o norocoasa pentru ca am avut-o mereu pe Mihaela langa mine, fara de care nu mi-ar fi iesit mai nimic... ea mi-a aratat cum se opareste varza, cum sa fac sarmanelele sa fie delicioase, sotul dansei Tudor a preparat curcanul, Christopher a avut grija sa il puna la cuptor si sa fie atent sa iasa bine....

Am facut nenumarate prajituri, sarmanele, salata de boeuf, aperitive, mozarelline cu rosii, prosciuto cu melone, sangria cu fructe, Simona a adus un tort diplomat urias, prietena mea Marisol a gatit "sweet potatoes" si "green beens" si masa a fost incarcata... 

M-am bucurat sa vad ca cei prezenti au mancat cu pofta, nu garantez ca toate bucatele au fost extraordinare insa m-am straduit ca sa arate cat mai bine...

Si cina s-a terminat si fiecare s-a retras la el acasa... si am ramas putin trista pentru ca Adina urmeaza sa plece cu Vlad in Atlanta, Mihaela se muta cu Tudor in Dallas si uite asa raman singura ... inca nu mi-ar fi intr-atat de greu daca n-ar pleca Chris... poate ca mi-e si greu sa recunosc ca ma pierd printre lacrimi insa viata are un curs al ei si niciodata nu stii cand razi sau plangi... important e sa stii sa mergi mai departe si sa fii puternic...

Aseara spre exemplu pentru a mia oara i-am multumit lui Dumnezeu pentru ca ma protejeaza si ma fereste de rele... ne indreptam spre casa si eu conduceam si nu era mai nimeni pe strazile astea ... si temperatura scazuse drastic si era foarte alunecos... cum mergeam la vale masina a inceput sa alunece si simteam cum nu pot face nimic... Singurul meu avantaj a fost ca nu era nimeni ca de altfel "ghemotoc" ma faceam...

Si totusi ar trebui sa zambesc si sa fiu mereu recunoscatoare pentru ca pot spune ca sunt un om implinit caruia nu-i lipseste mai nimic... insa fericirea nu e completa cand esti departe de familie, de oamenii alaturi de care ai crescut...

De regula sun acasa cam o data la doua zile, daca nu chiar si in fiecare zi si numai ce aflu ca mama si-a rupt mana... am simtit asa cum imi pica cerul in cap pentru ca primul meu gand a fost sa merg acasa... insa e atat de departe ...

Mosule, de Craciun imi doresc sa ai grija de parintii mei, sa il protejezi pe Christopher in 2013 pentru ca o sa fie in zona de razboi, sa ai un ochi deschis pentru Dan si sa le aduci liniste celor rataciti...Eu sper ca operatie la picior sa nu fie intr-atat de dureroasa, sper sa fac fata fara sa plang prea tare si sa reusesc sa ma refac repejor... referitor la ultimul meu gand daca tu crezi ca merita sa se indeplineasca ajuta-ma sa fiu puternica, sa strang din dintii si sa rezist... eu mereu am mers pe principiul daca asta de la langa mine poate, eu de ce nu as putea? 

Si uite asa ziua de 25 se sfarseste aici si tot ce vreau e sa ma imbrac cu pijamaua mea pufoasa si sa dorm... simt ca vreau sa visez putin pentru ca urmeaza un sfarsit de an cu multe decizii de luat!!!

Dragilor nu uitati sa va iubiti mult!!! N-ai nevoie de prea multe ca sa fii fericit ci doar de un gram de liniste, de respect si inima deschisa spre adevar!!!

sensibilitate exprimata prin poezie

Statuile mele ştiu drumul înapoi 

prietenilor mei de ieri si de azi 

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 
de Ionela Padurariu 

La fiecare două sau trei zile mai cunosc câte o statuie
unele au ochii plini cu cer, altele zâmbete de prunc
iar altele, inimile pline cu ghiare de decembrie
mă plimb printre ele, imi umplu timpul, câteodată viața
cu fluturi turcoaz și stele cu aroma de măr și scorțișoară
cele noi au mai multe ghiare și mai puțină rouă pe ochi și buze
nu mă pot plimba printre ele fără umbrelă
cele vechi îmi cunosc aproape fiecare potecă și nu s-ar rătăci niciodată prin mine
dar acum colindă alte poteci sau zări cu aripile lor din plumb și iubire
mi-e dor de vechile statui...de mâinile calde în care țineau flăcări pentru a istovi iluzii inamice,
mâinele cu care mi-au semănat de atâtea ori flori de câmp pe gene
de ochii cu buline străvezii,
de buzele cu care suflau liniște peste aerul rece din diminețele cu ceața,
de forța lor de a dărâma și a construi din nou printre ruine,
de încăpâțanarea de a nu mă ingropa de fiecare dată când muream,
mi-e dor uneori de ghiarele cu care smulgeau vise putrezinde din carapace
vreau sa joc iar șotron vechile mele statui.

A&B 22 septembrie 2012

Aflasem cu ceva vreme in urma ca va fi nunta lor si stateam cu n griji pentru ca nu stiam daca pot ajunge. Luasem hotararea sa imi prelungesc sederea in State si in ciuda faptului ca imi cumparasem biletul pentru luna septembrie nu eram 100% convinsa ca ma mai pot intoare pentru ca nu-mi ajunsesera actele. Exact in ziua in care am plecat spre Romania am gasit in posta actul meu de calatorie. Mi-au stralucit ochii de bucurie pentru ca in sfarsit aveam convingerea ca pot reintra in US. 

M-a cam ingrozit ideea de a calatori 30 de ore insa nu aveam cum sa schimb situatia. Am plecat de dimineata, putin necajita ca nu aveam cum sa-l am pe Christopher cu mine insa stiam ca oameni dragi mie ma asteapta acasa. 

Ajunsa la Iasi am fost asteptata de parintii mei. Mama mai stia ea de schimbarile mele insa tata nici sa ma recunoasca. Mi-am schimbat culoarea parului, tunsoarea, mi-am mai facut una alta... si uite asa mi s-a spus ca parca sunt alta Dana... dar nu, sunt aceeasi, poate putin mai vesela.

Vacanta acasa a fost de 26 de zile din care vreo 12 am tot fost pe drumuri. M-am bucurat enorm sa ii vad pe Elena si Catalin, pe Ana, pe Andreea si Louisa si pe toti cei cu care imi face placere sa ma intalnesc mereu. Am iesit cu Cati si am simtit ca parca timpul s-a oprit din loc si suntem undeva la facultate, asa cum ne plimbam odinioara.

Insa ce m-a fascinat enorm a fost nunta unor oameni minunati: Bogdan si Andra. Am trait cu emotie fiecare zi pana la nunta, ziua respectiva si fiecare clipa petrecuta alaturi de cei doi. Am avut grija sa fie totul okay, am iesit la petrecerea burlacitelor unde ne-am distrat teribil. Am ales o cafenea draguta (Cafea cu lapte) unde am avut un tort, o sticla de rose, niste cocktail-uri delicioase si o gramada de fun. Am ras, am impartasit idei, am tinut cate un discurs fiecare, la care sincer mi-a venit sa plang.

Andra pentru mine este cel mai deosebit om pe care l-am intalnit. Nu cred ca am auzit-o vreodata spunand ceva gresit sau facandu-ma sa ma simt incomfortabil. N-am sa uit niciodata cand intr-un moment dificil din viata mea ea ma incurja lasandu-si la o parte toate grijile personale. Si plus de asta e omul cu care rad asa numai stand de vorba. Imi da o stare de bine, ma inspira, imi da parca credinta si putere. E prietena de care fiecare are nevoie.

Si iata ca a venit si ziua cea mare! In noaptea de dinainte nu dormisem mai deloc... imi amintesc ca pe la 1 ajunsese Luminita, tot o prietena de-a Andrei aflata la un schimb de experienta in Georgia, apoi era si Ionela venita de la Londra si uite asa se facuse ceasul 3 si noi tot ne hahaiam. Dimineata am inceput-o devreme, care pe la coafor, care pe la manichiura, ba pe la machiaj, cumpara flori, aseaza-le, apoi gatitul miresei, imbracatul rochiei de zi, mersul la biserica, cununia civila, emotii, nunta religioasa, lacrimi si in cele din urma acasa pentru a imbraca rochia de seara.

A fost totul atat de repede si apoi bucuria de a o vedea pe Andra mireasa! Ce emotie sublima! Petrecerea la pensiune a fost o reusita totala! Mirii s-au comportat impecabil, Andra a stralucit in toata frumusetea sa. Daca nu as fi cunoscut-o as fi spus ca a facut pregatire de "nuntasa" inainte. A dansat toata noaptea, a fost sufletul petrecerii. Bogan a fost un zambet total, mandru la bratul sotiei sale. Pai cred si eu cu asa minunatie de fata, si asta nu pentru ca e prietena mea ci pentru ca e produsul unor oamenii minunati (d-l Sandu si d-na Carmen), doi oameni care au toata admiratia mea. De fiecare data cand merg la Bacau ma simt ca si cum as merge la familia mea. Si uite asa Nica a mea si-a schimbat si numele de familie.

Seara a fost una fermecatoare, cu mult dans, cu furatul miresei, mersul intr-un pub cu oameni veseli... reusisem sa raman si fara voce si in ciuda faptului ca nu am dormit deloc am ales sa plec acasa la Iasi imediat dupa si asta pentru ca in 3 zile urma sa revin in Colorado Springs.

Nici nu am avut timp sa ma intristez ci dimpotriva am trait fiecare moment la intesitate maxima.

Dragii mei A&B eu va iubesc tare, tare, tare si abia astept sa va vad in formula largita. Pentru mine sunteti doi prieteni dragi, doi oamenii minunati de la care am ce invata si pe care am sa-i revad mereu cu drag.

Pana acum 22 septembrie era doar ziua Anettei... si uite ca am mai adaugat un motiv de bucurie, e ziua voastra de suflet, ziua in care v-ati unit destinele si ati ales sa formati o familie. Sa dea Dumnezeu sa aveti o casnicie trainica, plina de bucurii si impliri.

Va ador!

P.S. stiu ca nu am cerut acordul publicarii pozelor insa nu m-am putut abtine! Fiecare amintire draga sufletului meu trebuie sa fie postata in cartea vietii mele! :D

despre facebook

Cred ca cel mai frumos schimb de experienta l-am avut in 2007 cand pentru cateva luni am locuit la Viborg in Danemarca unde am avut teribila placere sa am o prietena extrem de draga, Natasha, englezoaica mea de suflet ... pot spune ca ea m-a introdus in lumea facebook-ului fiind mirata cum de nu am asa ceva ... m-am uitat la ea ca si cum: ce mai e si asta fbk?

treptat, am inceput sa ma dumiresc cu fbk-ul ... un site construit pentru a pastra relatiile de amicitie, de prietenie, cele familiale care de multe ori, in lipsa comunicarii se pierd...

m-am bucurat trimitand invitatii la mai toti cunoscutii mei care la randul lor nici nu auzisera... si asa am inceput sa uplodez poze, sa creeze albume, sa scriu idei, sa impartasesc opinii, sa scriu mesaje de "La multi ani, sa incerc sa elimin intr-un fel distanta de cei dragi...

poate ca sunt multe poze pe care nu am indraznit sa le public, nu pentru ca ar fi fost indecente ci pentru ca sunt mult prea personale si poate ca acum imi pare rau, pentru ca de cand am fost praduita am ramas fara amintirile din pc... mi-a parut putin rau, am suspinat insa am depasit momentul.

De fiecare data cand mai atasez cate o poza ma gandesc pur si simplu la cei dragi mie, la ideea de a-mi face simtita prezenta in viata lor ... stiu cu siguranta ca unii se bucura sa vada ca in continuare calatoresc sau ca se intampla lucruri minunate cu mine ...

am avut un moment in care am simtit ca m-am saturat si de fbk, de prostia unora, de ignoranta lor... citesc comentarii de prost gust in care d-rele sau doamnele isi dau cu parerea la modul eronat si ma intreb cum sa nu evoluezi deloc dupa ce ai terminat o scoala superioara? dupa ce ai trecut cat de putin prin viata? unii te critica daca afisezi poze imbracata diferit, altii pentru ca esti fericita pentru ca ai un iphone sau un ipad sau un pc de la Apple ... apoi ma surprinde atitudinea aia ostila, ca vai saracii nu au avut niciodata si de aia isi expun lucrurile... pai ce era acum 15 ani Mac-ul in floare? stiam de tehnologie avansata? toate au aparut la un timp al lor si eu chiar ii apreciez pe cei care achizitioneaza produse, care stiu sa le foloseasca...

Lucrurile nu au cum sa-ti produca prea multa fericire ca in fond vine o zi in care se demodeaza si s-a terminat si bucuria... insa a-ti dori mai mult nu e deloc rau in opinia mea, a imigra si a invata o  limba straina e chiar de dorit la ora actuala... ca unii vorbesc stalcit si romaneste si limba straina, e adevarat, insa tine de fiecare... cine sunt eu sa-i critic? e pacat ca oamenii nu stiu sa se ajute intre ei, nu stiu sa se sfatuiasca, in schimb stiu foarte bine sa-si vorbeasca pe la spate, sa creeze tensiuni si fiecare la randu-i sa se creada superior ...

Categoric mintile scurte discuta oamenii, stau si pandesc fiecare moment pentru a mai aduce o replica rautacioasa... si apoi nu-mi mai explic ceva? Daca nu ma placi, daca te incomodez in spatiul tau vizual de ce nu ma stergi din lista? De ce preferi sa ma pastrezi acolo ca sa ai ce te oftica pentru ca, si pentru ca si pentru ca...

Multi nu inteleg ca oamenii se schimba, cresc, au idealuri si obiective, isi intemeiaza o familie, au alte preocupari... E adevarat ca in adolescenta fiecare a fost rebel, timid, agitat insa asta nu inseamna ca peste 10 ani poti afirma ca il cunosti destul de bine numai pentru simplu fapt ca ii stiai imaginea ce o afisa in trecut ...

E trist ca preocuparea ta sa fiu Eu, care sunt peste mari si tari, care imi vad de treaba mea, de familia mea etc... Si ce ma mai oftica sunt mesajele anonime cand numai ce vad nu stiu ce comentarii care nu pot decat sa ma scarbeasca...

Mie nu o sa-mi fie niciodata rusine cu mine... sunt ceea ce sunt datorita experientelor mele, greselilor mele... nu ascund nimic insa nici nu ma vad obligata sa dau vreo explicatie unor oameni pasageri din trecutul meu fie ei de sex masculin sau feminin... am sa evit pe cat posibil ignorantii pentru ca ma obosesc... cred ca prostia este nelimitata si atunci e bine sa-ti vezi de drumul tau...

Chiar ma intrebam intr-o zi ce colectie de prieteni am pe fbk... unii nici macar nu ma saluta in viata reala, altii m-au sters si apoi cand ma vad pe strada ma pupa si ma imbratiseaza... si toate lucrurile astea ma ingretoseaza... nu sufar nici pe departe ca nu-mi acordati atentie sau ca ma abordati doar asa de impresie... cert e ca am ajuns la varsta la care orizontul persoanelor dragi este restrans si asta nu pentru ca asa mi-am propus ci pentru ca acela care iti vrea binele e mereu langa mine...

Ma minunez cum unii ma abordeaza doar pentru ca au nevoie de ceva... eu una nu sunt asa... daca nu am mai pastrat niciun contact cu tine mi se pare putin deplasat sa-ti cer... si asta pentru ca nu am o doza cat de mica de nesimtire...

in toti anii astia am intalnit mii de persoane, sute de amici si zeci de prieteni... dupa unii am plans pentru ca nu i-am avut aproape, dupa altii am plans pentru ca i-am avut prea aproape... e asa, cu du-te vino... insa in fond asta e viata ... traim, iubim, radem... 

e important sa stim sa ne bucuram de noi, de cei dragi noua si sa iubim, sa adoram frumosul si sa promovam o lume curata ...

nesiguranta intr-o lume nebuna

stiu ca se spune ca de ceea ce ti-e frica, de aceea nu scapi si incerc pe zi ce trece sa invat sa traiesc cat mai relaxata in lumea asta nebuna... 

evenimentele din ultima vremea mi-au tot tulburat somnul si ce-i drept mi-au sporit teama de violenta..

daca prin mai ma confruntam cu o experienta oribila si aceea a casei praduite, la cateva zile distanta m-au trezit niste focuri de arma petrecute in vecinatate... am facut ochii mari, aveam inima impietrita si am constat ca un individ si-a iesit din mintit si a inceput sa impuste ... norocul nostru a fost un copac care opreau gloantele sa patrunda prin perete insa nu de acelasi lucru a beneficiat si Katie, vecina noastra...

somnul copilului ei a fost tulburat groaznic atunci cand unul dintre gloante a trecut la doar 5 cm deasupra capului sau... copilul a avut un noroc teribil... si pentru ca sectia de politie este foarte aproape de cartierul nostru nou, echipajele au ajuns in mai putin de 60 de secunde... un barbat pe la 45 de ani, in stare de ebrietate, cu diferite droguri in masina, cu arma furata si-a facut damblaua in miez de noapte... mi-au trebuit zile bune sa ma adun si sa incerc sa las in urma...

apoi joi la premiera filmului Batman un tanar de 24 de ani s-a transformat in Joker si a impuscat 72 de oameni (12 decedand, 59 fiind spitalizati in 5 spitale diferite).

Ma intreb mereu: de ce Doamne se tot intampla atatea minunatii? cum un tanar cu potential a conceput un act de terorism? un individ cu un IQ cu mult peste medie care acum patru ani era consilier intr-o tabara pentru copiii, care a terminat cu Master in medicina si care a optat pentru Universitatea din Colorado (la culmea m-am inscris si eu) unde urma un program stiintific in neurochirurgie... si mentionez ca nu oricine are inclinatii spre ramuri greu operabile insa lui i-au fost recunoscute meritele si a fost acceptat de una dintre cele mai bune scoli din US...

si-a pus planul la punct cu ceva vreme inainte pentru ca si-a procurat intreg armamentul gandind fiecare pas... a cumparat 4 arme, munitie, a pregatit bombele in apartamentul sau situat la 4 mile de cinema Aurora...

s-a deghizat in Joker, si-a colorat parul in rosu ( a publicat poza pe diferite situ-ri de socializare), s-a asigurat ca usa din spate de la cinema e deschisa ca mai apoi sa poate intra fara a capta atentia...

imi amintesc cum ma ratacisem odata si deschisesem usa (EXIT) ce dadea in parcare...

El avea totul pregatit in masina sa... Oamenii cand l-au vazut au crezut ca e o gluma sau ca e un moment special ca Entry... numai ca la cateva secunde diferenta fumul innecacios s-a extins in toata sala, el a inceput focurile de arma si panica s-a instalat...

nu i-a pasat ca erau copiii in sala, ca impusca fiinte nevinovate, nu l-au induplecat strigatele disperate si a continuat sa impuste... in doar 7 minute a impuscat 72 de oameni ...cel mai mic dintre decedati este o fetita de numai 6 ani si cel mai in varsta un barbat de 51 de ani...

fiecare si-a dorit nespus sa vina la premiera filmului si ceea ce trebuia sa fie o bucurie s-a transformat intr-un moment de cosmar pentru cei ramasi in viata si pentru familiile celor decedati...

Joker, pe numele sau real James Holmes a fost capurat si transportat in penitenciarul de maxima siguranta...a fost fotografiat in uniforma de detinut de culoare portocalie, afisand un zambet sarcastic...

Ce o fi in minte sa? Ce a urmarit? Ce simte? 

Stau si ma intreb daca el a crezut ca poate fugi de fortele de ordine sau daca si-a imaginat ca poate omori sute de oameni? Cu siguranta a obtinut ce si-a dorit: sa fie mediatizat la maxim... in cele 72 de ore de la eveniment el este subiect principal la stiri...

Oamenii de stiinta incearca sa desluseasca misterul acestui individ insa fara prea mare succes...

Familia sa este din San Diego, California (mama, asistenta de profesie, tatal, manager la o companie IT, sora, studenta in California), oameni care sunt traumatizati si urmariti in permanenta de media si care cu siguranta se afla inca sub stare de soc...pentru ca probabil nici ei nu stiu ce-a fost in mintea lui...

Cum ar putea fi invinovatita familia acestuia? Niste parinti care i-au dorit binele, care l-au sustinut sa-si urmeze studiile...

Cunoscutii il identifica ca fiind un singuratic, un om intr-o lumea a sa, care asculta muzica tehno de bubuiau peretii si care nu socializa cu nimeni la universitate... insa se pare ca pe siturile de socializare situatia se schimba el afisandu-si intentiile cu conatii sexuale, ba mai mult intreband daca   va fi vizitat in inchisoare?

Din poze rezulta un chip inocent, un baiat cu zambet strengaresc insa in realitate e un individ cu probleme mentale, un terorist...

maine este prima infatisare la curte ...care i-o fi pedeapsa? 

nu stiu cat conteaza sa-mi dau cu parerea in situatia de fata insa nicio pedeapsa nu este suficienta...

astazi afirm ca siguranta nu mai exista... ca nici macar nu stii cati oameni au personalitate duplicitara? Ma intreb in sinea mea: oare merita "sa-ti raspund" la zambet? oare tu ce ascunzi?

intrebari fara raspuns intr-o lume "grabita"....

* ingerasule, vegheaza-ma si fa lumea asta sa fie mai buna!!! Doamne ajuta!!!

1 iunie

La multi ani, draga copile!!! imi doresc ca fiecare parinte sa constientizeze responsabilitatea ce-o are si necesitatea crearii unei mediu adecvat unei bune dezvoltari...  Copiii merita o copilarie de poveste si parintii o pot oferi daca-si focalizeaza energia pe cea mai de pret fiinta din viata lor!!!

Trip to Cripple Creek Casinos - 29th of May

In martie cand ne-am mutat in Colorado am inceput sa ma imprietenesc cu diferite persoane... am fost norocoasa sa intalnesc o fata vesela, sociala, o mama minunata, o sotie grijulie si o prietena de nadejne... ea este Marisol, nascuta in Mexic, crescuta in Texas, maritata tot cu un army man si acum aflata intr-o situatie similara cu a mea...
Familia dansei a venit in vizita in Colorado Springs asa ca am avut deosebita placere sa-i cunosc... cateodata mi se intampla ca pur si simplu sa socializez cu oamenii ca si cum i-as cunoaste de o viata... asa mi s-a intamplat cu parintii dansei si cu cele doua matusi... am pornit la drum pentru o zi intr-o mica localitata la aprox. 50 de km de Colorado Spgs... am radiat de veselie, comunicand mereu cu ei si simtindu-ma ca intr-o excursie din copilarie... Am ajuns in Cripple Creek unde sunt cele mai multe casino-uri unde am luat masa de pranz si ne-am "jucat" pret de cateva ore!!! M-am amuzat copios si am indragit sa le privesc bucuria cu care se implicau in joc.
La plecare dansele m-au imbratisat de parca m-ar fi stiut de ani de zile!!!
Am sa iubesc mereu oamenii calzi, buni, prietenosi, oamenii care nu au asteptari inutile si care iti ofera confort in intergrare!!!

Burglary

un termen foarte rar folosit de mine in engleza... citesc presa, urmaresc stirile, sunt la curent cu ce se intampla insa mereu am avut senzatia ca toate se petrec departe de mine...si asta pana cand am trait pe propia-mi piele ce inseamna ce inseamna sa fii pagubit...

marti, 15 mai a fost o zi pe care as prefera sa o sterg cu buretele din calendarul vietii mele... am iesit ca de obicei dimineata, Chris la fel, eu am revenit acasa sa-l las pe Henri afara, apoi am plecat iar...

Chris hotarasera cu colegii de serviciu sa iasa la masa si ne-am pregatit de cina... am preferat sa conduc eu asa ca am lasat masina sa parcata in fata casei... Am plecat pe undeva pe la 18:20 si ne-am indreptat spre Fort Carson de unde l-am luat pe unul dintre colegii sai...am condus pana la BWW si apoi am observat ca celelalte sotii nu au vrut sa iasa , asa ca am hotarat sa-mi iau cina la pachet si sa ma intorc acasa insa unul dintre prietenii noastri mi-a zis sa merg la sotia sa. La inceput am ezitat insa apoi am acceptat... m-am indreptat catre locuinta sa si am observat aceeasi masina pentru cativa km in spatele meu insa nu mi s-a parut nimic iesit din comun...am ajuns la ea si am stabilit cu Chris sa ne vedem dupa...

dupa vreo ora prietena mea primeste un telefon de la sotul sau ...o privesc si pur si simplu imi dau seama ca  fata ei capata o alta culoare si fara sa vrea a spus "OM..." m-am uitat la ea si i-am zis: nu-mi ascunde nimic, ce s-a intamplat cu Christopher...mi-a confirmat ca el e bine insa ca cineva a intrat in casa... am inceput sa tremur si sa zic Henri, Papi, cum, ce, de ce? n-am mai vazut si n-am mai auzit nimic ci mi-am dorit sa merg acasa... cu toate ca a incercat sa ma opreasca n-a reusit si am plecat in graba... cu teama zic ca nici nu stiu cum am ajuns acasa... am intrat si m-am speriat vazand lucruri aruncate, geam fortat, usa sparta, zeci de lucruri furate, altele ravasite... insa Henri era teafar...foarte agitat... l-am strans in brate si am plans privindu-l pret de minute bune...

Toata casa a fost controlata, seiful a fost deschis... apoi a urmat investigarea de catre politie... au fost descoperite zeci de amprente... pana acum n-am stiut ca se foloseste o solutie care murdareste foarte tare si care poate distruge electronicele...

La inventarierea lucrurilor furate ne-am dat seama ca am ramas fara ceasuri, bijuterii, fara Xbox, fara coloctia de dvd-uri si de jocuri si ce e mai grav fara colectia de arme...

Am ramas fara cuvinte si m-am rugat incontinuu sa nu se intample vreo tragedie prin preajma... stiu ca in America se intampla orice cum de altfel o femeie a fost impuscata in timp ce conducea pe bulevardul principal... n-a fost accidentata insa ea a marturisit ca nimeni n-ar avea niciun motiv sa-i faca rau... si stau si ma intreb? de ce Doamne? de ce se intampla o mie de minunatii? de ce copii calca gresit? de ce unii sparg case? de ce altii omoara?

m-am simit de parca cineva a luat o parte din mine cand am vazut ca mi-au disparut lucrurile personale plus calculatorul... si faptul ca niste indivizii stiu fiecare colt din casa noastra, ca si-au permis sa ne violeze intimitatea...

am inceput sa cautam prin case de amanet sa ne uitam dupa lucruri... e adevarat ca asigurarea acopera aproape in totalitate paguba insa cel mai neplacut sentiment e acela de a trai cu teama in propria-ti casa...

sambata am fost necajita pentru ca cineva scria persoanelor din lista mea de fbk adresandu-le injurii, mesaje perverse. Nu mi-am schimbat inca parola si vreau sa cred ca prostia unora e nelimitata. 

A fost o saptamana ce a inceput cu dreptul pentru ca terminasem actele pentru reinnoirea permisului de lucru insa ziua de marti ne-a adus motive de deprimare. In final e important ca suntem impreuna, ca ne-am sustinut. Eu una cel putin nu stiu ce m-as fi facut daca el n-ar fi fost atat de suportiv. Pentru mine Christopher reprezinta mai mult decat as fi crezut. E omul care crede in mine, care ma respecta enorm, care ma adora pur si simplu si care pe zi ce trece ma face sa-l iubesc si mai mult.
Peace&Love

Henri Lemire

ani de zile mi-am dorit un catel... in trecut eram fascinata de bulldog-ul englez insa dupa ce am analizat in amanunt ce inseamna un asemenea caine in casa am renuntat... mi-am indreptat atentia spre french bulldog care m-a cucerit cu expresia frumosului urat, cu configuratia musculoasa, cu greutatea medie...

Dupa cateva luni de search pe internet l-am gasit in final pe Henri undeva langa Denver la o crescatorie autorizata... am conversat la inceput prin mesaje cerand detalii si poze ramanand ca atunci cand Henri va avea 2 luni sa-l putem lua acasa... 

Primisem mai multe poze si ma uitam fascinata la un catelus ciocolatiu... Imediat dupa ce ne-am intors din vacanta din Nevada am mers sa-l luam pe Henri acasa...

Ajunsi la locuinta respectivei doamne am trait emotia de a vedea un catelus total diferit...o alta culoare, un alt zambet... vina imi apartine in final mie pentru ca am solicitat poze si pentru ca in imaginatia mea Henri era intr-un fel... Dansa se jucase in prealabil cu pozele, schimbase nuantele fapt ce pe mine m-a deranjat teribil...

priveam cainele si eram nedumerita...ochii imi erau inlacrimati si tindeam sa zic: Nu esti tu, Henri...

Apoi mi-am propus sa incetez pentru o clipa si sa nu ma mai comport copilareste pentru ca respectiva luase o atitudine defensiva spunandu-mi ca imi da banii inapoi... Nicidecum nu urmaream banii inapoi sau un pret mai mic... eu stiam ca o sa-l am de Henri, surpriza minunata pe care mi-o facuse Christopher...

Pretul nu a fost nici pe departe mic insa pentru noi Henri e un prieten, un suflet menit sa ne umple casa cu zgomotele sale cristaline... 

Prima saptamana pentru mine a fost destul de dificila pentru ca Henri era salbatic....a trebuit sa ne acomodam cu el in casa, sa-l invatam sa iasa in gradina, l-am dus la veterinar pentru vaccinuri, i-am cumparat produse de igiena si i-am amenajat un loc al sau plin de jucarii canine... insa el prefera sa roada mocheta, pantofii, sa manance hartie, iarba, pamant...

Henri este un catel aratos si tocmai de aceea l-am dus la o competitie unde a iesit pe locul trei... am fost placut incantata sa-l vad cum se alinta in fata publicului larg si la intrebarea de ce cainele meu este unic m-am gandit la faptul ca intelege diferite limbi...e un french insa vorbim cu el in engleza, cateodata eu ii vorbesc in romana sau italiana si cainele nostru este confuz rau de tot...insa intelege....

Si iata ca a implinit 3 luni si eu una abia astept sa aiba toti dintii si sa se relaxeze... sa nu mai fie nevoit sa roada...

Henri you are my little love - I love you :*

trip to Grand Canyon - 7, 8, 9th of March

Pe zi ce trece sunt mai fericita pentru ca reusesc sa-mi continuu calatoria in jurul lumii...cand eram mica mi-au fost prezentate minunile lumii si apoi avand imaginatia bogata imi placea sa calatoresc cu degetul pe harta, sa visez ca sunt in avion si ca indrept intr-acolo. s-a intamplat ca in luna februarie sa am ocazia de a alege ce mi-ar placea sa vizitez si privind harta Americii de Nord am ales ce mi s-a parut mai aproape de Colorado si ce reprezinta un punct turistic de proportii. Pentru mine Arizona inseamna Nationl Park si o minune a lumii reprezentata de Marele Canyon insa cu siguranta sunt si alte obiective ce nu pot fi omise.

Am plecat la drum dis-de-dimineata si distanta era destul de mare (aprox 1000 de km). La dus eram entuziasmata si nerabdatoare...am facut poze, am citit despre ce urmeaza sa vizitez si intr-un final am ajuns in statul Arizona...am mers cam 30 de km prin Parc in timpul noptii si la un moment dat ma cuprinsese panica pentru ca nu mai era nicio masina, la intrare nu mai erau paznici si aveam sentimentul ca suntem pe un drum gresit...
Am ajuns in sfarsit la hotel in Grand Canyon, am luat masa si apoi am trecut la somn. A doua zi ne-am programat calatoria cu mini avionul, am facut un tur cu masina, am facut zeci de poze si am ramas placut impresionata.
Grand Canyon e o minune a naturii protejata prin lege care iti capteaza intreaga atentie. Culoarea rocilor, raul Colorado, animalele, aerul curat te fac sa te simti intr-o lume feerica.
M-am uitat in cartea turistilor si am observat ca anual sunt cam 5 milioane de vizitatori din intreaga lume... N-ai cum sa omiti asa un loc... e pur si simplu o incantare sufleteasca...
Am ales sa fim plecati numai pentru 3 zile ceea ce a fost destul de obositor insa dupa ce simti ca esti satisfacut nimic nu mai conteaza...
la intoarecere am preferat sa vizitam si monumentul Four Corner unde se intersecteaza cele 4 state (Utah - Colorado - New Mexico - Arizona). vizitand toate patru statele pot spune ca e o diferenta vizibila de nivel de trai, de infrastructura, de taxe etc insa fiecare stat are o bogatie particulara care te determina sa-l explorezi.
Am invatat ca atunci cand nu iti propui sa obtii prea mult reusesti cu brio. Astazi pot afirma ca frumustea ochilor e data de multitudinea de locuri extraordinare pe care le-am trecut in revista...

the ring :D 11th of March at 11 o'clock

11 Martie, ora 11...ajunsi numai de cateva zile in Colorado Springs am ales sa mergem sa ne plimbam intr-un loc numit - The Garden of Gods -
Intr-o zi de duminica nu tocmai prietenoasa am preferat sa fac turul cu masina si sa evit sa merg pe jos din cauza vantului insa n-am putut sa ma abtin si sa nu ies sa fac cateva fotografii...
Intr-unul din momentele in care eu incercam sa ma catar pe o roca voluminoasa, Chris se uita bland la mine si imi spune: 'stii, m-am gandit destul de bine si n-are rost sa mai astept...imi sa doresc si simt ca vreau sa fii sotia mea"... si sincer nici nu ma asteptam sa imi faca propunerea clasica ... a fost un moment minunat si asta pentru ca e un om caruia as putea sa-i daruiesc totul, cu care vreau o familie, un viitor impreuna...
M-am gandit mereu la cat de incurcata e soarta asta... Noi ne-am cunoscut in 2007 intr-una din vacantele mele in Italia cand ambii aveam prieteni comuni... Nici unul nu prezenta niciun interes pentru celalalt insa era o pura simpatie... Un an mai tarziu ne-am revazut si am schimbat 2 vorbe in baza americana insa totul a fost banal...
Datorita diferitelor metode de comunicare online am devenit prieteni virtuali insa intamplarea a facut sa-l sterg din lista de prieteni...
prin 2010 ne-am regasit pe fbk insa totul s-a limitat la niste comentarii inocente urmand apoi sa plece in Iraq pentru un an...ce-i drept au mai fost niste discutii in care gandurile noastre pluteau... cand a revenit in 2011 niciunul dintre noi n-a mai zis nimic...eu eram intr-o relatie, el la fel... apoi am ales sa plec in Romania, m-am gandit la ce vreau si apoi am realizat ca nu mai vreau sa stau in Italia si ca nici relatia respectiva nu ma face de deplin fericita... am ales sa fiu singura si odata reintoarsa in Italia mi-am concentrat atentia pe munca...
Imi amintesc cum ca intr-o zi vorbeam cu Chris pe net si venise vorba sa ne vedem - era o prima intalnire... s-a intamplat sa fie la Pisa... am mers pe stradutele fascinant de frumoasa si am vorbit cate-n luna si-n stele...apoi am luat masa in locul ce a devenit restaurantul nostru preferat din Marina di Pisa...
Imi amintesc ca incepuse sa ploua, ca marea era calma si noi mergeam incet... dupa 4 ani s-a intamplat sa ne sarutam prima data...si a fost o emotie extrema...un om atat de familiar si in acelasi timp necunoscut... am ales sa muncesc mult mai putin si sa petrec din ce in ce mai mult timp impreuna cu el...
suntem 2 oameni diferiti insa in acelasi timp doua persoane care vor acelasi lucru; o familie frumoasa si trainica... in aceeasi vara i-am chemat pe Andra si Bogdan in vacanta, am mers impreuna sa facem turul Toscanei, apoi noi doi am mers la Monte Carlo, apoi in Franta si la intoarcere ne-am mai plimbat prin frumoasa Italie...
e minunat sa ajungi sa iubesti pas cu pas...sa iti doresti, sa fie "imposibil", sa muti muntii din loc si sa alergi spunand: Te vreau pe tine, te vreau sa fii al meu..
Cred cu toate convingerea ca ce-i al tau e pus deoparte si ca in viata trebuie sa ai credinta pentru a te putea bucura de fericirea in doi...

Graduation day - trip to Colorado

pot spune ca am asteptat nerabdatoarea ziua in care urma sa plecam din Oklahoma. Pentru ca scoala ofiterlor de razboi electronici a durat 4 luni n-am avut de ales cu toate ca aproximativ 2 luni am stat in Romania revenind apoi dupa sarbatorile de iarna. Lawton este un oras - benzinarie asa cum imi place mie sa-l numesc. Nu pot nega ca are si frumusetile sale insa amandoi deja ne plictisisem de viata la hotel (acolo unde era cazat) cu toate ca era un apartament destul de mare. In cele doua luni am incercat sa am viata profesionala asa ca m-am implicat in activitatea de asistenta sociala militara din Fort Sill si mi-a facut placere sa pot sa-mi aduc aportul. Apoi zilnic am urmat si eu pregatirea fizica, m-am alintat mergand pe bicicleta zeci de kilometri cu toate ca zilele in Oklahoma sunt mai mult vantoase ceea ce reprezinta un impediment pentru activitatile outdoor.

In fine - 1 Martie a fost o zi lunga si emotionanta pentru ca mi-am vazut "soldatelul" promovand (WO1) si am fost extrem de fericita pentru el. De acum nu o sa-l mai cheme nimeni Sir ci Mister...eu una ma amuz cand ii aud pe cei tineri cand se opresc si-l saluta. Ceea ce am observat e ca regulile de politete sunt respectate si o data cu promovarea esti privit oarecum diferit.

Ceremonia a durat aproximativ o ora apoi avem absolut totul pregatit sa plecam. Am impachetat zecile de cutii si n-am mai asteptat cu toate ca era o zi minunat de frumoasa. Temperatura ajunsese la 29 de grade si eu oftam pentru ca mi-ar fi placut sa stau sa ma bucur de soare insa drumul catre Colorado e destul de anevoios. A trebuit sa mergem prin Texas si apoi am ales sa vizitam New Mexico (Santa Fe) unde temperatura era destul de scazuta (-2 grade).

Plecasem in rochie si numai bine ce am dat peste ger. Dimineata in New Mexico a fost friguoasa insa am facut turul orasului...citesem in prealabil ce e de vizitat, am facut cateva fotografii si am pornit mai departe catre Colorado Springs. Mai tot drumul a condus Chris eu conducand aproximativ 100 de mile si deja ma plictisisem... apoi au urmat muntii si curbele, altitudinea mare si durerea de cap... Am ajuns in Colorado Springs pe seara si nu am putut lua casa in primire asa ca am optat pentru un hotel din Old Colorado. Ne-am rasfatat manacand la un restaurant italienesc si apoi am trecut la somn pentru ca nu mai eram in stare de nimic. Am fost impresionata de traficul nebun, de agitatia urbana, de oamenii grabiti...

Apoi am mers acasa in Sierra Springs si a inceput o noua etapa - amenajarea si acomodarea...ce-i drept ne-am mutat cateva zile mai tarziu pentru ca a trebuit sa facem curat si sa planificam ce avem de cumparat... Am ales sa scapam de stres plecand intr-o mini vacanta in Arizona cu toate ca initial era totul pregatit pt Nevada insa se mai intampla ca planurile sa se mai schimbe...

Si iata ca noua mea casa e in Colorado Springs, un oras la poalele muntilor, plin de universitati si colegii, de US Army base, Air Force base, Academy etc... e orasul cu posibilitati multiple...

Dragostea te motiveaza si iti da putere sa treci peste mari si tari... Dragostea te face sa simti ca acasa e acolo unde e loc de amandoi... " I love you Papi"

Brand New BaBy

Totul a inceput cu o luna in urma cand dupa un search pe google am ales sa merg la Reggis, un salon de 'fite" din Lawton, Oklahoma...l-am preferat pentru ca am fost impresionata de premiile obtinute si de parerile celorlalti insa dezamagirea a fost proportionala cu impresia creata...Am vorbit cu una dintre fetele de acolo cerandu-i sfatul...i-am explicat ca nu mai vreau brunet si ca optez pentru un saten mediu si daca ea crede ca este in masura sa faca asa ceva...mi-a spus zambind ca DA, ca pentru inceput va face un test pe o suvita de par sa vada reactia la decolorat si la vopsit si apoi se apuca de treaba... Zis si facut...pregateste tot ce ii trebuie... dureaza cam o ora si ceva procesul procesul decolararii...dupa ce ma spala ma uit mirata in oglinda si vad culoarea portocalei...zambesc ca deh...imi imaginez ca rezultatul o sa fie magnific...aplica in cele din urma culoarea, in trepte pentru ca exista o diferenta insa parul natural si cel vospit...
dupa mai bine de 5 ore ma uit in oglinda si ce sa vad: un amestec de nuante diferite si eu cu o privire trista...sunt intrebata de ce parere am si ma uit pierdut raspunzand: speachless...platesc si plec...ma tot privesc in oglinda de la masina si nu-mi vine sa cred...ajung acasa si ma spal pentru ca aveam senzatia de mancarime...cat o fi fost reala sau inchipuita...in 3, 4 zile iese toata vopseaua asa ca ma prezint iar la Salon si intreb ce produse de calitate inferioara folosesc...cred ca atunci cand pretinzi niste preturi ridicate trebuie sa practici servicii pe masura...si managerul se ofera sa imi aplice inca o data culoare...iese un ciocolatiu care ma face sa zambesc...n-a tinut bucuria mai mult de 1o zile...astept alte 1o si imi propun sa merg sa intreb intr-un loc obisnuit...dau tot peste o nepriceputa care la sfatul supervizoarei sale imi aplica nuanta E4 - nunatele de rosu sunt acoperite in totalitate insa cand m-am uitat in oglinda si m-am vazut cam cu aceeasi culoare ca acum o luna am avut un sentiment de profunda tristete...timp investit, bani cheltuiti, par supus unor procese drastice si rezultate nesatisfacatoare...
am vazut-o intre timp pe Tessa cum tundea o clienta si am apreciat daruirea cu care facea acest lucru...pur si simplu m-a inspirat sa-mi doresc sa renunt la parul lung...un par care a fost chinuit si care putea fi iar negru insa un negru total diferit de prima data...am intrebat-o daca ii permite timpul sa ma tunda si a acceptat....ma uitam mirata in oglinda la care ea imi spui; You will be brand new...don't worry...just trust me....but was so HARD....am asteptat si am zambit lung si larg...am emanat o fericire totala si ma minunam de ce par scurt am...mi-a explicat tot ce trebuie sa fac sa imi pastrez parul sanatos si i-am multumit nespus pentru ca a fost "My Angel"... Am invatat o lectie noua si anume aceea de a nu ma mai alinta in a ma antrena in procesul vopsitului....Categoric ca am facut o greseala cand acum 4 ani am hotarat sa schimb ceva brusc si atunci a fost momentul in care m-am si vopsit prima oara...Daca este o culoare pe care nu cred ca o pot accepta aceea este rosu...pur si simplu mi se pare ca sunt total in contradictie cu ea...In final imi doresc un par natural ca odinioara...
Iubesc oamenii care pun pasiune in ceea ce fac indiferent de meserie...ii apreciez pur si simplu pentru indemanare, pentru pricepere, pentru daruire...tocmai de aceea daca e sa aleg un stomatolog priceput merg cu drag la Iasi la Iulian Fatu care este atat de migalos si precis, daca vreau sa fac o schimbare de look o prefer pe Tessa care de 20 de ani isi practica meseria si se vede ca este la fel de indragostita de ceea ce face, daca vreau sa mananc bine stiu ca este un bucatar extraordinar la Oscar si tot asa...Nu conteaza ce meserie ai, chiar de esti menajera conteaza sa faci curatenie exemplar si sa se veda rezultatul optim...
Cand pui suflet se simte...urmeaza-ti chemarea, vocatia si n-ai cum sa gresesti...

4 days weekend

Se intampla ca o data la cateva saptamani cei din US Army sa aiba 4 days weekend...de data aceasta s-a sarbatorit President day si am profitat de ocazie si am merg iarasi in Dallas...Orasul e pur si simplu extraordinar...Nu sunt genul de persoana care se lasa usor impresionata insa Dallas-ul m-a cucerit de prima oara...Am ales de aceasta data sa ne cazam in Downtown la Crowne Plaza pentru ca are si un Club numit Thrive unde am putut socializa un pic. Pentru ca am ajuns sambata destul de tarziu am ales sa mergem sa ne cazam ramanand mai apoi sa iesim sa luam masa...nu am cautat nimic in special ci am ales un restaurant din centru...Am ajuns la Morton's Steakhouse si tin sa precizez ca sunt destul de rezervata in a cheltui foarte mult pentru o simpla masa insa din moment ce eram asezati nu am avut incotro...m-am mirat pur si simplu de ce preturi pot unii sa practice si stiu ca pentru o calitate superioara trebuie sa platesti insa nu exagerat. Intr-adevar ambientul era deosebit, muzica de fundal te incanta, oamenii erau foarte eleganti si menu-ul cu preturi piperate...spre ex - un simplu cartof costa nici mai mult nici mai putin de 11$ si tin sa precizez ca era un cartof copt cu unt si cu smantana, presarat cu niste "bacon", insa doar nu e productie speciala...
In fine...m-am bucurat de atmosfera si de companie si a urmat apoi petrecerea din club-ul Thrive...m-am amuzat copios vazand duduile cu outfit-urile de scena...poate ca pentru club e ok insa nu prea mi-au vazut ochii asa ceva (gen femeia cu pantaloni exprem de scurti, cu camasa alba gen office, barbatul imbracat de ziceai ca da inghetul in sala)...eu cred despre mine mine ca sunt destul de open mind insa unele chestii imi pare penibile si fara sens si cred ca un cuplu trebuie sa se sincronizeze cat de cat vestimentar cand isi face aparitia in public.
Ziua de duminica a inceput destul de bine, cu soare si cu temperaturi ridicate...am mers la Mall, care nu se compara cu nimic din ce am vazut in Europa....4 ore de mers prin magazine si eu eram obosita peste masura...si zic mereu ca nu am nevoie de nimic si la iesire din magazin am mereu cate ceva in mana...recunosc, sunt o impatimita a culorilor, a noului...si nu cred ca am sa ma schimb prea usor...ce pot afirma e ca incerc sa ma axez mai mult pe calitate si sa incerc sa-mi formez o garderoba cu lucruri putine insa practice si utile.
Intoarcerea in Oklahoma a fost obositoare pentru a urmat un drum de trei ore si cel mai rau e ca ai senzatia ca mergi prin desert...strazile sunt line si drepte si obosesti avand privirea tintuita pe directia inainte.
Iubesc fiecare calatorie in parte...iubesc sa ma plimb, sa vad, sa imi largesc aria de cunoastere...Calatoria e parte din mine...cand plec la drum ma simt in al noulea cer...visez, zambesc, traiesc si ma bucur de frumusetile lumii...
In curand urmeaza o vacanta ce o sa-mi schimbe foarte mult existenta - o alta schimbare.

Valentine's day

Niciodata nu mi-a placut sa sarbatoresc aceasta zi in Romania deoarece mi se parea un kitsch total...pur si simplu un format 100% copiat de la americani. La polul celalalt am avut placerea de a sarbatori faimoasa zi a indragostitilor in US...ce sa mai...agitatie maxima...imediat dupa sarbatoriile de iarna au fost puse in vanzare sute de articole care simbolizeaza dragostea...fiecare persoana indragostita are in vedere cumpararea unui dar, o cina romantica, un buchet de flori sau orice altceva care sa accentueze importanta acestei zile...
Eu am fost placut impresionata sa-l primesc pe Papi....Papi e un urs adorabil pe care l-am gasit pe o bancuta la supermarket...cineva probabil ca nu l-a mai vrut si in loc sa-l puna pe raft, l-a lasat acolo...eu am facut o poza cu el, l-am mangaiat si i-am spus alintandu-ma: "Papi I have to go home but i have to let you here...I can't take you home with me'...si Chris se uita la mine si radea...
Nu mi-am imaginat ca o sa-l ia pentru ca in primul rand nu avea cand...a doua zi de dimineata l-a rugat pe Thomas, un coleg de serviciu sa mearga sa-l cumpere si l-a lasat la el in masina...apoi a mai luat el niste bomboane si niste flori...
de Valentine's Day am mers la pranz ca de obicei insa el trebuie sa vina sa ma ia de acasa...Si iata ca ajunge...fara nimic...ma uitasem pe fereastra si numai ce il vazusem pe vecinul meu incarcat de daruri si cu un zambet larg..,.eram fericita pentru sotia sa si pentru cele 3 fetite, pentru ca avea cate ceva pt fiecare...
Il vad pe Chris, ne salutam si nimic...iau postura bosumflatului si ii zic: am facut ceva rau? la care el zambeste si spune: Nu...hai sa mergem...iesim din casa si inainte sa urc in masina il vad pe Papi cu centura pusa...mi-au sclipit ochii de bucurie si chiar daca nu mai sunt fan "copilareli' apreciez cadourile simbolice...M-am alintat teribil si am fost nespus de vesela pe parcursul intregii zile...seara am iesit la restaurantul italienesc si apoi am ajuns devreme acasa...
Sunt in continuare de parere ca dragostea nu are nevoie de o zi anume...ca sentimentele le exprimi zilnic si constant, le nutresti si le conturezi in functie de trairile specifice...
Am invatat ca iubirea vine si pleaca, ca iubirea se intretine si se cladeste in timp si ca atunci cand iti doresti sa fie bine o sa fie cu siguranta...

Love is in the air...

Iubirea rupta din rai

N-ai cum sa nu iubesti ceea ce e frumos, ceea ce reprezinta iubirea pura ...n-ai cum sa nu te lasi purtat de val cand traiesti bucuria celor dragi tie...acum cativa ani cand incepeam sa scriu pe blog am amintit de doi oameni frumosi: Ramona si Ovidiu...dupa un drum lung cei doi s-au casatorit si Ramona a mers sa locuiasca alaturi de sotul sau in UK....Intre timp au dat nastere a doi copii minunati...intr-una din discutiile noastre i-am spus ca sunt atat de frumosi de parca ar fi desenati si nu reali...ea mi-a raspuns ca intr-adevar sunt desenati, sunt desenati de Dumnezeu...
Ceea ce am apreciat mereu la cei doi este credinta puternica care ii leaga, ii indruma si ii determina sa fie buni parinti.
Ma incanta ideea de a avea copii chiar daca momentan nu avem in plan acest aspect insa ii apreciez pe cei care se daruiesc copiilor, care contribuie la infrumusetarea lumii prin tot ceea ce fac.
A fi parinte e ceva ce inveti pe parcurs, a fi parinte presupune o educatie temeinica si o daruire totala...Imi plac oamenii frumosi care au rabdare, intelepciune, care pun pasiune in ceea ce fac...
uitandu-ma la pozele Ramonei pot citi printre randuri o fericire nemaipomenita...
Ce poti sa deduci din aceasta fotografie? Mie una imi lumineaza ziua, tocmai de aceea o am mereu la indemana...
Un model familial ce trebuie luat ca exemplu.

restaurantul japonez

oriunde as merge e imposibil sa nu ma rasfat cu delicatesele culinare...si cum Linda si Allen au acceptat bucurosi propunerea de a lua masa la restaurantul japonez am pornit spre miticul loc din Lawton...
Bucatarul gateste in fata ta, alimentele au o calitate superioara si n-ai cum sa te abtii si sa zici nu...
La inceput am servit cate o supa (o apa de ploaie japoneza ca oricum n-am priceput nimic) insa la felul principal am ramas uimita de indemanarea bucatarului. Orezul era delicios, puiul condimentat era intr-atat de gustos incat ma chinuiam sa nu ma opresc...Si zic mereu ca renunt la picanterii, la diversitate insa n-am cum...sunt indragostita de bunatati, de ideea de a manca bine si gustos...cert e ca acum am mai multa grija ca inainte, la ce anume mananc si sunt atenta la continut. Afirm bucuroasa ca nici nu mai stiu de cand n-am mai pasit intr-un kfc sau intr-un Mac....asta categoric se intampla la Iasi pentru ca aici nu ma pasioneaza...cand vad miile de obezi si sutele de fast food-uri la tot coltul mi se taie pofta...
Ador sushi, puiul la gratar, orezul cu legume, mancarea mexicana, pizza italiana, sarmalele mamei mele, ciorba radauteana, carnatii subtiri, piure-ul no 1 pe care il manancam la Vaslui, snitelele facute de mama Elenei si desertul meu preferat - cheesecake...
Ma indigna ideea de bufet liber unde vad cetatenii cum mananca si am senzatia ca in orice moment isi pot musca degetele...
- esti ceea ce mananci -(sunt o grasana :)) )

hey soldier!!!

E un outfit pe care il ador pur si simplu...si asta pentru ca admir oamenii care isi practica meseria din pasiune, care lupta cu sufletul si care isi apara cu mandrie tara.
Pentru multi a fi in US Army inseamna pur si simplu a pleda pentru violenta insa nu este chiar asa. Atunci cand intelegi trecutul unui om si motivatia sa pentru meseria practicata iti poti da seama cat de semnificativa si valoroasa poate fi.
Chris a inceput sa lucreze pentru US Army de pe la 18 ani...a trecut prin toate etapele de la E1 pana la E7, a participat la deplarile din Kosovo. Bosnia, Iraq, la diferite evenimente din SUA (gen cel produs in 2011 cand era pur si simplu de garda si pentru mai bine de 48 de ore a trebuit sa identifice trupurile neinsufletite, sa poata sa-si controleze emotiile si teama si in acelasi timp sa ii sustina pe cei ramasi in viata sau mai greu sa le fie alaturi celor ce au pierdut membri ai familiei in atentat...a fi soldat inseamna a fi curajos, a fi disponibil, a fi respectuos si devotat....A fi soldat inseamna a fi disciplinat, ordonat, a fi in stare sa pui viata ta si cea de familia pe plan secund pentru a apara interesele natiunii.
La fel ca orice armata din lume, armata americana are un cod intern, are reguli ce trebuie respectate. Soldatul american daca este activ este obligat sa aiba o conditie fizica buna, trebuie sa se pregateasca zilnic, sa faca fata tensiunii si solicitarilor.
Pe langa o serie de dezavantaje, armata americana are o multitudine de avantaje (pregatirea profesionala, sociala, educationala), orientare, vacante, concendii platite, bilete de avion gratis, sustinerea membrilor din familia largita, incluziunea intr-o lume pro.
De ceva vreme am inceput sa muncesc pentru ACS (comunitatea militara) la departamentul de asistenta sociala...acum observ ca toti termenii prezentati in facultate sunt imprumutati, ca toate teoriile care cu greu se pun in practica in Romania aici sunt ceva normal si usor de aplicat. Imi place enorm sa ma trezesc de dimineata si sa stiu ca merg in micul meu cub unde stiu ca ma asteapta diferite activitati. Sunt perfectionista si asta ma determina sa nu abandonez niciodata ce am de facut chiar daca intampin dificultati. Sunt persoane care lucreaza pentru ACS care sunt inscrise la scoala doctorala, care pun atat de multa pasiune cand imi explica o situatie, fapt ce ma motiveaza sa perseverez.
Munca intr-o comunitate straina mie, ma solicita mai mult insa in acelasi timp ma determina sa ma implic mai tare...
Am imbracat uniforma de "fun"...insa "nu-mi sta rau deloc"...cert e ca daca un asistent social sau un civil, opteaza pentru o deplasare exista posibilitatea de a avea outfit-ul acesta :).
not bad...