experienta noua!!!

ce bine ar fi daca am trai intr-o lume in care sa ne simtim in siguranta...fara griji...fara stres...fara prea multa bataie de cap...astazi am avut o zi cu peripetii...si zic asta pentru ca trezita cu greu de dimineata am mers la facultate...am simtit brusc o atingere...o tanara domnisoara se chinuia sa-mi fure portofelul...norocul meu ca raspund imediat la orice atingere...vorbeam la telefon, eram cu gandul la ceea ce transmiteam si avand in vedere ca gentuta postas prezinta un interes crescut pentru cei ce fura...am fost aleasa...insa nu i-a mers...am simtit la timp...m-am intors si era in spatele mele...am tipat tare la ea...cred ca i se facuse si ei teama de tipatul meu...mai tare ma speriasem eu ca era cat pe ce sa raman fara portofel sau fara mini camera mea foto...insa se pare ca nici astazi nu am fost parasita de Rafaello, ingerasul meu...am trait emotii mari...nu am vrut sa declar tentativa de furt, cu toate ca ar fi trebuit...nu vreau sa incurajez fenomenul...insa stiu ce inseamna viata de dupa gratii...pentru ca am lucrat cu cei din penitenciar...si cred ca mai degraba e o scoala a criminalitatii decat un loc de reeducare si de pedeapsa...fiecare se crede sef pe niste mestri patrati de camera, daca poate fi numita asa...viata e trista...si oamenii o fac sa fie si mai urata...e adevarat ca avem salarii mici, venituri reduse, cheltuieli ridicate insa asta nu inseamna ca trebuie sa ne transformam in infractori...sa aratam ca nu ne pasa de reguli, de legi, de omenie, de morala...mi-am promis candva ca niciodata nu am sa lovesc pe nimeni...eram extrem de furioasa insa m-am controlat...iarasi cred ca violenta este pentru oamenii care nu au autocontrol, care nu se pot stapani...si am reactionat ca atare...m-am speriat, i-am atras atentia si mi-am continuat drumul chiar daca oamenii din jurul meu imi spuneau sa o lovesc...eu sper ca cea care comitea tentativa de furt sa fi ramas cu ceva in minte...sa isi fi dat seama ca greseste si ca oricand poate fi prinsa...sau vazuta de vreun om al legii...
mereu zic ca mi-ar placea sa contribui la formarea indivizilor...cred ca ar fi necesar sa se introduca in scoala un curs educativ...care sa se cheme sugestiv: fii om in societate!!! sau foarte simplu: codul bunelor maniere...e asa trist sa fii si sarac si needucat sau sarac si prost...am zis mereu ca prefer onestitatea si decenta...si imi doresc enorm sa raman intr-acele limite...

preferi alb sau negru?

in viata cotidiana ni se intampla sa mintim...mintim pentru ca vrem sa ascundem un lucru, mintim ca sa fim "mai buni, mintim ca sa ii protejam pe cei dragi...ne pare rau si totusi mintim...am invatat ca minciunile nu duc la nimic bun...ca din minciuna se naste ura, invidia, gelozia, competitia, neloialitatea etc. intr-o prietenie minciuna nu-si are locul...un prieten adevarat va accepta mereu o situatie atata timp cat este prezentata la timp...din propria-mi experienta pot spune ca nu este bine sa mintim...nu am avut niciun sentiment de satisfactie si nici macar nu m-am simtit mai bine, ba mai mult, ma simteam rea...ma simteam mincioasa...nu poti spune ca protejezi pe cineva, ascunzandu-i o situatie, prin urmare mintindu-l...e trist sa afli ca o persoana pe care o iubesti, la care tii, te minte...si ca esti ultimul care afla...imi place sa le spun celor dragi mie ca ii iubesc si le promit mereu ca o sa le fiu aproape si ca nu o sa-i dezamagesc...asa cum ii zic iubitei mele prietene mereu adevararul, lui vladutz, mamei, tatalui...asa trebuie sa le zic tuturor...si plus de asta imi dau seama ca nu stiu sa mint, nu pot tine minciuna prea mult timp...si prefer sa zic...am marturist mai devreme sau mai tarziu ca am gresit, cum am gresit si chiar daca era o minciuna nevinovata m-am simtit falsa...si nu mi-a placut...
si ne mai intrebam de ce traim intr-o lume rea cu efecte perverse, cu oameni care ne manipuleaza si zic ca le suntem prieteni...e trist sa fii mintit insa mai trist e sa fii un mincinos...un mincinos care iese in lume fara sa-i pese, care traieste bine, traieste in povestea lui mincionoasa...
daca as putea sa fac ceva sa schimb o particica din lumea asta as face...si mi-ar placea sa am o lume utopica...oameni zambind, copii fericiti unde raul nu-si are locul...si unde credinta se simte...de regula oamenii credinciosi au intiparite in minte si in suflet poruncile...mi-am zis de multe ori ca o sa incep sa ma comport crestineste, sa tin cont de cat mai multe valori...sa fiu un om matur, onest, deschis...mi-am dat seama ca dorinta mea de a fi asistent social este fundamentata tocmai de lumea pe care mi-o doresc. pentru ca o asemenea profesie implica si asimilarea unor valori viabile. nu poti stabili relatie de onestitate, de acceptanta, de confidentialitate cu clientii daca tu in viata de zi cu zi te abati de la reguli...
sunt oameni care m-au dezamagit, pe care ii inteleg, insa un lucru nu pot sa-l iert, sa-l uit: faptul ca am fost mintita...e atat de usor sa fii sincer...sa indraznesti sa spui un adevar...sa te eliberezi si sa pasesti intr-o lume noua...sa nu le permiti celorlati sa te judece, sa nu dai nimanui motiv de "nedumerire". lumea cea mai frumoasa ramane cea a copiilor, ei sunt dulcii mincinosi nevinovati, neintentionati care se bucura de oamenii ce le faciliteaza accesul intr-o lume incetosata...
fiti utili intr-o societate in care este nevoie de voi, tineti cont de ceea ce e moral, purtati-va si tratati-i pe cei de langa voi cu stima, cu respect...cu dragoste...
sa fiti iubiti!!!

trecand prin viata...

am incercat intotdeauna sa elimin pesimismul cu toate ca e aproape imposibil. cand ma astept mai putin apare ceva nou, negativ pe moment. zic ca a o perceptie negativa pentru ca prima parerea e cea potrivit careia se intampla ceva rau...insa este un rau neinteles cum trebuie...lucrurile nu sunt intamplatoare...fiecare om are menirea sa pe pamant...important e ca atunci cand este pamantean sa pretuiasci valorile, sa-ti iubeasti si sa-ti respecti aproapele, sa nu fugi de responsabilitati. pierderile le percem ca pe tragedii insa poate schimbarea ce se produce este un semn al unei vieti mai bune. ma exprim in felul acesta pentru ca ajung sa cred ca moartea este o continuare a vietii...si ca sufletul fiecaruia ajunge acolo sus, in ceruri...
deseori imi imaginez o lume utopica, in care tristetea sa nu-si gaseasca locul...insa e un vis pe care il am si care nu-mi da pace, poate de aceea am cateodata rabufniri revolutionare...imi doresc sa pot sa fac oamenii sa constientizeze ca viata nu se axeaza pe nimicuri, ca lucrurile inutile trebuie evitate, ca o gandire sanatoasa duce la o viata echilibrata...maturizarea este fireasca...trebuie sa acceptam ca suntem intr-un proces continuu de imbatranire, ca nu ne putem permite sa gafam, sa traim altfel decat e moral...
imi doresc ca lumea peste 50 de ani sa fie mai buna, sa fie onesta, sa nu mai existe infractori si victime...sa putem trai in siguranta...
lumea in care traim este a noastra, a tuturor...tocmai de aceea ar trebui sa fim uniti, pentru ca sunt elemente care ne leaga...
pasii mici sunt cei mai siguri!!!

trebuie sa invatam sa pretuim viata!!! pt ca viata are prioritate!

ce zi trista! ce sentimente dureroase ii incearca aceasta zi pe multi dintre noi! doua familii indoliate, multi prieteni care sufera, doi tineri care s-au stins din viata mult prea devreme...imi doresc din suflet sa ma insel, sa nu fie ei...Elena Nitica, un zambet de fata si folosesc aceasta exprimare cu toata convingerea...nu eram bune prietene insa impartasesc suferinta celorlalti...erau prea tineri, e nedrept...ea 23 de ani, el 26...Sorin Daniel Chelaru...doi oameni sociabili, prietenosi, distractivi ... Dumnezeu sa Ii odihneasca in pace!!!
accidentele de masina ar trebuie sa fie o lectie pentru toti soferii, pentru toti participantii la trafic...sunt reguli care trebuie sa fie respectate, de care trebuie sa tinem cont pentru ca viata are prioritate...Dumnezeu ne-a dat-o, insa neatentia ne-o ia...
e un semnal de alarma...tineti cont de el!!!

in amintirea unor oameni deosebiti...care au plecat dintre noi mult prea devreme!!!