Schimbarile majore m-au panicat mereu. Plecatul asta dintr-un loc in altul au sadit in mintea mea un soi de anxietate. Mi-a fost greu sa recunosc ca pe de o parte sufar, sufar dupa ce aveam acolo, dupa prieteni, dupa munca, dupa acel comfort redat de ceea ce imi era foarte familiar.
Odata plecata am observat ca incep sa ma deprind. Am stiu mereu ca iau cu mine ce iubesc mai mult pe lumea asta: familia mea.
Dupa ani de zile de dorinta patrunzatoare sunt mama si asta e cel mai frumos sentiment trait vreodata. Ii aud vocea cristalina strigandu-ma: Ma ma, ma mi, ma ma ma ma ... si uit de toate gandurile mele. Cu el nu poti decat sa razi, sa te joci, sa te bucuri de pufosenia asta mica de om in stilul sau caracteristic: zambind. Am observat ca atunci cand sunt trista, vine si cu manuta aia mica parca ma intreaba: dar ce ai? vezi ca plang si eu daca nu incepi sa te animi. Asa copil, asa dragoste ...
Am visat mereu la o casa cu multi copiii, la fericire, la zambate multe si lungi ... Cred ca perioada sarcinii a fost cea mai frumoasa etapa din viata mea pentru ca nu am avut nicio problema. Ma pregateam intens sa te primesc in lumea asta mare, copilule frumos.
Ajunsi in Georgia am fost placuti de zona in care ne-am mutat, de prietenii nostri de la Fort Sill care sunt si ei stationati la Fort Gordon, de zilele insorite de toamna si de tot ce e verde.
Acum incepe o noua aventura, o continuare a vietii mele profesionale, o continuare a vietii noastre de familie intr-o casa noua...
Am trecut prin viata cu credinta si asa imi propun sa te invat si pe mine sa reusesti: sa zambesti, sa te rogi si sa reusesti. Multumim Doamne pentru o mana de oameni pe care o sa ii avem mereu aproape, pentru copilul nostru minunat de frumos si pentru toate zilele mai mult sau mai putin insorite.
