Luna Decembrie

Decembrie s-a incheiat exact asa cum a si inceput, in graba. A fost o luna agitata, cu munca multa in care oboseala s-a adunat.

O data cu Decembrie s-a incheiat un an lung si greu si sunt ferm hotarata ca mutarea ce urmeaza o sa fie benefica. 

M-am bucurat ca am reusit sa calatoresc la NYC cu Elena, la Chicago cu Ana, de nenumarate ori in Florida, Carolina de Sud sau de Nord, inca visez si sper ca luna februarie sa ma gaseasca la SF si totodata imi doresc ca drumul sa ne fie lin.

Viata-mi e o calatorie si vreau sa o traiesc ca atare.

2017 te las in urma cu bine si ma rog ca familia sa se mareasca, ca mutarea sa fie de bun augur si sa fim cu totii sanatosi.

In speranta ca lucrurile vor intra pe un fagas rezonabil, nu imi ramane decat sa imi spun rugaciunea preferata in gand si sa imi continuu calatoria prin viata intr-aceeasi nota optimista. 

Spread the joy and stay grateful! Peace and love, family and friends!

Always yours, Dana, Christopher, Dominic and Bia!

 

 

Drumul catre Licenta in Asistenta Sociala in Statele Unite ale Americii

Si cand ma gandesc la ce drum anevoios am avut de parcurs si nu pentru ca procesul in sine ar fi fost greu ci din cauza birocratiei si al faptului ca in Romania inca suntem putin in urma si am sa explic si de ce in cele ce urmeaza.

Cea mai mare multumire e ca am facut scoala de Asistenta Sociala de la Iasi. In 2004 am pasit timid si cu multe emotii intr-o calatorie ce avea sa imi aduca multe beneficii. Am fost fascinata de studentie, de orele de curs, de seminarii, de teme, de particire voluntara si de calatorie. Pe parcursul facultatii am reusit sa obtin o bursa Erasmus in Danemarca in 2007 si am ales sa merg si cu Work and Travel. Apoi am fost la nenumarate trainning-uri si workshop-uri in Asistanta Sociala atat in tara cat si in strainatate.

Am absolvit la timp in 2008 si apoi am ales sa ma inscriu la Master (Familia si Managementul Resurselor Familiale). La master am ales sa muncesc in paralel, a fost destul de haotic insa am trecut cu brio si peste asta. In 2010 am absolvit si am fost tare mandra pentru ca am obtinut o medie foarte mare. Trebuie sa recunosc ca pe parcursul celor 6 ani de studii am avut mereu bursa de merit, ceea ce mi-a dat asa un impuls si o mandrie aparte. Pentru mine a contat sa imi demonstrez mie ca pot. Cea mai mare competitie a fost cu mine, sa imi demonstrez ca sunt in stare de mai mult si sa-mi construiesc un viitor cat mai bun. Au fost vreo 2 oameni minunati care astazi din pacate nu mai sunt si care m-au inspirat teribil.

In 2011 am hotarat sa incep sa fac naveta intre Europa si US datorita relatiei mele cu actualul partner. Dupa nici un an luasem hotararea sa ma mut in State si binenteles ca ma gandeam ce Dumnezeu ma fac, unde o sa muncesc, cum sa fac sa imi fie recunoscute studiile de la Iasi.

Am fost putin curajoasa asa ca am intrat in Armata. Nu stiam prea multe insa aveam o energie extraordinara care m-a determinat sa termin cu laude. Au fost zile de nesomn insa e comic insa imi amintesc de la bunica care zicea: nu te plange de somn ca ai sa dormi pe lumea cealalta.

Am gasit o agentie care se numeste International Research Education Foundation care in schimbul unei taxe mi-a evaluat creditele. A trebuit sa trimit toate documentele in original, cele de liceu trebuiau incluse, cu traducerea in Engleza in acelasi format cu originalul.

Dupa cateva saptamani aveam sa primesc un echivalent / un raport care imi confirma ca studiile de la Iasi se ridica la nivelul celor din State. Apoi a trebuit sa trimit toate documente, cu echivalere cu tot la Council on Social Work Education din State. De data asta cei de la CSWE au cerut si programele analitice si binenteles hartogaraia a trebuit solicitata de la Universitatea Cuza, toate erau in limba romana, a trebuit sa traduc absolut tot in engleza si sa trimit diplomele, echivalarile si cele 2 programe analitice la CSWE ca sa imi poata fi aprobate studiile de Consiliul Asistentilor Sociali din US. Am avut noroc si de data asta pentru ca inca mai tineam legatura cu cativa profesori care au facut posibil sa primesc programele mai repede.

Dupa cateva mii de dolari cheltuite si alte saptamani bune de asteptare primeam in sfarsit 2 pagini mult asteptate din care rezulta ca studiile de Iasi mi-au fost aprobate cu brio de CSWE.

Si cum pe atunci inca mai locuiam in Colorado am sunat la Board of Social Workers sa vad care e procesul sa obtin licenta in Colorado in Asistenta Sociala. 

Iarasi un proces anevoios, a trebuit sa sustin un examen legislativ / juridic care a fost putin frustrant, sa solicit iarasi actele de la facultate care nu pot fi date unui parinte decat prin procura oficiala asa ca m-am vazut obligata sa fac un drum la Los Angeles unde e consulatul de care apartineam atunci sa o pot imputernici pe mama sa ridice actele cu pricina, sa le puna intr-un plic care trebuia stampilat oficial si apoi sa le puna la posta.

Doamne cat m-ar mai fi salvat un sistem online de unde sa poti solicita acte, unde sa platesti taxe, sa pui adresa unde trebuie sa fie trimise actele si gata!!! Cat timp si cata energie mi-ar mai fi salvat un sistem modern, bine gandit. Stiu ca totul se rezuma la bani, si credeti-ma ca asa e. Nimic nu e gratis insa n-ar trebui sa fie pierdere de timp.

Mi se pare normal sa ai actele in romana / engleza ca totusi suntem tara europeana, mi s-ar parea de bun simt sa iti dezvolti putin sistemul de procesare al documentelor fara sa pui piedici studentilor / absolventilor, ca fiecare sa aiba un numar de identifiecare, fie ca e CNP-ul sau un alt COD PIN stiut doar de persoana cu pricina si in felul asta  sa poti solicita actele online.

Board of Social Workers din Colorado a primit si plicurile mult asteptate si in cele din urma am primit aprobarea magica ca pot sustine examenul de licenta. Licenta o poti obtine la nivel de facultate, de master, la nivel avansat si la nivel clinic. Nivelul avansat nu e cu nimic diferit de cel de master asa ca am obtinut Licensed Master Social Worker in urma sustinerii unui examen de stat, am acumultat cele peste 3 mii de ore pentru licenta clinica urmand ca mai apoi sa sustin examenul clinic.

Fiecare test are un nivel diferit de dificultate. Cel de master e axat mai mult pe teorie iar cel clinic e mult mai situational / de interpretare.

Examenul (fie ca e de master sau clinic) are 170 de situatii / cazuri din care 20 de intrebari nu sunt punctate si se axazeaza pe 4 domenii:

1. Dezvoltare umana, Diversitate si Comportament in mediu;

2. Evaluare, Diagnostic si Planul tratamentului;

3. Phisterapie, Interventie clinica si Management de caz;

4. Etica si deontologie profesionala - (Codul Asistentilor Sociali e baza);

Ca sa treci trebuie sa obtii cel putin 75%.

Categoric am studiat fiecare particica din ceea ce se cerea la examenul asta insa fireste in limba romana si pe atunci era DSM IV. Acum a trebuit sa fac o revizuire in engleaza axandu-ma pe DSM V.

N-am sa neg si am sa zic ca am avut momente de rabufnire, momente in care imi venea sa renunt pentru ca ma saturasem sa astept, sa platesc taxe insa totul a fost temporar pentru ca stiam cat imi doresc sa reusesc si sa profesez.

Am lucrat o perioada pentru Protectia Copilului pe cand locuiam in Colorado, o experienta productiva si timp de 2 ani am acumulat experienta. Am avut ocazia sa urmez o scoala pe Sanatate Mentala in San Antonio, Texas, multe dintre conceptele studiate erau cunoscute de mine insa de data asta era o viziune noua. Apoi in Georgia am inceput sa lucrez ca asistent social intr-un spital universitar unde am experimentat diferite stagii ale bolii, m-am confruntat cu sfarsitul vietii pacientilor, cu notiunea de hospice cat de des se poate si cu alte lucruri nemaiintalnite in mediul sanitar romanesc/

M-am rugat la Dumnezeu sa obtin job-ul asta insa chiar nu stiam ce imi doresc. Cateodata e obositor mental, pur si simplu te dedici oamenilor cu probleme, ii asisti in a gasi solutii, servicii, in a-si intelege boala. Incerc sa ma tin pe pozitie insa numai Dumnezeu stie de cate ori mi se intampla sa inghit in gol, sa ma rog in gand si sa imi controlez lacrimile si emotiile.

Unii zic ca te obisnuuiesti in timp, ca emotiile dispar insa acum sunt la o unitate cu atacuri cerebrale si la cea de terapie intensiva. Niciodata nu stii care e rezultatul si de aia si starea asta anxioasa. Lumea spitalului e o lume rece, boala e ceva la care multi nici nu se gandesc si apoi cand se confrunta cu consecintele nu stiu nici ei pe unde sa paseasca.

Oricum diferenta dintre sistemul american de sanatate si cel romanesc e la fel de mare pe cum e distanta fizica dintre Georgia si Romania.

Bolnavii au acces la sanate, este intr-adevar scump insa nu te lasa nimeni sa mori asa cum se poate intampla acasa. Atunci cand parasesti spitalul ai un plan bine pus la punct. Din experienta pe care am avut-o cu familia mea prin spitalele din Romania, chiar nu imi amintesc de oferirea servicilor post spitalizare, poate intre timp s-a mai schimbat lucrurile.

Acum cateva zile chiar ma intreba o colega, asistent medical de profesie ce anume facem noi in spitale. Eu spre exemplu fac parte dintr-o echipa de management de caz, in fiecare dimineata ma loghez intr-un sistem de operare, imi printez niste pagini cu cei 36 de pacienti cand sunt pe partea de Nord Sud a etajului unde muncesc plus ca mai sunt si pacientii de la unitatea de terapie intensie, aripa de Vest, verific daca au medic de familie, daca au asigurare, ce anume i-a adus la spital, daca au fost vazut de terapisti (fizici, ocupationali, de cei de vorbire), daca au fost plasati in trecut in centre de reabilitare., daca au vreun istoric de admitere la spitalul cu pricina), urmand ca mai apoi sa merg la vizita de dimineata insotind medicul de garda si asistenta medicala sefa si in cele din urma pentru fiecare pacient nou efectuez o evaluare initiala asigurandu-ma ca pacientii au transport de la spital catre casa / centru de reabilitare / casa de batrani in functie de recomandarea facuta de medic si binenteles de decizia pacientului.

Atunci cand aproape pacientul este gata sa fie externat si in cazul in care pleaca la o alta facilitate i se intocmeste un dosar de externare cu: datele de la asiguare, plan de externare, semne vitale, istoricul de la internatele, note de pe parcursul spitalizarii, dieta , plan fizic / ocupational / de vorbire, test TB acolo unde se cere, efectuez evaluarea de stat (niste forme obligatorii in cazul in care pacientul merge la o casa de batrani) si uite asa ziua-mi este ocupata.

In cazul in care un pacient primeste recomandare sa mearga la o casa de batrani pt recuperare (subacute rehab), merg si ii prezint lista cu centrele disponibile, cu centrele care sunt in network cu asigurarea lui, ii solicit pacientului sa faca cel putin 3 selectii, trimit la cele 3 facilitati anumite acte si apoi vad care facilitate face o oferta de pat. Poate fi pe termen scurt sau pe termen lung asta depinzand de tipul de asigurare si binenteles de recomandare.

Cand vine vorba de centru de reabilitare (acute rehab) procesul este putin mai usor. 

Tot ceea ce imi doresc e sa termin cu brio un an de munca in asistenta sociala medicala pentru ca imi doresc sa progresez si sa lucrez ca asistent social clinic unde o sa am de a face cu diagnostice pentru bolile mentale (bipolar, schizofrenie, depresie, PTSD and so on).

 Recomandarea mea calduroasa pentru oricine isi propune sa profeseze in alta tara e sa verifice inca de la inceput cerintele si ideal ar fi sa gaseasca un MENTOR. Mentorul mie mi-a lipsit si atat de greu mi-a venit pana am reusit sa pun toate actele cap coada. 

Asistenta sociala pentru mine nu este doar un domeniu de activitate ci face parte din mine ca om. Intr-o zi cand prind mai mult curaj intr-alea scrisului liber am sa astern pe foaie ceea ce m-a determinat cu adevarat sa fiu asistent social.

Eu chiar cred in schimbare, cred in procesul de ajutor si totodata stiu ca nu putem schimba daca stam cu mainile in san si ramanem la nivel de spectatori. 

Cu putin efort si munca am putea monitoriza fenomele sociale si ne-am proteja populatiile defavorizate de acasa. Stiu ca sistemul de asistenta sociala in Romania inca e cu cativa ani buni in urma insa cea mai mare dorinta e sa ajung la un numit nivel in Social Work in State care sa imi permita sa revin in tara si sa nu ma intereseze partea materiala.

Cu drag,

Daniela Fotea, MSW, LMSW, future LCSW

2 ani impliniti!!! 12 August 2017

 Dragul meu copil,
Astazi scriu pentru tine si sper ca intr-o zi sa-mi citesti gandurile. Primii tai 2 ani au fost minunati. Am facut tot ce am putut sa iti pastram zambetul dulce, sa iti insenininam fiecare zi, sa te invatam primele cuvinte, sa radem impreuna si sa avem grija de inima ta. 
Esti un copil cum rar intalnesti, esti sensibil, esti dulce, esti zglobiu, esti nastrusnic si cel mai important - esti al nostru. Dragostea noastra pentru tine n-are limite. Oricand ai nevoie de noi, noi suntem aici pentru tine. Pana nu esti parinte nu prea intelegi cu adevarat dinamica cresterii unui copil. Din exterior fiecare se vede expert, crede ca are tehnicile cele mai bune, ca el o sa fie cel mai cel parinte insa e un exercitiu de imbunatire a rabdarii, a rezilientei, a calitatilor tale umane.
Si pentru ca Dumnezeu ni te-a dat sanatos noi de ziua ta ne-am propus sa aducem bucurie unui copil drag pe nume Eric Nicolas care cu ajutorul oamenilor cu inima mare, ne dorim sa credem ca o sa recupereze si o sa aiba parte de o viata cat se poate de normala.
Eu vreau sa-ti insuflu dragostea pentru aproape, vreau sa te invat sa daruiesti mereu. Degeaba ai daca nu stii sa imparti, daca nu esti deschis comunitatii, daca nu iti pasa decat de tine. Eu vreau ca tu sa fii un om care sa faca diferenta, sa-i iubesti pe ceilalti si sa ai un scop in viata.
Tin sa le multumesc tuturor care s-au gandit la tine de ziua ta, tuturor celor care au contribuit la donatia noastra pt Eric Nicolas, in special Micai pentru ca a gatit niste dulciuri cum rar intalnesti, tuturor prietenilor nostri care au vrut sa faca diferenta.
Dragilor, va iubim pentru ca ne sunteti mereu aproape si binenteles ca atunci cand ii aratati dragostea voastra lui Dominic eu va iubesc si mai mult.
La multi ani, copilul meu cu par balai!!! Te iubim nespus si iti promotem ca fiecare zi de nastere sa fie o binecuvantare si o sarbatoare pentru noi ca familie.

Jurnalismul si Asistenta Sociala in Romania

Ma uitam zilele trecute cu mama la o emisiune. Am vazut-o ca urmareste cu asa interes si oricum imi face placere sa ne uitam la televizor impreuna cand mai prindem cate o ora a noastra. Si ce sa vad: Acces Direct are o emisiune prezentata / moderata de Simona G. Cazul prezentat viza o familie cu 2 copii si o mama soacra. Nu am prins exact firul evenimentelor insa emisiunea cu pricina a luat la cunostinta de existenta familiei acestea necajite si a hotarat sa le faca situatia publica. 

Familia alcatuita din mama care se pare ca are niste probleme mentale, doi copii sub trei ani, un tata alcoolic care munceste pe 1000 de lei si o mama soacra care trage la masea cat de des poate ca din cele afirmate chiar de dansa "bea si ea ca tot omul".

"Casuta lor" era de o saracie lucie, casa la tara facuta din chirpici, extrem de murdara cu excremente de soareci peste tot. De apreciat e faptul ca aveau un patut pentru copilul cel mic, niste paturele si hainute pentru copii. Starea lor era jalnica insa din punctul meu de vedere este un punct forte pentru ca existau si trebuiau sa fie curatate.

Apoi echipa emisiunii, o invitata speciala si alti patru cetateni care s-au oferit sa le faca curatenie s-au deplasat la fata locului. 

Pentru ca nu am urmarit in totalitate nu stiu sa zic cine era doamna / invitata speciala. Dansa aducea multe critici dese gen: Cum stati asa? Uite aveti Sticle de bautura! Du-te si adu o caramida (femeia intr-adevar s-a intors cu o matura insa mentionez ca mama are probleme psihice. 

Apoi cei patru oameni cu suflet mare au facut curat, au dat cu var, s-au minunat si ei insa fara sa jigneasca pe nimeni.

In Platoul emisiunii a inceput "balacareala". Intra tatal, imbracat cat de bine se poate, cu caciula cu tot si prezentatoarea ii spune: dati-va geaca jos ca aici nu e frig ca la dumneavoastra acasa!! 

Draga doamna, viitoare mama, eu inteleg ca poate aveti dreptate, poate omul asta greseste insa nu va puteti permite sa tratati omul in felul asta. Unde este respectul, unde este demnitatea pe care trebuie sa o aratati?

In urma prezentarii cazului, Protectia copilului a dispus luarea copiilor si plasarea lor. Si uite cum au venit oamenii astia cu o solutie minunata.

Dumnevoastra vreti sa imi ziceti ca oameni astia batuti de soarta merita sa fie chinuiti si mai mult? Cum i-ati ajutat? Cum Doamne iarta-ma se raporteaza cazurile in Romania? 

Copiii astia sunt convinsa ca erau pe o lista la primarie pentru lapte praf, ca erau inscrisi la un medic de familie, ca foarte probabil trebuiau vaccinati. Cum de nu s-a sesizat nimeni? Cum de asistentul social nu a facut nicio vizita la o familie cu o casa darapanata si fara caldura? 

Cum ajutam noi familiile? Considerati ca accentuarea punctelor slabe duce la solutionarea unui caz? 

Apoi tot dumnevoastra, in calitate de moderatoarea i-ati spus tatalui ceva de genul: aveti probleme cu alcoolul, promiteti sa va lasati de baut, promiteti sa va abtineti? Pai alcoolismul asta e o boala, doamna. Credeti ca daca oamenii s-ar putea controla ar mai bea pana sa uite de ei, credeti ca toate serviciile de recuperare pentru alcoolici sunt chiar degeaba!?

Am vazut echipa emisiunii mergand acolo insa n-am vazut sa fi adus o paturica, un scutec, o jucarie, in afara de cateva lucrusoare aduse de cetatenii veniti sa ajute.

Daca intr-adevar vreti sa ajutati familiile sarace incercati sa adunati paturi, haine, produse igienice, pampersi, nu zic, da, mediatizati cazurile insa nu faceti oamenii mai prosti si mai saraci decat sunt ei.

Omul indiferent de cum e trebuie tratat cu respect si cu demnitatea. Asta e etica noastra, a asistentilor sociali si asta ar trebui sa fie si a dumnevoastra.

Nu stiu care e solutionarea cazului, eu sincer m-am uitat la una, cel mult doua emisiuni prezentate de dumnevoastra si sincer modul de abordare al invitatilor proveniti din mediile sarace ma depaseste.

Inteleg adaptarea limbajului insa nu mi se pare normal sa punctam tot ce e negativ intr-un om. Intr-un proces de ajutor nu dam randament daca ne credem superiori. Singurul care e expert in solutionarea cazului propiu e insusi clientul. Insa el trebuie ajutat, stimulat ca sa inteleaga unde se afla.

Tot ce imi doresc e sa stiu ca acei copii amarati dorm in caldura si nu pe prispa, nu intr-o casa fara o soba functionala.

Din pacate sistemul de foster care din Romania pare mai mult o afacere. Copiii au nevoie de protectie si de dragoste nu de traume multiple. Inainte de a lua un copil din mediul sau trebuie sa ne asiguram ca nu il traumatizam si mai tare.

Din experienta mea ca asistent social in State nu mi-as fi permis niciodata sa solicit plasarea unui copil din cauza unei case murdare fara ca inainte sa incerc sa solutionez problema.

In orice mediu cu probleme, orice familie care are probleme sociale este vizitata si apoi ulterior se foloseste un instrument pt determinarea gradului de siguranta si de risk. Apoi in cazul in care copilul este in pericol iminent se solicita inlaturarea copilului insa numai pe baza unui ordin judecatoresc.

Din pacate nu mai cunosc procedura in Romania insa nu cred ca mediatizarea copiilor este normala. 

Am ramas cu un gust amar pentru ca m-am gandit la ce mod brutal de interventie puteti avea. Oamenii trebuie sa fie educati, sprijiniti, ajutati, oamenii au nevoie de indrumare, de consiliere, oamenii nu au nevoie sa se simta mai rau decat se simt deja.

Imi astern gandurile in speranta ca intr-o zi o sa am energia si dorinta sa pot sa ma intorc acasa, unde o sa pot contribui la imbunatatirea unui sistem care nu prea functioneaza. Indiferent de volumul de munca al unui asistent social, daca ai instrumentele necesare, daca oamenii satului (aici ma raportez la sat ca acolo se intampla povestea) ar avea unde sa sune, sa reclame, sa sesize autoritatile pentru ca sunt copiii in pericol, daca cei care trebuie sa protejeze ar actiona preventiv, atunci nu s-ar ajunge pana aici. 

Sper si-mi doresc sa cred ca in urma mediatizarii voastre, copiii astia au cele necesare insa nu uitati ca pentru ei mama lor este una singura! Si saraca mama nu parea ca sta prea bine medical. De mama soacra nu mai zic nimic pentru ca era evident turmentata. Tatatl constizeaza situatia insa lucrurile intr-o familie cu probleme nu se pot schimba peste noapte. A ii da dreptatea unuia din parteneri ca celalalt e de vina pentru ca nu face curat, nu-i normal. Le-ati pus pe amaratele alea doua in direct fara sa aiba drept la replica. Se citea pe fete lor nedumerirea si groaza celor intamplate. Un om cu probleme are nevoie de atentie medicala, un copil de evaluare psihologica si medicala, o familie are nevoie de suport. Credeti ca i-ati ajutat?

2017

Bine ai venit, 2017!

Si uite ca am lasat in urma inca un an, un an lung, un an anevoios insa la sfarsitul celor 365 de zile pot spune ca a fost un an cu multa dragoste, cu multe emotii intense, cu lacrimi, cu despartiri, cu schimbat case, cu mult calatorit insa cu inima reconstruita si gata de o noua aventura.

Viata de armata nu e cea mai usora insa are aromele ei. Ma trezesc cateodata si oftez si imi doresc asa multe, apoi ma uit la ce am si stiu ca ar trebui sa fiu perfect multumita. Am o inima trasa la indigo, am un sufletel pe care il ador si care s-a nascut sa ma faca mama. Il ador si viata a capatat un sens teribil. L-am invatat sa fie calator, deja a vizitat mai bine de 15 state in primele 16 luni de viata, plus cateva tari din Europa.

2016 a fost un an esential pentru viata militara a lui Christopher pentru ca a survenit o mutare majora. Am fost si sunt o norocoasa. Am intalnit o mana de oameni minunati, am in suflet cativa prieteni dragi pe care ii consider ca pe familia mea si asta datorita vietii de armata.

Acum e timpul sa umplem alte 365 de file si ca de fiecare data imi doresc sa avem momente fascinante, calatorii colorate, poate, poate un alt bebelus si o continuare lina a carierei mele in Georgia.

In primul lui ii multumesc lui Dumnezeu ca in ciuda unor probleme de sanatate pot spune bucuroasa ca sunt un om puternic, ii multumesc omului de langa mine fara de care nu as fi unde sunt astazi, le multumesc parintilor mei pentru sustinere, in special mamei care ne ajuta enorm, prietenilor nostri pentru toate incurajarile si pentru tot suportul oferit si nu in ultimul rand ii multumesc celei mai importante persoane din viata mea, copilul meu, bucuria mea nelimitata, iti multumesc tie, Dominic pentru ca tu dai sens zilele ploioase si noptilor nedormite, iti multumesc tie, nazdravanule pentru ca tu ne faci sa zambim si sa invatam sa fim parinti.

Si pentru voi, dragi prieteni si familie va fac o urare magica: Pastrati-va credinta pentru ca numai prin credinta veti reusi. Eu stiu ca lumea e diversa si ca fiecare crede in ceva diferit insa important e sa avem un reper, sa avem acel sentiment de apartenenta.

Sa aveti un 2017 de poveste si sa nu renuntati niciodata!!! Viata e ca un tren care tot opreste. Important e sa stim sa stationam si apoi sa pornim la drum cu zambetul pe buze. Zambetul e contagios. Astazi eu vi-l dau voua asa ca misiunea voastra e sa-l dati mai departe.

La multi ani, dragilor! Va iubim!

Cu drag,

Noi toti, de la mic la mare,