"un doi secret"

luna ianuarie pare sa ma fi tinut in priza la capitolul plimbarilor...am intrat in noul an intr-un alt oras si anume la Torino, am plecat mai apoi la Amsterdam si la Bruxelles, am mers la Grosetto unde am avut placerea de a cunoaste familia lui Cristiano si cele trei surioare minunate, am fost la bunica Prinia la Cecina, la malul marii, am sarbatorit ziua lui Pier Giorgio intr-un restaurat cu specific argentian de la Firenze, am muncit mai putin decat de obicei din pacate sau din fericire si intr-o zi friguroasa de duminica am ales sa mergem la circ si unde in alta parte decat la Pontedera. Paolo poate ar fi vrut sa ma duca la teatru insa eu strambam din nas...la film nu aveam stare pentru ca ultima oara am fost sa vizionam Qualunquemente, un film ce il are in rolul principal pe Antonio Albanese. sincer nu m-a impresionat prea tare cu toate ca cei din jur pareau a se distra copios. stiu sigur ca Paolo nu a fost incantat si a ales sa mergem de dragul celorlalti (asta pentru ca eram in 12).
si pentru ca circul este amplasat langa Cineplex am parcat in prima faza la Maxitrace. stand in masina si vorbind am simtit cum un tip "naiv" ma tamponeaza...nimic grav...m-a atins cu una din roti in incercarea de a parca. si culmea eu condusesem si eu eram cea care a coborat. am vazut un individ de 23 de ani, alb ca laptele, cu parul cret si cu ochelari care incerca sa imi spuna ca el nu a facut nimic...eu ma uitam la el si m-am abtinut sa nu ii zic vreo 2 pentru ca il vazusem in compania iubitei sale...am analizat masina si am hotarat sa trec cu vederea. mi-a placut de Paolo care avea o expresie extraordinara ca si cum ai zice: ma, tare nanac esti...respectivul tip il privea pe Paolo si credea ca il va jigni sau va ridica vocea dar de unde...Paolo amabil ca intotdeauna i-a spus prieteneste sa fie mai atent la care el: sa stii ca nu am facut nimic, eu am ochi la condus, am permis de 5 ani....eu ma abtineam sa nu rad....
pe de o parte l-am inteles pentru ca imi aminteam de mine la inceput cand ma aflam in dificultate insa cand observam ca nu reusesc (gen parcare laterala cu spatele) preferam sa caut un loc unde sa ma incadrez fara prea multa bataie de cap...insa sunt "comica" si eu pentru ca nu e nimic greu...trebuie doar sa stau sa gandesc manevra cum trebuie...
imi amintesc cand am condus prima data Q7...eram teribil de fascinata si ma intrebam cum de se conduce asa usor...ce-i drept prefer masinile cu cutie automata.
in fine...am ajuns si la Circul american (American Circus) unde am avut senzatia ca sunt acasa...mai tot personalul de nationalitate romana. mi-am cumparat o vata de bat pentru ca nu am rezistat tentatiei, apoi era un clown care te intreba daca vrei sa faci poza cu el, si na'...n-am refuzat insa la final a trebuit sa platim 10 euro ca sa luam fotografia...si e cam absurd avand in vedere ca pretul spectacolului poate ajunge si la 35 de euro asta depinde de pozitia locului in sala...m-am suparat pentru ca fotografia nu era bine facuta si i-am zis respectivului. am vorbit eu cat cat am vorbit in italia si la un moment i-am zis in romana ca nu se face asa: livrezi poza in plic stiind ca nimeni nu o sa stea in timpul spectacolului sa se uite atent, apoi ajungi acasa si vezi o poza incetosata si nu mai ai cum sa faci nimic. continua sa imi zica ca e poza Kodak...spectacolul a fost foarte ok, erau foarte multi copii in sala care radeau cu pofta, au fost alesi cativa spectatori ca sa participe la realizarea catorva numere...
am revenit dupa ani de zile la circ si m-am simtit extraordinar. apoi am fost la cina la un restaurant pe o colina de langa Palaia...am mai petrecut ceva timp impreuna si apoi m-am intors acasa la Tirrenia pentru ca nu am cum sa o las pe Angel inchisa in casa. luna asta am cam fost home alone ceilalti fiind plecati la New York.
si pentru ca am auzit de nenumarate ori de ce nu postez nicio poza cu Paolo astazi am hotarat sa o fac...si fac asta pentru ca merita...pentru ca are un loc al sau in inima mea, pentru ca stie cum sunt, ce imi place, ce ma deranjeaza, cum trebuie sa se comporte...
au trecut cateva luni bune si cateodata ma intreb ce o sa hotarasc pentru ca pot spune ca ma aflu intr-o situatie putin complicata...cu un an in urma visam sa ma intorc la Iasi, sa imi continuu studiile...astazi stiu ca imi doresc sa profesez in domeniu, mi-am tradus actele insa procedura inca trebuie finalizata, vreau un oarecare echilibru profesional pentru ca este important sa ma regasesc si pe acest plan. nu mi-e teama de munca, am avut diverse job-uri insa simt ca vreau altceva...
oricum lucrurile se schimba...si incep sa imi doresc din ce in ce mai tare familia mea frumoasa in care includ si catelul meu drag...
si uite ca astazi pun o poza cu tine care ma face sa zambesc ... si stiu ca din cand in cand te uiti si citesti si apoi imi zici ce intelegi...
a te che sei semplicemente sei un grande amore...

Amsterdam Bruxelles 2011

ma simt de parca as fi intr-o continua calatorie...de mica mi-a placut sa merg in excursii, tabere, sa stau cu ceilalti, sa impart, sa daruiesc, sa conversez...intr-o zi am aruncat doua vorbe in vant zicand: vreau sa vad Amsterdam, de mult mi-am pus in plan si nu am reusit...apoi s-a intamplat sa gasim o varianta foarte convenabila - bilete de avion de la Pisa la Bruxelles cu prestigioasa companie Ryanair...zis si facute - bilete prenotate.
intr-o zi de marti m-am trezit de dimineata, mi-am pregatit bagajele, am dus masina mai apoi intr-un loc ceva mai sigur si am fost acompaniati la aeroport. ajunsi la Pisa am luat micul dejun, avusesem facut check-in-ul si nu ne ramanea decat sa asteptam imbarcarea. eu uitasem sa imi incarc telefonul asa ca m-am oprit la tabacheria din aeroport. acolo m-am amuzat teribil vazand un individ cu alte orientari cum se manifesta. am incercat sa ma comport discret si ma abtineam sa nu rad.
a urmat primul zbor impreuna...poze, rasete, glume...si in cele din urma am ajunsi la Charleroi (Belgia). am luat un autocar pana la Bruxelles, am ajuns la gara centrala dupa care am luat trenul spre Amsterdam. am pierdut primul tren dintr-o gafa banala. am mers la ghiseurile internationale si mai intai trebuia sa mergem la un calculator de unde selectam destinatia si luam un bilet de ordine. in fine, am asteptat alte 20 de minute si in cele din urma am pornit spre Amsterdam...3 ore de tren si am ajuns la destinatia mult dorita.
am coborat fericiti din tren si am cautat sa vedem cum ajungem la hotel...ne-am luat harta care se distrubuie gratuit, apoi am luat tramvaiul. ajunsi la The seasons, hotelul la care am fost cazati, ne-am schimbat si am plecat sa ne minunam: prima noapte in faimosul oras - impresionant de frumos, curat, culturi amestecate, nationalitati diverse, restaurante de toate taliile, multe canale, diamante, muzee, mori de vant, bere, coffe shop-uri si districtul rosu. am facut un tur la picior, am ajuns in cartierul rosu pentru ca eram curiosi. eu una am ramas cu o tristete profunda: mergem si ma uitam prin vitrine si in mare parte erau romance. mi-a lasat un sentiment apasator sa constat ca un numar crescut de fete apartent frumoase se prostitueaza. apoi am trecut in revista si faimosul Bulldog, am intrat prin diferite magazine specifice zone.
Ziua 2: treziti de dimineata am mers sa luam micul dejun la hotel, super delicios apoi am ales ce vrem sa vedem - muzeul Heineken era in apropierea hotelului, apoi am mers la Van gogh unde am fost norocoasa: biletul costa 14 euro insa mie o doamna mi-a oferit un bilet: i-am raspuns zambareata ca ii multumesc nespus. Vincent van Gogh e un artist desavarsit, a trait 37 de ani (1853-1890), la 16 ani a inceput sa munceasca, pe undeva pe la 25-26 de ani se simtea pierdut si a luat decizia de a creea. In lucrarile sale se axeaza pe natura, se poate observa ca pune suflet si pasiune in opere. A calatorit, a studiat, a pus pe foaie ceea ce i-a placut si i-a ramas in minte. la o prima vedere poti spune ca are un stil haotic insa daca stai si analizezi cu atentie operele sale ajungi sa intelegi adevarata arta. Un muzeu de nota 10 in care sunt publicate circa 220 de opere plus creatiile altor artisti. mi-au placut in mod deosebit cateva lucrari insa cum era interzis sa fac fotografii nu mi-a ramas de cat sa cumpar niste vederi care aveau preturi acceptabile. apoi am mers la muzeul de ceara. am fost intampinati de Obama, am facut poza cu el si la iesire am platit alti 11 euro pentru a o lua. a fost un traseu interesant in muzeu pentru ca mai intai este o povestioara, o incursiune in istoria Olandei, apoi sunt statuile de ceara de la clasic la modern. am fost fericita, mi-am exprimat bucuria printr-un zambet urias, am facut poze si m-am incarcat pozitiv. la iesire era un magazin cu diverse chestii, un tip super comic si o individa care ne-a facut o poza 3D pe care o vindea cu 50 de euro...am fost pusi in situatia de a refuza pentru ca biletul este pe undeva pe la 22 de euro de persoana. apoi am facut poze spectacolare cu Spiderman.
vremea nu a fost favorabila, temperaturile erau scazute, ploua si din aceasta cauza nu am putut inchiria biciclete. In Amsterdam sunt circa un milion de locuitori si peste jumatate de milion de biciclete. strazile sunt sistemate si nici macar conditiile nefavorabile nu ii impiedica pe localnici sa circule asa. noi am preferat sa luam bilete la tramvai pe o zi (economiseam de persoana destul de mult (un bilet cu o calatorie=2,60 euro, un bilet pe 24 de ore=7 euro si cativa centi). apoi era imposibil sa vizitezi tot centrul si sa nu fii tentat sa cumperi cate ceva. magazine cate vrei, toate firmele mai mult sau mai putin comerciale, plus souvenirurile pe care le gaseai la tot pasul. Singura persoana caruia i-am luat ceva e amicul meu Fabio de la pizzeria de langa casa de la Tirrenia: i-am adus ceva dulce, specific Olandei si un breloc. un zambet prietenesc mi-a fost de ajuns cat sa fiu multumita.
ce m-a mai marcat: seara la cina in restaurantul argentinian am vazut un soricel. inteleg ca Amsterdamul e orasul canalelor, vazusem prin diferite localuri pisici la ferestre insa nu ma asteptam. dupa ce terminasem de mancat am vazut micuta creatura si am ramas fara respiratie. in restaurant erau persoane asa ca i-am spus incet ospatarului ca soricelul sa plimba. el a inceput sa bata din picior de parca ar fi batut ritmul unei melodii. imi trecuse si pofta de dulce asa ca am preferat sa mergem intr-un bar. am mancat o prajitura, am baut un ceai si niciun efect.
Amsterdam e un oras multicultural. te poti bucura de tot ceea ce vrei. Ii inteleg pe cei care vin sa experimenteze, care o fac ocazional acolo unde e permis insa eu una nu simt nevoia. Sunt genul de persoana care daca se afla in compania potrivita se exteriorizeaza fara probleme.
joi a trebuit sa facem check-out-ul pentru ca luasem 3 zile, 2 nopti. am mers si am luat trenul si am pornit spre Bruxelles. acolo am traversat centrul pentru a ajunge la hotel. bucuroasa ca eram cazati chiar in inima orasului insa erau niste ciudati prin preajma de credeam ca o sa-mi fie si teama sa merg linistita pe strada. Un hotel ok de 2 stele, preturi acceptabile, receptionera de origine romana si binenteles ca ne-am imprietenit. ea a terminat asistenta sociala la Bucuresti, a profesat insa si-a dat seama ca nu o scoate la capat. cred si eu, cum sa te descurc cu un salariu de 250 de euro in ideea in care esti independent, ai chirie si tot asa? multi vor zice ca se poate insa fiecare are dreptul de a opta pentru bunastarea personala. eu respect deciziile celor care aleg sa plece, care muncesc pentru a reusi.
Bruxelles e un oras minunat insa ce este grav si usor de notat e ca e plin de cersetori romani (rromi). Ii intalnesti la tot pasul si totodata esti informat ca trebuie sa fii atent la bagaje, buzunare etc.
lasand la o parte aspectele triste am vizitat structuri cu o arhitectura deosebita, mi-am indeplinit visul si am vazut Parlamentul European, mi-am clatit ochii vizitand Royal Palace, am putut sa vad niste gradini si niste parcuri care pareau a fi pictate.
belgienii sunt renumiti pentru ciocolata, pentru bere.
continuu sa calatoresc si totodata simt ca nu pot sa ma opresc. de ceva vreme mi-am pus in minte sa plec intr-o altfel de calatorie in care sa ma dedic muncii mele si sa am o remuneratie modica.
Iubesc sa vad, sa cunosc, sa simt ca traiesc. cred ca asta e partea frumoasa a vietii, sa ai posibilitatea sa descoperi. Si asta e partea civilizata, structurata insa vreau sa merg acolo unde tehnologia nu a ajuns, unde oamenii sunt fericiti pentru ca le daruiesti un zambet, o imbratisare, unde nu se pune pret pe material.
am invatat ca visele devin realitatea atunci cand sunt contruite realist. si acum in semn de multumire si de apreciere pentru un om drag sufletului meu trebuie sa ma gandesc la next destination insa pentru asta trebuie sa fiu mai organizata.

sfarsit de an - Torino

pe la inceputul lunii decembrie incepusem sa ne gandim ce facem pentru petrecerea de sfarsit de an. fiecare isi exprima dorinta, propunerea. unii ziceau Lyon, Franta, altii Geneva, Elvetia. eu una eram incantata sa merg in Elvetia pentru ca ratasem ocazia acum doi ani cand eram in compania unor prieteni minunati. Pana la urma decizia a fost luata: Torino. am mers in 8, 4 dintre noi am stat la NH, ceilalti 4 au avut 2 hoteluri diferite, fiecare alegand ceea ce ii place. Am mers cu masina plecand vineri de dimineata. Calatoria a fost linistita, peisajul extraordinar. Ajunsi la Torino am fost placut surprinsa de frumusetea orasului chiar daca initial strambam din nas. Foarte curat, cladiri impunatoare, stadionul lui Juventus destul de mare, obiective turistice atractive, strazi cu trei benzi, localuri dintre cele mai diverse, agitatie maxima si niciun concert in seara de revelion. La cina am mers intr-un restaurant destul de dragut (Amami) situat in centru. totul a decurs ok pana intr-un anumit punct cand patru dintre noi au ales sa mearga intr-un pub linistit si noi am hotarat sa facem o trecere in revista a localurilor nocturne situate pe malul lacului. Intr-adevar confuzie: zeci de etnii amestecate, fum, muzica la maxim insa la ce te poti astepta pentru seara de sfarsit de an intr-un oras de dimensiunile astea...in sfarsit am luat un taxi si am mers la hotel. France si Paolo erau high pentru ca bausera, eu si cu Cri eram in limitele normalului. ne-am tavalit de ras (la propriu) pe holurile hotelului facand poze, razand, apoi fiecare s-a retras in intimitatea camerei pe undeva pe la 4. Dimineata eu eram cea mai terminata...dupa circa 4 ore de somn m-am trezit ca sa ma bucur de un mic dejun copios. ceilalti m-au insotit...ne-am intors in camere pentru altre 2 ore dupa care am plecat sa vizitam. am mers in locul de unde se vede tot orasul insa vremea nu era chiar favorabila. Ceata nu ne-a permis sa facem fotografii. am putut surprinde Alpii mareti si impunatori. ne-am indreptat apoi spre centru unde am vazut muzeul national de cinema, am luat pranzul impreuna, am mai facut alti doi pasi dupa care ne-am despartit. M-am bucurat la intoarcere sa trec in revista alte orase, am vrut sa mergem la Outlet insa cum era si normal era inchis. a fost prima iesire cu grupul si poate ca a fost putin mai greu sa comunicam pentru ca fiecare tinea sa faca altceva. cert e ca se simte pe alocuri diferenta de cultura, de mentalitate insa in final partea pozitiva e ca m-am simtit bine, ca faptul ca era el langa mine m-a facut sa zambesc si sa fiu fericita.
2010 a fost pentru mine un an intens: am incheiat raportul de munca cu Le Scimmie Tirrenia pentru care am lucrat circa 2 ani, am terminat masterul, am picat un examen extrem de important, am cunoscut un om deosebit, am primit rezidenta pisana, am vazut in compania Elenei Parisul, am trait la maxim momente speciale, am mers cu Rachele la Barcelona, m-am putut bucura de sprijinul unor prieteni dragi in momente dificile, mi-am cumparat prima masina, am zambit enorm landu-mi ce-al de-a doilea aparat foto - nikon D60 cu 2 obiective, am dat sens vietii mele, inima mi s-a deschis si am invatat sa zic iar cele doua cuvinte de asta data in alta limba.
Emotii, bucurie, fericire, tristete, suspans, adrenalina sunt cuvinte care descriu 2010. Am implinit un sfert de secol si am hotarat sa raman in Italia.
La multi ani tuturor, mult succes si spor in ceea ce faceti, va doresc sa fiti rationali, politicosi, sa fiti prietenosi, sa gasiti mereu tonul si modaliltatea necesara pentru a comunica. Eu una le multumesc celor care au trebuit sa ma suporte, le multumesc celor care m-au ajutat sa cresc si care imi ofera sprijin, afectiune, prietenie si o vorba buna.
Grazie a te per il tuo amore..a te che sei...semplicemente sei il mio tesoro :).

Auguri Diego!!!

copiii pentru mine sunt ca un magnet...imi trebuie un zambet, o mana intinsa si ma topesc de dragul lor. Bebe Diego e primul copil al Andreei (fata Tatianei, o fosta colega de munca). Fara sa o cunosc stiam ca e insarcinata, cum evolueaza sarcina pentru ca Tatiana era entuziasmata, ingrijorata, vorbea mereu cu ea sa vada cum se simte si imi povestea cum sta situatia. A trait cu mari emotii venirea pe lume a primului ei nepot. sunt convinsa ca fericirea e nespusa pentru familie pentru ca un copil este un dar, o bucurie, este sensul vietii pentru cei mai multi. si pentru ca pe 31 decembrie a implinit un an mi-am dorit sa ii daruiesc ceva special. am fost fascinata cand am vazut cum a iesit tortul: albastru pentru ca e culoarea specifica baietieilor, cu jucarii pentru ca sunt principala atractie in copilarie, cu numele sau si cu 1 (primul sau anisor).
o alta chestie care ma face fericita e sa daruiesc si sa contribui la starea de bine a unei persoane.