Dalila...20 de ani

se implineste un an de cand o am ca prietena pe Dalila, o fosta colega de munca....si pentru ca a ajuns la minunata varsta de 20 de ani m-am gandit sa ii fac o mica surpriza. Dali e pasionata de caini, are 3 sharpei, face cursuri de infrumusetare pentru patrupezi, merge mereu sa ii dreseze, participa la expozitii nationale si internationale. este genul de om care face lucrurile cu iubire, cu daruire, cu pasiune si cu credinta. cheltuieste enorm pentru a se face cunoscuta in domeniu, este interesata si raspunde activ oricarei solicitari care ii poate oferi o minima satisfactie.
si ca sa o fac sa zambeasca si mai mult de ziua ei am decis sa ii daruiesc un tort cu poza mea preferata si o floare. eu tin enorm la atentiile marunte dar semnificative si din acest motiv am asteptat-o la gara. m-am bucurat sa o vad fericita si nimic n-ar fi fost posibil fara ajutor.
sei stata veramente una brava amica, tvb e spero che tu avrai la posibilita di fare quello che desideri. un bacione cara amica!!!

la felicita...

ce zi agitata...dimineata a parut sa fie ceva mai linistita...m-am pregatit cu calm si am asteptat sa mergem la Livorno sa imi iau cate ceva pentru noul loc de munca insa inainte de asta am mai facut o data traseul meu zilnic...cand esti insotita te simti in siguranta si chiar daca am mai gresit pe alocuri am putut sa zambesc apoi...
si cum masina ramane la mine am mers sa luam cealalta masina si eu aveam o misiune destul de banala...aparent banala...sa-l urmez....am mers noi asa vreo 20 de km si culmea la un moment dat in sensul giratoriu eu am confudat masina si am mers in spatele alteia...m-am trezit singura in alta parcare decat ceva unde ne propusesem sa ne intersectam...el cu telefonul descarcat...eu ametita....am facut vreo cateva ture de parcare dupa care am decis sa merg la un supermarket de la Pontedera pentru ca oricum aveam de cumparat diverse chestii....insa emotii maxime...ma uitam dupa indicatoare, eram stresata de luminile din jur....in cele din urma ajung la Panorama, cumpar ce am de luat, trimit mesaj, el merge acasa, schimba telefonul...ii sunt cerute explicatii insa "zambeste" si se indreapta spre mine...nu stiu care era mai tensionat...eu care ma simteam "pierduta" sau el care se preocupa sa nu patesc ceva...
si dupa o imbratisarea puternica hotaram sa mergem sa mancam...era timpul sa ne linistim...si ce ii vine in minte: restaurantul chinezesc La felicita...si ne uitam noi in meniu, ne minunam de ce "bunatati" sunt si comandam: un aperitiv si apoi un felul doi...hotaram in cele din urma: rata chinezeasca...ne-am minunat ca toate erau facute in mult ulei, toate fripte...am mancat si apoi suntem intrebati: dulce, cafea?...el zice cafea...e multumit... eu, dulce....si am cerut o panna cotta insa nu stiam ca e congelata...ma chinui sa o mananc si nu reusesc...merge sa o incalzeasca...trec 5 minute...degeaba...o rog sa imi aduca altceva...la care ea zice: inghetata fripta....eu fac niste ochi mari si zic...da, ok...primesc portia de dulce...o impart in doua si radem unu' la altul...ma amuzam ca ii dadeam sa guste unei persoane care e pasionata de dulciuri, care iti faci orice si se axeaza doar pe natural...care apreciaza calitatea...
la casa o alta surpriza...contul parea sa fie cam grasut..sau cam fript ;))...insa am platit..am multumit si am hotarat ca nu ne mai trebuie chinezesc...
apoi singura spre Tirrenia...cateodata ma intreb cum pot sa fiu atat de norocoasa? astazi dupa o zi lunga pot spune ca adorm fericita...ca simt ce n-am mai simtit...e diferit...(ci sentiamo)...

movie time

de ceva vreme am inlocuit vizionarea filmelor in engleza cu cea in italiana...nu pot sa zic ca imi place mai mult insa cert e ca ma amuza...e diferit...e mai multa mimica, un ton mai ridicat, o voce mai melodioasa...
in seara asta pentru ca era vreme urata am hotarat sa mergem la film...in loc de Pisa am ales Livono si anume The Space, un cinematograf imens...ne propusesem sa ne uitam la The social network insa cand am ajuns acolo am vazut banner-ul cu "Barbatii contra femeilor"...imi ramasese mie sa aleg si am zis ca na'...sa trecem in revista si comedia asta...poate fi considerata banala, educationala, plictisitoare, incitanta...acum depinde de fiecare, de gradul sau de umor, de inclinatia spre o anumita categorie de filme...
cert e eram primii in sala si in ciuda faptului ca ma simteam rau am solicitat sa mi se faca poze...eram o zuza care se alinta crezand ca nu o aude si nu o vede nimeni....insa culmea, cei 2 tipi care lucreaza la montaje m-au urmarit cu privirea...
ajunsa acasa ma gandeam sa ma uit la Inglourious Bastards despre care am inteles ca e un film amuzant insa nu as vrea sa adorm iarasi dimineata...urmeaza ultima mea zi libera in care trebuie sa ies la cumparaturi, sa ma pregatesc pentru joi dimineata...sa mai conduc putin...si Start Dana Smart :).

Wade's trip to Italy

iulie 2006...o zi frumoasa de vara cand l-am cunoscut pe cel care urma sa imi devina un foarte bun prieten virtual...baietii din marina erau in practica in Saint Louis si la un moment dat in timp ce vorbeam romaneste cu fetele l-am auzit pe Wade raspunzand si eram super incantata...ma intrebam cum e posibil ca un american sa vorbeasca atat de coerent limba mea...cred ca am vorbit vreo 20 de minute...a fost prima si ultima oara cand l-am intalnit in state in acea vara. apoi am mai conversat online, mi-a spus despre tarile in care a obisnuit sa munceasca (Japonia, Singapore, Filipine , Utah, Caralonia de Nord etc), despre anul petrecut in Romania in baza americana, despre experientele avute...
apoi prin 2009 a venit in vacanta in Romania insa nu aveam cum sa-l intalnesc...imi spusese apoi despre eurotrip 2010 si eram convinsa ca il pot insoti insa se pare ca nu a fost asa pentru ca situatia s-a schimbat. cert e ca a vizitat mai intai Finlanda, apoi Spania si in cele din urma a ajuns in Italia...nu am avut cum sa il astept la aeroport insa l-am cazat la un amic foarte ok care s-a si oferit sa il ia si sa il duca la aeroport, apoi ne-am plimbat si am facut sute de poze pe la Pisa, Livorno, Firenze...mi-a parut rau insa chiar nu aveam cum sa il insotesc la Roma pentru ca trebuia sa imi rezolv cu actele...
am ras, ne-am plimbat, ne-am cunoscut mai bine, am avut senzatia ca il stiu de o viata pentru ca vorbind in toti anii astia si vazand nenumarate poze imi parea foarte familiar cand l-am avut atat de aproape...
apoi in ziua cand a fost la Roma am fost putin ingrijorata nu ca nu s-ar fi descurcat insa erau emotii firesti pentru mine...in drum ce se intoarcea, a postat un mesaj atat de trist: "unde este eternul meu suflet pereche"...si de acolo am inteles ca s-a simtit singur in calatoria sa...m-am regasit si eu in ceea ce spusese el pentru ca au mai fost situatii in care m-am simtit atat de singura, a nimanui si poate ca imi doream pe cineva caruia sa ii pese, sa ma tina de mana...
seara cand s-a intors eu eram la Empoli la cina, insa inainte i-am pregatit un mic dar specific italienesc, vinul rosu Santa Cristiana, limoncelul care nu lipseste din casele italienilor si niste dulciuri foarte delicioase.
am mai facut doi pasi si apoi l-am imbratisat si ne-am luat ramas bun...amandoi cu o figura trista...in ziua respectiva chiar ma simtisesem rau, seara am avut iarasi o cadere de calciu si eram antipatica si trista...apoi a plecat si mi-a zis dupa cativa metri: "Iti multumesc"...
pentru cateva secunde am plans...insa in acelasi timp m-am bucurat ca am avut ocazia sa-l revad pentru ca e un om minunat, un prieten drag...
M-a amuzat teribil ca nici nu simtea frigul de afara...el era in tricou (specific pentru un american crescut in Alaska sa stea in maneca scurta cand afara sunt 13 grade) si eu tremuram de frig...cel putin in prima zi am facut vreo 10 km de jos tot aratandu-i si explicandu-i imprejurimile...era vizibil ca ma simteam rau insa nu am vrut sa ma opresc...apoi la Firenze ploua usor insa l-a impresionat frumusetea orasului, am fost si am luat pranzul intr-un restaurant foarte ok, am impartasit idei, sentimente, experinte si am avut parte de o zi frumoasa...
cert e ca m-am simtit impacata cu mine, i-am zis de situatia in care sunt neavand nici cea mai mica intentie de a supara sau de a ascunde ceva...imi doresc mereu sa pot fi onesta, sa pot explica si sa fiu inteleasa...
Draga Wade...iti multumesc pentru ca m-ai facut sa rad cu pofta...pentru prietenie, pentru invitatia in Alaska, Florida sau oriunde te-ai afla....

dana la drum...BuBufluuuu :D

de cand am ramas somera m-am vazut in postura cautarii unui nou loc de munca...pe de o parte imi era destul de greu sa intreb in stanga si in dreapta insa pe de cealalta parte e o chestie normala ce te scoate din monotonie. Mi-am facut cv-ul in italiana, m-am inscris la diferite agentii, la inspectorat, urmeaza sa imi legalizez toate actele si mai apoi sa merg la ambasada sa obtin declaratia de valoare fiindu-mi recunoscute in acest mod studiile...
stiu ca trebuie sa am rabdare pentru a putea obtine ce vreau insa pana una alta am nevoie de activitate...e evident ca am o noua viata sociala, alti prieteni, insa mai nou e ca foarte curand intru in posesia primei mele masini, un Smart care ma face sa rad pentru ca are tocmai culoarea pe care eu nu mi-o doream. zilele astea conduc pentru a ma obisnui, pentru a fi familiara cu strazile, autostrazile, super strazile, cu traficul, cu ploaia, am langa mine un "instructor" plin de rabdare pe care chiar daca l-as scoate din sarite pare ca ma intelege. aseara eram morocanoasa ca trebuia sa conduc pe intuneric si pe ploaie, astazi ma plangeam ca e prea dimineata si e trafic insa aveam momente in care era extrem de fericita imaginandu-ma singura in masina, cantand...exprimandu-mi fericirea fata de noua experienta. Masina este o necesitate pentru ca orariile de la munca nu imi permit sa ma mai deplasez cu transportul in comun. sunt emotionata, incantata, pasionata de faptul ca voi avea ceva al meu...stiu ca trebuie sa fiu super atenta, ca nu e o joaca, poate ca se simte tensiunea cand conduc insa stiu ca e o chestiune de timp si de obisnuinta. radeam si spuneam ca pentru moment ma multumesc cu smartina insa in curand o sa trebuiasca sa schimb masina si sa-i fac loc viitorului al treilea membru....fara graba, fara vise, fara nimic....doar cu o dorinta de a fi bine, fericita...de a putea zambi si de a avea puterea de a construi un mic univers al nostru. faptul ca am stat relativ singura in ultima perioada mi-a demostrat ca am nevoie sa iubesc, sa simt ca traiesc, ca sunt apreciata, ca sunt admirata, ca sunt in miscare... am invatat in sfarsit ca viata trebuie traita la cote maxime, ca nu trebuie sa imi fac procese de constiinta, ca invat din gresesile mele si ca nu trebuie sa dau nicio explicatie nimanui pentru ca am singura grija de mine... abia astept sa ma trezesc de dimineata, sa ma pregatesc, sa ma urc in masina si sa plec la munca... si toate astea se intampla datorita faptului ca am renuntat sa raman acasa la Iasi , pentru ca am semnat demisia la fostul loc de munca care imi oferea satisfactie materiala....asta pentru ca sunt hotarata sa iubesc iar, sa acord timp si atentie...

o alta lume...un nou mister

cateodata imi fac planuri pe care poate nu ajung sa le duc la bun sfarsit si raman cu un gust amar...acum parca nici eu nu stiu ce se intampla...ma aflu in situatia de a o lua de la capat...un alt loc de munca, prima mea masina, in curand o casa mica dar a mea...un zambet larg si bucuria de a ma regasi intr-o noua poveste. sunt aproape trei saptamani de cand am revenit in Italia si m-am simtit pe de o parte ca in vacanta. am fost incantata sa mergem la "La Spezia", sa vedem Cinque Terre, la Viareggio, la Forte dei Marmi, Firenze, Pisa, Livorno...in localitatile micute de langa Pontedera, sa stam in linistea casei de vacanta, sa merg la cina cu noii mei amici, sa cunosc lume noua, sa interactionez, sa ma joc, sa rad, sa simt ca sunt fericita. chiar daca sunt momente in care ma cuprinde panica gandindu-ma la un viitor departe de tot ce odata visam sa am, sa realizez, pot afirma ca sunt dispusa sa incerc o alta poveste in care trebuie sa fac pasi marunti pentru un viitor sigur.
Soarele si marea ma fac sa fiu optimista, exista un el care crede in mine si care e convins ca o sa fie bine, ca o sa reusesc sa obtin ceea ce vreau, sunt eu, un om plin de energie si de potential numai ca trebuie sa fiu lasata sa fac lucrurile asa cum cred.
probabil ca imi place aici pentru ca e pur si simplu frumos, curat insa nu pot sa neg ca mi-e dor de casa mea, de cei dragi mie, de amintirile mele ratacite insa astept ziua cand o sa am o oarecare stabilitate si o sa pot avea invitati.
e vineri seara si foarte probabil o sa ies la cina cu amicii mei americani...pe de o parte as sta acasa linistita, citind ceva insa daca ma gandesc mai bine o sa-mi fie dor si de iesit vinerea...peste putin incep iarasi sa muncesc si afirm cu toata convingerea ca mi-e dor sa fac ceva si clar nu sunt eu persoana care poate sa stea degeaba. vreau sa fac diverse activitati, sa fiu utila, sa invat si sa cresc frumos ca mai apoi sa am ce darui.
si pentru ca stiu ca urmaresti mereu ceea ce scriu vreau sa-ti spun ca iti multumesc si in fiecare zi te simt tot mai aproape de mine, simt ca intri in sufletul meu si ca-ti construiesti un loc sigur...iti multumesc pentru ca ma faci sa ma simt frumoasa, pentru ca ma lasi sa fiu alaturi de tine...tvb :) (hmm ci vuole google translate...ha ha ha)