si totusi sunt o norocoasa

ma intreb uneori de ce merit sa fiu tratata asa de bine de anumiti oameni pe care am tendinta de a-i scoate din sarite...si ca sa relatez ceva care imi pare tragico-comic am sa incep prin a spune povestea jvc-ului...era o zi de iarna in care eu simteam nevoia de o schimbare in camera mea...cei care ma stiu, prietenii mei, familia mea sunt familiarizati cu nevoia mea de a muta lucrurile...e o chestie de cand sunt mica si cum nimeni nu mi-a zis niciodata nimic nici ca m-am oprit...asa am facut si cu tv-ul extra, mega, urias care se afla in camera mea din Italia...am incercat sa imping o masuta cam subreba pe care era asezat si m-am trezit cu tv-ul pe jos, cu o bubuitura puternica si eu uitandu-ma pierduta nestiind ce sa fac, cum sa fac sa-l ridic...in cele din urma am apelat la solutia de urgenta: suna un prieten!!! zis si facut si a aparut si ionut! eram nervoasa, tremuram insa in acelasi timp puteai observa un zambet strengaresc pe fata mea...am mutat noi tv-ul in alta camera si acolo a stat timp de un...acum cateva zile ma aflam in Italia si culmea un american ii ceruse amicului meu din casa in care locuiam sa ii imprumute un tv. si aceasta amabil i-a raspuns pozitiv. intamplarea a facut ca eu nu am marturisit niciodata si numai ce am vazut ca cei doi faceau probe la tv...si se auzea cum se desprindeau anumite bucati componente....in acel moment eram oarecum stresata dar si amuzata de cum doi indivizi fac proba unui tv spart...m-am simtit rau si poate ca m-am simtit si mai rau pentru ca n-am indraznit sa marturisesc...ce sa zic, cum sa zic...nici nu puteam sa leg cuvintele bine..cert e ca amicul americanului ma banuia ca stiu ceva despre si eu il ocoleam cu privirea...si culmea ca inainte de a pleca in loc sa ma certe, sa imi zica ceva mi-a daruit un parfum de ziua mea...si am ramas fara cuvinte...sunt bucuroasa ca am avut langa mine oameni minunati, oameni care au tinut la mine si mi-au demostrat ca nu conteaza ca am gresit, ca ei ma iubesc oricum... iarasi foarte amabil a fost un amic drag pe care l-am pus pe drumuri si el in loc sa-mi accepte banii pe care ii datoram m-a invitat la cina, la plimbare... luni m-am trezit cu un cadou-surpriza...un lantisor de la ionut....eram pierduta...ce fac eu sa merit asa multe daruri, asa multi prieteni....nu pot decat sa le zic multumesc tuturor...si poate cel mai dragut dar e o noua prietenie care ma face sa zambesc, sa imi doresc, sa sper chiar daca este asa dificil...e mai mult decat un sentiment reciproc...ce va fi nu se stie insa am intalnit si strada fericirii acum vom vedea cat va tine...cert e ca sunt dispusa sa fac anumite chestii, sa renunt, sa lupt...sa incerc...si sa reusesc...pt ca in final sunt o norocoasa!

Barcelona...I love you Guys!!!

cu ani in urma s-a intamplat sa gasesc ceva de munca in Italia...am obisnuit sa revin ca si sezonier pana in ziua in care am luat decizia de a semna contractul pe perioada nedeterminata, cand avansasem si eram oarecum satisfacuta de conditiile de lucru. in tot acest timp am avut prilejul sa intalnesc foarte multe persoane, sa stabilesc noi contacte, sa imi fac prieteni...cu unii dintre ei am o simpla amicitie insa sunt altii care se regasesc in sufletul meu, in persoana mea, care m-au facut sa tin la ei, sa-i iubesc...printre ei se numara Giacomo si Rake...pe Giacomo l-am intalnit anul trecut cand venea sa faca diferite serate, el fiind barman in timpul liber. este un tip foarte ok, studiaza economia la Pisa, momentan este student erasmus la Barcelona...intre timp stuff-ul s-a mai schimbat aparand Rake in peisaj, o bambolina italiana de 21 de ani...o fata extraordinara, cu mult umor, plina de viata...au avut ocazia de a munci impreuna Giacomo fiind cel care a ajutat-o, ea aflandu-se la inceput de drum...fiecare viseaza sa faca altceva pe viitor insa au gasit si ei ca si ceilalti de altfel satisfactie in aceasta meserie...
au inceput sa se placa, sa se tachineze, au legat o stransa prietenie si in final au devenit iubiti...faptul ca munceam impreuna, ca locuiau in fata casei mele ne-a apropiat si mai tare....eram la munca mai bine de 8 ore, dupa program stateam si mai vorbeam, ziua se mai ivea ocazia de a lua pranzul impreuna si toate astea au facut sa devenim foarte uniti...acum cateva saptamani Giacomo mi-a spus ca o sa-mi daruiasca biletele pt a merge la Barcelona...apoi Rake era nehotarata insa am convins-o sa ma insoteasca asa ca am pornit impreuna la drum...noi doua si avionul care ne astepta pe 21 septembrie...
chiar daca Rake a fost in nenumarate vacante in tarile vecine Italiei nu a mai zburat niciodata...era fascinant de emotionata...imediat ce ne-am acomodat ne-am si imprietenit cu niste italieni care sarbatoareau plecarea la Barcelona cu vin rosu si cu spumant..a fost amuzant ca eu sunt o persoana destul de rezervata insa nu aveam incotro, eram la mijloc...sarbatoream marele eveniment: bucuria copiilor ca pleaca de acasa (copii in sensul ca aveau pe la 20 de ani, multa energie si poate mai putina minte)....
zborul a fost linistit, o ora si 5 minute si in sfarsit am ajuns la Girona si apoi a trebuit sa luam autobuzul pentru o altra ora si jumatate...am ajuns la Arcul de triumf unde asteapta "Santiago" care la indicatiile surorii mai mari a cumparat un trandafir minunat...am fost atat de fericita cand i-am vazut strangandu-se in brate...apoi ne-am indreptat spre apartamentul unde locuieste cu chirie din zona Fontana...chiar daca nu eram pentru prima oara in Spania am ramas fascinata de palmieri...imi plac la nebunie...si imi doresc enorm macar unul mic decorativ la mine acasa...
ajunsem la Giacomo unde l-am cunoscut pe proprietarul casei, un spaniol pe nume Riky, un individ care m-a facut sa rad si sa ma simt ca acasa la mine...
in prima seara am luat cina in liniste, am vorbit, ne-am impartasit impresiile si destul de tarziu am mers la culcare....fara alarma m-am trezit pe la 6, am pus la punct bucataria, am luat micul dejun si apoi m-am pregatit...pe la 8 eu eram cea activa, vesela si zambitoare, gata de plecare...Giacomo a mers la universitate si eu cu Rake la pas prin Barcelona...am luat noi harta si am inceput sa ne orientam....si ca tot turistul am mers in centru, in zona care se numeste La Rambla....si era plin de indivizi ce faceau animatie....plin de culoare, de viata, de voie buna...am mers kilometri intregi, am mers pana in celalalt capat, am vazut portul, marea, era un soare adorabil si eu eram neimaginat de fericita...am vazut Sagrada familia....imi amintesc ca acum cativa ani vorbeam cu un amic si ii spuneam ca eu o sa ajung si acolo si asa a si fost...am fost impresionata de ce constructii au, de arhitectura impunatoare, de lucrarile care ies in evidenta si care situeaza Barcelona printre cele mai frumoasa orase din lume...
apoi sunt parcurile care iti ofera o priveliste minunata asupra orasului, parcul Montjuic in care poti sa mergi cu telegondola si ai o priveliste deosebita ajungi sus la castel unde vezi mare, munte, orasul in toate splendoarea sa, este apoi sunt fantanile arteziene care iti incanta pur si simplu privirea....este si parcul Guell in care ai de mers vreo 30 de minute insa ajungi in final sa spui: ce extraordinar...sunt indivizi care canta, altii fac fel de fel de jonglerii, sunt terasele unde te poti odihni cu o bere spaniola sau pur si simplu te poti aseza si ai posibilitatea de a contempla...e minunat....Barcelona e unul dintre orasele in care iti doresti sa tot revii...unde te simti ca in paradis si pot spune ca am fost extrem de fericita...
seara e plin de lumini, barurile sunt neincapatoare pentru cati turisti sunt...am primit invitatia de a merge in Obama's pub, un loc cu muzica live unde am avut sentimentul ca Bob Marley e inca in viata...stilul barului este englezesc, cei mai multi sunt turisti...lumea canta, danseaza, bea, si traieste muzica la maxim....
am fost fascinata si m-am bucurat ca mi-am facut noi amici, ca am avut ocazia sa fiu cu doi dintre cei mai buni prieteni ai mei, mi-a parut rau ca lipseau Dali si Save, doi dintre colegii nostri cu care ne distram de minune, mi-ar fi placut sa fie si Soube care era putin geloasa ca nu poate veni, m-am gandit la prietenele mele de acasa si mi-am pus in minte sa plec intr-o mini vacanta cu o persoana speciala din viata mea.
chiar daca sunt cam aeriana pentru ca s-au intamplat multe intr-un timp scurt sunt fericita...si imi propun sa fiu realista...s-a intamplat sa nu intru la doctorat, sa pic cu 10 sutimi, am fost trista insa pentru prima oara m-am comportat ca un om matur...nu am mai facut contestatie...nu am sa renunt la visele mele ci dimpotriva...o sa mi le construiesc mai solid....
e aproape vremea sa plec definitiv de la tirrenia...au fost niste luni minunate insa s-a terminat si din pacat nu chiar bine insa life goes on si eu mai fac inca un pas...incep sa ma adun, sa ma gandesc serios la ce urmeaza...si pentru a le multumi celor care m-au gazduit aici in Italia am sa merg pentru 2 saptamani la New York, asta ar fi cel mai frumos cadou, sa fiu cu copiii si sa le arat cat de tare ii iubesc. pot spune ca am avut o a doua mama, niste frati si am simtit ca sunt de-a lor.

la multi ani Anette!!!

draga mea Anette a implinit 24 de ani si eu nu eram acasa insa am sunat-o si i-am cantat la multi ani si mi-a spus fericita ca sunt prima persoana care a facut asta...si cum de fiecare data imi propun sa ii fac ziua mai frumoasa anul asta m-am gandit la asta...
Ana este o persoana pe care as vrea sa o am mereu alaturi...ne stim din anul 2 de facultate cand a venit sa locuiasca in camera cu mine, cu noi :D...mai intai a vorbit cu dan care o avertizase ca trebuie sa aiba grija pentru ca sunt rea (el zicea toate astea razand insa pe Ana o cam apucase panica)...eu faceam cazarile si ii tratam pe toti cu ceva indiferenta...cat de la oboseala, cat de la stres probabil ca la inceput ii creasem o impresie mai ciudata...cert e ca pe parcursul anului am devenit prietene, apoi in anii ce au urmat am avut-o mereu langa mine: am facut nenumarate activitati impreuna, ne-am ajutat, ne-am sprijinit, cu mare bucurie zic ca nu prea am avut conflicte pentru ca eram sora mai mare si de cele mai multe ori ma asculta...
timpul a trecut si pot afirma cu toata convingerea ca o iubesc tare, ca in ciuda unui temperament vulcanic eu reusesc sa o calmez, sa o inteleg, sa o alint si sa o fac sa rada...cand sunt cu Ana n-am retineri, rezerve, stie mai toate ciudateniile pe care le fac, lucruri pe care trebuie sa i le impartasesc cuiva...e ca si cum as vorbi cu mine...
asa ca 'emantzah' iti spun ca te iubesc tare, ca imi doresc sa te vad implinita ,ca o sa-ti fiu alaturi si poti fi sigura ca vei avea mereu o prietena de suflet chiar daca se intampla sa fiu ratacita prin lume...te pup!!!

10 ani de prietenie...

de regula obisnuiesc sa scriu fiecare eveniment care m-a facut sa raman cu ceva..de data asta urmeaza sa mentionez ca se implinesc 10 ani de cand sunt prietena cu Cati...acum vreo saptamana iesisem sa sarbatorim faptul ca ne stim de 10 ani si totodata ca are 2 ani de activitate in asistenta sociala. n-am cum sa nu ma bucur pentru ea, sa nu-i doresc sa ii fie bine, sa o vad mereu optimista si cu zambetul pe buze... ne stim din clasa a noua, ne-am imprietenit mai cu drag si spor pe undeva prin anul intai de facultate cand am impartit aceeasi camera...au existat si certuri, conflicte, nedumeriri insa cel mai important e ca timp de patru ani am ramas in aceeasi formula, ne-am suportat la maxim si cel putin din punctul meu de vedere au fost momente cand mi-a lipsit, cand mi-am dorit sa o am langa mine, sa-i vorbesc atunci cand fiecare era intr-un loc al ei....a fost persoana care stia ce fac, unde sunt, cum ma simt, mi-a fost aproape cand aveam nevoie si pot afirma foarte onest ca mi-a facut anii de studentie mult mai frumosi. apoi fiecare s-a orientat catre un master, si-a cautat cazare , si-a creat un nou grup de prieteni...eu am ales sa plec, oarecum contactul a fost mai slab insa sentimentele au ramas...amintirile pastreaza vie prietenia si mereu va exista dorinta revederii...

ciudat...

spre sfarsitul lunii august eram necajita din cauza mamei, apoi incet incet problemele s-au mai remediat, am reusit sa o aducem acasa si in sfarsit eram multumita. imi propusesem ca timp de 10 zile sa nu fac nimic atceva decat sa citesc, sa ma familiarizez si mai mult cu ceea ce as vrea sa studiez la doctorat. "intamplarea" a facut sa pic cu 10 sutimi...si zic ironic intamplarea pentru ca in ciuda opiniei unei persoane care a tot incercat sa ma convinga ca ma insel dimpotriva sunt tot mai ancorata in ceea ce cred...si am fost trista insa pentru prima oara m-am comportat cat de matur posibil, am ales sa nu mai plang, sa nu ma mai manifest si nu stiu daca este neaparat bine...am incercat sa ma impac cu mine insumi, cu esecul meu, sa ma gandesc ca am un viitor inainte si poate multe incercari de acum incolo. si cum de la 1 septembrie sunt somera a venit timpul sa ma orientez pentru un nou job. se pare ca ofertele nu au ezitat sa apara si prima pare chiar foarte multumitoare numai ca presupune sa ma mut in Anglia lucru care foarte probabil o sa il fac. binenteles ca nu e nimic 100% stabilit pentru ca niciodata nu se stie ce mai intervine. intre timp am hotarat sa revin in Italia, sa inchid orice raport la fostul meu loc de munca, sa imi iau lichidarea si sa nu mai am nicio grija ca am lasat ceva de rezolvat. si pentru ca anul acesta mi-am facut doi prieteni extraordinari, Rake si Giacomo am hotarat sa merg pentru 3 zile la Barcelona unde Giacomo este plecat cu Erasmus. de altfel el a tinut sa-mi daruiasca biletele cadou de ziua mea, Rake ma insoteste si cu siguranta voi mai uita de lucrurule sumbre si voi reveni la a zambi ca intotdeauna :). e putin ciudat sa fie sambata seara si eu sa stau acasa la Tirennia. oricum vremea nu-i prielnica, marea pare trista. am facut o plimbare in compania unui amic drag care a tot incercat sa ma binedispuna (lipindu-mi guma de tenesi) insa nu a reusit. astazi imi dau seama ca lumea asta chiar e dezordonata, ca trebuie sa fiu atenta la ceea ce zic, ce fac, ce promit...ca sentimentele se schimba usor atunci cand intervine un element de noutate. si totusi cum ar zi fratele meu: Avanti, avanti Bellinaaa!!! ***si ca o mica paranteza pentru ca totusi asta e jurnalul meu electronic vreau sa-mi amintesc razand de joi, 17 sept...pentru ca intamplarea a facut sa intalnesc o persoana deosebita care tinea mortis sa-mi daruiasca un maidanez pe care am refuzat sa il duc acasa :)):))...anyway...foarte dragutz din partea lui si astazi parca imi pare rau ca am renuntat la un cadou de suflet, la un prieten patruped si ca sa ma scuz...am facut-o pentru ca imi doresc foarte mult sa-mi iau catelul mult visat care intr-o zi (fff apropiata) va fi in curtea casei mele :D.

back home...

prin februarie imi propusesem sa ma intorc definitiv acasa, sa ma pregatesc pentru disertatie si totusi am continuat sa muncesc, sa fac naveta si cu un pic de efort am terminat si masterul "la zi"..costisitor, obositor insa s-a incheiat..prin iunie m-am tot gandit la ceea ce mi-ar placea sa fac si cum aveam in plan de ceva vreme mi-am propus sa ma pregatesc pentru scoala doctorala, numai ca am fost incapatanata si nu mi-am dat demisia cand trebuia. pe 15 august am semnat-o, legal trebuia sa muncesc pana pe 31, apoi din diferite motive raportul nostru s-a incheiat pe 26 august...am fost trista insa am invatat sa cred ca toate lucrurile se intampla cu un scop si cert e ca au fost 15 luni in care am muncit avand un orar stresant. in sfarsit cu mari emotii am revenit acasa.
cum mi se pare? ciudat...nu inteleg si nici nu am sa reusesc cum este posibil sa fie totul atat de scump, preturi mari, cum traiesc oamenii, cum isi permit sa aiba o viata decenta...si ca sa relatez o zi in care am cheltuit 80 de lei si nu am inteles nimic: niste bilete de autobuz, niste foi la xerox, un document de legalizat, mici cumparaturi si gata...si ma intreb? cum sa faci fata cu un salariu de 2-300 de euro in ideea in care mai ai chirie, utilitati de platit...o situatie jenanta pentru multi...
mergeam agale pe strada si observam oamenii si ma simteam neputiincioasa...priveam uimita un copil de maxim 12 ani care cara cinci sticle cu apa a cate 5 l fiecare....una era bagata in bluza si tinea cate doua in mana....apoi trece o "doamna" cu o punga imensa pe cap pentru ca ploua...si toata actiunea se petrecea in zona universitate...apoi urmeaza deplasarea cu autobuzul...imbulzeala, mirosuri diferite si expresii triste...si eu ma uitam pierduta...oare cand se va schimba situatia? e atat de evident ca suntem o tara saraca, strazi distruse, lipsa locurilor de parcare, salarii mizere, locuinte la preturi mult prea mari pentru buzunarele romanilor, chetuieli ridicate si un stres continuu...si e totusi orasul meu drag unde mi-am propus sa ma intorc, sa muncesc, sa continuu sa studiez....chiar daca acum o parte din mine se afla ratacita intr-un colt al Italiei, chiar daca undeva in sufletul meu oftez si imi doresc sa ma intorc si nu de dragul fostului meu loc de munca ci pentru prietenii mei, pentru o persoana speciala in viata mea, pentru confortul meu sentimental...
acum sunt constransa si trebuie sa raman pentru o vreme acasa chiar daca peste putin revin la Pisa, apoi merg la Barcelona si traseul calatoriilor ramane deschis...mi-am propus sa vizitez cat pot, cat mai pot...sa ma bucur de ceea ce este frumos, sa imi strang amintirile in sufletul meu si sa ma incarc cu energie pozitiva....fiecare zi ma ajuta sa devin mai matura, ma face sa cred ca viata nu e cum visam eu...ci ca in fond e o lupta pentru supravietuire...unde daca te opresti nu ai cum sa progresezi...
si acum imi doresc...tare...tare...tare sa fie bine...