Craciun in stil italienesc

cu cateva zilele inainte Craciunului ma tot gandeam cum o sa fie, ce o sa fie...primul an in care sunt relativ linistita, fara munca stresanta si orar fix...asa ca am ales sa fiu libera de sarbatori, sa ma plimb, sa ies, sa interactionez cu ceilalti. Sambata m-am trezit de dimineata, m-am pregatit, am facut schimb de cadou cu Jamie, am primit un parfum de la D&G (light blue), am trecut pe la fete, Soube si Noe care mi-au daruit o geanta si o trusa de farduri de la puppa, mi-am dublat zambetul si m-am indreptat spre Pontedera unde ma astepta Mos Craciun incarcat de daruri. un pic ciudat pentru mine dar absolut firesc am facut o scurta vizita la cimitir unde se odihesc 4 prieteni dragi lui Paolo. morti in accident de masina..un moment trist insa nu ne ramane decat sa ne resemnam si sa mergem mai departe. a urmat un pranz specific, pot spune ca mi-au lipsit sarmalele mamei si toate mancarurile romanesti insa alegerea imi apartine si nu ma pot plange. faza comica a fost ca Elena avea tot ce imi doream eu...insa fiind primul an era imposibil sa ma deplasez...am ramas cu dorinta. am fost alintata cu cadouri de bun venit, cu mesaje...am fost placut impresionata si m-am simtit destul de bine. Imi place la nebunie sa ma joc cu Camilla, un beagle adorabil, am fost fascinata sa vad ponei-ul, pe Stella care are 27 de ani...apoi seara, foarte tarziu insa am mers la Navacchio, la Pala Bingo unde am stat in suspans pentru ca imi mai trebuia un numar pentru a striga Bingo...cred ca de fapt asta m-ar fi facut extrem de happy...sa zic tare tare...Bingoooo...si sa iau 500 de euro...insa fara noroc...pe la 3:30 ne-am indreptat spre casa. Duminica a fost iarasi in familia apoi la insistentele mele am mers sa vizitam San Gimignano, un oras cetate impresionat... vremea de afara nu a tinut insa cu noi pentru ca temperaturile se indreptau spre zero grade, vantul era puternic si chiar daca eu as fi vrut sa tot fac poze ceilalti inghetau de frig. am baut o ciocolata calda foarte buna, mi-a parut rau ca nu am intrat in muzee insa cu siguranta la primavara revin cand vremea o sa tina cu mine. Am trecut la intoarcere pe la Peccioli unde pentru o vara, in 2005 daca nu ma insel obisnuiam sa merg la piscina. Un craciun plin de veselie pentru prietenii mei italieni. Duminica seara am fost la cina acasa la Cri unde am vazut un brad imens care avea langa un pian si semineul care incalzea incaperea. o seara placuta, o familie frumoasa si niste prieteni minunati. Marti a fost o continuare a craciunului pentru ca France a insistat sa mergem acasa la ea la Montopoli, un alt orasel frumos de langa Pontedera...un alt moment linistit in compania noilor mei amici. Cateodata ma gandesc daca rezist sa stau in Italia...lunile trec, lucrurile se schimba si tot ce imi doresc e sa fiu si mai hotarata...stiu la ce renunt insa nu stiu ce o sa fie...oricum e un risc pe care daca nu mi-l asum nu am sa continuu. Viata ne ofera diferite oportunitati, surprize, dileme, ne pune la incercare... Ce imi doresc cel mai mult e sa imi transform casa din Romania in casa de vacanta, sa imi gasesc un loc al meu unde sa ma simt foarte bine, sa am un job care sa ma faca sa zambesc si cert e ca nu as putea sa ma plafonez facand ani de zile acelasi lucru. In seara asta am primit o veste care m-a facut nespus de fericita, sper sa se concretizeze totul, sa am un alt motiv de bucurie pentru a ma putea intoarce in Romania. apoi intamplarea a facut ca dupa luni de zile fostul meu sef sa imi zica: hey, nu ma saluti...si dupa 4 luni m-am oprit si am vorbit cu el. cert e ca atunci cand cineva are o atitudine gresita si nu isi prezinta nici macar scuzele dupa ce isi da seama de ce a facut lasa de dorit. asa ca mi-am propus sa merg mai departe fara sa imi mai pese. vreau in prezentul meu oameni dragi sufletului meu, oameni educati cu care am ce vorbi si de la care am ce invata. de Craciun am simtit ca imi lipsesc cei dragi mie, familia, prietenele mele si orasul meu natal.
ci sentiamo!!!

ajun de craciun

vreme ciudat de calda, ziua temperaturi ce ajung la 15 grade, ploua mai mereu, adiere usoara a vantului si ceva agitatie...lumea pare sa fie pe fuga pentru a cumpara cadouri...anul asta e un Craciun special...merg in mica mea Barcelona...am ametit alegand cateva daruri, le-am trimis a lor mei diverse chestii, imi pare rau ca nu imi am prietenele aproape insa la primavara sper sa pot ajunge acasa sa le vizitez...mi-ar fi placut sa merg la Milano insa chiar nu pot...
Mos Craciun anul asta a avut grija sa imi aduca un dar de suflet, sa ma faca fericita si optimista...ceea ce imi doresc eu e sa pot in curand sa ma mut. sunt fericita pentru ca i-am reintalnit pe Laura si pe Mario, doi oameni minunati care reusesc sa ma faca sa ma simt ca si copilul lor, care mi-au daruit diferite chestii insa inainte de toate sprijin moral si sfaturi utile. ma bucur ca am noroc sa am alaturi oameni de calitate, de la care am ce invata si care ma fac sa fiu ok.
de vreo cateva luni incoace am inceput sa imi doresc micuta mea familie care treptat se contureaza, prinde culoare. intr-o zi vorbeam cu o tipa la munca si ma intrebase ce imi doresc cel mai tare si eu ii raspunsesem: doua fetite blonde cu ochii verzi :)...la care ea...ahh, esti la fel ca celelalte. tipa e italianca are 35 de ani, nu are copii de teama ca o sa-i invadeze timpul si spatiul, nu se marita pentru ca are o frica absurda de a trai alaturi de un strain..eu o priveam mirata si ma intrebam ce poate fi mai frumos decat sa iubesti si sa fii iubit, sa contruiesti ceva alaturi de cel drag tie. in fine...oamenii sunt asa de diferiti si in acelasi timp complicati insa eu ma identfic ca fiind complicat de simpla...cred ca imi doresc lucruri firesti, nimic mai mult.
un ajun de craciun in care sunt mai mult sau mai putin singura, un pic prin C.derby, alte mici cumparaturi, o tura cu masina, o discutie telefonica prietenoasa cu o persoana extrem de draga mie...m-am furisat si i-am lasat cadoul lui Jamie...urmeaza sa mai citesc putin si sa ma pregatesc pentru maine...o zi de Craciun care promite un nou inceput intr-o alta lume. Sper sa ma regasesc, sa n-am emotii si sa incerc sa ma simt ca acasa. cel mai tare ma bucura ca ai mei sunt impreuna in noua casa.
Si eu va doresc, voua tuturor, un Craciun fericit alaturi de cei dragi, sa fiti mereu prietenosi si sa nu uitati sa fiti umani!!! le multumesc celor m-au ajutat si m-au sprijit, celor care mi-au fost aproape, imi pare rau ca poate sunt unii pe care i-am dezamagit insa cu siguranta nu am facut-o cu intentie, imi doresc ca fiecare dintre voi sa-si gaseasca sufletul pereche, sa iubeasca si sa simta ca e sarbatoare. cert e ca treptat lucrurile incep sa se aseze...
am citit undeva o chestie care mi-a ramas in minte: "nu conteaza cantitatea actiunilor tale ci dragostea si daruirea cu care le faci". am sa pun mereu suflet si pasiune in orice activitate.
Grazie a te perche sei semplicemente la cosa piu bella che po' essere in questo momento!!!

prima zapada in Toscana

aseara am terminat relativ tarziu munca...apoi am condus circa jumatate de ora, am ajuns acasa, pana una alta s-a facut trei. dimineata dormeam linistita cand mi-a sunat telefonul si nu intelegeam cine ma deranjeaza...Paolo era fericit spunandu-mi uita-te pe geam si eu morocanoasa nu intelegeam de ce..intr-un final eram la fereastra si priveam mirata cum doar in cateva ore tirrenia era acoperita de zapada... o priveliste minunata insa traficul era paralizat...m-am imbracat instant si am iesit sa ma bucur, sa ma joc putin...masina toata acoperita, temperaturi ff scazute (-3, -6) pentru italieni insa eu simteam ca sunt acasa...unde de regula in apropierea Craciunului te poti bucura de o atmosfera feerica.
astazi nu stiu daca pot sa ajung la munca pentru ca masina se pare ca se transforma in sanie...o sa incerc sa ma misc putin prin parcare insa daca se poate bine daca nu: day off chiar daca mi-am propus sa muncesc pentru ca mai apoi plec in vacanta (destinatiile din ianuarie sunt de vis).
mi-ar fi placut sa construiesc un om de zapada, sa ma alint insa se pare ca lumea nu e asa animata ca mine de ceea ce se intampla...pentru ca locuiesc intr-o statiune maritima, pentru ca oamenii sunt obisnuiti cu o clima blanda si fara zapada astazi pentru unii dintre toscani pare a fi o tragedie...cert e ca pe chipurile copiile se citeste o bucurie imensa...
zilele astea am trait emotii maxime...am cunoscut oameni noi, m-am simtit foarte ok...
aseara la munca am fost rugata sa premiez o echipa de angajati, toti barbati si in final am primit si eu cadou. la inceput nu eram chiar incantata insa schimbul de zambete m-a binedispus si m-a incarcat cu energie pozitiva.
ceea ce imi doresc e sa gasesc cat mai curand un loc de munca care sa ma satisfaca in totalitate si care sa imi permita sa ma mut la Pontedera, in oraselul de vis. Acum se pare ca sunt fascinata, hotarata chiar daca o parte din mine inca se mai rataceste acasa unde sunt visele de cand eram copil. insa nu imi ramane decat sa traiesc in prezent, sa ma bucur de ce am si sa zambesc pentru a putea reusi...

discutii intamplatoare

astazi am fost nevoita sa ma intorc de la Pontedera cu trenul si asta pentru ca "Stella" lui nu mai pornea. nu am avut nimic de comentat ci dimpotriva m-am oferit sa aleg varianta mai putin confortabila pentru mine si mai convenabila de cealalta parte. a trebuit sa fac o bucata de drum cu trenul pana la Pisa, apoi sa iau autobuzul catre Tirrenia. la gara, la Pisa am tresarit cand un individ mergea din urma mea,oprindu-ma la un moment dat si intrebandu-ma: esti tu Sophie?, am ramas muta de uimire si i-am raspuns ca mai mult ca sigur ma confunda insa probabil ca si-ar fi dorit sa fiu acea persoana insa a inteles in cele din urma. ajunsa acasa am rasfoit ziarul pentru ca in fiecare luni sunt publicate diverse joburi, stage-uri, cursuri pregatindu-ma mai apoi sa merg la munca, la noul meu job part-time care astazi m-a facut sa zambesc. In drum spre Livorno, in autobuz era un batran de 85 de ani care culmea a vazut ca autobuzul este relativ gol insa a preferat sa se aseze langa mine. observasem ca nu vede foarte bine pentru ca timbrase un bilet deja folosit. L-am avertizat dupa care a inceput sa vorbeasca. si cum nu sunt genul de persoana introvertita ii raspundeam. M-a facut sa rad si sa reflectez asupra celor de zise de el. imi povestea ca acum 50 de ani el unei femei avea ce sa ii daruiasca si ii spunea mai putine vorbe...facand diferenta cu noile vremuri cand ai ce sa ii zici dar nu mai ai ce sa ii oferi. apoi ma intrebase cati ani am si ii spusesem ca 25 si mi-a zis ca avem ceva in comun...la care eu da cum sa nu 5-ul de la varsta, la care el nu...tu ai 25 de ani eu sunt nascut in '25...eu am 85 de ani si tu esti nascuta in '85... lucid, rational si foarte trist in acelasi timp...a relatat cu tristete ca dupa 50 de ani casnicie a divortat, ca de 10 ani nu mai vorbeste cu fosta sa sotie care a preferat sa tina cu fiul ei care a distrus 2 vieti din cauza obiceiurilor mai putin sanatoase. la 85 de ani se tine destul de bine, Marino, asa cum il cheama altii, nu cum se numeste el :). crede si isi doreste sa ajunga la 100 de ani si ofteaza amar dupa tinerete. Mi-a spus ca viata e ciudata si grea si i-am raspuns ca de acum sunt obisnuita, ca ce-ar putea sa fie asa usor pentru mine: romanca in Italia, intr-un stat unde esti masurat din cap pana in picioare, unde daca nu muncesti nu ai cum sa reusesti...sa castigi, sa progresezi...la coborare ne-am salutat si parca si-ar fi dorit sa imi zica: Pe curand... la intoarcere, pe seara m-am intalnit cu o draguta care muncea la un coafor la Tirrenia...un "copil" frumos, de origine macedoniana, fara documente care se loveste mereu de indiferenta si ignoranta unora. mica si slabuta, cu un zambet extrem de frumos si o vointa uriasa. ne stim de ani insa pentru prima oara am vorbit in seara asta. ceea ce imi place la transportul in comun e ca poti schimba 2 vorbe, un zambet... ceea ce ma mai face sa rad e uitatul in oglinzile retrovizoare cand vad diferite figuri care mai de care.. o intamplare care care merita relatata e stationarea mea intr-un sens giratoriu, intr-o parte unde de regula masinile mai opresc pentru cateva minute...ca loc de intalnire, de plecare impreuna... eu asteptam individul care vine si ia pachetele pt Iasi...eram oarecum convinsa ca e punctual insa cred ca am asteptat circa 2 ore....insa 2 ore cu suspans...trecuse masina de Sv, de Vs...si eu eram acolo...oprisem motorul ca na' zi frumosa, soare, nu aveam nevoie sa ma mai incalzezc...insa uitasem ceea ce era mai important....ceea ce imi spusese Paolo de 100 de ori...nu lasa farurile deschise, nu folosi pentru mai mult de cateva minute avariile pentru ca se descarca bateria...cand am vrut sa pornesc am vazut semnul care imi indica ca bateria e descarcata...si ce puteam sa fac...sa sun si sa ma matii oleaca....si el sa zica ca uite vin....si asa a si fost...a ajuns ntr-un final insa pana una alta eu am mai incercat si cand am reusit nu am lasat masina pornita sa se incarce bateria ci am hotarat sa mai incerc odata ca si cum as fi stiut ca o sa fie ok....cert e ca atunci cand a ajuns masina era pornita, bateria incarcata...nu s-a suparat...ci doar a constat cum ajunge ala la timp sa ia pachetul...numai bine ca ajunsese si politia care facea controale...si eu eram emotionata... astazi au primit ai mei pachetul de Craciun...diverse chestii si dulciurile de la Dolcemania :). nu prea stiu ei povestea lor insa ii las sa complimenteze productia.

new experience

dupa o zi de sarbatoare minunata petrecuta la firenze in compania prietenilor italieni, dimineata m-am trezit cu un chef nebun de a spala masina...si poate pentru ca nu am spalat-o niciodata in aproximativ o luna. a plouat mereu si nu vedeam rostul insa astazi cum am zarit soarele mi-am pus in minte asta....zis si facut...ajunsa in fata spalatoriei cu jetoane de la Panorama (Pontedera) m-am vazut obligata sa citesc mai toate instructiunile ca sa pricep ce am de gand sa fac, care sunt operatiunile si in ce oridine apas pe butoane (erau de la 1 la 6)...cert ca m-am incurcat...poate ca era mai mult decat evident ca trebuie folosit sapun, peria, apa calda, apoi uscat, lustruit si toate astea le faci singur pentru ca e self service...am vazut un "natarau" care m-a urmarit si care s-a amuzat copios pentru ca nu credea ca o sa stau eu sa spal de una singura masina insa cu un zambet larg am facut si asta...si am avut si o oarecare satisfactie..asa ca de prima oara...m-am indreptat apoi spre Tirrenia...inca sunt cam bezmetica cu strazile, mai ales cand sunt prin localitati insa incerc sa respir adanc si sa gresesc cat mai putin...astazi am facut cumparaturi pentru cadoul de craciun pe care il trimit parintilor mei...si am simtit o fericire imensa luand diverse chestii care in special mamei ii plac...si cum nu mai sunt nevoita sa cumpar dulciuri m-am rezumat la alte produse...cosul tipic sarbatorilor o sa-mi fie furnizat si sper ca ai mei sa fie incantati...abia astept sa am un loc stabil de munca care sa ma multumeasca ca mai apoi sa imi programez urmatoarea vacanta in Romania (foarte probabil in martie) si de data asta intr-o noua formula...
chiar daca Craciunul nu e ca acasa anul asta pare sa fie total diferit...am emotii pentru ca nu mai sunt copil, pentru ca lucrurile sunt mai serioase decat par...pentru ca se intampla pe neasteptate si surprinzator de repede...astazi e o zi speciala si imi doresc sa fie mereu asa...cu pasi marunti se construiesc lucruri solide...cu zambet si calm vieti fericite...
si ca o ironie a sortii astazi am trimis un mail pentru un job part time...si imi parea mie ciudata adresa de mail (imi amintea de 2 prieteni pe care ii intalneam mereu la fostul loc de munca) si culmea m-a sunat dansa...si nu imi venea sa cred..si ma minunam si ziceam incontinuu ...nu...nu poti fi tu....si culmea...era una dintre persoanele care m-a sustinut si m-a sprijinit in ultimul an, o familie compusa din 2 oamenii minunati si am fost incantata...sa o aud...si in sfarsit ii revad...cand te aspepti mai putin se intampla...si sunt tot mai convinsa de asta :).

change the world...

cateodata ma intreb cum pot sa fiu atat de naiva, sa am incredere, sa imi fac sperante, sa vad cum oamenii se schimba pe zi ce trece si eu sa raman in lumea mea idealista...dupa o lunga experienta la le scimmie am avut ocazia sa merg intr-un alt local sa muncesc pentru aproximativ o luna. le eram simpatica sefilor si au decis sa imi faca contract insa intr-o zi am simtit ca nu e locul meu acolo si o simpla insulta din partea unei individe m-a determinat sa zic "de sambata nu mai vin". pentru unii era asa o chestie spusa la nervi insa pentru mine a fost o hotarare finala. am stat si am analizat ce conteaza pentru mine, cat de mult ma multumeste, daca este important doar sa castig...si a rezultat ca nu, ca am nevoie de satisfactie intelectuala...am fost bucuroasa ca am putut sa invat un nou sistem de lucru pentru ca poate pentru unii pare usor insa nu e...am avut ocazia sa testez vreo 4 persoane dintre care una trebuia sa ramana fixa acolo insa am constat ca in ciuda faptului ca sunt italieni intampina dificultati in intelegerea corecta a operatiunilor.
in seara asta m-am intristat si nu pentru ca s-a terminat ci pentru ca mi-a "retezat" plata asa ca de final. nu imi plac oamenii de genul asta...chiar daca nu am zis nimic am privit sec si ironic...in final eu nu am pierdut nimic...
fiecare isi urmareste interesul, am invatat ca nimeni nu se gandeste la tine, la ce simti, ce vrei, la cum ar putea sa te inteleaga mai bine...pentru ceilalti cateodata esti prea direct, prea onest, ai un caracter dificil doar pentru ca esti alfel...
mi-ar placea sa fiu falsa, sa fiu rea, sa nu imi pese...insa nu reusesc...incerc sa ii inteleg pe ceilalti, sa ii accept asa cum sunt, sa iau cate ceva de la fiecare, sa imi imbunatatesc strategiile de aparare si sa sufar cat mai putin...
cand eram mica nu credeam ca e asa de greu sa reusesti in viata...sunt lucruri pe care mi le doresc, care pot fi obtinute numai prin munca...
m-am alintat cumparandu-mi smartina insa astazi sunt cam 2 grade si a trebuit sa stau sa o dezamortesc...si uite asa ii dau dreptate si lu' tata....
locul de munca provizoriu m-a determinat sa fac 60 de km zilnic, sa ma obisnuiesc cu traficul, sa fiu atenta si sa ma concentrez mai mult...am constat ca nu imi place sa conduc noaptea cand e aglomerat pentru ca ma obosesc farurile, am fost necajita ca nu reuseam sa parchez lateral cu spatele insa in seara asta am incercat singura si am parcat perfect...cum ar zice Paolo: nu e de tine sa nu stii sa tragi de volan...cert e ca atunci cand nu faci anumite chestii trebuie sa iti propui sa le inveti...
acum 7 ani cand am facut scoala de soferi nu eram atenta in totalitate la ore..imi doream sa am permis pentru ca era vremea....facusem anii insa nu aveam masina...apoi s-a intamplat sa fiu o panicata si sa nu incerc...si uite asta intr-o zi m-am vazut nevoita sa plec la drum...si ce emotii, ce suspans...la inceput mi-era si teama sa accelerez insa tine de obisnuinta, de practica intensa...si imi place tare...deja visez la urmatoarea mea masina...o masina in adevaratul sens al cuvantului...
e luna decembrie si iarasi nici nu simt ca vin sarbatorile...poate pentru ca nu fac nimic in sensul asta...insa cu siguranta daca se iveste ocazia plec intr-o vacanta de 2, 3 zile...Doamne cat iubesc sa plec la drum...sa vizitez....sa fac poze...
si pana la urma in capitolul "what is next" ramane de vazut...si una alta sunt iarasi jobless...happy or not I have to smile...multumita ca am alaturi my christmas gift...best "friend" :D.

Dalila...20 de ani

se implineste un an de cand o am ca prietena pe Dalila, o fosta colega de munca....si pentru ca a ajuns la minunata varsta de 20 de ani m-am gandit sa ii fac o mica surpriza. Dali e pasionata de caini, are 3 sharpei, face cursuri de infrumusetare pentru patrupezi, merge mereu sa ii dreseze, participa la expozitii nationale si internationale. este genul de om care face lucrurile cu iubire, cu daruire, cu pasiune si cu credinta. cheltuieste enorm pentru a se face cunoscuta in domeniu, este interesata si raspunde activ oricarei solicitari care ii poate oferi o minima satisfactie.
si ca sa o fac sa zambeasca si mai mult de ziua ei am decis sa ii daruiesc un tort cu poza mea preferata si o floare. eu tin enorm la atentiile marunte dar semnificative si din acest motiv am asteptat-o la gara. m-am bucurat sa o vad fericita si nimic n-ar fi fost posibil fara ajutor.
sei stata veramente una brava amica, tvb e spero che tu avrai la posibilita di fare quello che desideri. un bacione cara amica!!!

la felicita...

ce zi agitata...dimineata a parut sa fie ceva mai linistita...m-am pregatit cu calm si am asteptat sa mergem la Livorno sa imi iau cate ceva pentru noul loc de munca insa inainte de asta am mai facut o data traseul meu zilnic...cand esti insotita te simti in siguranta si chiar daca am mai gresit pe alocuri am putut sa zambesc apoi...
si cum masina ramane la mine am mers sa luam cealalta masina si eu aveam o misiune destul de banala...aparent banala...sa-l urmez....am mers noi asa vreo 20 de km si culmea la un moment dat in sensul giratoriu eu am confudat masina si am mers in spatele alteia...m-am trezit singura in alta parcare decat ceva unde ne propusesem sa ne intersectam...el cu telefonul descarcat...eu ametita....am facut vreo cateva ture de parcare dupa care am decis sa merg la un supermarket de la Pontedera pentru ca oricum aveam de cumparat diverse chestii....insa emotii maxime...ma uitam dupa indicatoare, eram stresata de luminile din jur....in cele din urma ajung la Panorama, cumpar ce am de luat, trimit mesaj, el merge acasa, schimba telefonul...ii sunt cerute explicatii insa "zambeste" si se indreapta spre mine...nu stiu care era mai tensionat...eu care ma simteam "pierduta" sau el care se preocupa sa nu patesc ceva...
si dupa o imbratisarea puternica hotaram sa mergem sa mancam...era timpul sa ne linistim...si ce ii vine in minte: restaurantul chinezesc La felicita...si ne uitam noi in meniu, ne minunam de ce "bunatati" sunt si comandam: un aperitiv si apoi un felul doi...hotaram in cele din urma: rata chinezeasca...ne-am minunat ca toate erau facute in mult ulei, toate fripte...am mancat si apoi suntem intrebati: dulce, cafea?...el zice cafea...e multumit... eu, dulce....si am cerut o panna cotta insa nu stiam ca e congelata...ma chinui sa o mananc si nu reusesc...merge sa o incalzeasca...trec 5 minute...degeaba...o rog sa imi aduca altceva...la care ea zice: inghetata fripta....eu fac niste ochi mari si zic...da, ok...primesc portia de dulce...o impart in doua si radem unu' la altul...ma amuzam ca ii dadeam sa guste unei persoane care e pasionata de dulciuri, care iti faci orice si se axeaza doar pe natural...care apreciaza calitatea...
la casa o alta surpriza...contul parea sa fie cam grasut..sau cam fript ;))...insa am platit..am multumit si am hotarat ca nu ne mai trebuie chinezesc...
apoi singura spre Tirrenia...cateodata ma intreb cum pot sa fiu atat de norocoasa? astazi dupa o zi lunga pot spune ca adorm fericita...ca simt ce n-am mai simtit...e diferit...(ci sentiamo)...

movie time

de ceva vreme am inlocuit vizionarea filmelor in engleza cu cea in italiana...nu pot sa zic ca imi place mai mult insa cert e ca ma amuza...e diferit...e mai multa mimica, un ton mai ridicat, o voce mai melodioasa...
in seara asta pentru ca era vreme urata am hotarat sa mergem la film...in loc de Pisa am ales Livono si anume The Space, un cinematograf imens...ne propusesem sa ne uitam la The social network insa cand am ajuns acolo am vazut banner-ul cu "Barbatii contra femeilor"...imi ramasese mie sa aleg si am zis ca na'...sa trecem in revista si comedia asta...poate fi considerata banala, educationala, plictisitoare, incitanta...acum depinde de fiecare, de gradul sau de umor, de inclinatia spre o anumita categorie de filme...
cert e eram primii in sala si in ciuda faptului ca ma simteam rau am solicitat sa mi se faca poze...eram o zuza care se alinta crezand ca nu o aude si nu o vede nimeni....insa culmea, cei 2 tipi care lucreaza la montaje m-au urmarit cu privirea...
ajunsa acasa ma gandeam sa ma uit la Inglourious Bastards despre care am inteles ca e un film amuzant insa nu as vrea sa adorm iarasi dimineata...urmeaza ultima mea zi libera in care trebuie sa ies la cumparaturi, sa ma pregatesc pentru joi dimineata...sa mai conduc putin...si Start Dana Smart :).

Wade's trip to Italy

iulie 2006...o zi frumoasa de vara cand l-am cunoscut pe cel care urma sa imi devina un foarte bun prieten virtual...baietii din marina erau in practica in Saint Louis si la un moment dat in timp ce vorbeam romaneste cu fetele l-am auzit pe Wade raspunzand si eram super incantata...ma intrebam cum e posibil ca un american sa vorbeasca atat de coerent limba mea...cred ca am vorbit vreo 20 de minute...a fost prima si ultima oara cand l-am intalnit in state in acea vara. apoi am mai conversat online, mi-a spus despre tarile in care a obisnuit sa munceasca (Japonia, Singapore, Filipine , Utah, Caralonia de Nord etc), despre anul petrecut in Romania in baza americana, despre experientele avute...
apoi prin 2009 a venit in vacanta in Romania insa nu aveam cum sa-l intalnesc...imi spusese apoi despre eurotrip 2010 si eram convinsa ca il pot insoti insa se pare ca nu a fost asa pentru ca situatia s-a schimbat. cert e ca a vizitat mai intai Finlanda, apoi Spania si in cele din urma a ajuns in Italia...nu am avut cum sa il astept la aeroport insa l-am cazat la un amic foarte ok care s-a si oferit sa il ia si sa il duca la aeroport, apoi ne-am plimbat si am facut sute de poze pe la Pisa, Livorno, Firenze...mi-a parut rau insa chiar nu aveam cum sa il insotesc la Roma pentru ca trebuia sa imi rezolv cu actele...
am ras, ne-am plimbat, ne-am cunoscut mai bine, am avut senzatia ca il stiu de o viata pentru ca vorbind in toti anii astia si vazand nenumarate poze imi parea foarte familiar cand l-am avut atat de aproape...
apoi in ziua cand a fost la Roma am fost putin ingrijorata nu ca nu s-ar fi descurcat insa erau emotii firesti pentru mine...in drum ce se intoarcea, a postat un mesaj atat de trist: "unde este eternul meu suflet pereche"...si de acolo am inteles ca s-a simtit singur in calatoria sa...m-am regasit si eu in ceea ce spusese el pentru ca au mai fost situatii in care m-am simtit atat de singura, a nimanui si poate ca imi doream pe cineva caruia sa ii pese, sa ma tina de mana...
seara cand s-a intors eu eram la Empoli la cina, insa inainte i-am pregatit un mic dar specific italienesc, vinul rosu Santa Cristiana, limoncelul care nu lipseste din casele italienilor si niste dulciuri foarte delicioase.
am mai facut doi pasi si apoi l-am imbratisat si ne-am luat ramas bun...amandoi cu o figura trista...in ziua respectiva chiar ma simtisesem rau, seara am avut iarasi o cadere de calciu si eram antipatica si trista...apoi a plecat si mi-a zis dupa cativa metri: "Iti multumesc"...
pentru cateva secunde am plans...insa in acelasi timp m-am bucurat ca am avut ocazia sa-l revad pentru ca e un om minunat, un prieten drag...
M-a amuzat teribil ca nici nu simtea frigul de afara...el era in tricou (specific pentru un american crescut in Alaska sa stea in maneca scurta cand afara sunt 13 grade) si eu tremuram de frig...cel putin in prima zi am facut vreo 10 km de jos tot aratandu-i si explicandu-i imprejurimile...era vizibil ca ma simteam rau insa nu am vrut sa ma opresc...apoi la Firenze ploua usor insa l-a impresionat frumusetea orasului, am fost si am luat pranzul intr-un restaurant foarte ok, am impartasit idei, sentimente, experinte si am avut parte de o zi frumoasa...
cert e ca m-am simtit impacata cu mine, i-am zis de situatia in care sunt neavand nici cea mai mica intentie de a supara sau de a ascunde ceva...imi doresc mereu sa pot fi onesta, sa pot explica si sa fiu inteleasa...
Draga Wade...iti multumesc pentru ca m-ai facut sa rad cu pofta...pentru prietenie, pentru invitatia in Alaska, Florida sau oriunde te-ai afla....

dana la drum...BuBufluuuu :D

de cand am ramas somera m-am vazut in postura cautarii unui nou loc de munca...pe de o parte imi era destul de greu sa intreb in stanga si in dreapta insa pe de cealalta parte e o chestie normala ce te scoate din monotonie. Mi-am facut cv-ul in italiana, m-am inscris la diferite agentii, la inspectorat, urmeaza sa imi legalizez toate actele si mai apoi sa merg la ambasada sa obtin declaratia de valoare fiindu-mi recunoscute in acest mod studiile...
stiu ca trebuie sa am rabdare pentru a putea obtine ce vreau insa pana una alta am nevoie de activitate...e evident ca am o noua viata sociala, alti prieteni, insa mai nou e ca foarte curand intru in posesia primei mele masini, un Smart care ma face sa rad pentru ca are tocmai culoarea pe care eu nu mi-o doream. zilele astea conduc pentru a ma obisnui, pentru a fi familiara cu strazile, autostrazile, super strazile, cu traficul, cu ploaia, am langa mine un "instructor" plin de rabdare pe care chiar daca l-as scoate din sarite pare ca ma intelege. aseara eram morocanoasa ca trebuia sa conduc pe intuneric si pe ploaie, astazi ma plangeam ca e prea dimineata si e trafic insa aveam momente in care era extrem de fericita imaginandu-ma singura in masina, cantand...exprimandu-mi fericirea fata de noua experienta. Masina este o necesitate pentru ca orariile de la munca nu imi permit sa ma mai deplasez cu transportul in comun. sunt emotionata, incantata, pasionata de faptul ca voi avea ceva al meu...stiu ca trebuie sa fiu super atenta, ca nu e o joaca, poate ca se simte tensiunea cand conduc insa stiu ca e o chestiune de timp si de obisnuinta. radeam si spuneam ca pentru moment ma multumesc cu smartina insa in curand o sa trebuiasca sa schimb masina si sa-i fac loc viitorului al treilea membru....fara graba, fara vise, fara nimic....doar cu o dorinta de a fi bine, fericita...de a putea zambi si de a avea puterea de a construi un mic univers al nostru. faptul ca am stat relativ singura in ultima perioada mi-a demostrat ca am nevoie sa iubesc, sa simt ca traiesc, ca sunt apreciata, ca sunt admirata, ca sunt in miscare... am invatat in sfarsit ca viata trebuie traita la cote maxime, ca nu trebuie sa imi fac procese de constiinta, ca invat din gresesile mele si ca nu trebuie sa dau nicio explicatie nimanui pentru ca am singura grija de mine... abia astept sa ma trezesc de dimineata, sa ma pregatesc, sa ma urc in masina si sa plec la munca... si toate astea se intampla datorita faptului ca am renuntat sa raman acasa la Iasi , pentru ca am semnat demisia la fostul loc de munca care imi oferea satisfactie materiala....asta pentru ca sunt hotarata sa iubesc iar, sa acord timp si atentie...

o alta lume...un nou mister

cateodata imi fac planuri pe care poate nu ajung sa le duc la bun sfarsit si raman cu un gust amar...acum parca nici eu nu stiu ce se intampla...ma aflu in situatia de a o lua de la capat...un alt loc de munca, prima mea masina, in curand o casa mica dar a mea...un zambet larg si bucuria de a ma regasi intr-o noua poveste. sunt aproape trei saptamani de cand am revenit in Italia si m-am simtit pe de o parte ca in vacanta. am fost incantata sa mergem la "La Spezia", sa vedem Cinque Terre, la Viareggio, la Forte dei Marmi, Firenze, Pisa, Livorno...in localitatile micute de langa Pontedera, sa stam in linistea casei de vacanta, sa merg la cina cu noii mei amici, sa cunosc lume noua, sa interactionez, sa ma joc, sa rad, sa simt ca sunt fericita. chiar daca sunt momente in care ma cuprinde panica gandindu-ma la un viitor departe de tot ce odata visam sa am, sa realizez, pot afirma ca sunt dispusa sa incerc o alta poveste in care trebuie sa fac pasi marunti pentru un viitor sigur.
Soarele si marea ma fac sa fiu optimista, exista un el care crede in mine si care e convins ca o sa fie bine, ca o sa reusesc sa obtin ceea ce vreau, sunt eu, un om plin de energie si de potential numai ca trebuie sa fiu lasata sa fac lucrurile asa cum cred.
probabil ca imi place aici pentru ca e pur si simplu frumos, curat insa nu pot sa neg ca mi-e dor de casa mea, de cei dragi mie, de amintirile mele ratacite insa astept ziua cand o sa am o oarecare stabilitate si o sa pot avea invitati.
e vineri seara si foarte probabil o sa ies la cina cu amicii mei americani...pe de o parte as sta acasa linistita, citind ceva insa daca ma gandesc mai bine o sa-mi fie dor si de iesit vinerea...peste putin incep iarasi sa muncesc si afirm cu toata convingerea ca mi-e dor sa fac ceva si clar nu sunt eu persoana care poate sa stea degeaba. vreau sa fac diverse activitati, sa fiu utila, sa invat si sa cresc frumos ca mai apoi sa am ce darui.
si pentru ca stiu ca urmaresti mereu ceea ce scriu vreau sa-ti spun ca iti multumesc si in fiecare zi te simt tot mai aproape de mine, simt ca intri in sufletul meu si ca-ti construiesti un loc sigur...iti multumesc pentru ca ma faci sa ma simt frumoasa, pentru ca ma lasi sa fiu alaturi de tine...tvb :) (hmm ci vuole google translate...ha ha ha)

my new house

intamplarea a facut sa fiu oarecum singura acasa...mama era ocupata cu ale ei si eu am ramas la Iasi in mica mea vacanta...nu am avut timp sa ma plictisesc pentru ca am tot iesit, am sarbatorit putin, m-am mai alintat cu Anette , m-am imprietenit cu doua persoane tare simpatice: Irene si "meserie" si in felul asta a trecut timpul foarte repede..m-am bucurat enorm sa fiu acasa chiar daca nu a fost cald. imi place linistea pe care mi-o ofera padurea mea draga...cele doua saptamani au trecut si ele mai ales ca a existat o dorinta mare de revenire la Pisa...insa cu putin timp inainte de zborul meu am fost la Bacau sa imi vad familia de suflet, pe Andra, apoi pe Cristina la Bucuresti unde am avut ocazia sa ma intalnesc cu fosti colegi, cu amici dragi, am mancat la un restaurant super ok, la "caru' cu bere", am fost la Laptaria Enache, apoi vineri seara am colindat tot Bucurestiul cu Cris, cu Iulia, prietena sa si cu bebele sau care statea cu mine mai mereu...apoi sambata, ploaia m-a intristat, bagajele erau stresant de grele, iarasi metrou-autobuz-aeroport-avion....ajunsesem sa zic ca nu mai vreau sa mai calatoresc asa, ca m-am saturat...zborul a fost placut, prin Croatia era soare si parca ma mai animasem un pic...am ajuns la Pisa si era oarecum cald chiar daca ploua. Si un nou inceput in care trebuie sa inving teama, in care am nevoie de energie pozitiva, de noroc pentru a gasi alt loc de munca, pentru tot ceea ce urmeaza, pentru orice decizie care imi poate schimba viitorul...astazi am facut cererea pentru rezidenta si radeam spunand ca o sa devin pisana, apoi urmeaza sa ma inscriu la diferite agentii, la inspectorat pentru a putea participa la concursuri si poate intr-o zi o sa ajung sa profesez ca asistent social. who knows what's next...emotii....emotii....si multa rabadare...continuu cautarea si sper ca noua zi ce urmeaza sa fie promitatoare...Big Friday!

un sfert de secol

o zi de nastere semnificativa - 25de ani...am fost placut surprinsa de cat de multe persoane mi-au urat la multi ani: familia mea, rudele, prietenele mele drage, amici de pretutindini: romani, americani, italieni, englezi...am fost fericita cand la miezul noptii m-a sunat un om tare drag mie... cel mai tare ma bucur sa stiu ca sunt oameni care tin la mine, care ma iubesc si care ma sustin indiferent de deciziile pe care le iau. pana acum vreo cateva luni eram convinsa ca renunt la a mai pleca in Italia insa lucrurile s-au schimbat si acum pe de o parte vreau altceva, o noua casa, un nou loc de munca si vreau sa fiu fericita pentru ca in fond asta conteaza...si cum fericirea e la distanta nu-mi ramane decat sa plec...zis si facut...zbor prenotat si Dana se pregateste sufleteste de o noua experienta... cred ca incepe o noua perioada din viata mea...am terminat si facultatea, masterul...mi-am dorit enorm sa incep scoala doctorala, sa profesez in Romania insa nu am de gand sa mai meditez pe subiectul asta...stiu ca am un viitor inainte, ca trebuie sa imi construiesc sansele si sa reusesc. La 25 de ani ma simt ceva mai calma, pe de o parte foarte fericita de vreo cateva luni incoace si vreau doar sa fie ok, sa fiu sanatoasa si sa am energie si binenteles gramul de noroc necesar. Multumesc tuturor celor care mi-au acordat un minut si s-au gandit la mine...Multumesc Cristinei care cu ajutorul Mirunei m-a impresionat teribil...

si totusi sunt o norocoasa

ma intreb uneori de ce merit sa fiu tratata asa de bine de anumiti oameni pe care am tendinta de a-i scoate din sarite...si ca sa relatez ceva care imi pare tragico-comic am sa incep prin a spune povestea jvc-ului...era o zi de iarna in care eu simteam nevoia de o schimbare in camera mea...cei care ma stiu, prietenii mei, familia mea sunt familiarizati cu nevoia mea de a muta lucrurile...e o chestie de cand sunt mica si cum nimeni nu mi-a zis niciodata nimic nici ca m-am oprit...asa am facut si cu tv-ul extra, mega, urias care se afla in camera mea din Italia...am incercat sa imping o masuta cam subreba pe care era asezat si m-am trezit cu tv-ul pe jos, cu o bubuitura puternica si eu uitandu-ma pierduta nestiind ce sa fac, cum sa fac sa-l ridic...in cele din urma am apelat la solutia de urgenta: suna un prieten!!! zis si facut si a aparut si ionut! eram nervoasa, tremuram insa in acelasi timp puteai observa un zambet strengaresc pe fata mea...am mutat noi tv-ul in alta camera si acolo a stat timp de un...acum cateva zile ma aflam in Italia si culmea un american ii ceruse amicului meu din casa in care locuiam sa ii imprumute un tv. si aceasta amabil i-a raspuns pozitiv. intamplarea a facut ca eu nu am marturisit niciodata si numai ce am vazut ca cei doi faceau probe la tv...si se auzea cum se desprindeau anumite bucati componente....in acel moment eram oarecum stresata dar si amuzata de cum doi indivizi fac proba unui tv spart...m-am simtit rau si poate ca m-am simtit si mai rau pentru ca n-am indraznit sa marturisesc...ce sa zic, cum sa zic...nici nu puteam sa leg cuvintele bine..cert e ca amicul americanului ma banuia ca stiu ceva despre si eu il ocoleam cu privirea...si culmea ca inainte de a pleca in loc sa ma certe, sa imi zica ceva mi-a daruit un parfum de ziua mea...si am ramas fara cuvinte...sunt bucuroasa ca am avut langa mine oameni minunati, oameni care au tinut la mine si mi-au demostrat ca nu conteaza ca am gresit, ca ei ma iubesc oricum... iarasi foarte amabil a fost un amic drag pe care l-am pus pe drumuri si el in loc sa-mi accepte banii pe care ii datoram m-a invitat la cina, la plimbare... luni m-am trezit cu un cadou-surpriza...un lantisor de la ionut....eram pierduta...ce fac eu sa merit asa multe daruri, asa multi prieteni....nu pot decat sa le zic multumesc tuturor...si poate cel mai dragut dar e o noua prietenie care ma face sa zambesc, sa imi doresc, sa sper chiar daca este asa dificil...e mai mult decat un sentiment reciproc...ce va fi nu se stie insa am intalnit si strada fericirii acum vom vedea cat va tine...cert e ca sunt dispusa sa fac anumite chestii, sa renunt, sa lupt...sa incerc...si sa reusesc...pt ca in final sunt o norocoasa!

Barcelona...I love you Guys!!!

cu ani in urma s-a intamplat sa gasesc ceva de munca in Italia...am obisnuit sa revin ca si sezonier pana in ziua in care am luat decizia de a semna contractul pe perioada nedeterminata, cand avansasem si eram oarecum satisfacuta de conditiile de lucru. in tot acest timp am avut prilejul sa intalnesc foarte multe persoane, sa stabilesc noi contacte, sa imi fac prieteni...cu unii dintre ei am o simpla amicitie insa sunt altii care se regasesc in sufletul meu, in persoana mea, care m-au facut sa tin la ei, sa-i iubesc...printre ei se numara Giacomo si Rake...pe Giacomo l-am intalnit anul trecut cand venea sa faca diferite serate, el fiind barman in timpul liber. este un tip foarte ok, studiaza economia la Pisa, momentan este student erasmus la Barcelona...intre timp stuff-ul s-a mai schimbat aparand Rake in peisaj, o bambolina italiana de 21 de ani...o fata extraordinara, cu mult umor, plina de viata...au avut ocazia de a munci impreuna Giacomo fiind cel care a ajutat-o, ea aflandu-se la inceput de drum...fiecare viseaza sa faca altceva pe viitor insa au gasit si ei ca si ceilalti de altfel satisfactie in aceasta meserie...
au inceput sa se placa, sa se tachineze, au legat o stransa prietenie si in final au devenit iubiti...faptul ca munceam impreuna, ca locuiau in fata casei mele ne-a apropiat si mai tare....eram la munca mai bine de 8 ore, dupa program stateam si mai vorbeam, ziua se mai ivea ocazia de a lua pranzul impreuna si toate astea au facut sa devenim foarte uniti...acum cateva saptamani Giacomo mi-a spus ca o sa-mi daruiasca biletele pt a merge la Barcelona...apoi Rake era nehotarata insa am convins-o sa ma insoteasca asa ca am pornit impreuna la drum...noi doua si avionul care ne astepta pe 21 septembrie...
chiar daca Rake a fost in nenumarate vacante in tarile vecine Italiei nu a mai zburat niciodata...era fascinant de emotionata...imediat ce ne-am acomodat ne-am si imprietenit cu niste italieni care sarbatoareau plecarea la Barcelona cu vin rosu si cu spumant..a fost amuzant ca eu sunt o persoana destul de rezervata insa nu aveam incotro, eram la mijloc...sarbatoream marele eveniment: bucuria copiilor ca pleaca de acasa (copii in sensul ca aveau pe la 20 de ani, multa energie si poate mai putina minte)....
zborul a fost linistit, o ora si 5 minute si in sfarsit am ajuns la Girona si apoi a trebuit sa luam autobuzul pentru o altra ora si jumatate...am ajuns la Arcul de triumf unde asteapta "Santiago" care la indicatiile surorii mai mari a cumparat un trandafir minunat...am fost atat de fericita cand i-am vazut strangandu-se in brate...apoi ne-am indreptat spre apartamentul unde locuieste cu chirie din zona Fontana...chiar daca nu eram pentru prima oara in Spania am ramas fascinata de palmieri...imi plac la nebunie...si imi doresc enorm macar unul mic decorativ la mine acasa...
ajunsem la Giacomo unde l-am cunoscut pe proprietarul casei, un spaniol pe nume Riky, un individ care m-a facut sa rad si sa ma simt ca acasa la mine...
in prima seara am luat cina in liniste, am vorbit, ne-am impartasit impresiile si destul de tarziu am mers la culcare....fara alarma m-am trezit pe la 6, am pus la punct bucataria, am luat micul dejun si apoi m-am pregatit...pe la 8 eu eram cea activa, vesela si zambitoare, gata de plecare...Giacomo a mers la universitate si eu cu Rake la pas prin Barcelona...am luat noi harta si am inceput sa ne orientam....si ca tot turistul am mers in centru, in zona care se numeste La Rambla....si era plin de indivizi ce faceau animatie....plin de culoare, de viata, de voie buna...am mers kilometri intregi, am mers pana in celalalt capat, am vazut portul, marea, era un soare adorabil si eu eram neimaginat de fericita...am vazut Sagrada familia....imi amintesc ca acum cativa ani vorbeam cu un amic si ii spuneam ca eu o sa ajung si acolo si asa a si fost...am fost impresionata de ce constructii au, de arhitectura impunatoare, de lucrarile care ies in evidenta si care situeaza Barcelona printre cele mai frumoasa orase din lume...
apoi sunt parcurile care iti ofera o priveliste minunata asupra orasului, parcul Montjuic in care poti sa mergi cu telegondola si ai o priveliste deosebita ajungi sus la castel unde vezi mare, munte, orasul in toate splendoarea sa, este apoi sunt fantanile arteziene care iti incanta pur si simplu privirea....este si parcul Guell in care ai de mers vreo 30 de minute insa ajungi in final sa spui: ce extraordinar...sunt indivizi care canta, altii fac fel de fel de jonglerii, sunt terasele unde te poti odihni cu o bere spaniola sau pur si simplu te poti aseza si ai posibilitatea de a contempla...e minunat....Barcelona e unul dintre orasele in care iti doresti sa tot revii...unde te simti ca in paradis si pot spune ca am fost extrem de fericita...
seara e plin de lumini, barurile sunt neincapatoare pentru cati turisti sunt...am primit invitatia de a merge in Obama's pub, un loc cu muzica live unde am avut sentimentul ca Bob Marley e inca in viata...stilul barului este englezesc, cei mai multi sunt turisti...lumea canta, danseaza, bea, si traieste muzica la maxim....
am fost fascinata si m-am bucurat ca mi-am facut noi amici, ca am avut ocazia sa fiu cu doi dintre cei mai buni prieteni ai mei, mi-a parut rau ca lipseau Dali si Save, doi dintre colegii nostri cu care ne distram de minune, mi-ar fi placut sa fie si Soube care era putin geloasa ca nu poate veni, m-am gandit la prietenele mele de acasa si mi-am pus in minte sa plec intr-o mini vacanta cu o persoana speciala din viata mea.
chiar daca sunt cam aeriana pentru ca s-au intamplat multe intr-un timp scurt sunt fericita...si imi propun sa fiu realista...s-a intamplat sa nu intru la doctorat, sa pic cu 10 sutimi, am fost trista insa pentru prima oara m-am comportat ca un om matur...nu am mai facut contestatie...nu am sa renunt la visele mele ci dimpotriva...o sa mi le construiesc mai solid....
e aproape vremea sa plec definitiv de la tirrenia...au fost niste luni minunate insa s-a terminat si din pacat nu chiar bine insa life goes on si eu mai fac inca un pas...incep sa ma adun, sa ma gandesc serios la ce urmeaza...si pentru a le multumi celor care m-au gazduit aici in Italia am sa merg pentru 2 saptamani la New York, asta ar fi cel mai frumos cadou, sa fiu cu copiii si sa le arat cat de tare ii iubesc. pot spune ca am avut o a doua mama, niste frati si am simtit ca sunt de-a lor.