spune nu Rasismului!!!

si am ales sa locuiesc in italia...zona in care ma aflu se numeste Toscana si e plina de straini: romani, albanezi, bosniaci, cubani, brazilieni, senegalezi, americani etc...mi se intampla sa ma confrunt destul de des cu aceasta problema, discriminarea...mi-e oarecum ciuda sa afirm ca persoanele pentru care lucrez sunt rasiste...chiar astazi am avut un argument mai puternic...toti bodyguarzii primisera ordine sa nu lase sa intre pe nimeni care este negru african...conflictul a pornit brusc: doua dintre colegele mele sunt negrese africane si cei care nu puteau intra erau amicii lor...au asteptat sfarsitul serii pentru a discuta si totul s-a transformat intr-un fiasco...m-am simtit rau, trista insa un lucru il stiu cu siguranta: Culoarea nu face diferenta...fiinta umana are acceasi constructie si daca am fi cu totii exact la fel nu am mai fi fericiti...am cativa prieteni de culoare si sunt bucuroasa ca i-am intalnit: a fost penibil pentru ca Big papa care e american intra cu toate ca e si el negru si ceilalti nu aveau voie...si ma intreb: Cum poti sa discriminezi cand proprii tai angajati fac parte din categoria celor pe care nu ii vrei la tine in local? si binenteles ca lucrurile cateodata se indreapta asupra mea cu cei care au creat necazuri si anume rromii...trebuie sa recunosc ca exista si cei care fura, care atunci cand lumea se distreaza ei prind momentul si fac o curatenie impecabila...care uita ca sunt zeci de camere si mai apoi printr-o simpla analiza sunt remarcati...si e rusinos insa asta nu inseamna ca eu am sa incep sa-i discriminez...Cine sunt eu ca sa judec? am oare acest drept? si raspunsul e Nu categoric...zi de zi invat sa fiu mai matura...mai impartiala...sa ma gandesc cum ar fi sa fiu in locul celui caruia i se interzic anumite drepturi?
cred ca perioada asta nu imi e deloc favorabila...nu stiu daca timpul, distanta sau dorul de viata mea de odinioara ma fac sa fiu asa...sau poate faptul ca sunt intr-o alta lume, alta cultura, alta mentalitate, alt stil de viata...ahh...adaptarea asta...inceputul e greu... continuarea e obisnuinta...sfarsitul e drama... si totul apoi tine de trecut...

si ma mai mir...

8 zile in romania care au trecut foarte repede...examene...lectura, proiecte si apoi timp de plimbare, de animare...ma bucur ca in sfarsit am ajuns la cinema city chiar daca am vizionat o comedie oarecum banala (Idila cu dadaca mea) insa care mi-a starnit rasul...am trecut si l-am salutat pe king kong...m-am alintat cu o gramada de feluri de mancare romaneasca ca asta imi doresc cel mai mult cand revin la Iasi...apoi cu certitudine la Pisa odata ajunsa o sa incep sa pierd kg acumulate...:D...daca inainte eram nerabdatoare sa ajung acasa acum sunt oarecum indiferenta...la master nimic nu-mi mai pare incantator...ba mai mult sunt dezamagita si mai grav e ca degeaba ridic din umeri...nimeni nu face nimic si din pacate calitatea invatamantului universitar lasa de dorit...atat de multe schimbari si parca niciuna benefica...poate ca prin aceasta modificare se incearca marirea gradului de implicare al studentului, o prezenta sporita insa mie imi pare in zadar...nu cred ca responsabilitatea poate fi implementata prin a obliga pe cineva sa faca ceva...aceasta constrangere nu duce la o mai mare motivatie ci la o atitudine ostila si nedorita...
sper sa reusesc sa termin anul acesta cu brio...sa imi pot da disertatia...sa am timpul necesar si inspiratie sa scriu lucrarea...sunt bucuroasa ca am achizionat trei carti si pe una dintre ele cu siguranta o voi pune pe blog...
inca putin si revin in Italia...e o iarna grea pentru mine pentru ca e pt prima oara cand sunt in alta parte in aceasta perioada...urmeaza Craciunul o sarbatoare ce starneste melancolia si dorinta de a fi impreuna cu familia...insa ma bucur ca am luat decizia de a pleca, sunt fericita ca sunt singura si ca pot merge oriunde imi doresc asa ca mi-am propus 2 noi destinatii...sper de altfel si sa reusesc...
anul acesta am fost determinata sa invat atat de multe...simt cateodata ca sunt un om asa matur...responsabil...si stiu ca mereu o sa o pot lua de la capat...am zis mereu ca sunt o norocoasa...imi fixezi targeturi realizabile si treptat o sa ma implinesc pe toate planurile...

ascult Bob Marley...

inca un weekend agitat...multa munca...nervi intinsi la maxim...inca o sambata aglomerata insa in sfarsit sunt in patul meu cu familia winnie the pooh...intoarsa de la serviciu am fost oarecum cuprinsa de amintiri...am deschis computerul si am preferat sa ascult muzica...si nu o muzica oarecare ci reggae...si cum am artistul meu preferat am luat cantecele la rand: One love, Could you be loved, Get up, Stand up si multe altele...Marley reprezinta un talent deosebit, o voce speciala...a compus foarte multe piese care vor fi fredonate pentru totdeauna...este pe buzele multora...este apreciat si iubit...este idolul celor care prefera muzica buna... toate cantecele sale ma fac sa-mi retraiesc trecutul, sa imi amintesc....sa raman o visatoare...nu vreau sa se inteleaga ca oftez sau etc...ziua de 8 noiembrie este memorabila...si va ramane pentru totdeauna pentru ca acum ani buni am cunoscut un om deosebit...un iubit extraordinar...un prieten drag...un baiat care m-a facut sa simt fluturi in stomac, sa visez...alaturi de care am invatat sa cresc...sa ma maturizez...chiar daca astazi nu mai e loc de nimic...pentru mine va fi intotdeauna One love... am zis mereu ca anii trec si oamenii se schimba...se cupleaza...se reindragostesc...isi refac vietile si asta pentru ca sta in puterea fiintei umane de a merge mai departe...pt ca intervine uitarea... afirm cu toate certitudinea ca dragostea adevarata nu moare niciodata...si ca cel care cu adevarat iubeste are o iubire infinita care nu ramane niciodata blocata, nu se pierde, nu se evapora... si uite asa am invatat sa fiu libera...chiar daca sunt cam aeriana si cateodata ma simt dezorientata mi-am propus sa experimentez sa fiu singura, fara obligatii...and for sure i will stand up for my right and i will love Marley forever...