intre tragic si comic

peste putin timp se implineste un an de cand locuiesc in Italia. nu stiu daca mi-am dorit vreodata sa stau asa mult, insa cert e ca m-am adaptat...sunt suficient de prietenoasa ca sa imi gasesc amici cu care sa comunic, oameni pe care sa ii vizitez, de care ma atasez.
prima intamplare care mi-a ramas in minte si care si acum ma face sa rad s-a petrecut in centru la Livorno cand un englez tipa cat il tinea gura dupa sotia sa...nu o mai gasea...pe mine una ma pufnise rasul, in mintea mea era un nebun...apoi se opreste si ma intreaba daca vorbesc engleza si ii zic ca ma descurc...era oarecum disperat deoarece nu stia unde sunt sotia si ceilalti 2 prieteni si imi spunea ca trebuie sa ajunga in port...eu eram la plimbare cu un amic roman drag mie care imi spune zi-i sa urce in masina ca mai apoi ii gasim si pe restul...urca respectivul englez in masina, da geamul jos si incepe sa tipe dupa sotie...si eu faceam "Doamnee ce rusine"...intr-un final o zareste pe nevasta-sa impreuna cu cei 2...amuzant e ca a trebuit sa cobor insa nu inante de a negocia cat costa sa o faceam pe taxi-ul...si uite asa ne-am facut cu 80 de dolari pentru mai putin de 5 km...Ionut nu vorbeste engleza si eu il tot sunam sa imi zica daca a lasat oamenii la destinatie....el nu stia exact care este portul, cei 4 isi tot dadeau cu parerea...intr-un final ajunsera si plecasera multumiti...
apoi tot intr-una din iesirile noastre ne-am intalnit cu o tiganca pe la vreo 65 de ani...ea ma opreste si imi zice: auzi stiu ca esti romanca trebuie sa ma ajuti...la care eu ii raspund sa nu indrazneasca sa imi ceara bani pt ca banii se fac greu....ea saraca se ratacisera de nepoatele ei si avea scris pe o foita 4 numere de telefon...ne ruga sa il sunam pe Nitza, nepotul de la Pisa sa ii spunem ca fetele nu au fost atente si au pierdut batrana...am zis si noi: hai sa sunam...il sun eu pe Nitza si ii zic ca bunica-sa e ratacita pe strazile din Livorno...el imi spune foarte amabil ca vine sa o ia in 20 de minute....ii comunic batranei si apoi ea imi spune: da sa sun eu, trebuie sa fiu convinsa ca vine: ma uimise indrazneala ei insa a sunat...a vorbit cu nepotul si la cativa metri distanta de noi, in drumul spre Mac erau si cele 2 nepoate, doua tiganci romanizate insa cu acceasi stofa...si a inceput bunica sa zica: sa va manance viermii si sa faceti gheb...:))...eu nici nu stiam cum sa reactionez, ma uitam la ionut si el la mine si ne minunam de cum sunt unii...intr-un final ne-a multumit...si ne-am continuat plimbarea...
vad in fiecare zi sutele de romani care au venit in Italia pentru a avea o viata mai buna, care nu sunt in stare sa obtinuta un loc de munca pentru ca nu prezinta incredere, care nu au o locuinta ci stau pe unde apuca, in cort, in rulota, pe strazi, pe langa containere...si apoi ma intreb de ce lumea ma eticheteaza ca sunt romanca...
mai am cativa clienti care ma lasa "masca" cand imi spun "auzi fa, fa auzi...vrem si noi niste "visky" coca :))...si care au x5, x3 insa niciodata nu se vor schimba. nici nu imi mai vine sa ma mai amuz...sunt impresionata de cat de multi indivizi sunt fara cultura, fara educatie, fara nimic dar sunt in cautare...a ce? numai ei stiu...

zombi...

super incantata si emotionata m-am intors la Iasi si cum imi doream sa fac extrem de multe lucruri am ajuns sa dorm maxim 2, 3 ore pe noapte....am trecut si peste sesiunea de restante care ma cam panicase experimentand-o pentru prima oara, am reusit iarasi performanta de a termina prima si asta m-a bucurat enorm...probabil e una dintre cele mai mari satisfactii deoarece eram tensionata si nu credeam ca o sa reusesc sa obtin iar note mari...ieri priveam esims-ul si nu imi venea sa cred si radeam de una singura, imi venea sa sun si sa zic tuturor ca ma simt tare bine...10 zile in Romania au reprezentat o plimabare continua...m-am indragostit de Bacau unde am revenit cu drag avand o motivatie neoficiala, m-am alintat teribil, m-am simtit bine si am ramas cu o noua pasiune...
am invatat atat de multe incat fac ceea ce imi doresc fara sa mai am retineri, ma bucur de fiecare zi ca si cum ar fi ultima...vreau sa nu mai fiu panicata si speriata de consecinte ci sa reactionez si sa actionez ca un om matur...
de ce m-a intristat intoarcea in tara? pentru ca am vazut atat de multi oameni tristi, necajiti, saraci, deprimati, pentru ca nu rezist sa vad copii cu mana intinsa...dupa ce am terminat sesiunea de examene am fost pana la mitropolie si am vazut un chip atat de dulce, o fetita atat de frumoasa care cerea bani de paine...avea niste ochi asa mari si am simtit ca mai intai trebuie sa o imbratisez, cel putin asta m-a facut sa ma simt mai bine...apoi aflandu-ma intr-un pub pe la orele 21:00 era o alta fetita care vindea chestii crosetate: stau si ma intreb cum e sa umbli noaptea prin baruri sa poti sa faci bani pt familia cand ai doar 9, 10 ani....si imi pare trist...trist tare si ma intreb unde e siguranta copilului, stabilitatea lui emotionala...care sunt starile prin care trece facand toate astea...si n-ai cum sa nu cumperi ceva pentru ca nu te lasa inima...m-am ales cu un fir roz care categoric ca o sa-mi aminteasca de niste amici dragi...
acum sunt in aeroport si fac ceea ce imi place cel mai tare: scriu in jurnalul meu electronic si imi impartasesc gandurile cu cei dragi mie...sunt somnoroasa insa ca intotdeauna ascund cearcanele cu make-up...
daca in trecut eram melancolica acum sunt fericita ca am posibilitatea sa plec, ca reusesc sa ma adaptez....ca incep sa-mi conturez cel mai frumos vis al meu... am sase luni la dispozitie si tot ceea ce trebuie sa fac e sa ma concentrez si sa imi focalizez atentia pe ceea ce imi doresc pentru ca stiu ca pot reusi: am nevoie de acel gram de noroc ca mai apoi ceea ce tine strict de mine, de inteligenta si imaginatia mea da roade...
nu stiu ce-mi veni si pentru prima oara am renuntat la parul meu lung si ondulat si mi-am facut un breton ...deci acum sunt Dana breton :))...nici eu nu ma prea recunosc in oglinda...si ma uitam, si ma priveam si nu ma identificam...insa sunt eu...acceasi Dana...
stiu ca e ciudat pentru cineva care abia incepe sa ma cunoasca ca las uneori senzatia ca sunt zuza rau insa cert e ca sunt o persoana realista, ca tin la principiile mele si ca abia astept sa-i revad pe cei dragi...
acum mi-e dor de prietenele mele din Italia, de familia Le scimmie la care nu stiu daca ma intorc, de cei cu care imi petrec timpul liber...
imi propun sa am activitati diverse, sa incep sa alerg si sa invat sa zambesc si mai mult...
ramai cu bine dragul meu Iasi...

holiday...

poate ca am asteptat cu nerabdare sa vina luna februarie, ziua de 7 sa pot veni la Iasi...ajusesem la Constanta si nu imi venea sa cred ca e asa frig...in mai putin de 5 minute simteam cum imi ingheata picioarele si nu pricepeam gerul de afara... eu ceva mai sensibila pentru ca imunitatea e tot mai slaba...m-am indreptat spre Bacau unde am poposit 3 zile...3 zile minunate in care m-am simtit ca acasa...cu familia Andrei...cu Andra mea draga care ma sustine indiferent de ce decizie iau, care ma asculta cand am nevoie, care ma cearta prieteneste cand gresesc...m-a facut sa rad teribil povestindu-mi cum obisnuiesc sa dorm noaptea...ii luasem o suvita de par in mana si nu ii mai dadeam drumul si apoi incercam ba sa o imbratisez ori sa o mangai...cred ca eram in alta poveste...apoi in cealalta seara somn nu aveam asa ca ii cream senzatia ca fac accelasi lucru numai ca am inceput sa rad...in cea de-a treia zi m-am alintat si am iesit la plimbare, in noapte tarziu... am fost tare tare fericita si mi-am reincarcat bateriile cu optimism, cu voie buna, cu o doza de umor...astazi dimineata m-am indreptat spre iasi unde ma asteptau alte doua prietene dragi: Ana si Cati...acum stau pe undeva pe la etajul noua si ma bucur de linistea serii, de camera Anei, mica si draguta, de faptul ca obisnuim sa stam si sa vorbim, sa povestim, sa marturisim, sa ne miram si sa ne amintim de noi de odinioara...am mers la Mall...am cumparat diverse chestii...cel putin eu care sunt o shopaholica...care iau acelasi produs in culori diferite, care ma alint teribil si ma rasfat intr-anumite zile... mi-a fost dor de Iasi...am preferat sa merg pe jos pana la universitatea...si mi-am dorit pentru o clipa sa revin...sa fiu iar Dana prezenta si silitoare, interesata si pasionata insa stiu ca uneori e bine sa iti programezi activitatile in functiile de nevoile imediate... astept fericita ziua de sambata cand o vad pe Mitzi, draga mea prietena din clasa a 5a...persoana pe care cateodata o sun in noapte sa ii povestesc ce ma nelinisteste...care de-a lungul anilor mi-a fost sister... imi pare rau ca poate nu o sa am ocazia sa ajung la Radauti sa le vad pe Pump si pe baby Lou, mi-a facut o enorma placere sa o revad pe Ramona si sper sa-i cunosc printesa...pe Abigail... sunt asa linistita si relaxata pentru ca nu mai exista presiunea si stresul zilnic de la munca...sunt calma si vesela si imi doresc ca starea sa persiste... imi doresc sa fac multe multe poze... cu toti cei dragi, cu locurile mele preferate si cu multa zapada... ce bine e acasa!!!