Si iubesc cadourile...

In final a sosit si Craciunul...daca pentru cei mai multi dintre noi Craciunul reprezinta un motiv de bucurie putem spune ca sunt si oamenii pentru care reprezinta un motiv de tristete, de dor... Anul acesta sunt in Italia, departe de tot ceea ce ma facea fericita odata, departe de obisnuinta mea draga...traiesc experiente noi, invat chestii interesante, oftez, tresar, zambesc si merg mai departe... luna aceasta am ascultat mai mult ca niciodata cantece de Craciun, a trebuit sa am un zambet continuu, sa-i fac pe ceilalti sa se simta bine, sa eman energie pozitiva...cateodata ma apuca melancolia insa 2009 nu a fost chiar un an fericit pentru mine si deci daca ar fi sa trag linie as spune usurata ca ma bucur ca peste putin se termina...o sa consider ca agenda e plina, ca tre sa incep una noua, cu un pas important...o noua viata...alte motive care sa ma faca sa exist...
nu stiu daca pot spune ca sunt fericita insa un lucru il stiu cu certitudine...iubesc cadourile...iubesc sa daruiesc...am pregatit cadourile pentru copii, pentru parintii lor, pentru toti cei de la munca (Dalila, Marcela, Alom, Aziz, Samir, Ulah, Fabia, Randy, Jacomo, Mario, Stefano, Stryke Freeman, Davide, Antonio M., Antonio B.,), pentru dragele mele Noemia si Sara, pentru Dani...am fost multumita ca am avut energie sa cumpar cate ceva pentru fiecare...ca de fiecare data incerc sa ma gandesc la ce i-ar placea celui de langa mine sa primeasca...mi-a placut feedback-ul lor...
una dintre familiile italiene dragi mie mi-au cerut in seara asta sa fac ceva pentru ei: sa merg si sa fac pe-a mos Craciun pentru fiul lor...m-am imbracat in hainele lui Mos Craciun si pentru 10 minute am simtit ca sunt intr-un film...a venit si m-a luat tatal lui Edoardo cu masina, m-a lasat in casuta mica de langa casa sa ma schimb si sa iau sacul cu daruri...am iesit la poarta si am sunat...ce sa zic: casa ca-n povesti si daruri nenumarate...ma pufnea rasul ca trebuia sa zic Ho..hoo...hoo fara sa rad...pana la urma mi-am jucat bine rolul...Edoardo a fost tare fericit, mi-a daruit un desen si un mic cadou pe care il pregatise mama lui pentru mine..in loc sa surprind copilul eu am fost cea surprinsa de cat de frumos putea sa arate totul de Craciun: atmosfera de vis, minunat!!! m-am simtit bine si ii dadeam cate un cadou si il puneam sa imi promita ceva in schimb...ce copil frumos...abia astept sa pun pozele si sa impartasesc cu fanii blogului meu emotia traita (ahh...stiu ca am cativa ca imi zic mereu ca uit sa scriu...insa activitatea mea ma face sa fiu realmente obosita)...
Va doresc tuturor un Craciun Fericit, sa iubiti si sa fiti iubiti si sa nu uitati ca sunteti unici!!!
***asa de tare imi lipsesc mancarurile specific romanesti...oftez dupa anumite preparate...insa totul se schimba...am invatat ca nimic nu e cum mi-as dori...am invatat ca fiecare experienta te face sa devii altfel...si acum ma trezesc ca un om poate mai matur, mai nepasator in sentimente dar mai linistit...chiar daca uneori gresesc stiu ca o fac pentru ca mai apoi sa invat din ceea ce am facut...
pentru cei care imi sunt prieteni va spun ca va iubesc tare de tot...ca mi-e dor de voi, de prietenele mele drage: de Andra, de Elena, de Ana, de Andreea, de Cati...de colegele mele de la facultate... de Ramona... de dragutza mea english princesse...Tasha...de amicii nenumarati pe care ii am...
Astazi e Sarbatoare...nu uitati sa multumiti si sa fiti recunoascatori...
Merry Christmas... Ho...Hoo...Hooo!!!

(apropo am uitat sa scriu ca ii multumesc "copilului" pentru minunatii papuci cu Bart Simpson, familiei mele americane pentru super parfumul primit si tututor celor care s-au gandit la mine de Craciun si mi-au daruit cate ceva...chiar si mesajele care m-au incantat :D)...

Babbo Natale (Mos Craciun)...

ca in fiecare an avem febra sarbatorilor de iarna...oamenii agitati si in mare graba merg sa cumpere daruri...am inceput din timp si am luat in primul rand cinci daruri pentru familia mea de suflet: Pt Christine, Maura, Andrew, Seamus si Eva...pt Dani pentru ca e ziua lui in curand, apoi am cumparat felicitari pe care urmeaza sa le expediez, ma gandesc sa cumpar cate ceva pentru cei impreuna cu care muncesc si apoi ma gandesc din ce in ce mai serios sa-mi daruiesc ceva mie, sa mi-l daruiesc pe Grigore, care a existat in visele mele de multi ani...l-am tot cautat pe internet si in sfarsit l-am gasit...yOy, yoy Grig...stiu ca intr-o zi ai sa fii al meu...
nu am sa incetez niciodata sa visez acea casa mare cu un brad urias...impodobit cum trebuie, cu multe daruri si cu o masa de Craciun frumoasa....casa este undeva acolo, urmeaza partea cea mai dificila sa o amenajez asa cum trebuie...ma bucur ca sunt o persoana economa, ca ma gandesc mereu si la ceilalti si poate mai putin la mine...sunt momente in care ma cuprinde melancolia insa latura mea sensibila s-a mai diminuat, am invatat sa abandonez lacrimile si sa incerc sa zambesc...apropo de zambet si de fericire discutand cu unul dintre amicii mei am ajuns la concluzia ca persoana ideala pe care vrem sa o avem alaturi este aceea care ne face sa radem...
daca anul trecut pe vremea asta ma bucuram de zapada si de multe multe lumini in Iasul meu drag...anul acesta imi alint privirea cu decorurile facute la Pisa, la Livorno si la Tirrenia...unde si locuiesc de altfel...sunt norocoasa ca stau in centru si ca am asa aproape de mine un brad imens si multe multe lumini...imi mai place sa vad la ferestre mosi craciuni agatati...
m-am amuzat teribil pentru ca am o prietena ce are un magazin de haine si in fata a pus un covor rosu si un mos craciun cam de 2 metri care canta si danseaza...copii erau asa fericiti si stateau si il priveau neclintiti si la un moment dat a inceput sa bata vantul si mos craciun cazuse si se rostogolea si eu radeam cu o pofta de neimaginat si ziceam ca stiu de ce nu mai ajunge la mine...
cred ca aceea a fost deziluzia copiilor si pentru mine a fost un moment vesel...
Craciunul ma face sa ma simt copil, sa imi amintesc de toate iernile in care asteptam ceva...un dar, o atentie, mai multa afectiune...ani de zile am fost obisnuita sa fiu cu familia mea, apoi cu familia de imprumut, anul acesta schimb foaia si o sa sarbatoresc prin munca: petreceri de craciun, de revelion si cam atat...insa pusculita va fi mai plina (asta o zic ironic)... insa trebuie sa mai admit ca anul ascesta nu simt mare lucru...sunt fericita ca pot darui si cam atat.

DanaSe

femeia senegaleza are o constructie particulara, un port specific, trasaturi native deosebite...in ultimii doi ani m-am imprietenit cu trei fete senegaleze de varsta apropiata cu a mea. la inceput mi-a fost mai greu sa le accept asa cum sunt pentru ca au caractere foarte puternice...sunt persoane care se apara si care nu permit sa fie insultate...daca cineva zice ceva de rau, chiar si involuntar nu scapa nepedepsit...
am incercat sa aflu cat mai multe despre cum au fost crescute, cum este in senegal si am inceput din ce in ce mai tare sa imi doresc sa merg in Dakar...de multa vreme vreau sa merg in Africa, sa vizitez Nigeria...acum am mai adaugat inca o tara...daca inainte imi propuneam sa economisesc banii pentru a achizitiona o masina acum vreau sa imi continuu calatoria...acum cat ma pot bucura de mine si de libertatea mea...sunt un om pasionat de drumetii...si mi-ar placea sa cred ca o sa merg oriunde imi propun...stiu ca sunt targeturi realizabile si ca nimic nu e imposibil...
astazi mergand in vizita la una dintre ele, la Maguette mi-am permis sa fac cateva poze cu palariile mamei sale...trebuie sa mentionez ca fetele nu mai obisnuiesc sa poarte costumele de senegaleze pentru ca in liceu au mers la Pontedera si pentru a evita privirile insistente au preferat sa adopte stilul vestimentar european...e suficient ca unii te privesc ciudat pentru ca ai alta culoare...insa aici discurcul poate fi lung si binenteles ca are la baza educatia...
eu am invatat sa am principii sanatoase, sa accept oamenii si sa incerc pe cat posibil sa fiu impartiala si sa diferentiez in functie de mentalitate, gandire, educatie si nu de culoare sau nationalitate...

deconectarea...

ni se intampla adeseori sa ne simtim anxiosi pentru ca se petrec foarte multe lucruri intr-un timp relativ scurt...pentru ca nu stim cum sa reactionam la evenimente neasteptate, pentru ca nu avem maturitatea necesara pentru a privi pozitiv intamplarile...
de ceva zile am capatat o expresie trista....astazi in ziua mea mea libera nu imi propusesem sa fac mai nimic...am vrut sa stau in casa sa citesc pentru ca oricum vremea nu este favorabila...spre seara am inceput sa imi doresc diverse lucruri asa ca mai intai am cinat cu prietenii mei romani, familia mea de suflet "Andrei", apoi am fost cu draguta mea Soube si cu amicul nostru Arian la patinoar...am stat o ora si m-am amuzat teribil...Arian nici nu a pasit bine pe pista si s-a si retras pentru ca patinoarul il inhiba deoarece a avut o experienta negativa in trecut, fracturandu-si mana...Soube era tare comica...se tinea si se temea sa nu cada...eu am prins curaj si imi imaginam ca sunt patinatoare...de fiecare data ma uit la jocurile olimpice, urmaresc cu drag patinajul artisc...si patinam si imi imaginam...si in final am cazut ca o balerina...si culmea ca erau si spectatori care binenteles radeau...si nici nu stiam cum sa ma ridic...insa am zambit si m-am bucurat ca am patinat, ca intr-un final am reusit..apoi la iesirea din patinoar erau ursuletii care puteau fi castigati daca trageai cu pusca...si binenteles ca Arian care a facut Tir a castigat...pana la urma ne-a daruit niste chestii foarte dragute, cate una la fiecare...
si dupa ora de patinat eram insetati asa ca am mers intr-un pub dragut, tot la livorno...ajunsi acolo fiecare isi dorea altceva...si am hotarat sa mergem sa o luam si pe Noemia si sa mergem la Yab la Firenze...eu imi doream de mult pentru ca fetele imi povestise ca e un club foarte ok, cu muzica hip-hop...zis si facut...ce seara frumoasa la Firenze...am pus tristetea intr-un tomberon, l-am inchis...si am zis ca-i timpul sa ma deconectez...
si e dimineata..si azi e o zi speciala pentru toti romanii...insa pentru mine e o zi importanta pentru ca e ziua lui Wade, un prieten drag mie caruia ii doresc sa fie fericit, sanatos si sa ne revedem cu drag...
Wade te pup si te imbratisez (hopefully you will understand everything what i wrote....i know that you forget the romanian language but in all this days being to Romania you will remember...Have fun my special friend!!!)...

spune nu Rasismului!!!

si am ales sa locuiesc in italia...zona in care ma aflu se numeste Toscana si e plina de straini: romani, albanezi, bosniaci, cubani, brazilieni, senegalezi, americani etc...mi se intampla sa ma confrunt destul de des cu aceasta problema, discriminarea...mi-e oarecum ciuda sa afirm ca persoanele pentru care lucrez sunt rasiste...chiar astazi am avut un argument mai puternic...toti bodyguarzii primisera ordine sa nu lase sa intre pe nimeni care este negru african...conflictul a pornit brusc: doua dintre colegele mele sunt negrese africane si cei care nu puteau intra erau amicii lor...au asteptat sfarsitul serii pentru a discuta si totul s-a transformat intr-un fiasco...m-am simtit rau, trista insa un lucru il stiu cu siguranta: Culoarea nu face diferenta...fiinta umana are acceasi constructie si daca am fi cu totii exact la fel nu am mai fi fericiti...am cativa prieteni de culoare si sunt bucuroasa ca i-am intalnit: a fost penibil pentru ca Big papa care e american intra cu toate ca e si el negru si ceilalti nu aveau voie...si ma intreb: Cum poti sa discriminezi cand proprii tai angajati fac parte din categoria celor pe care nu ii vrei la tine in local? si binenteles ca lucrurile cateodata se indreapta asupra mea cu cei care au creat necazuri si anume rromii...trebuie sa recunosc ca exista si cei care fura, care atunci cand lumea se distreaza ei prind momentul si fac o curatenie impecabila...care uita ca sunt zeci de camere si mai apoi printr-o simpla analiza sunt remarcati...si e rusinos insa asta nu inseamna ca eu am sa incep sa-i discriminez...Cine sunt eu ca sa judec? am oare acest drept? si raspunsul e Nu categoric...zi de zi invat sa fiu mai matura...mai impartiala...sa ma gandesc cum ar fi sa fiu in locul celui caruia i se interzic anumite drepturi?
cred ca perioada asta nu imi e deloc favorabila...nu stiu daca timpul, distanta sau dorul de viata mea de odinioara ma fac sa fiu asa...sau poate faptul ca sunt intr-o alta lume, alta cultura, alta mentalitate, alt stil de viata...ahh...adaptarea asta...inceputul e greu... continuarea e obisnuinta...sfarsitul e drama... si totul apoi tine de trecut...

si ma mai mir...

8 zile in romania care au trecut foarte repede...examene...lectura, proiecte si apoi timp de plimbare, de animare...ma bucur ca in sfarsit am ajuns la cinema city chiar daca am vizionat o comedie oarecum banala (Idila cu dadaca mea) insa care mi-a starnit rasul...am trecut si l-am salutat pe king kong...m-am alintat cu o gramada de feluri de mancare romaneasca ca asta imi doresc cel mai mult cand revin la Iasi...apoi cu certitudine la Pisa odata ajunsa o sa incep sa pierd kg acumulate...:D...daca inainte eram nerabdatoare sa ajung acasa acum sunt oarecum indiferenta...la master nimic nu-mi mai pare incantator...ba mai mult sunt dezamagita si mai grav e ca degeaba ridic din umeri...nimeni nu face nimic si din pacate calitatea invatamantului universitar lasa de dorit...atat de multe schimbari si parca niciuna benefica...poate ca prin aceasta modificare se incearca marirea gradului de implicare al studentului, o prezenta sporita insa mie imi pare in zadar...nu cred ca responsabilitatea poate fi implementata prin a obliga pe cineva sa faca ceva...aceasta constrangere nu duce la o mai mare motivatie ci la o atitudine ostila si nedorita...
sper sa reusesc sa termin anul acesta cu brio...sa imi pot da disertatia...sa am timpul necesar si inspiratie sa scriu lucrarea...sunt bucuroasa ca am achizionat trei carti si pe una dintre ele cu siguranta o voi pune pe blog...
inca putin si revin in Italia...e o iarna grea pentru mine pentru ca e pt prima oara cand sunt in alta parte in aceasta perioada...urmeaza Craciunul o sarbatoare ce starneste melancolia si dorinta de a fi impreuna cu familia...insa ma bucur ca am luat decizia de a pleca, sunt fericita ca sunt singura si ca pot merge oriunde imi doresc asa ca mi-am propus 2 noi destinatii...sper de altfel si sa reusesc...
anul acesta am fost determinata sa invat atat de multe...simt cateodata ca sunt un om asa matur...responsabil...si stiu ca mereu o sa o pot lua de la capat...am zis mereu ca sunt o norocoasa...imi fixezi targeturi realizabile si treptat o sa ma implinesc pe toate planurile...

ascult Bob Marley...

inca un weekend agitat...multa munca...nervi intinsi la maxim...inca o sambata aglomerata insa in sfarsit sunt in patul meu cu familia winnie the pooh...intoarsa de la serviciu am fost oarecum cuprinsa de amintiri...am deschis computerul si am preferat sa ascult muzica...si nu o muzica oarecare ci reggae...si cum am artistul meu preferat am luat cantecele la rand: One love, Could you be loved, Get up, Stand up si multe altele...Marley reprezinta un talent deosebit, o voce speciala...a compus foarte multe piese care vor fi fredonate pentru totdeauna...este pe buzele multora...este apreciat si iubit...este idolul celor care prefera muzica buna... toate cantecele sale ma fac sa-mi retraiesc trecutul, sa imi amintesc....sa raman o visatoare...nu vreau sa se inteleaga ca oftez sau etc...ziua de 8 noiembrie este memorabila...si va ramane pentru totdeauna pentru ca acum ani buni am cunoscut un om deosebit...un iubit extraordinar...un prieten drag...un baiat care m-a facut sa simt fluturi in stomac, sa visez...alaturi de care am invatat sa cresc...sa ma maturizez...chiar daca astazi nu mai e loc de nimic...pentru mine va fi intotdeauna One love... am zis mereu ca anii trec si oamenii se schimba...se cupleaza...se reindragostesc...isi refac vietile si asta pentru ca sta in puterea fiintei umane de a merge mai departe...pt ca intervine uitarea... afirm cu toate certitudinea ca dragostea adevarata nu moare niciodata...si ca cel care cu adevarat iubeste are o iubire infinita care nu ramane niciodata blocata, nu se pierde, nu se evapora... si uite asa am invatat sa fiu libera...chiar daca sunt cam aeriana si cateodata ma simt dezorientata mi-am propus sa experimentez sa fiu singura, fara obligatii...and for sure i will stand up for my right and i will love Marley forever...

in a sunny day!!!

locuiesc intr-o casa la 100 de metri de mare...astazi soarele straluceste cu toata puterea sa...inca sunt turisti care fac plaja in ciuda faptul ca vantul si-a facut aparitia si termometrele incep sa piarda din greutate...si ce as fi putut sa fac intr-o dupa-amiaza insorita? am preferat sa merg sa ma plimb pe plaja, sa fac poze, sa incerc sa ma simt mai bine...zilele trecute gripa m-a facut sa ma simt slabita, mi-a incetinit ritmul si m-a cam doborat...treptat imi revin si ma bucur ca in ciuda faptului ca m-am simtit rau am mers la munca...de regula cand sunt bolnava prefer sa stau inchisa...
statiunea Tirrenia iarna e pustie...doar in weekend poti vedea sute de oameni care stau si admira privelistea maritina...un alt motiv al tristetii mele e ca imi pleaca copii impreuna cu mama lor inapoi in Buffalo...pe de o parte sunt bucuroasa pentru ei pentru ca asa le va fi bine, integrarea scolara va fi ok si cu siguranta imi voi lua biletul spre New York foarte curand...de fiecare data cand ma raportez la ei spun familia mea americana pentru ca mi-au fost alaturi, m-au sprijinit, m-au ascultat cand am avut nevoie sa vorbesc cu cineva...toate experientele din ultima vreme m-au ajutat sa cresc, sa ma maturizez, sa imi dau seama ca fericirea mea nu depinde de o persoana anume ci de mine si de hotararile mele...peste putin ma asteapta un nou drum acasa...revederea cu my sister si cu prietenele mele...
is nothing better than feeling safety...and that's hard!!!

cu ce ma rasfat

astazi pot spune ca sunt multumita...am terminat lectura unei carti placute, a unui manual despre maniere care este din ce in ce mai util pentru timpul in care traim...poate pentru unii sunt chestii banale, deja stiute, insa pentru multi sunt lucruri care nu sunt puse in practica, care sunt omise...
te-ai intrebat vreodata daca stii sa te comporti cu manusi? este important sa stim sa facem diferenta, sa ne adaptam locului, culturii acestuia...sa stim sa vorbim, sa tinem cont de ton, de intonatie, de volum, sa stim sa ne imbracam, sa mancam, sa ne asezam, sa avem un set de reguli, sa stim sa fim manierati...
fiecare particica din acesta carte a fost construita cu grija, are utilitatea ei, are legatura cu precedenta si te face mereu sa iti pui un semn de intrebare...e bine ca atunci cand citim sa fim mereu concentrati, sa ne gandim la ce impune o situatie, sa ne transpunem intr-un anumit loc si la un moment dat tocmai pentru a putea intelege mai bine.
astfel eu va recomand cu drag cartea pe care eu am primit-o in dar "Cu Manusi", autor Mihaela Nicola. Recomand scriitoarea pentru ca are un stil ingrijit, pentru ca din cate stiu este unul dintre cei mai renumiti practicieni ai comunicarii din Romania.
Lectura placuta!!!

luna zilelor de nastere...

luna zilelor de nastere a inceput cu mine...1 octombrie...apoi pe 2 cea a Noemiei, pe 6 ziua colegului nostru drag Stefano...pe 15 ziua lui Samir, pe 17 ziua lui Luca, pe 18 ziua lui Ulah...de fiecare data cand se sarbatoreste o zi se pregateste un cadou, se canta la miezul noptii, se bea sampanie si se felicita sarbatoritul...in toti acesti ani m-am atasat de fiecare dintre ei...am devenit oarecum apropiati, ne ajutam reciproc, ne respectam si incercam sa avem o colaborare cat mai ok...abia reintoarsa am fost informata ca voi avea noi sarcini, noi responsabilitati, lucruri care ma bucura pentru ca am reusit sa demonstrez ca pot si mai mult...
chiar daca e prima iarna in Italia ma simt mai bine decat ma asteptam...poate ca a fost o fuga, poate ca a fost o evitare a realitatii care parea sa imi faca rau insa momentan cred ca asa e mai bine...nu am stat sa analizez, nu am cerut parerea nimanui, doar am plecat...de jumate de an sunt singura insa nu oftez dupa o relatie sau dupa un nou angajament...devin din ce in ce mai atenta, mai critica...cert e ca imi place sa zambesc, sa ies in club, in pub, sa ma plimb, sa ma imprietenesc, sa pot avea amicitii durabile cu persoane pe care sa ma pot baza...cateodata imi doresc sa ma indragostesc si totusi imi pare destul de greu...nu mai e varsta adolescentei in care erau fluturii ci am varsta la care imi doresc o relatie serioasa, matura...in care sa pot comunica, sa ma simt relaxata, sa ma simt prietena cuiva...
am invatat ca atunci cand o relatie se termina nu trebuie sa existe regrete...toate lucrurile se intampla cu un scop...chiar daca nu mi-am dorit anumite chestii...ele s-au intamplat...insa treptat am putut sa vad cat am contat, care era de fapt "dragostea"...si tocmai de aceea trebuie sa imi continuu viata...cert e ca sunt sentimente care nu pot fi chiar aruncate in cosul trecutului, pe care nu le pot alunga chiar daca imi impun si sunt convinsa ca doar timpul ma va ajuta...
de maine incep sa am o noua zi preferata si anume ziua mea libera...somn lejer...plimbare...cina in oras...si un zambet larg...trebuie sa imi colorez visele...acum imi doresc o BumBum...haha...o sa o am cat de curand...chiar daca e mai de graba o achizitie si nu o investitie...momentan gandesc practic: munca, scoala...si cam atat...viata personala probabil ca se va contura ceva mai tarziu...timpul meu liber este extrem de redus pentru a ma putea bucura de o relatie...insa daca multi ani am fost in a relationship acum urmeaza perioada de repaus...mi-au trebuit saptamani sa invat sa zic: Da, sunt singura...
and i will stand up for my Right!!! i have to be strong for me and for my dreams...

ultimele zile din vacanta si reintoarcerea in Italia

si cele 14 zile de vacanta s-au scurs extrem de repede...am fost fericita sa pot merge la nunta a doi amici dragi, m-am bucurat alaturi de prietenii mei de ziua mea, am mers la cursuri si m-am plimbat...vineri pe 9 octombrie am mers la Bacau sa mai petrec putin timp cu draguta mea Andra...am iesit seara la mall, am facut poze, am tot vorbit si apoi ne-am luat ramas bun...m-am indreptat spre iasi putin trista si melancolica pentru ca urma sa fac aceeasi chestie ca intotdeauna si anume bagajele...sambata m-am alintat intr-o companie placuta, duminica am iesit putin cu fetele si luni dimineata am pornit la drum spre Sibiu...imi pare funny sa zic ca am avut ca si colega in maxi o doamna pe undeva pe la 70 de ani...la inceput eram stresata ca tot tusea si pentru ca ma baricadase cu bagajele dansei insa mai apoi am inceput sa conversam si sa descoper ca am langa mine o femeie desteapta, cu activitate profesionala deosebita care mi-a impartasit multe dintre experientele ei, viata ei profesionala, ascensiunea, viata de familie si mai apoi ce ma intereseaza pe mine: varsta a treia si pensionarea...am avut placerea sa intalnesc o pensionara fericita, multumita de venitul ei...vorbea cu zambetul pe buze despre viata dansei...cel mai mult m-a impresionat faptul ca atunci cand i-am zis ca sunt singura mi-a spus cum trebuie sa-mi aleg partenerul: sa aiba o abatere de maxim 25%, sa fie ceva mai inalt ca mine, insa nu cu mult, sa fie bine facut, sa fie istet, sa fie politicos, manierat, sa nu profite de faptul ca e barbat, sa aiba pasiuni stiintifice, sa aiba hobby-uri, sa stie sa asculte si sa vorbeasca cu tact...ce-i drept i-am raspuns ca foarte greu se gaseste un barbat bun asa cum ma exprim eu: sa fie si frumos si desptept...cu cat intalnesc mai multi baieti cu atat devin mai mofturoasa....apropo de cum sunt eu zilele trecute am primit o caracterizare trasnet: Fitoasa-Incapatanata si Tafnoasa...umorul ma ajuta sa rad si sa accept pt ca am cate putin din fiecare...insa asta e Dana...in ciuda faptul ca ma identific ca fiind o persoana ok...
Drumul pana la Sibiu a fost foarte lent apoi am mers cu masina cu doi prieteni dragi...am avut mici probleme pe drum, o amenda, un accident evitat si o spaima mare insa in cele din urma am ajuns acasa la Tirrenia unde ma asteptau copiii cu bratele deschise...mi-am revazut colegii, prietenii, sefii....seara trebuia sa fie ceva mai ok insa Noemia a avut un accident asa ca am petrecut vreo 5 ore la Pisa la spital...insa pana la urma lucrurile se indreapta....
astazi ma bucur de inca o zi libera pt ca de maine incepe activitatea...

un nou semestru...

reintoarcerea in tara mi-a readus un sentiment placut: participarea la seminarii si la cursuri imi creaza un confort deosebit...astazi m-am simtit ca intr-o mare "familie" dat fiind faptul ca am avut o conversatie placuta si utila: zi de zi invatam lucruri noi, ne impartasim experientele, ne imbogatim cunostintele si devenim empatici...una dintre cele mai interesante discipline si anume: individul in situatie de criza prin raportare la familie...oare ce reprezinta criza in viata individului? cum se manifesta? cum influenteaza? cum depasim o criza?
fiecare dintre cei prezenti a precizat un punct de vedere propriu, unii l-au impartasit altii nu insa cert este ca relatarea diferita a modului de rezolvare m-a pus pe ganduri...
venise si randul meu si am fost nevoita sa explic modalitatea de iesire din criza...o mare parte din raspunsuri se referau la comunicarea ca solutia optima insa eu am ales si am spus ca din pacate prefer retragerea sau fuga spre gasirea linistii, spre impacarea cu mine insumi...chiar daca nu e cea mai potrivita modalitate...
crizele din viata unui individ sunt diferite, sunt multiple, sunt durereroase si greu de inteles insa timpul te ajuta sa le intelegi, sa le depasesti, rabdarea te face sa te concentrezi si sa le solutionezi...
astazi am oftat pentru ca mai am doar cateva zile si urmeaza sa ma intorc in italia...cred ca oftatul meu se datoreaza si unei noi dorinte...o dorinta care are foarte putine sanse de a se indeplini poate pentru ca nu mai am disponibilitatea necesara, nu mai am increderea si rabdarea de alta data...insa Dana mereu se mobilizeaza, arata ca e puternica si isi spune ca trebuie...sunt lucruri pe care le aleg...oamenii de care o sa-mi fie dor insa nu trebuie sa uit ce mi-am propus...
si am sa inchei in a spune ca am fost la cina la un restaurant foarte tare si anume Cavalerul medieval care mi s-a parut minunat...mi-am amintit de copilaria mea, de anii de liceu si asta datorita unui coleg de clasa tare drag mie (multumesc!)...

special day: my birthday!!!

si in sfarsit 24 de ani...o zi speciala din viata, o zi deosebita dat fiind faptul ca oamenii care imi sunt dragi m-au alintat si mi-au daruit lucruri care imi plac, care tin de pasiunile mele... 1 octombrie...telefonul a sunat de nenumarate ori: le multumesc prietenilor, amicilor, cunostintelor...familiei mele care imi este alaturi mereu...m-am trezit cu soarele care stralucea si care imi contura zambetul pe fata...cu o floare pe care mi-a adus-o draga mea ANT...imi place mereu sa zic ce am primit: dragutele mele negrese Noemia si Soube mi-au daruit un colier si cercei, Astrit ne-a oferit un pranz regesc in dar pentru amica lui printesa, sefii mei au fost amabili si mi-au daruit niste banuti, Fabio mi-a dat un suport de lumanare care m-a incantat, Stefana si Bogdan mi-au dat niste trandafiri minunati, Anetta mea draga cu Maria si Anto mi-au daruit o super lenjerie intima de la pogany si flori, Floris si cu Rvs s-au intrecut pe sine: am primit darul ideal care ramane pentru ani de zile, o carte din domeniul PR-ului si trandafirii....apreciez enorm oamenii care se gandesc la cadoul care fascineaza, lui Mim care ne-a oferit un super pranz la restaurantul chinezesc de langa kaufland din alexandru...Andra a fost the best...mi-a adus un tort cu winnie the pooh cu lumanarile ce indicau varsta mea...am fost emotionata si fericita...m-am simtit asa iubita si apreciata...mama ca de fiecare data m-a lasat sa aleg ce vreau, tata mi-a promis ca maine face shopping pt mine la Londra si imi ia ce imi doresc...Dan mi-a facut urarea magica... de altfel le multumesc si baietilor: lui Ionut, lui Arian, colegilor mei de munca si tuturor celor care nu au uitat de ziua mea, lui Marcus pentru parfumul super dragut, lui Gerard pt prietenia sa si pt darul care ma asteapta, micutului Ionut pentru parfumul de la Versace... am oftat ca nu am avut-o pe Mitzi insa m-a sunat si m-am simtit tare bine...apoi am auzit-o pe Cozette si am fost extrem de multumita...ele doua sunt colegele mele de o viata...prietenele mele din copilarie si am fost happy sa aud ca mi-au dedicat ziua mie gandindu-se la mine... nu pot sa nu il amintesc pe Matteo caruia ar trebui sa ii scriu in italiana...sunt oamenii care te fac sa simti importanta, frumoasa, apreciata, semnificativa si el este unul dintre aceia, ii multumesc pt prietenie pentru sprijin si pt cadoul sau...grazie per tutto...un bacio e ci si vede fra po!!! "n-am sa-l uit pe ourson...un prieten bland si drag care va ramane pentru totdeauna o dorinta..." la 24 de ani ma simt ca un fluture...stiu ca sunt un om norocos....am terminat iarasi prima la master...oftez acum ca o sa fac naveta si o sa vin o data pe luna cateva zile insa asta e viata...eu zic ca "trebuie", eu imi stabilesc responsabilitatile si prioritatile...mereu mi-am dorit sa ajung sa am intelepciunea necesara sa pot ierta, sa pot depasi momentele grele...sa imi adun energia necesara pentru a reusi...imi colorez visele si imi creez asteptari pe masura, asa evit nemultumirile... imi mai raman cateva zile in Romania....saptamana aceasta am facut iarasi Iasul la picior cu Andra...diferenta dintre noi e de 4 zile...avem foarte multe lucruri in comun si cert e ca ne iubim...is one of my sisters...:D.... cam atat despre ziua mea draga...a trecut si 1 octombrie....si Dana are acum 24 de ani...si va multumeste pentru tot...