smart

ce emotii uriase mi-a produs si experienta sofatului...prin toamna eram stresata de ziua in care imi va fi livrata masina...apoi s-a intamplat sa intarzie si intre timp am avut o alta masina pentru cateva sapatamani. imi amintesc ce panicata eram cand m-am pierdut prin trafic nemaistiind unde sunt...fara telefon, fara tom-tom...doar cu indicatoarele care ma ajutau si nu prea...apoi imi mai era teama sa merg pe strazile inguste avand mereu senzatia ca nu am spatiu suficient...un sofer ar putea sa imi spuna ca delirez ca la urma urmei smart e jumatate de masina insa problema mea era ca nu apreciam corect distantele...apoi am inceput sa nu mai simt cum imi creste tensiunea..eram din ce in ce mai relaxata...
prin 2006 eram super incantata cand mi-am luat primul aparat foto Nikon, apoi pc-ul de la Gateway si imi doream nespus si o masina insa presupunea ceva rabdare si economii..aveam in plan mini sau ford fiesta apoi s-a intamplat sa am de facut si alte achizitii si m-am oprit asupra masinutei mele smart de care sunt multumita chiar daca e relativ mica (pentru mine e spatioasa pentru ca nu transport nimic deosebit). in zilele insorite imi place sa merg la mare, sa stau si sa admir privelistea si sa ascult muzica (Michael Buble e adorabil), apoi noaptea imi place sa hoinaresc pe strazi...
eram oarecum speriata de depasiri, de camioane, de condus pe ploaie...acum sunt pasionata...zic mereu ca mi-ar placea o masina de teren,o masina puternica care sa imi dea satisfactie maxima...si totodata vreau sa conduc masina cu cutie manuala...la urma urmei am inceput si am invatat sa conduc o dacie...
cand te gandesti ca poate fi ceva dificil insa ajungi in fond sa vezi ca e chestiune de practica, de incredere in tine, de siguranta...imi pare rau ca nu m-am bucurat mai devreme insa timpul nu e pierdut...recuperez intens depasind 4-5000 de km in doar 4 luni (asta si pentru ca fac destul de des drumul Tirrenia-Pontedera...cca 80 de km)...anyway...I love it!!!

http://www.youtube.com/watch?v=Edwsf-8F3sI&feature=branded

un sfarsit pe jumatate dorit...

de prin toamna am inceput sa frecventez un nou grup de prieteni...unii foarte simpatici, altii mai putini, unii cuplati, altii logoditii, cativa dintre ei casatoriti. treptat am legat diverse raporturi de amicitie, ne-am vizitat, am conversat, am ajuns sa ne cunoastem, sa ne impartasim diverse, sa relationam mai mult.
unul dintre cupluri mi-a atras atentia mai mult neimaginandu-mi ca doi oameni atat de diferiti pot lua decizia de a se casatori. au avut o relatie lunga, gen 8 ani si ceva, si vara trecuta au facut nunta. ea o tipa cu vise marete, foarte muncitoare, bogata, insa realista, el un tip visator, care a facut diverse activitati insa nimic sigur sau profitabil. dupa 7 luni de la nunta care culmea se implinesc astazi au decis sa se separe...de fapt ea a hotarat afirmand ca nu mai simte nimic...pentru el e un univers darmat, pentru ea un nou inceput in a contrui ceva solid...
m-am intristat initial insa la urma urmei nu sunt nici primii nici ultimii care se separa...in fond fiecare are dreptul la fericire, la a trai alaturi de o persoana care iti ofera si careia ai putea sa ii daruiesti neconditionat dragoste, afectiune, respect si tot ce intra in compozitia unei relatii de iubire.
cert e ca fiecare experienta ar trebui sa ne faca sa fim mai open mind, sa fim mai exigenti cu noi insine, sa nu facem greselile din trecut...
imi amintesc cum faceam diferite afirmatii si intr-o zi m-am trezit in postura indragostitului pierdut...si cert e ca atunci cand te astepti mai putin se poate intampla insa important e sa te poti controla, sa stii sa spui hotarat gata! pot! nu pot! sau oare ce se intampla cu mine?...
aseara am fost in vizita la niste prieteni (Luca si Francesca +fetita lor Vittoria) si mi-a placut enorm. am vazut o familie solida, unita, niste oameni minunati si totodata am simtit dorinta mea crescand...
***I live my life the way I want*** peace&love