ma apuca uneori tristetea...si ma si copleseste cate o melancolie...si ma mai apuca si cate un dor nebun...poate pare ciudat insa mi-e sila de lumea rea si mincinoasa, de oamenii ticalosi si vulgari prin comportamentul pe care il afiseaza, de fetele senine si blande si care poate inspira contrariul...insa asta e lumea in care traiesc, in care traim si care prea curand nu pare sa se schimbe...acum ceva timp cand m-am apucat sa scriu pe blog spuneam ca urasc oamenii invidiosi si pe cei mincinosi: si imi pastrezi afirmatia....urasc oamenii care inseala...care nu tin cont de setimentele celui de langa el, care sunt egoisti si se gandesc la propria persoana...inteleg ca in principal conteaza propria fiinta...insa ca sa-ti fie bine tie trebuie sa ai grija sa le fie bine si celor de langa tine....sa stii sa fii moral, sa fii decent, sa fii onest...chiar cu pretul fericirii tale...ce rost are sa traiesti in lumea ta proprie, o lume a nesimtirii cand cei de langa tine ofteaza...si sufera...cat de important e sa stii sa fii onest, sa fii deschis...sa ai puterea sa infrunti lumea si sa pornesti mereu intr-un inceput de la un adevar...cred ca cel mai tare sufar atunci cand sunt mintita...si cand aflu...cel mai tare doare neincrederea, neloialitatea, perfiditatea...insa tare greu schimbam lumea...si tare usor ne lasam manipulati...de zambete false, de prietenii inutile...de glume penibile...imi pare ca cel mai urat lucru care se intampla e infidelitatea...e inselatul asta care provoaca o deceptie mare, o durere profunda...o tristete infinita...
insa toate au o scuza si aceea e imaturitatea...insa pana la un moment...unde sunt doi nu poate interveni al treilea pentru ca nu e moral...nu e cinstit fata de niciunl insa in toata povestea asta cel mai mult sufera cel caruia i se ascunde...si uite asa atunci cand afli simti ca ceva moare...ca un vis se stinge...
insa trebuie sa incerci mereu sa gasesti resurse, sa te agati de sperante, sa te rogi sa dai peste oameni buni si prietenosi, peste cei care au coloana vertebrala solida, peste oameni de la care sa ai ce invata...sa fii fericit spunand ca ai langa tine oameni valorosi...de care sa te bucuri...
si ce e mai grav e ca foarte putini deschid ochii la timp...foarte putini traiesc in lumea adevarului, a sinceritatii...insa nimic nu e imposibil...totul este realizabil insa trebuie sa stii sa descoperi acest tot...haide, sa lasam impreuna, tristetea la o parte...si sa pasim in lumea "fluturilor colorati"...important e sa stii sa fii rational...sa nu accepti sa fii calcat in picioare...cred ca lumea asta e intr-atat de mare incat exista un suflet pereche pereche pentru fiecare...cu cat incercam sa gandim mai mult cu atat evitam e cat posibil eventualele probleme...nu-i de mirare ca eu si cu mine mereu pornim la drum ca sa reusim...cred ca mereu am evadat cand m-am simtit in nesiguranta...am incercat sa-mi gasesc locul, sa ma simt sigura pe mine...asa s-a intamplat cand am plecat la valencia...cand pur si simplu nu prea stiam incotro ma indrept insa stiam ca o noua locatie ma va face fericita...si nu-mi pare rau...as pleca de zeci de ori ca sa las tristetea in urma...poate acum imi este enorm de dor de o noua calatorie...sper ca drumul la bucuresti pe care il fac peste putin o sa fie unul folositor...imi doresc tare, tare sa fie bine...sa am noroc...stiu ca undeva o stea clipeste pentru mine...si vreau sa ma ajute...sa imi dea incredere si energie pentru ca ma simt trista...si am nevoie de incurajare, de o mana prietenoasa care sa ma ridice...nu sunt un om slab...insa cam o data pe luna mi se intampla sa ma cufund in ganduri triste, in amintesc de momente pe care imi doresc sa le las in urma, insa care par sa ma urmareasca...eu si cu mine o sa reusim...trebuie!!!
insa toate au o scuza si aceea e imaturitatea...insa pana la un moment...unde sunt doi nu poate interveni al treilea pentru ca nu e moral...nu e cinstit fata de niciunl insa in toata povestea asta cel mai mult sufera cel caruia i se ascunde...si uite asa atunci cand afli simti ca ceva moare...ca un vis se stinge...
insa trebuie sa incerci mereu sa gasesti resurse, sa te agati de sperante, sa te rogi sa dai peste oameni buni si prietenosi, peste cei care au coloana vertebrala solida, peste oameni de la care sa ai ce invata...sa fii fericit spunand ca ai langa tine oameni valorosi...de care sa te bucuri...
si ce e mai grav e ca foarte putini deschid ochii la timp...foarte putini traiesc in lumea adevarului, a sinceritatii...insa nimic nu e imposibil...totul este realizabil insa trebuie sa stii sa descoperi acest tot...haide, sa lasam impreuna, tristetea la o parte...si sa pasim in lumea "fluturilor colorati"...important e sa stii sa fii rational...sa nu accepti sa fii calcat in picioare...cred ca lumea asta e intr-atat de mare incat exista un suflet pereche pereche pentru fiecare...cu cat incercam sa gandim mai mult cu atat evitam e cat posibil eventualele probleme...nu-i de mirare ca eu si cu mine mereu pornim la drum ca sa reusim...cred ca mereu am evadat cand m-am simtit in nesiguranta...am incercat sa-mi gasesc locul, sa ma simt sigura pe mine...asa s-a intamplat cand am plecat la valencia...cand pur si simplu nu prea stiam incotro ma indrept insa stiam ca o noua locatie ma va face fericita...si nu-mi pare rau...as pleca de zeci de ori ca sa las tristetea in urma...poate acum imi este enorm de dor de o noua calatorie...sper ca drumul la bucuresti pe care il fac peste putin o sa fie unul folositor...imi doresc tare, tare sa fie bine...sa am noroc...stiu ca undeva o stea clipeste pentru mine...si vreau sa ma ajute...sa imi dea incredere si energie pentru ca ma simt trista...si am nevoie de incurajare, de o mana prietenoasa care sa ma ridice...nu sunt un om slab...insa cam o data pe luna mi se intampla sa ma cufund in ganduri triste, in amintesc de momente pe care imi doresc sa le las in urma, insa care par sa ma urmareasca...eu si cu mine o sa reusim...trebuie!!!
