11 Martie, ora 11...ajunsi numai de cateva zile in Colorado Springs am ales sa mergem sa ne plimbam intr-un loc numit - The Garden of Gods -
Intr-o zi de duminica nu tocmai prietenoasa am preferat sa fac turul cu masina si sa evit sa merg pe jos din cauza vantului insa n-am putut sa ma abtin si sa nu ies sa fac cateva fotografii...
Intr-unul din momentele in care eu incercam sa ma catar pe o roca voluminoasa, Chris se uita bland la mine si imi spune: 'stii, m-am gandit destul de bine si n-are rost sa mai astept...imi sa doresc si simt ca vreau sa fii sotia mea"... si sincer nici nu ma asteptam sa imi faca propunerea clasica ... a fost un moment minunat si asta pentru ca e un om caruia as putea sa-i daruiesc totul, cu care vreau o familie, un viitor impreuna...
M-am gandit mereu la cat de incurcata e soarta asta... Noi ne-am cunoscut in 2007 intr-una din vacantele mele in Italia cand ambii aveam prieteni comuni... Nici unul nu prezenta niciun interes pentru celalalt insa era o pura simpatie... Un an mai tarziu ne-am revazut si am schimbat 2 vorbe in baza americana insa totul a fost banal...
Datorita diferitelor metode de comunicare online am devenit prieteni virtuali insa intamplarea a facut sa-l sterg din lista de prieteni...
prin 2010 ne-am regasit pe fbk insa totul s-a limitat la niste comentarii inocente urmand apoi sa plece in Iraq pentru un an...ce-i drept au mai fost niste discutii in care gandurile noastre pluteau... cand a revenit in 2011 niciunul dintre noi n-a mai zis nimic...eu eram intr-o relatie, el la fel... apoi am ales sa plec in Romania, m-am gandit la ce vreau si apoi am realizat ca nu mai vreau sa stau in Italia si ca nici relatia respectiva nu ma face de deplin fericita... am ales sa fiu singura si odata reintoarsa in Italia mi-am concentrat atentia pe munca...
Imi amintesc cum ca intr-o zi vorbeam cu Chris pe net si venise vorba sa ne vedem - era o prima intalnire... s-a intamplat sa fie la Pisa... am mers pe stradutele fascinant de frumoasa si am vorbit cate-n luna si-n stele...apoi am luat masa in locul ce a devenit restaurantul nostru preferat din Marina di Pisa...
Imi amintesc ca incepuse sa ploua, ca marea era calma si noi mergeam incet... dupa 4 ani s-a intamplat sa ne sarutam prima data...si a fost o emotie extrema...un om atat de familiar si in acelasi timp necunoscut... am ales sa muncesc mult mai putin si sa petrec din ce in ce mai mult timp impreuna cu el...
suntem 2 oameni diferiti insa in acelasi timp doua persoane care vor acelasi lucru; o familie frumoasa si trainica... in aceeasi vara i-am chemat pe Andra si Bogdan in vacanta, am mers impreuna sa facem turul Toscanei, apoi noi doi am mers la Monte Carlo, apoi in Franta si la intoarcere ne-am mai plimbat prin frumoasa Italie...
e minunat sa ajungi sa iubesti pas cu pas...sa iti doresti, sa fie "imposibil", sa muti muntii din loc si sa alergi spunand: Te vreau pe tine, te vreau sa fii al meu..
Cred cu toate convingerea ca ce-i al tau e pus deoparte si ca in viata trebuie sa ai credinta pentru a te putea bucura de fericirea in doi...
Intr-o zi de duminica nu tocmai prietenoasa am preferat sa fac turul cu masina si sa evit sa merg pe jos din cauza vantului insa n-am putut sa ma abtin si sa nu ies sa fac cateva fotografii...
Intr-unul din momentele in care eu incercam sa ma catar pe o roca voluminoasa, Chris se uita bland la mine si imi spune: 'stii, m-am gandit destul de bine si n-are rost sa mai astept...imi sa doresc si simt ca vreau sa fii sotia mea"... si sincer nici nu ma asteptam sa imi faca propunerea clasica ... a fost un moment minunat si asta pentru ca e un om caruia as putea sa-i daruiesc totul, cu care vreau o familie, un viitor impreuna...
M-am gandit mereu la cat de incurcata e soarta asta... Noi ne-am cunoscut in 2007 intr-una din vacantele mele in Italia cand ambii aveam prieteni comuni... Nici unul nu prezenta niciun interes pentru celalalt insa era o pura simpatie... Un an mai tarziu ne-am revazut si am schimbat 2 vorbe in baza americana insa totul a fost banal...
Datorita diferitelor metode de comunicare online am devenit prieteni virtuali insa intamplarea a facut sa-l sterg din lista de prieteni...
prin 2010 ne-am regasit pe fbk insa totul s-a limitat la niste comentarii inocente urmand apoi sa plece in Iraq pentru un an...ce-i drept au mai fost niste discutii in care gandurile noastre pluteau... cand a revenit in 2011 niciunul dintre noi n-a mai zis nimic...eu eram intr-o relatie, el la fel... apoi am ales sa plec in Romania, m-am gandit la ce vreau si apoi am realizat ca nu mai vreau sa stau in Italia si ca nici relatia respectiva nu ma face de deplin fericita... am ales sa fiu singura si odata reintoarsa in Italia mi-am concentrat atentia pe munca...
Imi amintesc cum ca intr-o zi vorbeam cu Chris pe net si venise vorba sa ne vedem - era o prima intalnire... s-a intamplat sa fie la Pisa... am mers pe stradutele fascinant de frumoasa si am vorbit cate-n luna si-n stele...apoi am luat masa in locul ce a devenit restaurantul nostru preferat din Marina di Pisa...
Imi amintesc ca incepuse sa ploua, ca marea era calma si noi mergeam incet... dupa 4 ani s-a intamplat sa ne sarutam prima data...si a fost o emotie extrema...un om atat de familiar si in acelasi timp necunoscut... am ales sa muncesc mult mai putin si sa petrec din ce in ce mai mult timp impreuna cu el...
suntem 2 oameni diferiti insa in acelasi timp doua persoane care vor acelasi lucru; o familie frumoasa si trainica... in aceeasi vara i-am chemat pe Andra si Bogdan in vacanta, am mers impreuna sa facem turul Toscanei, apoi noi doi am mers la Monte Carlo, apoi in Franta si la intoarcere ne-am mai plimbat prin frumoasa Italie...
e minunat sa ajungi sa iubesti pas cu pas...sa iti doresti, sa fie "imposibil", sa muti muntii din loc si sa alergi spunand: Te vreau pe tine, te vreau sa fii al meu..
Cred cu toate convingerea ca ce-i al tau e pus deoparte si ca in viata trebuie sa ai credinta pentru a te putea bucura de fericirea in doi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu